rusi

Rusia a pierdut 18.000 de soldaţi într-o lună de război cu Ucraina. Bilanţul depăşeşte numărul soldaţilor sovietici ucişi în Afganistan

Rusia a pierdut 17.700 de soldaţi în timpul invaziei, susţin oficialii din Ucraina, potrivit Sky News.

Concert de solidaritate cu Ucraina, găzduit de preşedintele Germaniei, cu participarea unor muzicieni din Rusia

Preşedintele Germaniei a găzduit duminică un „concert de solidaritate" cu Ucraina, la care au participat muzicieni din Rusia şi Belarus.

Oligarhii ruşi sunt bineveniţi în Turcia, a transmis ministrul de Externe, în timp ce aceştia fug de sancţiunile occidentale

Oligarhii ruşi sunt bineveniţi în Turcia, dar trebuie să respecte legislaţia internaţională pentru a face orice fel de afaceri, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu.

Surse americane: militarii ruşi suferă de degerături şi luptă pentru a avea hrană

Militarii ruşi suferă de degerături şi luptă pentru a avea acces la hrană, afirmă un oficial american din domeniul apărării, citat de Sky News.

Ion Cristoiu: Înaintea lui Vladimir Putin, în Crimeea a făcut o vizită Mareşalul Antonescu

Discursul ţinut de Vladimir Putin pe scena concertului dedicat Anexării Crimeii ne-a confirmat că invadarea Ucrainei de către Rusia are drept ţel final constrîngerea lui Volodîmîr Zelenski de a semna un tratat prin care Ucraina acceptă ca Peninsula Crimeea să aparţină Rusiei. Ceva asemănător acceptării de către Consiliul de coroană din 27 iunie 1940 a […]

Ion Cristoiu: Pentru Occident Rusia e o forţă stranie

Am ajuns, ba chiar am trecut de Petru cel Mare cu lectura celor patru volume de biografii din cele mai vechi timpuri şi pînă azi tipărite de Larousse sub titlul Personalităţi care au schimbat istoria lumii. Scurtul text introductiv la paginile dedicate lui Petru cel Mare, dublu faţă de cele sacrificate pe altarul altor personaje, […]

Trei cosmonauţi ruşi au purtat costume de zbor în culorile Ucrainei la sosirea pe Staţia Spaţială Internaţională

Trei cosmonauţi ruşi au sosit vineri pe Staţia Spaţială Internaţională purtând costume de zbor galbene cu accente albastre, culori care păreau să se potrivească cu steagul ucrainean. Bărbaţii au fost primii nou sosiţi pe staţia spaţială de la începutul războiului rusesc din Ucraina, luna trecută.

Ion Cristoiu: Străduindu-se să atragă NATO într-un război cu Federaţia Rusă, Volodimir Zelenski face jocul lui Vladimir Putin!

Autoarea unui prim volum al unui monumental Tratat de Geopolitică, urmînd altor cinci cărţi din domeniul Geopoliticii, conferenţiar universitar Alba Iulia Catrinel Popescu de la Universitatea Naţională de Apărare Carol I s-a remarcat, în chestiunea Războiului din Ucraina, ca una dintre puţinele voci lucide din România, ţară în care televiziunile de ştiri au primit liste […]

Forţele armate ale Ucrainei, anunţ horror: „12 soldaţi ruşi morţi vor fi folosiţi ca îngrăşământ”

Fotografiile a 12 cadavre ale unor soldaţi ruşi, cu paşapoartele care le certifică identitatea, au fost publicate pe unul dintre chaturile Telegram ale forţelor armate ucrainene.

Negocierile dintre ruşi şi ucraineni au reînceput

Negocierile pentru pace dintre ruşi şi ucraineni au reînceput marţi, a anunţat un reprezentant al Ucrainei.

Mesajul Anonymous către ruşi: „Pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, îndepărtaţi-l pe Putin”

Mişcarea hackerilor îndemnă pe Twitter la rebeliune împotriva liderului de la Kremlin.

Ion Cristoiu, despre evoluţia războiului Rusia-Ucraina: Ruşii nu renunţă. Opinia publică va obosi, iar sancţiunile se vor epuiza

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că în războiul cu Ucraina, ruşii nu vor renunţa şi se limitează deocamdată la a înconjura oraşele pentru a nu distrage atenţia de la acuzaţiile lansate la adresa Kievului că ar deţine laboratoare de cercetare pentru arme biologice.

Primarul oraşului Melitopol a fost răpit de soldaţi ruşi VIDEO

UPDATE 21:00 Locuitorii din Melitopol (regiunea Zaporojie) se adună pentru un miting pe 12 martie, la ora 7 dimineaţa, în semn de protest faţă de răpirea primarului. Aceştia au ieşit şi vineri seara la protest, dar au fost ameninţaţi de invadatorii ruşi că vor fi împuşcaţi.    Anton Herashchenko, un consilier al ministerului de Interne, […]

Câţi militari ruşi au fost ucişi în Ucraina? Estimările oficiale ale americanilor

Estimarea oficială a SUA privind numărul ruşilor ucişi în primele două săptămâni de război este de aproximativ 5.000 - 6.000.

Ion Cristoiu: Vladimir Putin vrea să facă din Rusia de azi un fel de URSS ţaristă

Cu chiu cu vai, bătut la cap de o colegă din presă, mare iubitoare de cultură rusă, văd filmul lui Nichita Mihalkov, din 1994, Soare înşelător. De ce nu l-am văzut pînă acum, deşi – am înţeles eu, om bătrîn, de la tinerii de azi – poate fi şterpelit de pe Internet, nu-mi pot explica. […]

Prof.dr. Vasile Neacşa: Analiză de circumstanţă : Occident vs Rusia

Prof. dr. Vasile Neacşa face o analiză a cauzelor care au dus la războiul dintre Rusia şi Ucraina, arătând că acestea trebuie căutate din anii 90 încoace şi afirmă că lipsa unui leader la Kiev care să înţeleagă fenomenul, dublat de subestimarea adversarului şi supraestimarea aliaţior au condus la catastrofă. Redăm integral textul semnat de […]

Ion Cristoiu: Alexandr Soljeniţîn despre măreţia Maicii Rusii în raport cu Europa pervertită de democraţie

În 1994, după Căderea comunismului, Alexandr Soljeniţîn se întoarce în Rusia. Activitatea sa a surprins pe mulţi comentatori occidentali. Ei aşteptau să-l vadă pe celebrul scriitor manifestîndu-se ca un adept entuziast al reformei şi economiei de piaţă, al democraţiei, al unei Rusii occidentalizate, într-un cuvînt. În locul acestei ipostaze de militant postcomunist, ei au descoperit […]

Încă un oraş ucrainean este capturat de ruşi. Anunţul făcut de autorităţile locale

Guvernatorul regiunii Sumy a declarat că oraşul Trostianeţ a fost capturat şi ocupat, anunţă Aky News.

A noua zi de război în Ucraina. Ruşii au atacat cea mai mare centrală nucleară din Europa, Zaporojie. NATO nu se implică în conflictul armat. Următoarea rundă de negocieri, în week-end. Pentagonul: oamenii lui Putin sunt la 25 de kilometri de Kiev

UPDATE 19:45 Preşedintele Zelenski susţine, prin purtătorul său de cuvânt, că porţiuni dintr-o rachetă au picat în apropiere de locuinţa pe care o deţine lângă Kiev. Acum, şeful statului se află într-un buncăr.  UPDATE 18:45 După ce postul a fost suspendat, BBC pleacă din Rusia. În urma deciziilor luate de Moscova, măsuri „care afectează independenţa jurnalistului […]

Panică printre oligarhii ruşi, ameninţaţi cu confiscarea averilor. Cum îşi protejează avuţia

Oligarhii ruşi îşi mută averile din ţările occidentale, care vor impune sancţiuni pe fondul războiului din Ucraina. Cei mai afectaţi de decizia autorităţilor de a le sechestra bogăţiile sunt acei miliardari care au legături cu preşedintele rus Vladimir Putin. „Săptămâna viitoare, vom lansa un grup operativ transatlantic multilateral pentru a identifica, vâna şi îngheţa activele […]

BREAKING NEWS: Rusia denunţă acţiunea „ostilă” a Statelor Unite de a expulza diplomaţi ruşi

Administraţia Vladimir Putin a condamnat în termeni duri, în cursul nopţii, decizia "ostilă" a Washingtonului de a expulza 12 diplomaţi ruşi acuzaţi de spionaj, subliniind că Rusia şi Statele Unite ar trebui să acţioneze în sensul păcii internaţionale.

BREAKING NEWS: Statele Unite expulzează 12 diplomaţi ruşi activi la sediul ONU, acuzându-i de spionaj

Administraţia Joseph Biden a decis, luni seară, expulzarea a 12 diplomaţi ruşi activi la sediul Naţiunilor Unite din New York, sub acuzaţia de implicare în activităţi de spionaj pe teritoriul Statelor Unite.

Ion Cristoiu: Rusia a pierdut deja Războiul mediatic

Scriind într-un comentariu anterior despre alte agresiuni ale unor Mari Puteri împotriva unei ţări mici sau mijlocii (Irak, Serbia, Afganistan, Libia), am reamintit că America, deşi Stăpîna absolută a Planetei, Noul Imperiu Universal, s-a străduit din răsputeri să convingă opinia publică mondială de justeţea intervenţiei. Pentru asta, înaintea invaziei, şi ea aşteptată să se întîmple, […]

Putin a trimis şi copii la război. Prizonierilor ruşi li s-a permis să îşi sune părinţii

Generalul-maior ucrainean Boris Kremenetski a declarat sâmbătă reporterilor de la Washington că Ucraina a capturat aproximativ 200 de soldaţi ruşi care erau "prost echipaţi", scrie CNN.

Antony Blinken le cere cetăţenilor ruşi să nu susţină „războiul fără sens” împotriva Ucrainei

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a transmis, sâmbătă, un mesaj adresat cetăţenilor ruşi, cerându-le să nu susţină "războiul fără sens" lansat de Administraţia Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

Ion Cristoiu: Tudor Arghezi: „Adevărul este că între europeni şi ruşi e o diferenţă ca de la ied la hipopotam”

Sînt valabile şi azi, pentru că se referă la o naţie, şi nu la un moment al acesteia, observaţiile din „Însemnări ruseşti”, iscălite de Arghezi în „Revista Fundaţiilor Regale”, nr. 8-9, 1 august – 1 septembrie 1941. Scriitorul adună aici, sub genericul dat de subtitlul „Dintr-un caiet din străinătate”, texte risipite prin reviste, disparate, despre experienţa sa din […]

Ion Cristoiu: Primul pas spre Război s-a făcut: Rusia a recunoscut independenţa republicilor separatiste din Estul Ucrainei!

Comentariul meu din ediţia de luni, 21 februarie 2022 a rubricii Gîndurile lui Cristoiu s-a intitulat Doar printr-o minune ar mai putea fi evitat Războiul! Reaminteam în text un adevăr nu o dată subliniat de mine în chestiunea Crizei Ucraina. Nu e vorba de o Criză provocată de teama Rusiei că Ucraina ar putea fi […]

Ruşii protestează la Moscova împotriva invadării Ucrainei. Poliţiştii i-au arestat pe loc

Şase persoane care au protestat cu pancarte împotriva invadării Ucrainei, chiar în centrul Moscovei, au fost arestate.

Ion Cristoiu: Cum practică presa occidentală, în chip prostesc, un straniu Cult al Personalităţii lui Vladimir Putin

N-am cum să nu bag seamă că liderii politici şi liderii de opinie occidentali au făcut din Vladimir Putin vedeta planetei şi din Rusia, o superputere la care toată lumea se uită tremurînd. În realitate, Rusia e o putere europeană, o mare putere, dar doar europeană, aşa cum a fost înainte de a deveni Uniunea […]

Rusia a eliberat în procedură rapidă sute de mii de paşapoarte separatiştilor din estul Ucrainei – Euronews

Ruşii încearcă astfel să-şi extindă controlul asupra autoproclamatelor republici Donetsk şi Luhansk, anunţă Euronews.

Ion Cristoiu: Cînd generalii români se plîng ruşilor c-au suferit pe vremea dictaturii fasciste

1. Recitind Jurnalul lui Constantin Sănătescu pentru Conspiraţia generalilor împotriva Mareşalului, descopăr, consemnat în 29 decembrie 1944: „Am luat parte la şedinţa Consiliului Superior al Oştirii, care a fost convocată spre a examina următorul caz, foarte curios: comisia rusă a trimis Ministerului de Război o adresă prin care cere să se cerceteze situaţia următorilor generali, […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Cursul scurt” de manipulare. Cazul Georgescu, ”omul de AUR” al ruşilor

Manipularea presupune o acţiune de fineţe. O acţiune mai degrabă subliminală, neresimţită de subiectul ei, care-şi însuşeşte astfel opinii care nu-i aparţin de fapt şi devine chiar un susţinător ale unor idei, altădată cu totul străine de modul său de gîndire şi de scara sa de valori. Prin gradul de fineţe, manipularea e ceva cu totul deosebit şi străin de ”influenţarea pozitivă”, sau ”destrămarea anturajului”, la care recurgea Securitatea, băgînd spaima-n om, că-l închide, dacă-l mai aude cîrtind sau glumind pe seama regimului. Poliţia politică aplica un soi de ”manipulare” după ”cursul scurt”, sovietic, cu arma la picior. Călin Georgescu de la AUR e cel mai bun exemplu pentru adoptarea, fără mănuşi, a celei de-a doua variante. Vrînd cu tot dinadinsul să arate că el e un om direct şi tranşant, nu face decît să dea cu bîta-n baltă, din toate poziţiile şi să-şi dea arama pe faţă. Ca şi spoiala de cultură.

Ion Cristoiu: Chemarea de trupe franceze în România – o iniţiativă personală pe care Klaus Iohannis refuză s-o explice românilor

E o lege nescrisă a Istoriei, subliniată însă de cercetătorii sufletului colectiv, că în momente de tensiune dramatică, de tulburări ale lumii, popoarele să-şi îndrepte privirea către Cel din fruntea Statului. În astfel de împrejurări, Conducătorul, fie că e Rege, Preşedinte, şef de trib, Sultan sau Dictator e aşteptat de toată suflarea să se pronunţe […]

Ion Cristoiu: O diversiune iresponsabilă a regimului Iohannis: Vin ruşii!

Am mai scris în cîteva rînduri despre manifestarea unuia dintre cele mai grave fenomene postdecembriste: Micşorarea drastică a forţei întruchipate de Opoziţie şi de Presă. Prin formarea Coaliţiei PSD-PNL-UDMR-Minorităţi, condusă de Klaus Iohannis şi sprijinită de Sistemul instituţiilor de forţă, România se confruntă cu cea mai puternică Putere (să-mi fie iertată formularea) din istoria postdecembristă. […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Putin joacă şah cu Europa şi Statele Unite, cu kalaşnikovul în braţe

Cînd au început protestele din Kazahstan, la începutul lunii ianuarie, ziarul rusesc ”Pravda” i-a luat un interviu unei rusoaice din Novosibirsk, întoarse din capitala kazahă. Aceasta spunea, între altele: ”sincer să fiu, este prea frig pentru o revoluţie. În oraşul Nur-Sultan sînt minus 20 de grade şi bate un vînt sălbatic”. Totuşi, ”revoluţia”, de fapt o luptă pentru putere, pentru stăpînirea imenselor resurse ale Kazahstanului a început, iar ea a fost, în cele din urmă, arbitrată de armata Federaţiei Ruse, fiind soldată cu cîteva mii de victime. A fost un fel de ”antrenament”, binevenit. În Ucraina nu e aşa de frig şi nici nu se anunţă lupte pentru putere. Dar peste o sută de mii de soldaţi ruşi sînt gata de intervenţie, la graniţă. De astă dată, pentru a pune în practică ceea ce a spus Vladimir Putin în iulie 2021, la cel de-al 18-lea discurs al său, ”în faţa naţiunii”: ”ruşii şi ucrainienii sînt unul şi acelaşi popor”.

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Jafuri şi crime ale Armatei Roşii în România, la finele războiului

După ocuparea teritoriilor româneşti de către Armata Roşie ”eliberatoare” în urma actului de la 23 august 1944, soldaţii ruşi s-au dedat unui lung şir de jafuri şi crime. Serviciile de ordine şi siguranţă erau neputincioase în faţa acestor fapte, iar poliţiştii cu atribuţii informative nu aveau altceva de făcut decît să le consemneze şi să […]

SONDAJ: Ruşii nu vor război cu Ucraina. De ce conflictul este considerat iminent

În timp ce administraţia Putin este cu degetul pe trăgaci, 66% dintre tinerii ruşi ar dori relaţii de prietenie cu Ucraina vecină.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: La un an de la arestarea lui Navalnîi, Occidentul nu-i înţelege încă pe ruşi: cînd ei se aşează la negocieri, înseamnă că s-au pregătit să declanşeze războiul

De peste trei decenii încoace, de la prăbuşirea ”Zidului Berlinului” şi căderea ”Cortinei de fier”, nici americanii şi nici ţările europene nu pricep ce fac ruşii, cu excepţia celor care au fost sub puterea lor. Dar şi în aceste locuri, lumea a început să uite. Astfel încît despre ruşi avem numai o colecţie de mituri, la care adaptarea unui răspuns rămîne de o mare dificultate. În pragul unui război est-vest care pare din ce în ce mai probabil, nu ne cunoaştem inamicul. Căci, de cînd sîntem ţară NATO, asta am devenit – cu voia, şi din nevoia noastră.

Ion Cristoiu: Când marii scriitori români mureau să înveţe limba rusă

Semn fără echivoc al dramaticii răsturnări de alianţe după 23 august 1944, pe 12 noiembrie 1944 se înfiinţează la Bucureşti Asociaţia Română pentru Strîngerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, faimoasă sub titulatura de ARLUS. Găzduită de Palatul Catargi din Calea Victoriei, 115, ARLUS are printre altele un săptămânal – Veac nou – (200.000 tiraj) şi o […]

Un tribunal din Ucraina a decis punerea sub sechestru a averii lui Petro Poroşenko. Fostul preşedinte este anchetat pentru înaltă trădare

Instanţa ucraineană a pus sechetru pe proprietăţile deţinute de fostul preşedinte Petro Poroşenko, ca parte a unei anchete oficiale asupra presupusei înalte trădari a fostului şef al statului, a anunţat joi Procuratura Generală.