s n tate

Cardul european de sănătate, gratuit pentru români de la 1 ianuarie 2008

Românii vor primi gratuit cardul european de sănătate din 1 ianuarie 2008, contravaloarea acestuia fiind plătită din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, potrivit recomandărilor Uniunii Europene, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, Vasile Ciurchea, preşedintele instituţiei.

Hilary Swank ia zilnic 45 de suplimente alimentare

Actriţa americană Hilary Swank, recompensată cu două premii Oscar, a declarat că ia zilnic 45 de suplimente alimentare, la care adaugă serii de injecţii cu vitamine, pentru a fi în plină formă pentru covorul roşu, informează thisislondon.co.uk.

Comercianţii de alimente, obligaţi să înregistreze menţiunile de sănătate de pe produse

Comercianţii de alimente care au asociate menţiuni de sănătate trebuie să înregistreze aceste menţiuni, până la 30 decembrie, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, datele urmând să fie transmise Comisiei Europene.

„Sutienul inteligent” cu senzori, inventat de cercetătorii australieni

Un sutien realizat dintr-o "ţesătură inteligentă" dotată cu senzori, care ar putea să le scutească pe femei de disconfort şi chiar de răni provocate de articolele de acest tip, cu un design prost, a fost dezvoltat de o echipă de cercetători din Australia.

Jucăriile zgomotoase ar putea afecta auzul copiilor

Jucăriile frumos colorate, care scot diferite zgomote sau chiar cântă, create special pentru a fi pe gustul copiilor mici şi perfecte pentru un cadou de Crăciun, ar putea cauza deficienţe de auz dacă nu sunt folosite corespunzător, susţin cercetătorii.

Ciocolata, sexul şi aperitivele reci pot îmbunătăţi memoria

Ciocolata, sexul şi aperitivele reci pot îmbunătăţi memoria, alături de cuvintele încrucişate, sudoku, exerciţiile fizice şi duşurile reci, potrivit unui studiu realizat de un profesor britanic .

Formula zâmbetului perfect, dezvăluită de cercetătorii americani

Formula zâmbetului perfect, indispensabil în lumea celebrităţilor, a fost dezvăluită de o echipă de dentişti din Statele Unite, care au luat în considerare mai mulţi factori în calcularea acesteia, de la mărimea fiecărui dinte la lăţimea gurii.

Nicolăescu: Investiţiile private din sănătate vor impune o competiţie a sectorului public

Orice investiţie privată în domeniul sănătăţii va trebui să impună o competiţie şi o concurenţă cu celelate instituţii publice sanitare, în special spitale, a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Nicolăescu: Descentralizarea în sănătate va reduce între 5 şi 15% din posturi

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Târgu Mureş, că descentralizarea în sănătate va reduce între 5 şi 15 la sută din posturi, precizând că este vorba de posturi de conducere în primul rând, "ceea ce înseamnă bani".

COM: Criza de conştiinţă şi de omenie în sănătate, o realitate dureroasă şi de multe ori ascunsă

Tot mai mulţi oameni sunt nemulţumiţi de modul în care sunt trataţi de medicii sau asistentele cu care, din nefericire, au fost nevoiţi să vină în contact, pentru unii problemele apărute fiind rezolvabile, pentru alţii rămânând dramatice, însă puţini dintre ei mai au foţa să reclame neregulile.

Consumul moderat de vin este benefic pentru organism

Consumul moderat de vin, mai ales cel roşu, este benefic în bolile cardiace, chiar şi în infarctul acut sau diabet, limita maximă admisă fiind de două pahare pe zi, unul la prânz şi altul seara, a fost concluzia unei întâlniri cu tema ''Vinul şi Sănătatea" organizate sub patronajul Academiei Române.

Nicolăescu: Din banii de la ultima rectificare vom plăti şi datoriile vechi din sistem

Fondul Naţional Unic al Asigurărilor de Sănătate a fost suplimentat, luni, prin a treia rectificare bugetară, cu 473,3 milioane de lei, din care ar putea fi lichidate datoriile către spitale şi farmacii, unele, cum ar fi cele pentru unităţile sanitare, fiind de aproape patru ani.

Radu Beligan ar putea rămâne internat toată săptămâna

Actorul Radu Beligan ar putea rămâne toată săptămâna în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost internat sâmbătă seara, după ce a căzut pe scări, a declarat agenţiei MEDIAFAX Ana Maria Trandafir, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale.

Posh Spice, sfătuită să se îngraşe

Victoria Beckham, celebră pentru silueta sa extrem de subţire, a fost sfătuită să se îngraşe pentru a face faţă coregrafiilor dificile incluse în turneul de revenire al trupei Spice Girls, care va debuta pe 2 decembrie, informează thisislondon.co.uk.

Copiii femeilor fumătoare prezintă riscul de a deveni obezi

Copiii ale căror mame sunt fumătoare prezintă de trei ori mai multe riscuri de a deveni obezi faţă de copiii ale căror mame nu au acest viciu, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetătorii japonezi, preluat de AFP.

CASMB a început returnarea scrisorilor pentru programul de evaluare a sănătăţii

Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti a început, luni, să redistribuie cele aproximativ 40.000 de scrisori returnate din programul de evaluare a sănătăţii, incluzându-le şi pe cele de la Casa OPSNAJ şi Casa Transportatorilor.

Neutralizarea unei regiuni din creier poate combate dependenţa

Dependenţa poate fi suprimată prin neutralizarea unei zone cheie din creier, insula, potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători chilieni publicat în revista Science şi preluat de AFP.

Partidele de sex zilnice îmbunătăţesc fertilitatea masculină

Cercetătorii australieni au descoperit că bărbaţii care fac sex mai rar produc spermă de o calitate mai proastă decât cei care fac sex zilnic, contrar unor păreri tradiţionale.

Căsnicia proastă provoacă dureri de inimă

Relaţiile sentimentale marcate de conflicte pot afecta partenerii cuplului, favorizând apariţia unei maladii cardiace din cauza unui nivel crescut de stres, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici, publicat în Archives of Internal Medicine, informează CNN.

Transfuziile de sânge ar putea face mai mult rău decât bine

Transfuziile sangvine ar putea face mai mult rău decât bine, pentru că sângele stocat pierde o componentă cheie în primele minute de la recoltare, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat Proceedings of the National Academy of Sciences, informează AFP.

Peste două treimi dintre angajaţii din sănătate, nemulţumiţi de salarii

Peste două treimi dintre angajaţii din sănătate sunt nemulţumiţi de salarii, jumătate dintre ei având câştiguri între 300 şi 500 de euro, potrivit unui studiu lansat, sâmbătă, de Fundaţia Ana Aslan Internaţional în cadrul dezbaterii publice privind viitorul în sănătate.

Persoanele căsătorite sunt mai sănătoase şi trăiesc mai mult

Persoanele căsătorite trăiesc mai mult decât cele celibatare, văduve sau divorţate, potrivit unui studiu realizat de Oficiul Naţional de Statistică (ONS) din Marea Britanie, informează dailymail.co.uk.

Ministerul Sănătăţii cumpără ambulanţe şi calculatoare noi

Ministerul Sănătăţii va cheltui, din sursele proprii aprobate în bugetul pentru 2007, peste 210 milioane de lei pentru achiziţionarea de ambulanţe şi maşini de intervenţie pentru serviciile de ambulanţă, precum şi de sisteme informatice şi echipamente hardware pentru medicii de familie.

Nicolăescu: Aproape jumătate din banii de la rectificare, destinaţi medicamentelor şi spitalelor

Aproape jumătate din cei 422,2 milioane de lei, cât a primit sănătatea la ultima rectificare, cea din septembrie, au fost alocaţi pentru medicamente şi spitale, a declarat, miercuri, Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii Publice.

Femeia rănită cel mai grav în explozia de la Mija a fost operată

Femeia care a suferit cele mai grave arsuri după explozia de la Mija, respectiv aproximativ 65 % din corp, a fost operată vineri, fiind efectuate grefe şi autogrefe,după ce au fost tratate leziunile profunde de pe mâni şi degete, a declarat Sorin Stegărescu, managerul spitalului.

Nicolăescu vrea 4,6% din PIB la Sănătate pentru anul viitor

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Sighişoara, că pentru Sănătate vrea să obţină alocarea a 4,6 la sută din PIB, anul viitor.

Fructele de avocado pot preveni cancerul gurii

Fructele de avocado pot preveni apariţia cancerului gurii şi încetini ritmul de creştere a tumorilor canceroase, potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători americani, publicat în Seminars in Cancer Biology, informează dailymail.co.uk.

Depresia poate afecta sănătatea mai mult decât bolile cronice

Depresia poate afecta sănătatea mai mult decât bolile cronice precum anghina pectorală, artrita, astmul sau diabetul, potrivit unui studiu publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi preluat de Reuters.

Riscurile de a muri prematur, de două ori mai mari la starurile rock

Starurile rock prezintă de două ori şi jumătate mai multe riscuri de a muri în primii cinci ani de glorie faţă de un american sau un european obişnuit, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici, publicat în Journal of Epidemiology and Community Health, transmite AFP.

Renee Zellweger stârneşte întrebări privind starea sa de sănătate

Cele mai recente fotografii ale lui Renee Zellweger o prezintă pe actriţă extrem de slabă, fapt care a şocat fanii şi a stârnit întrebări privind starea ei de sănătate, informează dailymail.co.uk.

Kate Moss stârneşte întrebări în legătură cu starea sa de sănătate

Ultimele fotografii ale top modelului britanic Kate Moss o prezintă pe aceasta extrem de slabă, cu oase şi vene vizibile, fapt care a stârnit întrebări privind starea sa de sănătate, informează dailymail.co.uk.

Peste zece mii de români au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza caniculei

Peste zece mii de persoane s-au prezentat, vineri, la unităţile de primiri urgenţă ale spitalelor, cu afecţiuni cauzate de temperaturile ridicate din ultimele zile, numărul celor care au avut nevoie de asistenţă medicală fiind mai mic, însă, decât cel din ziua anteriorară.

Peste 22.700 de români, afectaţi de canicula din ultimele două zile

Peste 22.700 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă în ultimele două zile, serviciile de ambulanţă primind 11.258 de apeluri din care 524 pentru căzuţi în stradă, a anunţat. vineri, Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.

Interes scăzut pentru cardul european de sănătate

Câteva zeci de persoane s-au prezentat, luni, la Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti, pentru a cere să le fie eliberate noile carduri de sănătate, numărul lor fiind mult mai mic decât al celor care, la începutul anului, au cerut prima variantă a documentului, stând la cozi interminabile.

PD îi cere premierului să prezinte un raport asupra chelturii banilor din Sănătate

PD îi cere premierului să prezinte în Parlament, în sesiunea de toamnă, un raport asupra cheltuirii banilor din sănătate, iar ministrului Sănătăţii i se solicită să explice cum au fost plătite sumele pentru programul naţional de sănătate, a declarat liderul deputaţilor PD, Cristian Rădulescu.

Pavarotti se simte mai bine, spune soţia sa

Tenorul italian Luciano Pavarotti, operat în iulie 2006 de o tumoare pancreatică, se simte mai bine după ce a fost internat în spital în urmă cu două zile, a declarat soţia sa, vineri, informează Reuters.

Alte 129 de suspiciuni de meningită în ultima săptămână

Alte 129 de suspiciuni de meningită au fost înregistrate, în ultima săptămână, la unităţile de supraveghere a bolii, iar numărul cazurilor confirmate prin examen de laborator rămâne la 28.

Primul bilanţ al evaluării sănătăţii populaţiei, în octombrie

Un prim bilanţ al programului naţional privind evaluarea stării de sănătate a pupulaţiei va fi realizat după primul trimestru, adică în octombrie, până acum nefiind semnalate probleme majore, a anunţat, miercuri, Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.

Şpagă mai mare pentru achiziţia de materiale şi medicamente decât pentru personalul sanitar

Şpaga dată pentru achiziţia materialelor sanitare şi a medicamentelor este mult mai mare decât "atenţiile" date medicilor şi asistentelor, în 2004 plăţile informale reprezentând peste 10 la sută din totaul cheltuielor din sistem , a declarat, marţi, Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.

Nicolăescu: Programul de evaluare a sănătăţii populaţiei, criticat de cei cu interese în sistem

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, că doar cei care au interese şi afaceri în sistemul medical critică, în acest moment, programul de evaluare a sănătăţii populaţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.