scinteia

Sub titlul „Tot sprijinul corespondenţilor care demască uneltirile chiabureşti!”, „Scînteia” din 9 februarie 1952 abordează cazul corespondentului voluntar Gheorghe Popiac, din satul Antoheşti, comuna Gloduri, raionul Zeletin, regiunea Bîrlad. Din portretul făcut de oficiosul PMR, se conturează un corespondent voluntar deopotrivă de exemplar în plan politico-ideologic, cît şi în planul hărniciei la scris. Între 8 […]

Pensionarul exemplar. Mă amuz descoperind în Scînteia de sîmbătă, 26 iulie 1947, pe pagina întîi, articolul: „Cititorii noştri cer: Să se interzică vînzarea porumbului fiert“. Transcriu punctul de plecare al glorioasei iniţiative a ziarului: „Un cititor, I. Cîrtu, ne scrie următoarele: «Ducîndu-mă la ţară, am fost rugat de cetăţeni cu gîndul la interesele ţării să […]

Sîntem în 1945. Deşi oficios al PCR, Scînteia ţine cont că pe 25 decembrie e Crăciunul. N-a venit vremea Puterii depline pentru comunişti. Mai trebuie să joace comedia credinţei, pentru că aşa au decis sovieticii, conştienţi că Poporul trebuie păcălit. Drept urmare, ediţia datată luni, 24 decembrie 1945, apărută în după amiaza lui 23 decembrie […]

 Scînteia din 22 septembrie 1948 publică ample relatări de la Sărbătorirea Zilei Scînteii în Bucureşti şi în ţară duminică, 19 septembrie 1948, cînd s-au împlinit Patru ani de la apariţia primului număr legal al Scînteii. Pe frontispiciul ziarului, în stilul presei interbelice, la care ziarul va renunţa nu peste mult timp, luînd drept model cenuşia […]

Eseul de debut al campaniei mele de punere la îndoială a ceea ce ni se prezentase în după-amiaza lui 22 decembrie 1989 sub forma unei producţii de tip Mosfilm despre Revoluţia bolşevică, 22 decembrie 1989 – O după-amiază cu prea multe întrebări, din Expres, 23 februarie 1990, nu menţiona, printre ciudăţeniile care-mi săriseră în ochi […]

Pentru a contracara eventualele scrupule ale ziariştilor profesionişti în transformarea presei într-un simplu instrument de propagandă şi agitaţia, comuniştii din anii stalinismului triumfător impun aşa zisa Mişcare a corespondenţilor voluntari. Argumentul forte pentru cultivarea corespondenţilor voluntari trimitea la teza potrivit căreia muncitorii şi ţăranii, spre deosebire de intelectuali, se năşteau cu conştiinţa urii de clasă. […]