rugaciuni

Mii de credincioși din întreaga lume se roagă pentru Papa Francisc

În timp ce Papa Francisc rămâne spitalizat la Roma, mii de credincioși din întreaga lume s-au adunat lângă Piața Sfântul Petru și lângă spital pentru a se ruga purtând în mâini rozariul, notează AP.

Papa i-a îndemnat pe participanţii la audienţa săptămânală să se roage zilnic pentru pace

Papa i-a îndemnat pe credincioşi să se roage în fiecare zi pentru pacea din Ucraina, din Orientul Mijlociu şi din Sudan. Rugămintea a fost făcută în timpul audienţei săptămânale de miercuri, potrivit Reuters.

Papa Francisc se roagă pentru încetarea războiului dintre Rusia şi Ucraina

Papa Francisc a oficiat o slujbă în Bazilica Sf. Petru iar apoi a încredinţat ocrotirea întregii omeniri. Papa face apel la pace şi doreşte încetarea ostilităţilor din Ucraina.   Ca un fapt inedit, la ora susţinerii slujbei, s-au rugat la unison mii de episcopi din catedrale şi capele din întreaga lume.   „Am uitat lecţia […]

Bisericile iau măsuri speciale: Rugăciune pentru oprirea bolii şi spaţiu pentru igienizarea mâinilor

Oamenii nu trebuie să se înghesuie în biserici, pot merge în orice zi a săptămânii să se roage, iar în fiecare lăcaş de cult va fi un loc pentru igienizarea mâinilor, a anunţat Cancelaria Sfântului Sinod, duminică. Potrivit Cancelariei, în timpul slujbelor se va citi rugăciunea specială pentru oprirea epidemiei. Cancelaria Sfântului Sinod a transmis […]

Muftiatul Cultului Musulman din România suspendă rugăciunea specifică de vineri din cauza coronavirusului

Muftiatul Cultului Musulman din România a anunţat miercuri că suspendă rugăciunea specifică de vineri în toate geamiile din ţară.

Eroii din decembrie 1989, pomeniţi la Catedrala Patriarhală şi trei zile în toate bisericile

Ierarhi, preoţi şi diaconi vor înălţa rugăciuni de pomenire, începând de luni, timp de trei zile, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară, o slujbă urmând să aibă loc, marţi, la Catedrala Patriarhală din Capitală, după Sfânta Liturghie.