rusia

Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului spionajului ucrainean

Forţele ruseşti îşi concentrează forţele pentru un nou asalt transfrontalier la nord-vest de Harkov, în timp ce soldaţii ucraineni se luptă să respingă un atac care ameninţă oraşul, a avertizat şeful spionajului ucrainean.

Logica Ungariei

AUTOR: GEORGE FRIEDMAN

Putin sfidează Occidentul şi se va întâlni cu Xi Jinping la Beijing

Vizita de joi a preşedintelui rus Vladimir Putin la Beijing va fi probabil lipsită de înţelegeri puternice, dar va marca începutul noului său mandat prezidenţial cu o demonstraţie de sprijin din partea celui mai puternic partener politic al său, omologul chinez Xi Jinping, scrie Reuters.

Adrian Sârbu: Uniunea Europeană s-a născut puţin greşit. Trăim o criză de leadership în marile democraţii. Europa e în pericol

“În primul rând, pentru a vota un şef al Europei trebuie să avem nu un consens, dar o majoritate a votanţilor europeni, a celor care locuiesc în Uniunea Europeană pentru că, din punctul meu de vedere, din nefericire, Serbia, Bosnia, Albania, Macedonia de Nord nu sunt în Europa. Marea Britanie regretă, din nefericire. În primul […]

Adrian Sârbu: Europa are şansa să se refacă ca o altă Americă din punct de vedere al structurii instituţionale, al guvernanţei

“N-o să ne putem confrunta nici militar, nici economic şi nici tehnologic cu o Americă. Care America, ce interes are? Are interesul de a-şi asocia Europa ca piaţă şi principala evoluţie economică a Europei e că, din punct de vedere energetic, a ieşit de sub controlul Rusiei, ceea ce e foarte bine. (…) America ce […]

Ion Cristoiu: Neutralitatea criticului faţă de duşmanul cu care România se afla în război

În 1942, cînd războiul împotriva Rusiei sovietice bătea din toate aripile, apare la Casa Şcoalelor volumul lui Şerban Cioculescu „Aspecte lirice contemporane”. Marele critic a traversat sub stalinism destinul tăcerii publice. Fusese preţul plătit pentru curajoasele sale articole din Dreptatea lui 1947. Un nou deşert al ignorării s-a întins peste opera sa după decembrie 1989. […]

Războiul din Ucraina, ziua 811. Lupte intense în regiunea Harkov / Germania transferă încă un sistem Patriot Ucrainei / WSJ: Capacitatea armatei ucrainene de a intercepta atacurile cu rachete a scăzut / Blinken efectuează o vizită la Kiev

UPDATE Blinken subliniază angajamentul de securitate pe termen lung al SUA faţă de Ucraina în cadrul vizitei la Kiev „Dacă Rusia sau oricine altcineva ar ataca Ucraina, vom lucra imediat cu Ucraina la cele mai înalte niveluri pentru a coordona modul în care vă vom ajuta să respingeţi ameninţarea”, a declarat secretarul de stat american Antony […]

Blinken, la o pizza în restaurantul fondat de veteranii războiului împotriva Rusiei

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a făcut o vizită-surpriză la Kiev.

Roberta Metsola, mesaj pentru georgieni: Tbilisi, te auzim! Te vedem

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi-a exprimat, marţi, sprijinul pentru poporul georgian, într-o postare pe reţelele de socializare.

Lupte crâncene în nord-estul Ucrainei. Peste 30.000 de militari ruşi sunt implicaţi în atacul asupra regiunii Harkov

Peste 30.000 de militari ruşi desfăşoară o nouă ofensivă în regiunea Harkov, a declarat secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate Naţională şi Apărare, Oleksandr Litvinenko, într-un interviu pentru agenţia AFP.

Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în iniţiativele de achiziţii de arme şi va participa la exerciţii militare

Republica Moldova a răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia prin întoarcerea bruscă spre vest, devenind un candidat oficial la aderarea la UE şi încercând să îşi reformeze rapid politicile judiciare, economice şi de securitate. Conform unei propuneri a UE, care urmează să fie aprobată săptămâna viitoare potrivit Financial Times, Republica Moldova va spori schimbul de […]

Războiul din Ucraina, ziua 810. Blinken admite costul întârzierii de ,,luni de zile” a ajutorului pentru Ucraina / Serviciile secrete sud-coreene: Coreea de Nord a furnizat Rusiei arme fabricate în anii ’70 / Moscova afirmă că Rusia este pregătită dacă Occidentul vrea să lupte pe câmpul de luptă

UPDATE Rusia aprobă un proiect de lege pentru interzicerea organizaţiilor „indezirabile” finanţate de state străine Organizaţiilor care fac parte din această listă li se interzice să opereze în Rusia, iar persoanelor fizice sau altor instituţii media le este interzis să le partajeze conţinutul. UPDATE Un oficial estonian afirmă că Tallinn discută „serios” trimiterea de trupe în Ucraina […]

Armata ucraineană afirmă că Rusia a avut „succes parţial” în apropierea de un sat din nordul Harkov

Armata ucraineană afirmă că Rusia a avut „succes parţial" în apropierea de un sat din nordul Harkov, dar soldaţii ucraineni au oprit forţele ruseşti să avanseze, în apropiere de Lukyantsi, a declarat statul major.

Serbia reafirmă sprijinul pentru Ucraina, dar refuză să susţină sancţiunile care vizează Rusia

Serbia a condamnat în repetate rânduri invadarea Ucrainei de către Rusia, dar a refuzat să se alăture sancţiunilor internaţionale, ceea ce a înrăutăţit relaţiile cu ucrainenii. Vizita de două zile a lui Kuleba la Belgrad, însoţit de prima doamnă Olena Zelenska, este prima călătorie a unui diplomat ucrainean de top în Serbia de la începutul […]

Cine va fi succesorul lui Putin?

Întrebarea cu privire la cine va deveni următorul preşedinte al Rusiei a devenit subiectul unei speculaţii intense, scrie Politico. Modificările constituţionale recente anunţate de Vladimir Putin au ridicat mai multe întrebări decât au oferit răspunsuri, dar ele indică faptul că va trebui să desemneze un succesor atunci când mandatul său de preşedinte se va încheia […]

Ucraina avertizează că frontul de nord s-a „înrăutăţit semnificativ” / David Cameron: Rusia a „invadat efectiv Ucraina din nou”

Conducerea militară a Ucrainei afirmă că situaţia din nordul regiunii Harkov s-a „înrăutăţit în mod semnificativ” după ce Rusia a capturat alte patru sate în timp ce şi-a extins ofensiva transfrontalieră.

Un oficial britanic reacţionează la înlocuirea lui Serghei Şoigu: Va urma o altă marionetă a lui Putin

Ministrul britanic de externe, Grant Shapps, a reacţionat după anunţul demiterii lui Serghei Şoigu din funcţia de ministru rus al Apărării. Acesta îl acuză pe Şoigu, în cadrul unei postări pe reţeaua X, că este responsabil pentru sutele de mii de victime în timpul mandatului său, cu precădere de când a izbucnit războiul Rusiei împotriva […]

Ion Cristoiu: Jurnalul generalului Sănătescu, o zguduitoare mărturie anticomunistă

Cărţile îşi au şi ele destinul lor. Un destin mult mai complicat, mult mai emoţionant, uneori, decît cel al oamenilor. Tipărit după 1989 (editura Humanitas, 1993) Jurnalul generalului Sănătescu fascinează prin istoria sa palpitantă. Născut în 1885 la Craiova, Constantin Sănătescu e înainte de toate un militar de carieră. Fiu al generalului Gheorghe Sănătescu, el […]

Războiul din Ucraina, ziua 809. Forţele ruse desfăşoară operaţiuni ofensive de-a lungul graniţei ruso-ucrainene / Mii de ucraineni au fugit din regiunea Harkov / Incendiu la o rafinărie de petrol din regiunea Volgograd

UPDATE Putin propune demiterea lui Shoigu şi numirea unui nou ministru al apărării Belousov a fost ministru al economiei Rusiei în 2012-2013, consilier al lui Putin în perioada 2013-2020 şi prim-viceprim-ministru în perioada 2020-2024. UPDATE Zelenski: Situaţia din regiunea Harkov este „dificilă”, în timp ce trupele ruseşti avansează Declaraţia sa vine în contextul în care Rusia a […]

Coreea de Sud afirmă că Rusia ar fi folosit un lansator de rachete nord-coreean într-un atac asupra Ucrainei

Administraţia de la Seul investighează îndeaproape posibila utilizare a unui lansator de rachete nord-coreean de către Rusia într-un atac asupra Ucrainei, a relatat agenţia sud-coreeană de presă Yonhap, citând agenţia de spionaj.

Olaf Scholz spune că ucrainenii cu locuri de muncă în Germania pot rămâne în ţară

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a declarat sâmbătă că ucrainenii care au permis de şedere şi muncesc în Germania pot rămâne, în contextul în care administraţia de la Kiev încearcă să recruteze cetăţeni care trăiesc în străinătate pentru a lupta în războiul împotriva Rusiei, informează Reuters.

Alegeri prezidenţiale în Lituania pe fondul temerilor legate de intenţiile Rusiei

Lituanienii votează duminică în cadrul alegerilor prezidenţiale, într-un moment în care războiul Rusiei împotriva Ucraina alimentează temeri tot mai mari cu privire la intenţiile Moscovei, în special în regiunea baltică, importantă din punct de vedere strategic.

Ion Cristoiu: Estul nu e unul

Timp de aproape o jumătate de secol, Europa comunistă, plasată în Istorie şi sub genericul de Europa de Est, a fost văzută şi tratată unitar. Astfel mai e văzută şi tratată şi acum. De aici, unele uimiri, atît ale occidentalilor, cît şi ale băştinaşilor, în faţa disensiunilor mai mult sau mai puţin tensionate dintre fostele […]

Războiul din Ucraina, ziua 808. Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Comandantul forţelor terestre ucrainene a declarat într-un interviu pentru revista The Economist că se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni, în timp ce Moscova încearcă să exploateze întârzierile în furnizarea de arme occidentale către Kiev.

Lupte grele în regiunea ucraineană Harkov, după ce ruşii au intensificat atacurile

Lupte grele au au loc sâmbătă într-o ofensivă a ruşillor pentru ocuparea unor sate ucrainene din apropierea graniţei cu Rusia. Armata rusă şi-a intensificat atacurile în Harkov, a declarat guvernatorul regiunii. „Inamicul continuă să preseze în nordul regiunii noastre. Forţele noastre au respins nouă atacuri”, a declarat guvernatorul Oleh Syniehubov, citat de Reuters. Ministerul Apărării […]

Finlanda se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia: Trebuie să fim pregătiţi

Finlanda şi-a testat cu succes capacitatea de a gestiona o economie de război şi a început să depoziteze echipamente militare în afara graniţelor naţionale, în timp ce ţara nordică renumită pentru nivelul său ridicat de pregătire face faţă unei Rusii din ce în ce mai agresive.

SUA, ajutor militar de urgenţă de 400 milioane dolari pentru Ucraina pentru a opri ofensiva rusă: sisteme HIMARS, rachete PATRIOT, blindate Bradley, muniţie artilerie

Statele Unite au anunţat vineri un nou pachet de ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina, în timp ce Kievul se străduieşte să oprească avansurile trupelor ruse în regiunea nord-estică Harkov, conform AP.

Rezultatele noului front deschis de Rusia în Ucraina: avans de aproximativ 5 km în teritoriul ucrainean, cucerirea unor aşezări de graniţă

Forţele ruse au început o operaţiune ofensivă de-a lungul graniţei ruso-ucrainene din nordul regiunii Harkov în dimineaţa zilei de 10 mai şi au obţinut câştiguri tactice semnificative, anunţă www.monitorulapararii, care citează ISW.

Ion Cristoiu: Adevărul e totdeauna cel al învingătorilor

În 1915 Arghezi scria următoarele : ,,Dacă va fi victorioasă, Italia va avea dreptate. Morala statelor poate să fie imorală. Cum alt criteriu nu se recunoaşte pentru îndreptăţirea ei, dreptul la această morală se judecă a posteriori, după succesele armelor”. ( Tudor Arghezi, Italia în arme, Cronica, 17 mai 1915) Nu avusese loc cel de-al […]

Anunţ uluitor al Rusiei: am eliminat 6.460 de soldaţi ucraineni într-o săptămână. Două tancuri americane Abrams şi trei tancuri germane Leopard au fost distruse

Ministerul Apărării din Moscova a declarat că forţele ruse au eliminat 6.460 de soldaţi ucraineni în ultima săptămână.

Zaharova a comparat utilizarea limbii române în Moldova cu un „genocid” de tip nazist / ISW: Scopul retoricii ar fi justificarea unei „viitoare agresiuni ruse”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe (MAE), Maria Zakharova, a afirmat că guvernul moldovean este implicat într-un „genocid” de tip nazist în Moldova – o inflexiune notabilă în retorica oficialilor de la Kremlin cu privire la Moldova, care este probabil menită să creeze condiţiile pentru un efort rusesc de a asigura controlul asupra […]

David Cameron: E nevoie de o politică externă mai dură într-o lume mai periculoasă decât am cunoscut-o

Ministrul britanic de Externe, David Cameron, şi-a îndemnat joi colegii din NATO să respecte angajamentele de a cheltui 2% din PIB pentru apărare, afirmând că este nevoie de o politică externă mai dură ”într-o lume mai periculoasă decât cea pe care majoritatea dintre noi a cunoscut-o vreodată”. Într-un discurs susţinut la Centrul Naţional de Securitate […]

Vladimir Putin ameninţă Occidentul la parada de la Moscova: forţele nucleare strategice ale Rusiei sunt întotdeauna pregătite

Într-un discurs ţinut în Piaţa Roşie pentru a marca victoria Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial, preşedintele Rusiei a lăudat soldaţii care luptă în Ucraina şi a promis că va rămâne ferm în faţa încercărilor occidentale de a izola Rusia. „Respingem pretenţiile excepţionaliste ale oricărui stat sau alianţă – ştim ce urmează atunci […]

Economie la parada Moscovei de Ziua Victoriei: Un singur tanc a fost expus, acelaşi prezent şi anul trecut

În fiecare an, de 9 mai, Rusia celebrează Ziua Victoriei, care marchează victoria ţării împotriva Germaniei naziste din cel de-al Doilea Război Mondial. Sărbătorirea implica, de fiecare dată, parade fastuoase, în cadrul cărora erau etalate tancurile, avioanele şi elicopterele ruseşti. Anul acesta, Rusia a expus un singur tanc în cadrul ceremoniei – Tancul T34, din […]

Kievul va folosi o tactică a Moscovei. Armata ucraineană va recruta deţinuţi pentru refacerea forţelor de pe front

Folosind o tactică pe care regimul de la Kremlin s-a bazat pentru a umple rândurile de la invazia în Ucraina în februarie 2022, Kievul ar începe să ofere anumitor condamnaţi o cale spre libertate dacă sunt dispuşi să se alăture unei unităţi de luptă, informează Financial Times. Proiectul de lege, aprobat miercuri de parlamentul ucrainean, […]

Rusia va pătrunde în inima Ucrainei dacă va captura Chasiv Yar, avertizează un guvernator ucrainean

Forţele ruseşti vor pătrunde în inima Ucrainei dacă vor reuşi să captureze oraşul Chasiv Yar de pe linia frontului şi regiunea Donbas în general, a avertizat Vadim Filashkin, guvernatorul regiunii Doneţk.

Ucraina susţine că a ajuns să producă la fel de multe drone cu rază lungă de acţiune ca Rusia

Kievul s-a concentrat pe dezvoltarea şi producerea de drone cu rază lungă de acţiune pentru a putea riposta Rusiei, care a atacat Ucraina pe tot parcursul invaziei cu acest tip de arme. „În 2024, Ucraina a ajuns din urmă Rusia în ceea ce priveşte producţia de drone kamikaze similare cu Shahed-131 şi Shahed-136”, a declarat […]

Raport: UE are cea mai bună percepţie în lume. Reputaţia SUA scade în lumea musulmană. Percepţiile despre China sunt împărţite în timp ce Rusia are cea mai negativă imagine

Oamenii din aproape toate ţările chestionate au percepţii pozitive despre Uniunea Europeană, Organizaţia Naţiunilor Unite şi Statele Unite şi percepţii negative despre Rusia.

Moscova ameninţă din nou Vestul: Trupele franceze în Ucraina – ţinte legitime pentru ruşi, implicarea NATO în război – periculoasă

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi considerate ţinte legitime de către armata rusă, notează Reuters şi Sky News. Avertismentul vine pe fondul declaraţiei controversate a preşedintelui Macron, din luna februarie, care a fost reluată ulterior de mai multe ori. La momentul declaraţiei […]

Zelenski: Putin este un „nazist”. Reacţia liderului ucrainean după ce Rusia a lansat înainte de Ziua Victoriei un atac masiv cu rachete şi drone

Rusia a bombardat infrastructura energetică ucraineană miercuri dimineaţa devreme, în timp ce Kremlinul se pregăteşte să sărbătorească Ziua Victoriei pe 9 mai, care marchează în mod tradiţional triumful sovietic asupra Germaniei naziste, dar care a devenit mai recent emblematică pentru războiul împotriva Ucrainei.