salarii

Tăriceanu vrea să modifice salariile conducătorilor de agenţii din Guvern şi ministere

Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor au pregătit o notă care viza doar agenţiile coordonate de Guvern, iar premierul Tăriceanu a cerut miniştrilor să prezinte un proiect de act normativ care să reglementeze şi salariile conducătorilor de agenţii coordonate de ministere, informează Executivul.

Alocaţiile bugetare pentru contracte de performanţă la unele companii, majorate de Guvern

Alocaţiile bugetare pentru contractele de mandat sau de performanţă încheiate la nivelul unor companii subordonate Ministerului Transporturilor au fost majorate de Guvern prin rectificarea bugetelor de venituri şi cheltuieli, printre unităţile cu cele mai mari sume fiind Romatsa şi Registrul Auto.

Şefii de agenţii şi autorităţi, plătiţi la nivelul maxim al salariului unui secretar de stat

Şefii de agenţii şi autorităţi vor fi remuneraţi la nivelul maxim al salariului unui secretar de stat, iar modul de salarizare în agenţiile şi autorităţile aflate în coordonarea Guvernului va fi stabilit pe baza unei grile, nu prin negocieri în interiorul instituţiei.

Băsescu şi Tăriceanu au discutat despre salariile din regii şi pensiile mici

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu au avut o întâlnire, luni după-amiază, la Palatul Cotroceni, în care au discutat despre situaţia salarizării în agenţii şi regii, a pensiilor mici şi situaţia salarizării profesorilor.

Tăriceanu cere să se renunţe la populism şi comunism în ce priveşte salarizarea în companii de stat

Premierul Tăriceanu a cerut să se renunţe la "populism şi comunism" în abordarea modului de salarizare a directorilor din societăţile comerciale cu capital de stat, arătând că aceştia trebuie plătiţi în funcţie de performanţele obţinute în activitate, conform sistemului aplicat în sectorul privat.

Tăriceanu vrea analiza salariilor directorilor din agenţiile guvernamentale

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut şefului Cancelariei, Dorin Marian, să îi prezinte o analiză privind salariile directorilor din autorităţile de reglemetare în următoarea şedinţă de Guvern, programată pentru marţi, 14 octombrie, a anunţat Guvernul.

Atanasiu: Cei care au votat majorarea salariilor profesorilor au vrut să se pună bine cu electoratul

Parlamentarii care au votat ordonanţa care prevede creşterea cu 50 la sută a salariilor personalului din învăţământ "au uitat de raţiune şi au ridicat mâna până în tavan ca să se pună bine cu electoratul", fără să realizeze consecinţele, a declarat, vineri, vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu.

Adomniţei: A fost incompatibilitate între parlamentar şi ministrul din mine

Cristian Adomniţei a declarat, vineri, în prima conferinţă de presă susţinută după demiterea sa din funcţia de ministru, că nu se dezice de votul la legea de salarizare a dascălilor, dar că a fost o greşeală atitudinea sa, generată de o incompatibiltate între calitatea de parlamentar şi ministru.

Premierul nu negociază majorări salariale, ci caută soluţii de perspectivă

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a spus, vineri, la începutul discuţiilor cu sindicatele, de la Palatul Victoria, că nu va negocia majorarea salariilor, ci va căuta să găsească împreună cu acestea soluţii de perspectivă pentru solicitările salariale ale bugetarilor.

Băsescu: Agenţiile guvernamentale, moşia financiară a clientelei politice a Guvernului

Preşedintele Traian Băsescu susţine că agenţiile guvernamentale au devenit moşia financiară a clientelei politice a Guvernului, referindu-se la salariile mari pe care le au unii dintre şefii acestor instituţii.

ANI verifică veniturile directorului AAC şi ale preşedintelui ANRE

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) verifică veniturile şefului Autorităţii Aeronautice Civile, Florea Geică, care ar avea o pensie de peste 30.000 de lei, dar şi cazul preşedintelui ANRE, Gergely Olosz, care ar fi scris în declaraţia de avere că venitul său este confidenţial.

Băsescu face apel la responsabilitate către Guvern, Parlament şi sindicate

Preşedintele Traian Băsescu a făcut, vineri, un apel la responsabilitate către Guvern, Parlament şi sindicate, în contextul negocierilor între executiv şi sindicate pentru majorarea salariilor.

Berca şi Nicolăescu infirmă o eventuală decizie de îngheţare a salariilor

Secretarul general al Guvernului, Gabriel Berca, a declarat, joi, că în România nu există o criză a salariilor care să impună o eventuală îngheţare a acestora şi că ministrul Teodor Meleşcanu, care s-a pronunţat în ultimele zile pe această temă, se referă la o situaţie ipotetică.

Funcţionarii publici au încheiat pichetul de la Guvern

Câteva zeci de persoane, membri ai Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, au pichetat, joi, timp de mai bine de două ore, sediul Guvernului, cerând salarii mai mari cu 50 la sută şi asigurarea protecţiei juridice pentru angajaţii din instituţiile de control.

Murgeanu: Sunt de acord cu revendicările funcţionarilor publici din Primărie

Viceprimarul Capitalei Răzvan Murgean a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că este de acord cu revendicările funcţionarilor publici din Primărie, deşi ştie că există cazuri de directori din Primărie care câştigă mai mult decât un viceprimar.

Valoarea salariilor reale din România depăşeşte nivelul de echilibru

Ritmul de creştere al salariilor reale s-a accelerat în România începând cu anul 2005, astfel că valoarea remuneraţiilor se păstrează cu mult peste nivelul de echilibru, depăşind, în acelaşi timp, productivitatea, potrivit unei analize publicate pe site-ul Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Tăriceanu despre majorarea cu 50% a salariilor profesorilor: Nu se poate!

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, la întâlnirea cu reprezentanţii Consiliului Investorilor Străini, că trebuie exprimat un mesaj clar privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor: "Nu se poate!".

Mii de sindicalişti au protestat în Piaţa Constituţiei

Peste zece mii de sindicalişti din toată ţara s-au adunat, marţi, în Piaţa Constituţiei, pentru a cere salarii decente într-un miting organizat de cele patru confederaţiile sindicale cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii Decente.

Funcţionarii publici vor intra în grevă

Preşedintele Alianţei Sed Lex, Vasile Marica, a declarat, luni, la finalul discuţiilor cu ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, că marţi vor stabili calendarul acţiunilor de protest, după ce negocierile privind majorarea salariilor cu 50 la sută au eşuat.

Tăriceanu: Majorarea salariilor pentru toţi bugetarii ar impune un impozit suplimentar de 2.000 euro

Majoarea salariilor pentru toţi bugetarii la nivelul solicitat ar necesita cheltuieli bugetare totale de 10 miliarde euro, care ar putea fi acoperite doar prin aplicarea unui impozit suplimentar de 2.000 euro pentru fiecare dintre cei 5 milioane de salariaţi, a declarat, luni, premierul Tăriceanu.

Geoană: Dacă Guvernul nu ştie să administreze ţara şi să aibă dialog social, să plece acasă

Liderul PSD Mircea Geoană a criticat, luni, Guvernul, pentru că a trimis Curţii Constituţionale problema majorării salariilor profesorilor, el precizând că încercarea Executivului de a transforma justiţia în arbitru şi actor al puterii executive e profund greşită şi i-a cerut acestuia să plece acasă

Tăriceanu, despre o eventuală demisie a Guvernului: Nu sunt genul care să depună armele

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a evitat, luni, să răspundă tranşant întrebării dacă Executivul ia în calcul demisia în cazul în care CCR nu admite contestaţia privind Legea majorării salariilor profesorilor, menţionând însă că nu e genul de om care să depună armele.

Tăriceanu: Contestaţia privind legea de majorare a salariilor profesorilor a fost depusă la CC

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, la finalul BPC, că Secretariatul General al Guvernului a depus la CC contestaţia privind legea de majorare a salariilor profesorilor, explicând votul deputaţilor PNL "prin lipsa de lipsă de coordonare între grupul parlamentar şi Guvern".

Cadrele medicale cer o majorare salarială de „50, 60 la sută”

Federaţia Sanitas cere o majorare salarială de "50, 60 la sută" pentru personalul medico-sanitar, de specialitate, auxiliar, tehnic şi administrativ din domeniul sănătăţii, urmând să se întâlnească marţi cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, pentru a discuta pe această temă.

Salariul mediu a scăzut în august cu 2,4% faţă de iulie

Salariul mediu net a scăzut în august, comparativ cu iulie, cu 2,4%, sau 31 de lei, la 1.277 de lei, din cauza acordării unor prime cu o valoare totală mai redusă şi a nerealizărilor de producţie, iar faţă de august 2007 salariile au crescut cu 24%, potrivit datelor INS.

Aproximativ 20.000 de sindicalişti protestează marţi în Capitală

Aproximativ 20.000 de sindicalişti sunt aşteptaţi să participe, marţi, la marşul şi mitingul organizate de cele patru confederaţiile sindicale cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii Decente, cerând creşterea puterii de cumpărare a salariilor şi respectarea drepturilor angajaţilor.

Sindicatele din învăţământ: Majorarea cu 50% a salariilor poate fi suportată din bugetul Educaţiei

Sindicatele din învăţământ consideră că majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50 la sută votată de Camera Deputaţilor poate fi acoperită din bugetul de şase la sută acordat pentru Educaţie şi ameninţă cu greva generală dacă legea nu va fi promulgată.

CRM cere majorări salariale pentru medici dacă vor creşte salariile profesorilor şi funcţionarilor

Colegiul Medicilor din Romania (CMR) va solicita creşterea salariilor medicilor dacă măsura măririi salariilor profesorilor, a funcţionarilor publici şi a altor categorii sociale va fi aplicată.

Reacţii la decizia Guvernului de a sesiza CC în cazul majorării salariilor pentru profesori

Liderii politici şi sindicali au reacţionat la decizia Guvernului de a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu un posibil conflict între Executiv şi Legislativ provocat de adoptarea legii de majorare a salariilor cadrelor didactice cu 50%.

Stolojan: „Tăriceanu are mai mulţi miniştri suspectaţi de corupţie decât kilometri de autostradă”

Liderul PDL Theodor Stolojan, propus de partid pentru funcţia de premier, i-a acuzat, sâmbătă, pe liberali că au început să acorde pomeni electorale deoarece nu pot câştiga altfel voturi, pentru că sunt "incompetenţi" şi "ipocriţi".

Tăriceanu: Adomniţei şi parlamentarii PNL au înţeles că au greşit votând pentru salarii

Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, şi parlamentarii liberali care au votat în favoarea majorării salariilor profesorilor au înţeles că au procedat greşit prin faptul că au susţinut astfel o măsură care nu poate fi susţinută financiar, a declarat, sâmbătă, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Guvernul a decis să sesizeze CC în cazul majorării salariilor pentru profesori

Guvernul a decis să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu un posibil conflict între Executiv şi Legislativ provocat de adoptarea legii de majorare a salariilor cadrelor didactice cu 50%, a anunţat premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu cheamă miniştrii implicaţi la consultări pe tema majorării salariilor profesorilor

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a convocat pentru sâmbătă o întâlnire de lucru cu miniştrii implicaţi pentru a analiza situaţia creată în urma adoptării de către Parlament a majorării cu 50% a salariilor cadrelor didactice şi a implicaţiilor bugetare a solicitărilor de măriri salariale.

Personalul TESA din unităţile sanitare solicită majorare salarială, ameninţând cu proteste

Federaţia Naţională a Sindicatelor TESA din Unităţile Sanitare şi Balneare din România ameninţă cu proteste la începutul lunii viitoare, dacă solicitările privind creşterea salariilor personalului tehnic economic administrativ şi auxiliar cu 600 de lei, de la 1 noiembrie, nu le vor fi soluţionate.

Isărescu: Nivelul de trai va scădea dacă salariile cresc peste sporul de productivitate

Creşterea salariilor peste sporul de productivitate a muncii nu este sustenabilă şi nu duce la un nivel de trai mai ridicat, ci dimpotrivă, la unul mai scăzut, a afirmat, joi, la Academia Română, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Geoană: Măsura majorării salariilor şi pensiilor demnitarilor trebuie îngheţată până după alegeri

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, că măsura majorării salariilor şi pensiilor pentru demnitari trebuie îngheţată, urmând ca viitorul Legislativ să trateze în ansamblu problema sistemului de pensii.

Mariana Câmpeanu: Guvernul va încerca să discute cu funcţionarii publici pentru evitarea grevei

Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Mariana Câmpeanu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că reprezentanţii guvernului vor încerca să discute cu cei ai funcţionarilor publici pentru evitarea declanşării grevei generale.

Mişu Negriţoiu compară creşterea salariilor cu o nouă mineriadă

Avanlanşa de creşteri salariale este o aventură politică foarte periculoasă, care înrăutăţeşte gradul de risc al României, întrucât nu va putea fi corectată, iar o majorare a impozitelor ar fi contraproductivă, a declarat, vineri, Mişu Negriţoiu, directorul general ING Bank România.

Sindicaliştii din educaţie cer aplicarea majorării salariale imediat după promulgarea legii

Sindicaliştii din educaţie solicită aplicarea actului normativ votat de Camera Deputaţilor privind majorarea cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice imediat după promulgare, fiind convinşi că există sursele de finanţare, iar efectele asupra inflaţiei nu sunt cele prezentate de autorităţi.

Câmpeanu: Problema nu e majorarea salariilor profesorilor, ci valul de revendicări care i-a urmat

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, joi, că problema nu este majorarea cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice, ci valul de revendicări de la ceilalalţi bugetari, care nu poate fi susţinut de la bugetul de stat decât prin majorarea inflaţiei şi a deficitului.