rugby

Steaua a câştigat derbiul cu Dinamo la rugby, scor 30-29

Formaţia Steaua Bucureşti a câştigat, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 30-29 (20-22), derbiul Diviziei Naţionale la rugby în faţa echipei Dinamo, în ultima etapă a turului din play-off, în urma căruia gruparea din Bulevardul Ghencea şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului.

Sancţiunile dictate după incidentele de la partida Dinamo – Farul, reduse

Unul dintre vicepreşedinţii Federaţiei Române de Rugby, Aurelian Arghir, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că membrii Biroului Federal au decis diminuarea sancţiunilor dictate de Comisia de Disciplină, în urma incidentelor de la partida Dinamo - Farul Constanţa.

Ştefan Demci, antrenor pricipal la echipa de rugby Dinamo, Cristian Hâldan secund

Directorul de imagine al secţiei de rugby a CS Dinamo şi purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că Ştefan Demci şi Cristi Hâldan au fost numiţi antrenori ai echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Zece din cele 13 reguli experimentale au fost introduse în regulamentul IRB

Zece din cele treisprezece reguli experimentale testate în acest sezon vor fi introduse în regulamentele International Rugby Board (IRB) şi vor fi aplicate în meciurile test din turneele estivale, informează AFP.

România, campioană europeană U-21 la rugby

Reprezentativa de rugby Under 21 a României a câştigat, sâmbătă, titlul de campioană europeană, în urma victoriei obţinute în finala competiţiei, la Madrid, în faţa formaţiei Georgiei, cu scorul de 27-20, după ce la pauză fusese condusă cu scorul de 0-17.

Doi jucători de la Ştiinţa Petroşani suspendaţi, în urma incidentelor de la partida cu CSM Piteşti

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Rugby a decis, miercuri, suspendarea pentru şapte etape a jucătorului formaţiei Ştiinţa Petroşani, Răzvan Vişan, şi pentru trei etape a căpitanului Daniel Cojocaru, în urma incidentelor de la meciul cu CSM Piteşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Petrache: Jucătorii români au fost externaţi

Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că sportivii din cadrul lotului Under 20 al României au fost externaţi, dar se află în continuare la pat, la hotelul unde este cazată delegaţia română.

Echipa de rugby a României va juca finala CM under 20 din Kenya

Naţionala de rugby under 20 a României va disputa finala Campionatului Mondial din Kenya (Divizia B), cu echipa SUA, după ce a învins miercuri, cu scorul de 26-20 (9-8), reprezentativa Chile, în derby-ul grupei B.

România a învins Papua Noua Guinee în primul meci de la CM de rugby under-20

Echipa naţională de rugby under 20 a României a obţinut prima victorie în cadrul grupei B a Campionatului Mondial din Kenya, după ce a învins reprezentativa statului Papua Noua Guinee, cu scorul de 50-17 (19-12).

Alţi trei dinamovişti suspendaţi după incidentele de la meciul de rugby Dinamo-Farul

Comisia de Apel a Federaţiei Române de Rugby (FRR), reunită miercuri, a decis suspendarea pentru cinci etape şi amendarea cu 5.000 de lei a jucătorilor dinamovişti Cătălin Beca, Adrian Bărbuliceanu şi Ştefan Ciuntu, după incidentele de la meciul cu Farul.

Incidentele de la partida de rugby Dinamo – Farul vor fi analizate luni

Colegiul Director al Federaţiei Române de Rugby a convocat pentru luni, ora 11.00, Comisia de Disciplină a federaţiei în care vor fi analizate incidentele petrecute la partida Dinamo - RCJ Farul Constanţa din cadrul ultimei etape a sezonului regulat al Diviziei Naţionale.

Lipă: Dacă există imagini cu antrenorii care instigă la violenţă, vor fi daţi afară

Preşedintele CS Dinamo, chestorul Elisabeta Lipă, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că în cazul în care există imagini cu antrenorii echipei Dinamo, Daniel Neaga şi Ştefan Demici, care instigă jucătorii să se bată, acestora li se va desface contractul de muncă.

Incidente violente la meciul de rugby Dinamo-Farul – VIDEO

Meciul Dinamo-Farul, din ultima etapă a sezonului regulat al Diviziei Naţionale de rugby, a fost întrerupt, sâmbătă, în minutul 7, din cauza violenţelor de pe teren dintre jucătorii celor două echipe, soldate cu nouă răniţi.

Alin Petrache este noul preşedinte al FR de Rugby

Fostul internaţional Alin Petrache a fost ales, miercuri, din primul tur, ca preşedinte al Federaţiei Române de Rugby, el urmând să-l înlocuiască pe George Straton, cel care în ultimii ani a ocupat acest post.

Eugeniu Ştefan: Rugbyul românesc, în pragul falimentului

Fostul rugbyst Eugeniu Ştefan, candidat la funcţia de preşedinte al FR de Rugby, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că rugbyul românesc este în pragul falimentului la nivelul echipelor de club, afectate serios de criza managerială din cadrul federaţiei.

Stanca: Echipa României ar câştiga prin readucerea celor care evoluează în Franţa

Jucătorul echipei Dinamo, Răzvan Stanca, a declarat, marţi, la sediul CS Dinamo, că reprezentativa României ar avea de câştigat prin readucerea jucătorilor care evoluează la cluburi din Franţa.

Octavian Morariu, reales în funcţia de vicepreşedinte al FIRA-AER

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Rugby Amator - Asociaţia Europeană de Rugby (FIRA-AER) în cadrul Adunării Generale de la Paris, din 5 şi 6 decembrie, se arată într-un comunicat al COSR.

Selecţionata României a debutat cu o victorie în turneul de pregătire din Noua Zeelandă

Selecţionata de rugby a României a debutat, sâmbătă, cu o victorie în turneul de pregătire pe care îl efectuează în Noua Zeelandă, după ce s-a impus în faţa formaţiei New Zealand Marist, cu scorul de 35-7 (7-7), informează site-ul rugby.ro.

Un rugbist de la CSM Baia Mare a decedat în Spania

Rugbistul Tiberiu Apostol, de la CSM U Remin Baia Mare, a murit, duminică, în Spania, la vârsta 25 de ani, medicii de la un spital din Barcelona afirmând că decesul a survenit din cauza unei septicemii.

FOCUS – Zerbino: Aveam de ales între a mânca din prietenii noştri sau a muri lângă ei

Preşedintele Federaţiei Uruguayene de Rugby, Gustavo Zerbino, unul dinte supravieţuitorii catastrofei aviatice din anul 1972, prezent la Bucureşti cu ocazia IRB Nations Cup, a povestit, pentru MEDIAFAX, cum a fost forţat de împrejurări să aleagă între a mânca din prietenii săi sau să moară.

Matt Damon, în rolul unui celebru jucător de rugby

Actorul american Matt Damon va juca alături de Morgan Freeman în următorul film regizat de Clint Eastwood, o producţie despre Nelson Mandela bazată pe o cartea "The Human Factor: Nelson Mandela and the Game That Changed the World" de John Carlin, informează variety.com.

Dinamo Bucureşti este campioana României la rugby

Dinamo Bucureşti a devenit, sâmbătă, campioana României la rugby, după ce a învins, cu scorul de 6-0 (3-0), formaţia Steaua Bucureşti, în finala Diviziei Naţionale, şi a realizat eventul, în sezonul 2007/2008 câştigând şi cupa, tot în faţa "roş-albaştrilor".

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la rugby

Echipa Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la rugby, după ce a învins, sâmbătă, cu scorul 30-18 (9-12), formaţia Steaua Bucureşti, în finala disputată pe stadionul Arcul de Triumf, informează site-ul rugby.ro.

Steaua a învins Dinamo, scor 22-16, în derbiul ultimei etape a sezonului regulat

Echipa Steaua Bucureşti a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 22-16 (13-10), formaţia Dinamo Bucureşti, în derbiul etapei a X-a, ultima a play-off-ului sezonului regulat al Diviziei Naţionale de rugby.

Steaua Bucureşti s-a calificat în finala Cupei României la rugby

Echipa Steaua Bucureşti s-a calificat în finala Cupei României la rugby, după ce a învins, miercuri, la Petroşani, cu scorul de 18-13 (5-6), formaţia CSM U Baia Mare, în semifinalele competiţiei.

Selecţionerul echipei de rugby a Irlandei a demisionat

Selecţionerul echipei de rugby a Irlandei, Eddie O'Sullivan, şi-a anunţat demisia, miercuri, după rezultatele slabe ale formaţiei sale în Turneul celor şase naţiuni.

Arghir: Dinamo se teme de meciul cu Farul

Directorul executiv al celor de la RC Judeţean Farul, Aurelian Arghir, a declarat, joi, că oficialii dinamovişti se tem de această partidă, motiv pentru care aceştia nu au stabilit încă oraşul unde se va juca meciul din sferturile de finală ale Cupei României.

Scandal şi înjurături, la şedinţa Biroului Federal al FR Rugby

Şedinţa Biroului Federal al Federaţiei Române de Rugby, care a avut loc joi după-amiază, la sediul FRR, s-a transformat într-un scandal de proporţii, după ce antrenorul federal Daniel Mitrea l-a înjurat pe responsabilul Departamentului de Juniori, Nicolae Manolache, informează surse din cadrul FRR

Managerul echipei naţionale de rugby a României a demisionat

Managerul reprezentativei de rugby a României, Tudor Constantin, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că a demisionat din funcţie deoarece în cadrul Federaţiei Române de Rugby există, încă "persoane incompetente" şi nu doreşte să continue alături de acestea.

Ellis Meachen, director de rugby al naţionalelor României

Colegiul Director FRR a aprobat, joi, în unanimitate, angajarea neo-zeelandezului Ellis Meachen pe postul de director de rugby al echipelor naţionale ale României, a anunţat forul de profil.

România a urcat pe locul 15 în clasamentul IRB

Reprezentativa de rugby a României a urcat pe locul 15 în ierarhia realizată de International Rugby Board, în urma victoriei obţinute weekendul trecut, la Lisabona, în faţa formaţiei Portugaliei, scor 23-8, în Cupa Europeană a Naţiunilor, informează site-ul www.irb.com.

România a învins Portugalia, scor 23-8, în Cupa Europeană a Naţiunilor

Reprezentativa de rugby a României a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 23-8 (6-3), echipa naţională a Portugaliei, într-un meci din Cupa Europeană a Naţiunilor, ultimul al "stejarilor" din 2007.

Douăsprezece echipe calificate din oficiu la CM de rugby din 2011

Primele trei echipe clasate din fiecare grupă de la Cupa Mondială de rugby din 2007 vor fi calificate automat pentru ediţia din 2011 a Cupei Mondiale, ce va avea loc în Noua Zeelandă, informează AFP, care citează surse din cadrul IRB.

Marin Moţ: O parte din jucători nu ar mai dori să vină la naţională

Antrenorul Marin Moţ a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că, în opinia sa, o parte dintre jucătorii români care evoluează în campionatul francez de rugby nu ar mai dori să răspundă la convocările pentru echipa naţională.

Naţionala de rugby under-19 a României a câştigat titlul european

Reprezentativa de rugby under-19 a României a învins, sâmbătă, Polonia, cu scorul de 29-0, şi a câştigat Campionatul European, obţinând totodată şi calificarea la Campionatul Mondial under-20, informează site-ul rugby.ro.

Rugbyştii ruşi mai au nevoie de cinci perechi de ghete

Patru componenţi ai reprezentativei de rugby a Rusiei şi-au cumpărat, joi seară, ghete de joc dintr-un supermarket bucureştean şi urmează ca după antrenamentul de după-amiază să fie achiziţionate şi celelalte cinci perechi lipsă, informează surse din cadrul delegaţiei.

Precizări ale Poliţiei în legătură cu presupusul jaf al naţionalei Rusiei

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti face precizări, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, în legătură cu presupusul jaf ale cărei victime au fost componenţi ai naţionalei de rugby a Rusiei, aflaţi la Bucureşti pentru meciul cu România, din Cupa Europeană de Naţiunilor.

Un oficial din delegaţia Rusiei susţine că i s-au oferit 2.000 de euro pentru a muşamaliza furtul

Un oficial al delegaţiei echipei de rugby a Rusiei susţine că i s-a oferit suma de 2.000 de euro pentru a afirma că echipamentele jucătorilor ruşi, dispărute, marţi noaptea, din Hotelul Student Parc, din Complexul Lacul Tei, au fost găsite.

FRR le oferă ghete jucătorilor echipei Rusiei

Conducerea Federaţiei Române de Rugby (FRR) a anunţat, miercuri, că le va oferi ghete jucătorilor echipei Rusiei, victime ale unui furt la Hotelul Student Parc din Capitală, în cazul în care conducerea delegaţiei oaspete va solicita acest lucru.

Russia’s National Rugby Team Robbed In Bucharest

Unidentified people stole on Tuesday evening part of the equipment of Russia’s national rugby team from the Bucharest hotel where the team is accommodated, according to sources in the Romanian Rugby Federation.