sarcin

Gripa porcină, mai periculoasă pentru femeile însărcinate

Femeile însărcinate infectate cu virusul gripei porcine A(H1N1) sunt expuse unui risc de patru ori mai mare de a suferi diverse complicaţii care necesită spitalizare şi prezintă o rată a mortalităţii peste medie, potrivit unui studiu american, publicat în revista medicală The Lancet.

Senat: Concediul de sarcină şi lăuzie, majorat de la 126 la la 168 de zile

Senatorii au adoptat miercuri o propunere legislativă conform căreia concediul de sarcină şi lăuzie va fi majorat de la 126 de zile calendaristice la 168 de zile calendaristice.

Gisele Bundchen este însărcinată -GALERIE FOTO

Gisele Bundchen, cel mai bine plătit top model din lume, este însărcinată cu primul său copil, care se va naşte la începutul anului viitor, informează accesshollywood.com.

Actriţa Jennifer Hudson este însărcinată

Actriţa şi cântăreaţa Jennifer Hudson, deţinătoare a unui premiu Oscar şi a unui Grammy, este însărcinată în luna a şaptea cu primul său copil, informează accesshollywood.com.

Noua iubită a lui Mel Gibson este însărcinată

Oksana Grigorieva, noua iubită a actorului Mel Gibson - care, în aprilie, a anunţat că va divorţa de soţia lui, după o căsătorie de 28 de ani -, este însărcinată, informează thesun.co.uk.

Andreea Bănică a născut o fetiţă sănătoasă

Cântăreaţa Andreea Bănica a născut, ieri dimineaţă, o fetiţă sănătoasa şi foarte frumoasă. Deşi era programata pentru cezariana la ora 8.00, vedeta s-a văzut nevoită să ajungă mult mai devreme la clinică, din cauza că s-a simţit rău în timpul nopţii.

Injecţia anticoncepţională pentru bărbaţi

O injecţie cu testosteron făcută lunar bărbaţilor s-ar putea dovedi la fel de eficientă în evitarea sarcinilor ca şi pilulele anticoncepţionale sau prezervativele.

Dispută în Comisie pe tema căsătoriei între minorii sub 16 ani

Membrii subcomisiei parlamentare care dezbate proiectul noului Cod civil nu au reuşit, miercuri, să ajungă la un consens în legătură cu prevederea potrivit căreia căsătoria încheiată între minorii sub 16 ani nu va mai fi lovită de nulitate absolută dacă soţia a născut ori a rămas însărcinată.

Migrenele contribuie la creşterea riscului de accident cerebral în timpul sarcinii

Migrenele contribuie la creşterea riscului de producere a unui accident cerebral în timpul sarcinii, potrivit unui studiu american recent publicat în revista de specialitate British Medical Journal, informează bbc.co.uk.

Céline Dion îşi doreşte încă un copil (Galerie Foto)

Cântăreaţa canadiană Céline Dion şi-a anunţat retragerea din circuitul artistic pentru 18 luni, pentru că doreşte să petreacă mai mult timp cu familia şi să conceapă al doilea copil, potrivit presei canadiene.

Romaniţa Iovan: „Sarcina merge foarte bine”

Creatoarea de modă şi-a sistat proiectele costisitoare de peste Ocean din cauza crizei. Ea nu renunţă însă la un eveniment de maximă importanţă în viaţa ei profesională. În iunie, Romaniţa Iovan împlineşte 18 ani de carieră, informează Ziarul Ring.

MS propune sancţiuni disciplinare pentru medicii gălăţeni

Comisia Ministerului Sănătăţii care a analizat cazul copilului cu fractură de femur tratat incorect la spitalul "Sfântul Andrei" din Galaţi a propus sancţionarea disciplinară a şefilor secţiilor de obstetrică-ginecologie şi neonatologie şi a medicilor neonatolog şi obstetrician care l-au tratat.

Kelis şi Nas aşteaptă primul copil (Video)

Starul hip hop Nas şi soţia sa, cântăreaţa Kelis, aşteaptă primul lor copil, potrivit revistei Us Weekly, citată de Mtv.com.

Angelina Jolie este din nou însărcinată

In Touch, o revistă americană săptămânală, susţine că actriţa Angelina Jolie este însărcinată în trei luni cu cel de-al patrulea copil biologic al ei şi al actorului Brad Pitt, relatează dailymail.co.uk.

Bărbatul care a născut este din nou însărcinat (Video)

Transsexualul american Thomas Beatie, devenit bărbat în urma unui tratament hormonal, care a născut în această vară o fetiţă, a rămas din nou însărcinat, urmând să nască în iunie anul viitor.

Scenele erotice de la tv cresc numărul sarcinilor la adolescente

Cercetătorii americani au demonstrat că adolescentele care urmăresc cu regularitate programe de televiziune cu conţinut erotic sunt de două ori mai expuse riscului de a rămâne însărcinate înainte de vârsta de 20 de ani.

Depresia dublează riscurile naşterii premature

Femeile care suferă de depresie severă în timpul sarcinii sunt de două ori mai expuse riscului de a naşte copii înainte de termen, potrivit unui studiu care a monitorizat evoluţia sarcinii la peste şapte sute de femei, informează bbc.co.uk.

Pofta de sex vine mâncând…

Pofta de sex vine mâncând ceea ce trebuie. Dieta ne dictează viaţa intimă pentru ca alimentele pe care le consumăm ne influenţează hormonii sexuali. Dacă mâncăm prea multe dulciuri, dacă nu consumam proteine, dacă bem peste masură, avem de suferit.

Nicole Kidman a rămas însărcinată datorită unei „cascade a fertilităţii”

Nicole Kidman atribuie meritul sarcinii sale neaşteptate unei băi făcute în apele unei cascade din Australia, alături de alte şase colege de platou, care la rândul lor au devenit mame, informează Sky News.

România, locul doi în Europa în privinţa numărului de naşteri la adolescente

România ocupă locul doi în Europa, după Marea Britanie, în ceea ce priveşte numărul de naşteri înregistrat la fete cu vârste între 15 şi 19 ani, 13 la sută dintre mamele înregistrate în 2005 fiind adolescente, conform unui raport al Uniunii Europene.

Exerciţiile fizice pot ajuta femeile gravide să renunţe la fumat

Exerciţiile fizice pot ajuta femeile gravide să renunţe la fumat, potrivit rezultatelor a două studii realizate în Marea Britanie, care indică faptul că un sfert din femeile care fac sport în timpul sarcinii renunţă la viciu.

O tânără însărcinată, omorâtă într-un apartament din Capitală

O tânără însărcinată în trei luni a fost omorâtă cu 19 lovituri de cuţit, într-un apartament din Capitală, un bărbat suspectat de uciderea acesteia fiind audiat, vineri, de anchetatori.

Stresul puternic pe timpul sarcinii favorizează apariţia schizofreniei la copil

Femeile însărcinate supuse unui stres puternic prezintă mai multe riscuri de a da naştere unor copii care vor dezvolta ulterior schizofrenie, potrivit unui studiu publicat, joi, de cotidianul specializat BioMed Central Psychiatry.

Lisa Marie Presley va naşte gemeni în toamnă

Lisa Marie Presley şi soţul său, Michael Lockwood, vor deveni părinţi de gemeni, în toamnă, a confirmat într-un interviu Priscilla Presley, fosta soţie a regelui rock'n roll Elvis Presley, informează Fox News.

Minorele până la 15 ani pot întrerupe sarcina până în săptămâna 24 – proiect

Întreruperea sarcinii la o minoră de până la 15 ani va putea fi realizată până la cel mult 24 de săptămâni de gestaţie, numai în unităţi spitaliceşti de nivel 3, potrivit unui proiect de Ordin privind aprobarea procedurilor de intervenţie în astfel de situaţii, supus dezbaterii publice de MSP.

Fete cu vârste între 11 şi 15 ani au născut peste 2.000 de copii în 2007

Fete cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani au născut, anul trecut, peste 2.000 de copii, potrivit unor date statistice, informează Ministerul Sănătăţii Publice.

Carla Bruni-Sarkozy: „Mi-ar plăcea nespus să fiu însărcinată”

Carla Bruni-Sarkozy, soţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, a declarat, într-un un interviu pentru revista VSD, că nu este însărcinată, aşa cum se zvoneşte de mult timp, adăugând că i-ar plăcea, însă, nespus să aibă un copil.

PROTV: Fetiţa gravidă la 11 ani, externată la câteva ore după întreruperea de sarcină! (Video)

Surse medicale au afirmat că aceasta se simte bine, dar că va mai rămâne în Marea Britanie, până se reface.

MSP nu comentează decizia clinicii londoneze de a renunţa să-i facă avort fetei de 11 ani

Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) nu comentează deciziile medicale care au dus la renunţarea clinicii din Marea Britanie să-i facă întrerupere de sarcină fetei de 11 ani, apreciind că, din punct de vedere administrativ, MSP şi-a îndeplinit atribuţiile, cazul putând fi rezolvat, legal, în ţară.

Fetiţa de 11 ani violată de unchiul ei a plecat în Anglia

Fetiţa de 11 ani din satul Poieni din comuna nemţeană Piatra Şoimului, rămasă însărcinată după ce a fost violată de unchiul ei, a plecat, duminică dimineaţă, cu avionul în Anglia pentru întreruperea sarcinii.

MS: Fata de 11 ani poate face avort

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Vlad Iliescu, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că fata de 11 ani, cu sarcină de 20 de săptămâni în evoluţie, poate face avort conform legislaţiei române în vigoare.

FOCUS: Pacientă însărcinată în 21 de săptămâni în aşteptarea unui medic pentru avort

Medicii şi toţi factorii de răspundere s-au pronunţat pentru provocarea avortului în cazul fetei de 11 ani rămasă însărcinată în urma unui viol, însă sunt aşteptaţi cei care să intervină chirurgical, care sunt conştienţi de marile riscuri la care se expun în cazul unui eventual eşec.

Părinţii fetei de 11 ani din Neamţ vor să plece în Marea Britanie (video)

Părinţii fetiţei de 11 ani, care a rămas însărcinată după ce a fost violată de unchiul său, vor să plece cu fiica lor în Anglia pentru ca aceasta să poată face întrerupere de sarcină, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, primarul localităţii Piatra Şoimului, Nicolai Nicorescu.

Nicolăescu: Se modifică legea în cazul în care comisia decide să întrerupă sarcina fetei de 11 ani

Comisia interministerială care va decide dacă fetiţa de 11 ani din Neamţ poate să întrerupă sarcina se va întruni miercuri, la ora 15.00, iar în funcţie de decizia acesteia s-ar putea modifica şi legislaţia, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

O comisie de specialişti va decide dacă fata de 11 ani care a fost violată păstrează sarcina

O comisie formată din specialişti de la Ministerele Muncii şi Sănătăţii va decide dacă fetiţa de 11 ani din Neamţ, care a rămas însărcinată în urma unui viol, va păstra sarcina, decizia urmând să fie luată în cursul zilei de miercuri, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul de stat Theodora Bertzi.

Nicolăescu vrea o dezbatere publică pe tema legii avortului

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a apreciat, sâmbătă, că ar fi necesară o dezbatere publică privind avortul, arătând că "poate ar trebui" să fie făcută o modificare legislativă în acest sens.

Mai multe eleve de la un liceu american, însărcinate în urma unui pact (Video ProTV)

Şaptesprezece eleve de la liceul Gloucester din SUA sunt însărcinate, după ce au făcut un pact pentru a avea copii şi a-i creşte împreună.

Iaşi: Medicii au decis ca fetiţa de 11 ani să păstreze sarcina (Video)

Fetiţa de 11 ani din judeţul Neamţ care a rămas gravidă în urma unui viol a fost transferată la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi, iar medicii de aici au decis ca fetiţa să păstreze sarcina, deşi doctorii de la Piatra Neamţ recomandau întreruperea sarcinii.

Fetiţă de 10 ani, însărcinată în 4 luni după ce a fost violată de unchiul ei

O fetiţă în vârstă de zece ani din comuna Piatra Şoimului, judeţul Neamţ, este însărcinată în patru luni, după ce a fost violată de unchiul său, în vârstă de 19 ani, fapta fiind descoperită zilele trecute, când copila, pe care o durea burta, a fost dusă la Spitalul Judeţean Neamţ.

Stresul în timpul sarcinii dublează probabilitatea de naştere a unui făt mort

Femeile care sunt supuse stresului pe timpul sarcinii prezintă de două ori mai multe probabilităţi de a naşte un făt mort, potrivit unui studiu danez publicat în revista New Scientist şi preluat de sky.com.