sarbatoare

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

„Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde. Europa înseamnă fiecare stradă, şcoală şi spital care au fost reabilitate ori construite cu fonduri primite de la Bruxelles. Visul european a început la 9 mai 1950, când ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, a ţinut discursul care a pus […]

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Sărbătoarea Paştelui, celebrată în acest an de ortodocşi pe 5 mai, marchează miracolul Învierii Domnului, iar actele de purificare din Săptămâna Luminată readuc echilibrul şi armonia creştinilor.

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

mediafax.ro vă propune o serie de mesaje pe care le puteţi trimite persoanelor dragi, cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

În această zi se face pomenire de sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Mântuitorului. Este ultima vineri din Postul Paştilor şi, potrivit tradiţiei, este zi de post negru, adică nu se bea decât apă toată ziua. Conform tradiţiei, în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, […]

1 mai – ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are data şi de ce este zi liberă

1 Mai – semnificaţii Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 Mai, ca Ziua internaţională a muncitorilor. În anul 1872, circa 100.000 de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la opt ore. Data de 1 mai apare pentru prima dată […]

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Premierul Marcel Ciolacu a transmis mesajul pe reţelele sociale. „La mulţi ani, cu multă sănătate, fericire şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care se serbează astăzi în Sfânta zi de sărbătoare a Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată şi să ne bucurăm în tihnă de intrarea Domnului în Ierusalim”, a transmis Marcel […]

Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

MESAJE ŞI URĂRI DE FLORII: Tu esti floarea vietii mele, Si te port mereu cu mine-n gand, As dori sa fii mereu cu mine, Si nu pot ca sa te uit nicicand… De ziua numelui iti daruiesc toate florile din lume insotite de sanatate, fericire, multe bucurii si belsug! La Multi Ani! Floare pură, floare […]

Duminica Floriilor, sărbătoarea care vesteşte Paştele – semnificaţie, tradiţii şi obiceiuri

Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă peste cea a zeiţei romane a florilor, Flora, de unde şi denumirea populară pe care a primit-o. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de […]

Restricţii de circulaţie pentru camioane de Paşte

Circulaţia camioanelor mai mari de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisă pe drumurile publice din România în zilele de sărbătoare.

Cele mai frumoase mesaje de „la mulţi ani” de Sfântul Gheorghe. Ce nume sărbătoresc ziua onomastică, pe 23 aprilie

Creştinii ortodocşi şi catolici îl sărbătoresc astăzi, 23 aprilie, pe Sfântul Gheorghe. În conştiinţa populară românească, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numeroase biserici purtând hramul său. Iată ce mesaje cu urări poţi transmite de ziua de nume cu prilejul sărbătorii de Sfântul Gheorghe: La mulţi ani! Aşa cum soarele luminează pentru […]

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai îndrăgiţi de creştini, fiind ocrotitorul Moldovei, dar şi patronul Angliei, Georgiei şi al Moscovei. În Lituania, Sfântul Gheorghe […]

AC Milan vrea să-i amâne lui Inter sărbătoarea câştigării titlului

Titlul din Serie A ar putea fi câştigat luni pentru prima dată într-un derby milanez, dar AC Milan speră să amâne sărbătoarea lui Inter Milano.

De ziua ei, „Bătrâna Doamnă” şi Mircea Rednic îi aşteaptă pe micuţii fani la stadion

„Vrem să le mulţumim pentru că ne-au susţinut cu miile în clipe grele, ne-au arătat ce înseamnă să iubeşti sincer şi ne-au întărit.”, scriu cei de la UTA Arad, în mediile de socializare. Supranumită „Bătrâna doamnă”, aidoma italienilor de la Juventus Torino, gruparea arădeană a decis să acorde exclusivitate copiilor la sărbătoarea de joi. Acei […]

Iohannis, mesaj de Paştile Catolice: Să ne îndreptăm gândurile şi rugăciunile către cei în suferinţă

Sărbătoarea Învierii ne aduce împreună într-o comuniune a iertării şi a renaşterii, să ne îndreptăm gândurile şi rugăciunile către cei în suferinţă, susţine preşedintele Klaus Iohannis într-un mesaj adresat cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Calendarul sărbătorilor legale 2024: Câte zile libere mai au angajaţii din România până la sfârşitul anului. Iată când sunt următoarele zile libere

În anul 2024 Codul Muncii, legea care stabileşte numărul zilelor libere acordate angajaţiilor din România, prevede 17 zile de sărbătoare legală pe care românii le vor avea libere.

Ziua Sfântului Patrick: O sărbătoare a culturii şi tradiţiilor irlandeze, care aduce bucurie şi culoare în întreaga lume

Ziua Sfântului Patrick este sărbătorită în fiecare an pe 17 martie, în onoarea patronului spiritual al Irlandei.

Ziua Internaţională a Femeii. Istoria zilei de 8 Martie în România şi în lume

Ziua Internaţională a Femeii se sărbătoreşte pe 8 martie. Istoria acestei zile este strâns legată de lupta pentru drepturi civile.

Sărbătoarea Mărţişorului, marcată în străinătate de Institutul Cultural Român

Evenimente de promovare a tradiţiilor româneşti dedicate începutului de primăvară sunt programate la New York, Stockholm, Varşovia, Lisabona, Nicosia, Tel Aviv, Veneţia, Madrid, Chişinău, Viena, Paris, Istanbul, Roma şi Londra, anunţă Institutul Cultural Român (ICR).

Sătmărenii, chemaţi în centrul oraşului pentru a sărbători Ziua Îndrăgostiţilor

În perioada 12-15 februarie, în centrul oraşului Satu Mare, la intersecţia dintre strada Ştefan cel Mare şi Piaţa Libertăţii, sătmărenii sunt aşteptaţi la un punct foto unic pentru a imortaliza iubirea.

Oficiile poştale din ţară sunt închise de Ziua Unirii Principatelor

De Ziua Unirii Principatelor Române, în 24 ianuarie, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise, transmite, luni, Compania Naţională „Poşta Română”.

Ciolacu, românilor care îşi sărbătoresc onomastica: Multă sănătate şi fericire

Premierul Marcel Ciolacu le urează celor care îşi sărbătoresc duminică onomastica cu multă sănătate şi fericire.

Ciucă: Sf. Ioan a fost un model de credinţă, smerenie şi bunătate

Sfântul Ioan a fost un model de credinţă, smerenie şi bunătate, transmite preşedintele PNL, Nicolae Ciucă. El le urează celor care îşi sărbătoresc duminică onomastica „pace în suflet şi multă sănătate”.

Peste două milioane de români îşi sărbătoresc ziua de nume de sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul

Peste două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul. Semnificaţia Sărbătorii

Ortodocşii prăznuiesc botezul Mântuitorului în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. Potrivit scrierilor, în această perioadă, în pustiul Iordanului îşi începuse activitatea profetică Ioan Botezătorul. Prin învăţătura sa, acesta ajunsese să uimească şi să atragă mulţi oameni. Deşi învăţăturile sale erau înscrise în Legea lui Moise, Ioan Botezătorul venea cu ceva nou: curajul să […]

Mesaje de Sfântul Ioan. Cele mai frumoase urări pentru rudele şi prietenii care serbează ziua onomastică pe 7 ianuarie

Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii lui Iisus Hristos. Sfântul Ioan – 7 ianuarie, după Bobotează. Mesaje de Sfântul Ioan: Azi, de ziua numelui, îţi urez şi eu să […]

Peste două milioane de români îşi sărbătoresc ziua de nume de sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul

Peste două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

La Grădina Zoologică din Berlin, elefanţii, bizonii şi renii se bucură de un festin special de sărbătoare

Grădina Zoologică din Berlin continuă tradiţia sa anuală, oferind pomi de Crăciun nevânduţi elefanţilor, bizonilor europeni şi renilor, ca o sărbătoare unică. Animalele interacţionează cu entuziasm cu verdele festiv, elefanţii smulgând crengi, bizonii ronţăind copacii, iar renii jucându-se cu coniferele şi adulmecându-le. Grădina zoologică asigură siguranţa animalelor acceptând doar pomi proaspeţi, nevânduţi, de la anumiţi […]

Boboteaza, sărbătoarea Botezului Domnului: tradiţii, obiceiuri şi superstiţii la români. Ziua când sunt sfinţite apele, iar fetele îşi visează ursitul

Boboteaza sau Botezul Domnului Boboteaza face parte din seria celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească faptele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică. De aceea Biserica mai numeşte Boboteaza „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare” şi „Epifania”, această din urmă denumire provenind din limba greacă şi însemnând „arătare”, […]

Calendarul sărbătorilor legale 2024: Câte zile libere vor avea angajaţii din România în acest an şi când pică acestea

În anul 2024 Codul Muncii, legea care stabileşte numărul zilelor libere acordate angajaţiilor din România, prevede 17 zile de sărbătoare legală pe care românii le vor avea libere. Din cele 17 zile nelucrătoare de sărbătoare legală doar 10 pică în timpul săptămânii.

Sfântul Ştefan 2023. Urări şi felicitări pe care le puteţi trimite familiei şi prietenilor

MESAJE DE SFÂNTUL ŞTEFAN. Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creştine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, persoanele certate trebuie să se împace.

Sfântul Ştefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creştine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, persoanele certate trebuie să se împace.

Tradiţii bizare de Crăciun. Avatari ai lui Moş Crăciun, marketing şi plimbări pe role către biserici

Tradiţia cu bradul împodobit, decorat cu lumini şi beteală şi mesele îmbelşugate de Crăciun pare prea puţin festivă, faţă de obiceuirile practicate în anumite ţări: capre uriaşe din paie, avatari malefici ai lui Moş Crăciun, vrăjitoare şi plimbări pe role către slujbele religioase.

Crăciunul – celebrarea naşterii lui Iisus între credinţă creştină şi sărbătoare a familiei

Crăciunul este celebrat din antichitate, ca dată a naşterii lui Iisus, dar a devenit, de-a lungul secolelor, şi o sărbătoare a familiei, marcată de obiceiuri precum colindele, împodobitul bradului şi darurile Moşului, mult aşteptate de copiii din întreaga lume.

Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun. Ce nu ai voie să faci în Ajun

În apropierea Crăciunului, spiritul sărbătorilor de iarnă îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai puternic, împărtăşind cu emoţie valorile tradiţionale, care nu s-au pierdut nici la sat, nici la oraş. Semnificaţiile acestei perioade de sărbătoare nu se limitează la ziua de 25 decembrie, iar tradiţiile şi obiceiurile de Crăciun, transmise din generaţie în generaţie, sunt cea mai bună dovadă că românii se pregătesc temeinic pentru Noaptea Sfântă.

Iohannis, de Crăciun: Sărbătoarea Naşterii Domnului este despre dăruire, speranţă, pace şi lumină

Sărbătoarea Naşterii Domnului este despre dăruire, speranţă, pace şi lumină, transmite preşedintele Klaus Iohannis în mesajul transmis cu prilejul Crăciunului.

Mesajul premierului, de Crăciun: Putem construi ţara pe care ne-o dorim pentru copiii noştri

Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis românilor, în mesajul său de Crăciun, să îmbrăţişeze speranţa în şansa României că poate fi ţara pe care toţi şi-o doresc pentru copii.

Ion Cristoiu: Crăciunul românesc din 1994 deloc diferit de cel din 2023

Presa interbelică îşi făcuse o tradiţie din a dedica un număr special, în pagini mai multe decît în mod normal şi cu un anume conţinut, Crăciunului din Anul respectiv. Făcut să apară în după- amiaza de Ajun, deşi datat 25 decembrie, cu menţiunea Număr special de Crăciun, numărul respectiv juca un dublu rol: Se înscria […]

Covid, cum să evităm îmbolnăvirile în perioada sărbătorilor

Înaintea sărbătorilor de Crăciun, într-un context în care numărul infecţiilor Covid este în creştere, un virolog oferă sfaturi pentru a petrece aceste zile de sărbătoare în siguranţă: "Nimic excepţional: viruşii se comportă ca nişte viruşi, mai ales dacă îi ignorăm".

Studiu: Cheltuielile de sărbători vor depăşi nivelurile pre-pandemice pentru prima dată anul acesta

Cheltuielile de sărbători vor depăşi nivelurile pre-pandemice pentru prima dată anul acesta, înregistrând o creştere de 10% comparativ cu 2019 şi de 14% faţă de 2022, potrivit unui studiu.

Iohannis, mesaj de Hanuca: E dramatic că sărbătoarea se desfăşoară pe fondul suferinţelor

Este dramatic că sărbătoarea care în aceste zile îi aduce împreună pe evreii de pretutindeni se desfăşoară pe fundalul suferinţelor şi al pierderilor de vieţi omeneşti într-un război provocat de atacurile teroriste asupra Statului Israel, susţine Klaus Iohannis în mesajul adresat cu prilejul Hanuca.