scrisoare b sescu

Deputaţii PSD şi PNL critică scrisoarea lui Băsescu privind urgentarea adoptării unor legi

Deputaţii PSD şi PNL au criticat luni, în plen, scrisoarea lui Traian Băsescu de urgentare a adoptării unor legi, citită de Roberta Anastase, apreciind că acest text a fost trimis din exces de zel, nu reprezintă nimic constituţional, iar Anastase menţionând că este firească informarea plenului.

Voiculescu: Nu cred că Băsescu este capabil să-mi dea un răspuns articulat la scrisoarea trimisă

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat, luni, la Galaţi, că nu se aşteaptă să primească de la Traian Băsescu un răspuns "articulat şi calificat" la scrisoarea deschisă pe care i-a trimis-o, duminică, ci mai degrabă noi înjurături.

Scrisoarea pentru referendum, trimisă Comisiilor juridice – surse

Membrii Birourilor Permanente reunite au decis, miercuri, să trimită scrisoarea şefului statului privind organizarea unui referendum în ziua alegerilor la Comisiie juridice, care au 10 zile pentru formularea unui punct de vedere, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

Cozma solicită eliberarea din închisoare a liderilor sindicali Creţan, Lupu şi Loiş

Miron Cozma a anunţat duminică, la Târgu Jiu, că îi va înainta preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare prin care îi solicită eliberarea din închisoare a celor trei lideri sindicali, Constantin Creţan, Vasile Lupu şi Dorin Loiş, care execută pedepse pentru implicarea în mineriadele din 1999.