rwanda

Se modifică harta lumii? Una dintre cele mai mari ţări din lume, în pragul dezintegrării. Avertisment la cel mai înalt nivel

Uniunea Africană a avertizat asupra posibilei dezbinări teritoriale a Republica Democratică Congo, la două zile după ce gruparea armată din Rwanda, M23, a intrat în cel de-al doilea mare oraş din estul ţării, scrie Defense Post.

Războiul din RD Congo. Coloane de mercenari români au fost văzute trecând în Rwanda. Român: „Goma este devastată. Suntem doar uşuraţi pentru că putem merge în sfârşit acasă” / UPDATE 288 de mercenari români se predau forţelor din Rwanda. Sunt escortaţi de trupe ONU

UPDATE În total, 288 de mercenari români se predau forţelor din Rwanda, după trecerea frontierei din regiunea congoleză Goma, care se află acum sub controlul rebelilor M23. Mercenarii români sunt escortaţi de trupele ONU până în Rwanda, de unde vor merge în capitala Kigali, locul de unde vor fi repatriaţi. Se estimează că aproximativ 800 […]

Mercenarii români din RD Congo sunt în drum spre Rwanda. Vor merge în capitala Kigali, locul de unde vor fi repatriaţi.

Mercenarii români din Republica Democrată Congo sunt în curs să treacă graniţa în Rwanda, transmite, pentru MEDIAFAX, Ministerul Afacerilor Externe.

Rwanda afirmă că este de acord cu SUA cu privire la necesitatea încetării focului în Congo

Preşedintele Rwandei, Paul Kagame, a declarat că este de acord cu guvernul SUA cu privire la necesitatea încetării focului în estul Congo, dar nu a dat niciun indiciu că ar ceda solicitărilor ca trupele rwandeze şi rebelii M23 pe care îi susţine să se retragă din Goma, scrie Reuters.

Marco Rubio: Washingtonul este „profund îngrijorat” de escaladarea conflictului din Congo

Secretarul de stat american Marco Rubio i-a transmis marţi preşedintelui Rwandei, Paul Kagame, că Washingtonul este „profund îngrijorat” de escaladarea conflictului din Republica Democrată Congo, în special de căderea oraşului Goma în mâinile rebelilor susţinuţi de Rwanda.

Aproape 300 de luptători, duşi în Congo de Horaţiu Potra, blocaţi în oraşul Goma

În jur de 290 de foşti militari români sprijină Guvernul Republicii Democratice Congo în lupta cu rebelii din estul ţării. Agenţii de securitate îşi au taberele chiar în oraşul Goma. Ei au fost duşi acolo de controversatul Horaţiu Potra. Sunt 288 de agenţi de securitate români blocaţi în Congo, în est de Congo, în Goma, […]

Press One: Zeci de români ce lucrează ca mercenari sunt sub asediu în RD Congo. Presa internaţională: Atac supriză a forţelor rebele M23. Gruparea avansează spre al doilea oraş al ţării

Români ce lucrează ca mercenari în Republica Democrată Congo, unde sprijină forţele guvernamentale, ar fi sub asediu după un avans surpriză al forţelor rebele M23, susţinute de Rwanda.

Scriitorul Charles Onana, găsit vinovat pentru minimizarea genocidului din Rwanda

Charles Onana a fost găsit vinovat pentru minimizarea genocidului din Rwanda într-un proces desfăşurat în Franţa, scrie BBC.

Ameninţarea virusului Marburg, asemănător cu Ebola. Rwanda în faţa unei crize sanitare?

Rwanda se confruntă în prezent cu primul său focar de virus Marburg, având raportate 62 de cazuri şi 15 decese până pe 17 octombrie, în principal în rândul lucrătorilor din domeniul sănătăţii din capitala Kigali, scrie New Scientist. După debutul focarului la sfârşitul lunii septembrie, autorităţile au monitorizat peste 800 de contacte ale persoanelor infectate […]

Germania ar putea trimite migranţi în Rwanda, similar planului abandonat de Marea Britanie

Germania ia în considerare trimiterea solicitanţilor de azil în Rwanda, un plan similar celui abandonat de Marea Britanie, în contextul tensiunilor politice interne şi al atacurilor recente, revendicate de gruparea Stat Islamic.

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Pasagerii lor, în mare parte bărbaţi, dintre care unii purtau veste de salvare portocalii şi făceau semne cu mâna, au fost urcaţi la bordul unei nave a Forţelor de Frontieră Britanice, în largul oraşului Dover. Sosirile migranţilor, în continuare, în Marea Britanie, ilustrează dificultăţile cu care se confruntă premierul de la Londra, Rishi Sunak, în […]

Cinci migranţi au murit în încercarea de a traversa Canalul Mânecii

Cinci migranţi au murit marţi în încercarea de a traversa Canalul Mânecii. Alţi aproape 100 au fost salvaţi.

Macron va prezenta scuze pentru eşecul Franţei de a opri genocidul din Rwanda în care au fost ucise 800.000 de persoane

Preşedintele Emmanuel Macron va cere iertare pentru eşecul Franţei de a opri genocidul din Rwanda la cea de-a 30-a comemorare a dezastrului umanitar, potrivit presei franceze.