sanctiuni

Noul Cod Antidoping a fost aprobat

Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a aprobat, vineri, noul Cod Antidoping, care va intra în vigoare în 2015 şi care prevede sancţiuni mai dure în cazul încălcării intenţionate a acestor reguli.

Programul nuclear a costat Iranul 170 de miliarde de dolari, spun surse israeliene

Programul nuclear iranian a costat Teheranul 170 de miliarde de dolari (127 de miliarde de euro), majoritatea acestor costuri fiind generate de sancţiuni, au anunţat marţi surse de securitate israeliene.

Barack Obama susţine că o relaxare a regimului de sancţiuni aplicat Iranului ar fi „foarte modestă”

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a afirmat joi că ţara sa nu va accepta decât o relaxare "foarte modestă" şi reversibilă a regimului de sancţiuni aplicat Iranului pentru a se asigura de buna credinţă a acestuia în negocierile nucleare în desfăşurare.

Negoiţă face apel la suporteri să aibă un comportament civilizat

Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, le-a mulţumit suporterilor printr-un mesaj mostat pe site-ul clubului pentru ataşamentul arătat faţă de echipă, lansând totodată un apel către aceştia să aibă un comportament civilizat astfel încât clubul să evite sancţiuni din partea LPF şi FRF.

Benjamin Netanyahu: Sancţiunile internaţionale impuse Iranului sunt pe cale să îşi atingă scopul

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a reiterat duminică apelul de menţinere a sancţiunilor impuse Iranului, argumentând că acestea sunt pe cale să îşi atingă scopul, acela de "a priva Iranul de capacităţile de îmbogăţire a uraniului".

Federaţia Chineză de Fotbal a exclus pe viaţă 33 de persoane

Federaţia Chineză de Fotbal a anunţat, luni, că a exclus pe viaţă 33 de persoane şi a aplicat amenzi de sute de mii de dolari cluburilor în cadrul celui mai mare scandal de meciuri trucate pentru pariuri, informează AFP.

Jandarmii au ridicat 29 de protestatari din Piaţa Universităţii care au aruncat cu obiecte contondente

Jandarmii au ridicat 29 de persoane dintre protestatarii din Piaţa Universităţii, după ce acestea au aruncat cu obiecte contondente şi au tulburat ordinea publică.

România riscă sancţiuni UE şi noi procese dacă nu modifică taxa auto şi nu restituie banii

România riscă sancţiuni financiare din partea Uniunii Europene, în urma declanşării unei posibile proceduri de infringement, şi numeroase alte procese cu proprietarii de maşini, inclusiv cu cei care au pierdut iniţial în instanţă, dacă nu modifică urgent taxa auto şi nu restituie din sumele plătite.

UEFA: Dinamo – trei meciuri cu porţile închise, dintre care unul cu suspendare

UEFA a anunţat, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că FC Dinamo va juca fără spectatori următoarele trei meciuri de pe teren propriu în cupele europene, pentru unul dintre aceste meciuri sancţiunea aplicându-se doar dacă dinamoviştii vor avea alte incidente într-o perioada de doi ani.

Aproape o sută de sancţiuni date de jandarmii din mijloacele de transport

Jandarmii bucureşteni au prins, la patru zile de la începerea proiectului pentru prevenirea faptele antisociale în mijloacele de transport RATB, doi infractori şi au sancţionat aproape o sută de persoane, în special pentru gesturi obscene, consum de băuturi alcoolice în public şi cerşetorie.

PSD Bucureşti nu va discuta sancţionarea lui Iliescu

Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă, că organizaţia sa nu va discuta despre sancţionarea parlamentarilor social-democraţi care au votat împotriva moţiunii, el arătând că obiectivul acesteia ţine de pregătirea campaniei pentru Parlamentul European.

Geoană ameninţă cu demisia dacă nu se respectă deciziile

Liderul PSD, Mircea Geoană, le-a transmis, sâmbătă, membrilor CExN, că, în cazul în care decizia luată ca oricine va mai ieşi din linia partidului să fie sancţionat, nu va fi respectată, înseamnă că „nu se mai poate lucra”, el arătând că în această situaţie îşi va depune mandatul şi va pleca acasă.

Geoană îi critică pe susţinătorii lui Iliescu şi Năstase şi vrea sancţiuni în PSD – surse

Preşedintele PSD Mircea Geoană le-a spus, sâmbătă, celor 700 de manageri de campanie aparţinând de cele şase sectoare ale organizaţiilor PSD Bucureşti, că „trebuie luate măsuri” în ceea ce îi priveşte pe parlamentarii care au votat împotriva moţiunii, au relatat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Partizan Belgrad, exclusă din Cupa UEFA

Formaţia Partizan Belgrad a fost exclusă din Cupa UEFA, în urma incidentelor pe care fanii sârbi le-au creat în turul întâi preliminar al competiţiei, informează site-ul forului european.