schimbare

Senator USR: Schimbarea lui Greblă de la AEP, o uşurare pentru democraţie

Senatorul USR, Ruxandra Cibu Deaconu, spune că schimbarea lui Toni Greblă de la conducerea AEP vine ca o uşurare pentru întreaga democraţie din România, pentru că alegerile patronate de acesta „au fost grav afectate”.

Avem ocazia unică de a îmbunătăţi vieţi cu ajutorul AI, spune şeful Google

CEO-ul Google, Sundar Pichai, a împărtăşit viziunea sa asupra viitorului inteligenţei artificiale, luni, în cadrul unui discurs susţinut la Grand Palais cu ocazia AI Action Summit.

Se ia în calcul schimbarea Guvernului după demisia lui Iohannis? Răspunsul lui Adrian Veştea

Întrebat dacă se ia în calcul o eventuală schimbare a guvernului, Adrian Veştea, secretarul general al PNL, a spus că, în momentul de faţă, nu există un asemenea scenariu luat în calcul.

Politicienii din Alaska au respins propunerea lui Trump privind redenumirea unui munte celebru

Donald Trump a schimbat numele Golfului Mexic în Golful Americii şi acum îşi propune să facă o schimbare în cazul celui mai înalt munte din America de Nord. El a propus revenirea la numele McKinley. Acesta a fost folosit în perioada 1917-2015 în cinstea fostului preşedinte asasinat în anul 1901. În 2015, preşedinte Barack Obama […]

Iohannis: Lumea s-a schimbat într-un ritm alert, iar SIE s-a adaptat în timp real

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, un mesaj cu prilejul zilei Serviciului de Informaţii Externe. „Astăzi se împlinesc 35 de ani de la înfiinţarea Serviciului de Informaţii Externe, una dintre instituţiile emblematice ale Sistemului Naţional de Securitate. În toată această perioadă, SIE a contribuit semnificativ la îndeplinirea obiectivelor naţionale strategice şi a angajamentelor asumate […]

Propuneri de modificare a legislaţiei privind azilul în Germania, după crimele din Aschaffenburg

Friedrich Merz, favorit să devină următorul cancelar german, prezintă, miercuri, în parlament propunerile sale de modificare radicală a legislaţiei privind azilul şi imigraţia. Acestea ar putea fi adoptate cu sprijinul partidului Alternative für Deutschland, potrivit The Guardian.

Schimbare tectonică. Multinaţionalele au făcut un pas înapoi la capitolul angajări, iar micile afaceri au început să vină tare din spate la vânătoare după oameni noi

Microîntreprinderile, companiile mici şi mijlocii, în număr de 889.000 de firme, realizează 45% din cifra de afaceri din economie, în timp ce restul reprezintă contribuţia a  2.200 de firme mari, potrivit datelor Registrului Comerţului. IMM-urile sunt şi cei mai mari angajatori de pe piaţa locală, astfel că în 2024 erau responsabile de  salariile a peste […]

Revoluţie totală în lumea vacanţelor. Un antreprenor român care a clădit de la zero o afacere în turism anunţă o schimbare radicală în modul oamenilor de a călători. Cum vor arăta concediile viitorului

Modul de a călători al oamenilor se va schimba semnificativ în următorii ani, iar primele semne se văd deja. Oamenii încep să prefere tot mai mult pachetele de vacanţă personalizate, create şi adaptate pentru a răspunde nevoilor acestora, în detrimental clasicelor pachete create de agenţiile de turism, este de părere Raluca Tăculescu, fondatoarea agenţiei de […]

FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie

O delegaţie FMI vine la Bucureştiul în perioada 3-7 februarie 2025 pentru a efectua o vizită de lucru, potrivit unui comunicat al Fondului Monetar Internaţional.

Ion Cristoiu: Robia prejudecăţilor faţă de alte civilizaţii

Autor şi al unei cărţi despre Suleyman (Soliman Le Magnifique, Fayard, Paris, 1993), André Clot se ocupă pe larg în monografia Mehmet II – Conquérant de Byzance, Perrin, 1990, apărută la noi, în 1994, sub titlul Mohamed al II-lea, Cuceritorul, Bizanţului de felul în care un tînăr de 21 de ani a schimbat cursul istoriei. […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Ahmed al-Sharaa, cameleonul de la Damasc

Şi-a schimbat nunele de luptă – Abu Muhammad al-Golani – şi s-a întors la numele civil, Ahmed al-Sharaa. A dezbrăcat hainele de război şi a îmbrăcat costumul civil. Uneori poartă chiar cravată, ca în imaginea de mai sus de la o vizita oficialilor qatarezi. Are 42 de ani, dintre care 21 în jihad, şi o […]

Lasconi: România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, susţine luni seara, Elena Lasconi, preşedinta USR. Ea susţine că Guvernul a fost schimbat „doar pe ici-colo”.

Câciu: Nu avem downgrade de rating, Fitch a schimbat însă perspectiva, de la „stabilă” la „negativă”

Nu avem downgrade de rating, aşa că orice afirmaţie pe zona nivelul ratingul este un fake-news, Fitch a schimbat însă perspectiva, de la „stabilă" la „negativă", pe fondul incertitudinii politice în contextul unei fragilităţi a deficitelor gemene, afirmă ministrul Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

BREAKING NEWS Nicuşor Dan şi-a anunţat candidatura la preşedinţie ca independent

UPDATE  Nicuşor Dan a declarat că nu vrea să fie implicat în negocieri pe partea guvernamentală. Declaraţia a fost făcută luni, în cadrul conferinţei de presă în care el şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale. UPDATE  Nicuşor Dan spune că este nevoie de o schimbare fundamentală a modului în care statul răspunde […]

Administraţia Biden se grăbeşte să finalizeze acorduri de miliarde de dolari pentru proiecte ecologice, în contextul schimbării puterii la Casa Albă

Departamentul pentru Energie al SUA accelerează aprobarea împrumuturilor pentru a sprijini proiectele de energie curată, dar timpul este limitat. Cu aproximativ 400 de miliarde de dolari disponibili pentru finanţarea tehnologiilor verzi, administraţia Biden încearcă să finalizeze acorduri esenţiale înainte ca preşedintele ales Donald Trump să preia mandatul, notează Bloomberg. Printre cele mai mari împrumuturi se […]

Bashar al-Assad, „cel mai bogat refugiat din lume”. Averea de 135 de miliarde de dolari a fostului dictator

Sfârşitul regimului Assad marchează o nouă eră în Siria După un război civil care a durat 13 ani, regimul Bashar al-Assad a fost răsturnat, punând capăt celor 54 de ani de dominaţie a familiei Assad şi celor 61 de ani de guvernare a Partidului Baath, scrie turkiyegazetesi. La 27 noiembrie 2024, grupurile de opoziţie au […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Prostia sau ticăloşia?

Esenţialul nu s-a schimbat. José Ortega y Gasset a scris textul de mai jos în urmă cu un secol.

Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană

În cele opt scrutine electorale prezidenţiale desfăşurate până în prezent, România a avut patru preşedinţi, fiecare contribuind la conturarea tranziţiei democratice şi la definirea peisajului politic contemporan. Istoria alegerilor prezidenţiale din România reflectă tranziţia ţării de la un regim comunist autoritar la un sistem democratic şi deschis către valorile europene. Aceste scrutine prezidenţiale au fost […]

Keratopigmentare: de ce este în creştere tatuarea globului ocular?

O nouă procedură estetică extremă câştigă popularitate în mediul online: keratopigmentarea sau tatuarea corneei pentru schimbarea culorii ochilor.

Studiu: Efectul dăunător al urmelor de avioane poate fi redus cu doar câţiva euro în plus pe bilet

Efectul de încălzire al urmelor de condens lăsate de avioane ar putea fi redus pentru doar câţiva euro în plus pe bilet, arată un studiu, citat de Sky News.

Broaştele din Cernobîl s-au adaptat la radiaţii înalte, dar acum situaţia s-a schimbat

Cercetările recente arată că radiaţiile din zona de excludere a Cernobîlului nu mai cauzează daune cronice faunei locale, la brotăcelul răsăritean spre exemplu, scrie IFLScience, care citează Biology Letters.

Procesul lui Pelicot ar putea determina modificarea legislaţiei în Franţa

Franţa ar putea introduce modificări la legea sa privind violul pentru a include consimţământul, după procesul de viol în masă al lui Gisele Pelicot, care a pus la încercare limitele legislaţiei existente şi i-a determinat pe unii politicieni importanţi să facă apel la schimbare, potrivit Reuters.

Cercetătorii relevă cum câinii se adaptează la viaţa modernă, atingând o a treia etapă de domesticire

Cercetătorii observă o potenţială a treia etapă de domesticire a câinilor, determinată de dorinţele oamenilor pentru animale de companie prietenoase, calme şi adaptabile la stiluri de viaţă sedentare moderne, scrie Daily Mail. Privite tradiţional ca animale de lucru pentru sarcini precum vânătoare şi pază, câinii sunt acum în principal prietenii oamenilor. Această schimbare a dus […]

Studiu: Starea de spirit se înseninează sau se întunecă, după ce ceasurile se dau înapoi?

Oamenii de ştiinţă lansează un studiu pentru a înţelege mai bine modul în care trecerea anuală la ora de iarnă afectează starea de bine a oamenilor şi percepţia timpului, relatează The Guardian.

Viktor Orban cere „schimbare” în Europa, în ciuda criticilor venite din Parlamentul European

Viktor Orban, premierul Ungariei, a pledat pentru schimbări în Uniunea Europeană, însă a fost întâmpinat cu critici aspre privind derapajele democratice şi poziţia pro-rusă, informează AFP.

Toamna 2024: Ce vom purta în acest sezon? (P)

A venit toamna şi deja se observă în aer un vânticel răcoros, deci se simte nevoie de o schimbare şi în garderobă!

„De la vis la Realitate: Povestea românului care schimbă mentalităţi”

Într-o lume unde fiecare gest contează, există eroi neaşteptaţi care ne arată că schimbarea începe cu noi. Este cazul unui român care nu doar că vorbeşte despre problemele de mediu, dar le şi rezolvă cu propriile mâini. Aşa a început o întreagă mişcare acum 8 ani, în 2018, care are ca scop schimbarea de mentalităţi în viaţa de zi cu zi în obiceiurile pe care le avem în familie, la locul de muncă în raport cu mediul în care trăim. În spiritul Zilei Nationale a Ecologizarii, marcată în calendarele sociale, a încercat să o aducă în plan concret, în prima celulă a societăţii, cei din jurul nostru (familie, prieteni, colegi). De atunci, în fiecare an, echipa pe care o coordonează, Artistic Dent, împreună cu familiile şi copiii, are o acţiune, ca o sărbătoare în cinstea şi pentru mediu (plantări de copaci, ecologizare).

Zelenski va urca pe scena ONU în încercarea de a obţine sprijin

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este, miercuri, în centrul atenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Încearcă să obţină sprijin înainte de alegerile din SUA, care ar putea aduce o schimbare de atitudine din partea principalului său susţinător.

Ion Cristoiu: Pentru a-i cunoaşte pe politicienii de azi trebuie să-i citim pe marii scriitori interbelici

Am făcut ce-am făcut şi m-am trezit citind cu toată seriozitatea romanul lui Cezar Petrescu 1907, tipărit în trei volume (1937, 1938, 1943) la Editura Cugetarea. Din cîte aş vrea să citesc numai acest roman al lui Cezar Petrescu îmi mai lipsea! Cum de m-am apucat de el? Foarte simplu. Pentru Istoria literaturii proletcultiste aveam […]

Bursă: Holde Agri Invest îşi adânceşte pierderile în S1/2024 şi anunţă schimbarea lui Liviu Zăgan din funcţia de CEO. Acţiunile companiei au minus 44% de la începutul anului

Holde Agri Invest (HAI), unul dintre cei mai mari operatori de terenuri agricole din România, şi-a adâncit pierderile în primul semestru din 2024 la 12 mil. lei, faţă de 8,7 mil. lei în aceeaşi perioadă din 2023, în timp ce veniturile din exploatare au urcat cu 12% la 62 mil. lei. Într-un raport separat de […]

Franţa are un nou guvern condus de Michel Barnier

Pe 21 septembrie, Alexis Kohler, secretarul general al Palatului Élysée, a dezvăluit oficial componenţa noului Guvern condus de Michel Barnier, scrie Le Figaro. Acest cabinet marchează o schimbare în politica franceză, după luni de speculaţii cu privire la direcţia pe care o va lua ţara sub această conducere. Michel Barnier, fost negociator-şef pentru Brexit şi […]

McLaren îi cere lui Piastri să susţină lupta la titlu a coechipierului său Norris, în Formula 1

McLaren a anunţat o schimbare strategică în abordarea sa în Formula 1, acordându-i prioritate lui Lando Norris în detrimentul coechipierului său Oscar Piastri în lupta pentru titlul piloţilor şi al constructorilor.

Ciucă: Securitatea şi siguranţa statală sunt pilonii centrali ai viziunii mele prezidenţiale

Securitatea şi siguranţa statală sunt pilonii centrali ai viziunii mele prezidenţiale pentru România anilor care urmează, afirmă preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la 23 de ani de la atentatele din SUA.

Geoană şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale

Mircea Geoană şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale: „Ştiu că avem nevoie de o schimbare adevărată”.

O companie celebră îşi schimbă numele după 155 de ani. Renunţă la cuvântul supă

Directorul executiv Mark Clouse a spus că modificarea urmăreşte să reflecte mai bine linia de produse în creştere a Campbell, care include în prezent, pe lângă supe, sosuri, gustări şi băuturi, potrivit BBC. „Întotdeauna vom iubi supa şi nu ne vom lua niciodată ochii de la această afacere importantă. Dar astăzi, suntem mult mai mult […]

Adrian Sârbu: E nevoie de schimbarea guvernanţei în România. E o stare care fierbe. Românii nu mai vor preşedinţi impostori de partid şi ciorditori

Vin alegerile prezidenţiale şi te simţi dezorientat în hăţişul candidaţilor de partid şi promisiuni electorale? Miercuri seara, la Ştiu pe ce lume trăiesc, sezonul 2, de la Aleph News, Adrian Sârbu, Hofi şi Nemo ţi-au deschis ochii, dezbătând rezultatele sondajului în care te-au întrebat: Vine iarna şi nu ai pe cine să alegi preşedinte? Ciolacu, […]

Un britanic slăbeşte 105 kg pentru a salva viaţa surorii sale

Matthew Flanagan, un tânăr de 24 de ani din Latchford, UK, a suferit o transformare remarcabilă, pierzând 106 kg pentru a putea dona un rinichi surorii sale Emma, care a fost diagnosticată cu insuficienţă renală, scrie Warrington Guardian. Cântărind peste 198 kg la vârsta de 19 ani, Matthew a fost avertizat de medicul său că […]

Studiu: Navigarea continuă pe TikTok şi YouTube Shorts poate creşte plictiseala

Un studiu realizat recent de Departamentul de Psihologie al Universităţii din Toronto Scarborough, Canada, sugerează că navigarea continuă pe TikTok şi YouTube Shorts ar putea, de fapt, să crească plictiseala, în loc să o alunge, scrie Indy100. Studiul, intitulat „Fast-Forward to Boredom: How Switching Behavior on Digital Media Makes People More Bored”, a implicat peste […]

E-commerce-ul intră în era noului model de consumator care apreciază economiile mai mult decât loialitatea faţă de branduri (P)

Transformările economice recente, care au avut loc într-o lume post-pandemie, au adus în prim-plan o schimbare semnificativă în comportamentul consumatorilor. Un "nou tip de client", influenţat de dificultăţile financiare actuale, acordă o prioritate mai mare economiilor şi preţurilor în detrimentul loialităţii faţă de branduri. Această schimbare de paradigmă afectează profund peisajul comerţului electronic, forţând companiile să-şi revizuiască strategiile pentru a se adapta la acestă nouă tendinţă în evoluţie.

Infotrafic: Plouă torenţial pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti

Pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti plouă torenţial, cu acumulare de apă pe carosabil, iar pe unele porţiuni vizibilitatea este redusă sub 150 metri, anunţă Centrul Infotrafic.