roman

Român, lovit mortal de un camion în Franţa, în timp ce mergea pe jos de-a lungul unui drum naţional

Un român care mergea probabil de-a lungul unui drum naţional din Franţa sau pe banda de urgenţă a acestuia a murit în noaptea de dumincă spre luni, după ce a fost lovit de un camion, relatează Sud-Ouest.

Românul decedat în atentatul de la Nisa, înmormântat la Rovinari în lipsa soţiei şi a copilului – FOTO, VIDEO

Românul ucis în atentatul de la Nisa a fost condus sâmbătă pe ultimul drum, la Cimitirul Eroilor din Rovinari. Sute de oameni au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu. La înmormântare nu au putut participa soţia şi copilul lui Cristian Coman, aceştia fiind în continuare spitalizaţi în Franţa.

Românul care a creat un brand de mobilier cu vânzări de milioane în toată lumea. E unul dintre cele mai curajoase experimente din domeniu

Cristian Branea a studiat filosofia şi ştiinţele politice, dar a fost mereu pasionat de design, aşa că în 2013 simte o oportunitate de finanţare şi pune pe picioare brandul de mobilier Materia. Pentru finalul acestui an, Cristian Branea estimează un business de 250.000 de euro, piesele create de firma sa ajungând până la 2.000-3.000 de euro.

Al doilea caz de infectare cu virusul Zika a unui cetăţean român, fiind vorba despre un copil de zece ani

Ministerul Sănătăţii anunţă că a fost confirmat al doilea caz de infectare cu virus Zika a unui cetăţean român în afara ţării, fiind vorba despre un copil de zece ani, care locuieşte în Guyana Franceză, acesta venind în România în vizită la data de 12 iulie.

Un cuplu format dintr-un român şi un american solicită CCR recunoaşterea căsătoriei, oficiată în Belgia

Un cuplu format dintr-un român şi un american a solicitat Curţii Constituţionale recunoaşterea căsătoriei în România, oficiată în Belgia.

Mărturia unui român care a scăpat în urma atentatului terorist din Franţa: „A fost un infern. Am zis: s-a terminat, suntem împuşcaţi” – VIDEO

Un tânăr român de 24 de ani, Adrian Iliuţă, a reuşit să scape în urma atentatului terorist din Nisa, în care şi-au pierdut viaţa 80 de persoane, iar alte 150 au fost rănite, dintre care 42 grav.

Românul care era în stare gravă după ce căzuse într-un lac din Elveţia a murit la spital

Turistul român care era în stare extrem de gravă după ce a căzut duminică în Lacul Zurich a decedat la spital, informează site-urile elveţiene 20min.ch şi Blick.ch.

SUBIECTE. BACALAUREAT 2016. ROMÂNĂ. La profilul real: romanul din perioada interbelică / La profilul uman: romanul psihologic – FOTO/VIDEO

Subiectele primite de elevi la proba scrisă de Limba şi Literatura Română din cadrul examenului de Bacalaureat 2016: în cadrul profilului real, la primul subiect elevii au avut de rezolvat cerinţe pornind de la un text la prima vedere, piesa de teatru ”Madona” de Tudor Muşatescu. La textul argumentativ de la subiectul al doilea, elevii au avut de scris despre rolul jocurilor de calculator în viaţa tinerilor. Subiectul al treilea, eseul, a fost despre viziunea despre lume şi viaţă dintr-un roman interbelic.

Seară de literatură la Humanitas Cişmigiu: Se lansează romanul „Calea Idei Brown”, de Ricardo Piglia

Romanul "Calea Idei Brown"de Ricardo Piglia, una din cele mai importante voci ale literaturii hispano-americane contemporane,se lansează pe 29 iunie, la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cişmigiu, în prezenţa Alinei Cantacuzino, traducătoarea cărţii,a criticului literar Tania Radu şi a altor invitaţi.

Romanul „2084.Sfârşitul lumii”,de Boualem Sansal, se lansează miercuri la Librăria Humanitas Cişmigiu

Romanul "2084.Sfârşitul lumii" de Boualem Sansal,distins cu Marele Premiu al Academiei Franceze în 2015,se lansează,miercuri, la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cişmigiu, în prezenţa jurnaliştilor Ovidiu Nahoi şi Marius Constantinescu şi a publicistului Ioan Stan,moderatoare fiind Denisa Comănescu.

Accident de autocar în Spania: doi morţi şi peste 40 de răniţi, inclusiv un român

Două persoane au murit duminică în sudul Spaniei şi alte patruzeci şi şase au fost rănite, inclusiv un român, după ce un autoar a intrat în coliziune cu un camion care staţiona din cauza unei defecţiuni, a anunţat poliţia, citată de Le Matin.

Singurul român care are titlul de Sir. „Am şofer, dar prefer să conduc singur. Ziua mea de lucru se termină undeva între 9 seara şi miezul nopţii”

Comunismul l-a alungat peste Ocean, dar s-a întors în Europa, la cererea celei care a intrat în istorie ca Doamna de Fier, pentru a ridica din docurile londoneze Canary Wharf, însăşi „reşedinţa“ capitalismului, informează După Afaceri Premium.

DNA a înregistrat plângerea unui magistrat privindu-i pe ambasadorul american şi pe Valeriu Zgonea

Pe rolul DNA s-a înregistrat plângerea penală prin care magistratul Florica Roman, trimisă în judecată de DNA, cere arestarea ambasadorului american, Hans Klemm, şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, parchetul analizând dacă faptele sesizate atrag competenţa DNA.

Politico.eu a alcătuit topul celor mai influenţi membri PE; pe listă este şi un eurodeputat român

Site-ul Politico.eu a alcătuit un top al celor mai influenţi 40 de membri ai Parlamentului European, printre aceştia figurând şi un eurodeputat român.

Adrian Ghenie, unul dintre cei mai valoroşi artişti români, a vândut încă un tablou la Londra, pentru 2,2 mil. euro

O lucrare a pictorului român Adrian Ghenie (născut în 1977, la Baia Mare, absolvent al Universităţii de Arte şi design din Cluj Napoca) a fost vândută acum două zile, la o licitaţie Sotheby's, pentru suma de 2,27 milioane de euro. Este vorba despre „Self-Portrait as Vincent Van Gogh”.

Niciun alt român nu mai are meseria sa. Este olimpic la chimie şi respectat într-un domeniu dominat de francezi: „Lucrez pentru elite. Am ales cariera din vocaţie”

Octavian Coifan a reuşit să îşi facă cunoscut şi respectat numele într-o lume în care francezii sunt cei care deţin supremaţia, informează După Afaceri Premium.

Şofer român care a transportat extracomunitari din România în Italia, arestat la Milano

Un şofer român a transportat ilegal cu un camion, din România în Italia, trei adolescenţi afgani, bărbatul fiind arestat într-o parcare din oraşul italian Milano, informează site-ul BlitzQuotidiano.it.

Averea noului ministru al Muncii: 9 conturi de economii şi acţiuni de 90.000 euro

Economist de profesie, noul ministru al Muncii Dragoş Pîslaru are 9 conturi de economii, în diverse valute, cel mai mare fiind de peste 320.000 ron şi cel mai mic de 41 de lire sterline, dispunând astfel, în total, de aproape 500.000 ron, peste 9.000 euro şi aproximativ 10.000 de dolari.

Dragoş Doroş: ANAF a cerut CRJI baza de date privind Panama Papers

Preşedintele ANAF, Dragoş Doroş, a declarat că a cerut Centrului Român pentru Jurnalism de Investigaţie baza de date privind Panama Papers, afirmând că prelucrarea datelor se va face cu respectarea confidenţialităţii specifice secretului fiscal.

Portretul robot al antreprenorului român: munceşte 10 ore pe zi şi câştigă mai puţin de 500 de euro pe lună

Antreprenoriatul nu mai este de ceva timp un element străin în peisajul românesc. Din ce în ce mai mulţi oameni pornesc o afacere pe cont propriu, fapt susţinut şi de creşterea de 51% a numărului de firme SRL-D faţă de anul trecut. Însă este înţelept acest lucru, având în vedere că în medie antreprenorul român munceşte 10 ore pe zi şi câştigă mai puţin de 500 de euro pe lună

Român acuzat că a fabricat legitimaţii false similare cu cele ale FBI şi CIA, dat în urmărire de SUA

Autorităţile americane au dat în urmărire un cetăţean român care s-ar afla în Germania, suspectat că a produs false legitimaţii asemănătoare cu cele emise de Biroul Federal de Investigaţii (FBI), de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) şi Departamentul pentru Securitatea Internă, relatează Fox News.

Doi români care transportau ilegal 13 imigranţi clandestini arestaţi în Austria – presă

Doi români acuzaţi că transportau ilegal 13 imigranţi clandestini, inclusiv şapte copii, au fost arestaţi în nordul Austriei, în apropierea frontierei cu Germania, informează postul public de televiziune austriac, ORF.

Un român şi-a incendiat soţia şi fetiţa de câteva luni, după care s-a sinucis, în Italia – presă

Un imigrant român şi-a omorât prin incendiere soţia şi fiica de câteva luni, în sudul Italiei, după care s-a spânzurat, anunţă surse citate de presa italiană.

Român care a provocat un accident spectaculos, arestat în vestul Germaniei – presă

Un român a fost arestat, în vestul Germaniei, după ce s-a răsturnat cu un vehicul furat pe care îl conducea fără permis, autorităţile descoperind că pe numele şoferului exista deja un mandat de arestare, informează presa germană.

Un robot japonez a „scris” un scurt roman cu titlul „Ziua în care un computer scrie un roman”

Robotul programat de japonezi a fost coautor al unui scurt roman cu titlul insolit şi autoreferenţial "The Day A Computer Writes a Novel", care a ajuns în cursa pentru premiile literare naţionale Nikkei Hoshi Shinichi, transmite digitaltrends.com.

Cioloş: Niciun cetăţean român nu a fost victimă a atentatelor produse la Bruxelles

Niciun cetăţean român nu a fost victimă a atentatelor produse la Bruxelles, marţi dimineaţă, a afirmat premierul Dacian Cioloş, care a adăugat că oficialii români care sunt în vizită de lucru la Comisia Europeană sunt în siguranţă la sediul reprezentanţei permanente a României la UE.

Români în Bruxelles : Este un haos total, dar am încredere în autorităţi. VIDEO

Un român stabilit în Bruxelles a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX ca în capitala belgiană "este un haos total" dar că el are încredere în autorităţi.

Panică într-un tren din Italia, după ce un român a atacat o pasageră cu un ciocan

Un român a stârnit panică într-un tren din Italia după ce a atacat o pasageră cu ciocanul destinat spargerii geamurilor în caz de urgenţă, agresorul fiind arestat preventiv, scrie Corriere della Sera, în ediţia online.

Român condamnat la închisoare în Franţa, după ce a trecut ilegal bariera de autostradă de 267 de ori

Un şofer român a fost condamnat, miercuri, de un tribunal francez, la un an de închisoare cu suspendare şi a primit o interdicţie de trei ani pe teritoriul francez şi o amendă de 5.000 de euro, după ce a fraudat sistemul de taxare pe autostrăzile din Franţa de 267 de ori, relatează Ouest France.

Copil român de 14 luni, spitalizat în Florenţa cu SHU, după ce a consumat brânză din România – presă

Un copil român în vârstă de 14 luni este spitalizat în oraşul italian Florenţa cu sindromul hemolitic-uremic (SHU) după ce ar fi consumat brânză provenind de la o firmă din România, informează site-ul cotidianului La Repubblica.

Român de 20 de ani, înjunghiat mortal în Franţa

Un român în vârstă de 20 de ani a fost înjunghiat mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna franceză Villers-les-Pot, situată în apropiere de oraşul Dijon, informează site-ul postului France 3.

Un român cheltuieşte 40 de euro pe an pentru cosmetice, jumătate faţă de vecinii din regiune

Piaţa de cosmetice din România rămâne una dintre cel mai puţin dezvoltate din Europa şi din regiune, cheltuiala medie per capita fiind sub 40 euro pe an, jumătate faţă de nivelul din alte ţări din zonă.

Un român care scăpase dintr-un accident a murit căzând în prăpastia de lângă autostradă, în Italia. FOTO

Un imigrant român care tocmai scăpase nevătămat dintr-un accident rutier produs pe o autostradă din Sicilia a căzut în prăpastia de la marginea autostrazii, de la înălţimea de circa 30 de metri, murind pe loc, informează presa italiană.

Povestea românului care s-a săturat să muncească în corporaţie şi a plecat în jurul lumii: „Noi, restul muritorilor cu rate, citim doar în reviste de asemenea cazuri” – FOTO

După aproape 15 ani de muncă în multinaţionale, Alexandru Cristea s-a trezit într-o dimineaţă şi a zis stop. Nu mai vrea să fie un simplu număr într-o companie. A renunţat la job şi a decis să hoinărească prin lume fără să ştie ce va face după aceea.

Un turist român a murit în urma unui accident de schi produs într-o staţiune din Bulgaria

Un turist român a murit, duminică, după ce a căzut cu schiurile şi s-a lovit cu capul de o piatră, în staţiunea montană Bansko, situată în sud-vestul Bulgariei, anunţă agenţia BGNES, citată de site-ul Novinite.com.

Doi austrieci, răpiţi în apropiere de frontiera dintre Burkina Faso şi Mali

Doi cetăţeni austrieci, un medic şi soţia sa, au fost răpiţi în noaptea de vineri spre sâmbătă în nordul Burkinei Faso, în apropiere de frontiera cu Mali - unde în mai 2015 a fost răpit un român -, a anunţat sâmbătă Ministerul Securităţii din această ţară vest-africană, relatează Reuters online.

„Biblia pierdută”, de Igor Bergler, cea mai vândută carte din ultimii 20 de ani a unui autor român

Romanul "Biblia pierdută", de Igor Bergler, s-a vândut în aproape 51.000 de exemplare în patru luni de la lansare, informează editura Rao, precizând că, în prezent, acest volum este cea mai vândută carte a unui autor român din ultimii 20 de ani.

Un român a încercat să deschidă, în zbor, uşa unui avion de pasageri, în Spania

Un cetăţean român a încercat să deschidă, în zbor, uşa unui avion care efectua o cursă internă în Spania, autorităţile stabilind că nu este vorba de un caz de terorism, informează site-ul de ştiri UltimaHora.es.

Lansarea noului volum din seria „Urzeala tronurilor”, din nou amânată

Scriitorul american George R.R. Martin, autorul romanelor din seria literară pe baza căreia este realizat serialul TV "Urzeala tronurilor", a anunţat că lansarea noului volum din această franciză va fi din nou amânată, deoarece romanul "nu este deocamdată finalizat", informează bbc.com.

Un dric ce venea din Italia s-a izbit de un cap de pod. O pasageră rănită şi dusă la spital

O maşină mortuară care transporta un român decedat în Italia pe 31 decembrie a intrat într-un cap de pod, sâmbătă dimineaţă, la intrarea pe autostrada A 1, după ce conducătorul auto a pierdut controlul volanului, concubina mortului, aflată pe scaunul din dreapta şoferului, suferind fracturi la gambe