securitate

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Dictatura de catifea a unei guvernări care, deşi dezastruoasă, ajunge de neînlocuit

În 2004, cînd am terminat de scris "Moştenitorii Securităţii", nu-mi imaginam că structuri aidoma fostei Securităţi şi chiar originare din aceasta vor reuşi să ia in posesie România, la peste trei decenii de la căderea comunismului. Acum România e a lor. A ”eşuat” în braţele lor.

Recomandări de securitate a datelor pentru suporterii care călătoresc la CM din Qatar

Suporterii care vor să participe la Campionatul Mondial din Qatar trebuie să descarce două aplicaţii: Hayya şi Ehteraz. Dacă veţi călători în Qatar şi vă faceţi griji cu privire la confidenţialitate, aţi putea folosi 2 telefoane mobile: un telefon gol, cu Ehteraz şi Hayya, şi unul personal.

SUA condamnă lansarea rachetei balistice de către Coreea de Nord

Statele Unite au condamnat vineri lansarea unei presupuse rachete balistice intercontinentale de către Coreea de Nord.

MAE: Reuniunea Liderilor de la München va avea loc la Bucureşti în 28 şi 29 noiembrie

Reuniunea Liderilor de la München, care va reuni peste 75 de participanţi la nivel înalt din peste 25 de state, va avea loc la Bucureşti în 28 şi 29 noiembrie, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / EXCLUSIV: Lista anchetatorilor Securităţii, de după revolta din 15 noiembrie 1987. Marius Boeriu, în Parlament: „Nimeni nu a fost tras la răspundere pentru ororile la care am fost supuşi”

Cuvintele lui Marius Boeriu, preşedintele Asociaţiei 15 noiembrie 1987 spuse în faţa Plenului Parlamentului acum două zile au acoperire. El mi-a pus la dispoziţie o listă a anchetatorilor Securităţii, a celor care i-au bătut şi umilit în beciurile de la Rahova, începînd din 17 noiembrie şi pînă în 1 decembrie 1987, după care, a doua zi, au fost duşi la Braşov, să se ”pregătească” pentru proces. La proces au fost prezenţi activişti de partid zeloşi, care le-au cerut inclusiv pedeapsa cu moartea.

83% dintre parole pot fi sparte în mai puţin de o secundă. Care este cea mai folosită parolă din lume

„În ciuda creşterii gradului de conştientizare a securităţii cibernetice, vechile obiceiuri se pierd greu. Cercetările arată că oamenii încă folosesc parole slabe pentru a-şi proteja conturile”, arată compania care a întocmit lista. Potrivit analizei, în comparaţie cu datele de anul trecut, 73% dintre cele mai frecvente 200 de parole din acest an rămân aceleaşi. În […]

Directorul FBI: Aplicaţia TikTok, deţinută de chinezi, ridică probleme de securitate naţională / Peste 6 milioane de români au această aplicaţie pe telefoanele lor

Aplicaţia TikTok, deţinută de chinezi, ridică probleme de securitate naţională, a declarat marţi directorul FBI, Chris Wray, semnalând riscul ca guvernul chinez să folosească aplicaţia de partajare de videoclipuri pentru a influenţa utilizatorii sau pentru a le controla dispozitivele, relatează Reuters.

Ciucă: În ultimii ani, Rusia şi-a sporit ameninţările hibride cu scopul de a schimba frontierele

În ultimii ani, Rusia şi-a sporit agresivitatea, retorica distructivă şi ameninţările hibride, cu scopul de a schimba frontierele şi de a reconfigura arhitectura de securitate în funcţie de propriile interese, spune premierul Nicolae Ciucă la „Euro-Atlantic Resilience Forum - Black Sea Perspectives”.

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Oaia şi Partidul. O mică istorie cu proşti, în comunism

În primăvara anului 1955, o nouă problemă a fost înscrisă pe agenda de discuţii a Secţiei Agrare a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (fost şi viitor Comunist) : mureau oile. O epidemie ciudată a făcut ca, pur şi simplu, oaia să nu se poată adapta nici gospodăriei agricole de stat, aşa cum nu se […]

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Templul proştilor. Securitatea anilor ‘50

„Tovarăşi ! Principalul nostru duşman este lipsurile noastre !” Aşa îşi începea cuvîntarea la 1 martie 1950 generalul Pintilie Gheorghe, fost agent NKVD cu misiune în România, cu numele real de Pantelei Bodnarenko, şi care a ajuns şef al Direcţiei Generale a Securităţii Poporului. Acelaşi şef al Securităţii, vizionînd un spectacol pregătit în vederea unei […]

Un fost agent de securitate de la ambasada britanică din Berlin a recunoscut că a spionat pentru Rusia

Smith a colectat, de asemenea, informaţii, unele dintre ele clasificate drept secrete, despre funcţionarea şi amenajarea ambasadei, despre care procurorii au spus că ar fi fost utile „unui inamic, şi anume statului rus”. Smith şi-a recunoscut vinovăţia în timpul unei audieri săptămâna trecută la Curtea Penală Centrală din Londra, dar pledoariile au fost acoperite de […]

MApN, precizări asupra atribuţiilor din proiectul Legii privind securitatea şi apărarea cibernetică

Ministerul Apărării au transmis, vineri, precizări privind atribuţiile pe care le are în cadrul proiectului Legii privind securitatea şi apărarea cibernetică a României, aflat în etapa de transparenţă legislativă.

Guvernul Republicii Moldova cere declararea neconstituţionalităţii Partidului Şor

Guvernul Republicii Moldova a aprobat miercuri sesizarea Curţii Constituţionale privind declararea neconstituţionalităţii Partidului Şor.

NYT: Rusia încearcă să influenţeze rezultatul scrutinului parlamentar din Statele Unite

Rusia a lansat campanii de influenţare a rezultatului scrutinului parlamentar intermediar din Statele Unite şi chiar pentru erodarea sprijinului Washingtonului pentru Ucraina, afirmă experţi din cadrul unor companii de securitate cibernetică, citaţi de cotidianul The New York Times.

Kishida promite să consolideze capacităţile militare ale Japoniei în următorii ani: „Mediul de securitate devine din ce în ce mai sever”

Premierul Japoniei, Fumio Kishida, a declarat duminică, în cadrul unei evaluări a flotei, că ţara sa trebuie să îşi consolideze urgent capacităţile militare, în condiţiile în care riscurile de securitate cresc, inclusiv ameninţările generate de rachetele Coreei de Nord şi de războiul Rusiei în Ucraina.

Iranul a devenit un pericol pentru securitatea internaţională. Oficiali americani: „Nu vom ezita să acţionăm”

Oficialii americani şi ucraineni sunt alarmaţi că Iranul, cuprins recent de proteste masive, a devenit un pericol pentru securitatea internaţională. Regimul teocratic de la Teheran livrează rachete balistice şi drone Rusiei pentru a comite crime în Ucraina şi ameninţă Arabia Saudită, bazele militare americane şi israeliene cu un atac iminent.

Ion Cristoiu: Cum s-a transformat pe loc Scînteia lui Ceauşescu în Scînteia lui Iliescu

Eseul de debut al campaniei mele de punere la îndoială a ceea ce ni se prezentase în după-amiaza lui 22 decembrie 1989 sub forma unei producţii de tip Mosfilm despre Revoluţia bolşevică, 22 decembrie 1989 – O după-amiază cu prea multe întrebări, din Expres, 23 februarie 1990, nu menţiona, printre ciudăţeniile care-mi săriseră în ochi […]

Armata norvegiană înăspreşte securitatea din cauza războiului din Ucraina

Armata norvegiană îşi consolidează securitatea ca răspuns la ultimele evoluţii ale războiului din Ucraina, potrivit Reuters.

Dan Cîmpean, director DNSC: Avem discrepanţe şi diferenţe destul de mari în nivelul de securitate şi rezilienţă cibernetică de la sector la sector şi de la o organizaţie la alta. Există spitale şi clinici care nu au oameni de IT

Dan Cîmpean, directorul DNSC, a vorbit, în cadrul unui interviu pentru Mediafax şi Monitorul Apărării şi Securităţii, despre nivelul ameninţărilor cibernetice în contextul războiului ruso-ucrainean şi nivelul de pregătire al instituţiilor româneşti în faţa atacurilor cibernetice. Potrivit acestuia, sectorul sănătăţii este unul dintre sectoarele cu cele mai scăzute niveluri de pregătire privind apărarea în faţa ameninţărilor cibernetice.

SUA consideră China drept cea mai „gravă” provocare, dar Rusia rămâne o „ameninţare acută”

China reprezintă "cea mai gravă" provocare la adresa Statelor Unite, în timp ce Rusia generează un risc "acut" în materie de securitate, anunţă Departamentul Apărării de la Washington în noua Strategie de Apărare.

Discursul lui Putin în faţa întregii lumi, la Clubul Valdai: „Perioada de dominaţie nedivizată a Occidentului se apropie de sfârşit”

Discursul integral al lui Vladimir Putin Fyodor Lukyanov: Dragi prieteni, distinşi oaspeţi! Deschidem ultima sesiune plenară a celui de-al 19-lea forum anual al Clubului Internaţional de Discuţii Valdai. Sunt foarte bucuros să vă văd pe toţi în sală şi cu atât mai bucuros să vă prezint oaspetele nostru la şedinţa plenară, preşedintele Federaţiei Ruse Vladimir […]

Nivelul ameninţării cibernetice în România este ridicat

Un sumar al raportului compact zilnic al situaţiei securităţii cibernetice din România a fost declasificat joi, cu ocazia Bucharest Cybersecurity Conference 2022. Departamentul Naţional de Securitate Cibernetică arată că nivelul ameninţării cibernetice în România este ridicat.

NASA vrea să studieze OZN-urile. Studiul este neclasificat

Grupul va include experţi din numeroase discipline – inclusiv astrobiologie, ştiinţa datelor, oceanografie, genetică, politică şi ştiinţe planetare – precum şi astronautul NASA în retragere Scott Kelly, fost pilot de vânătoare şi pilot de încercare şi căpitan în retragere al Marinei SUA, arată comunicatul NASA.   Agenţia spaţială, care a anunţat pentru prima dată că […]

PREGĂTIRI DE RĂZBOI ÎN PACIFIC? Japonia şi Australia au încheiat un nou pact de securitate împotriva ameninţării chineze

Japonia şi Australia au semnat sâmbătă un nou acord bilateral de securitate care acoperă cooperarea militară, de informaţii şi de securitate cibernetică pentru a contracara creşterea agresiunii chineze.  Actualizarea Declaraţiei comune privind cooperarea în materie de securitate, un pact semnat pentru prima dată în 2007, când ascensiunea Chinei a fost mai puţin îngrijorătoare, a fost […]

Preşedintele Serviciului german pentru Securitatea Informaţiilor a fost demis. Este acuzat că a cooperat cu agenţiile secrete ruse

Ministerul german de Interne a decis demiterea preşedintelui Serviciului pentru Securitatea Informaţiilor (BSI), Arne Schönbohm, acuzat de menţinerea cooperării cu agenţiile secrete ruse, afirmă surse citate de publicaţia Der Spiegel şi site-ul RND.de.

Alertă de securitate în apropierea Guvernului britanic, în centrul Londrei

Autorităţile britanice verifică un obiect suspect depistat în apropierea biroului premierului Liz Truss şi a sediului Guvernului britanic, în centrul Londrei, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Monarhiile din Consiliul de Cooperare al Golfului ies din paradigma „petrol pentru securitate”. China îşi construieşte cu migală influenţa strategică în zonă

Statele Unite au pierdut influenţa strategică în Orientul Mijlociu şi nu de alaltăieri. Politicile confuze praticate în regiune au făcut ca mai nou - legat de răspunsul vindicativ al preşedintelui Biden la decizia OPEC+ de a reduce extracţiile de petrol - şeful diplomaţiei saudite să înlocuiască sintagma "parteneriat strategic" numind-o de-a dreptul "dictat".

Drulă, lui Bode: Sunteţi o vulnerabilitate de securitate pentru România

Sunteţi o vulnerabilitate de securitate pentru România, i-a spus liderul USR, Cătălin Drulă, lui Lucian Bode, în timpul dezbaterii moţiunii simple depusă în Parlament împotriva ministrului de Interne.

Poliţia norvegiană arestează un rus care a operat o dronă, pe fondul securităţii sporite

Poliţia norvegiană a arestat un bărbat rus pe aeroportul din oraşul Tromsoe şi l-a acuzat că a pilotat o dronă, a anunţat instituţia sâmbătă, aceasta fiind a doua arestare de acest fel într-o săptămână, relatează Reuters.

Washingtonul, îngrijorat de provocările Chinei şi Rusiei. Putin vrea sistem de securitate în Asia

Preşedintele Joseph Biden consideră că strategia de securitate a SUA trebuie să se concentreze pe contracararea "ameninţării imediate" generate de Rusia şi pe provocările Chinei, în timp ce omologul său rus, Vladimir Putin, vrea să formeze un sistem de securitate împreună cu naţiuni din Asia.

COMENTARIU Marius Oprea / Cu Hodor şi Demetriade la Academia SRI, Securitatea continuă să-şi depene istoria despre ea însăşi. Nu cei doi sînt de vină, ci Hellvig care i-a angajat

Ce să zic? Citesc: ”Cercetătorii CNSAS Mădălin Hodor şi Mihai Demetriade predau la Academia SRI”. Teoretic, sînt mai mult decît îndrituiţi să facă asta. Sînt cercetători la CNSAS, s-ar spune că tocmai potriviţi să îi ferească pe absolvenţii şi ofiţerii SRI de derapaje totalitare, de alunecarea spre năravurile Securităţii. Problema nu e cu postul, ci cu oamenii. Demetriade şi Hodor s-au antepronunţat, ambii, în favoarea Securităţii. Au absolvit-o de cele mai sinistre murdării. Ce să-i înveţe ei pe ofiţerii din serviciile de informaţii, despre Securitate? Că există ”nuanţe”? Că, de fapt, lucrurile n-au stat tocmai aşa, cum se plîng victimele?

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc marţi, 25 octombrie, începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni.

Iohannis: Analiza noastră nu relevă o creştere a riscurilor pentru România în acest moment

Preşedintele Klaus Iohannis spune, marţi, că, în urma analizelor, situaţia din Ucraina generată de atacurile cu rachete ruseşti „nu relevă o creştere a riscurilor pentru România în acest moment”.

Şeful securităţii cibernetice germane, bănuit de presupuse contacte cu serviciile secrete ale Moscovei

Arne Schönbohm nu ar mai avea încrederea ministrului de Interne Nancy Faeser.

Crucea Roşie îşi întrerupe operaţiunile în Ucraina din motive de securitate

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a anunţat că întrerupe operaţiunile din Ucraina din motive de securitate, potrivit Sky News.

Putin a ordonat, de urgenţă, reuniunea consiliului de securitate rus

Vladimir Putin a ordonat, de urgenţă, reuniunea consiliului de securitate rus pentru ziua de luni, după distrugerea podului care leagă Rusia de Crimeea.

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică: Securitatea nucleară în jurul centralei Zaporojie este „imperativ necesară”

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) a avertizat sâmbătă că crearea unei zone de siguranţă în jurul centralei nucleare din Zaporojie este „imperativ necesară”, după ce luptele dintre Ucraina şi Rusia au dus la pierderea de către centrală a ultimei linii de alimentare externe rămase.   Bombardamentele de artilerie au avariat linia […]

Consilierul lui Zelenski, despre arestările de la Moscova şi distrugerea podului rusesc din Crimeea: „S-a declanşat un război în Rusia, un război secret între Serviciul Federal de Securitate, Ministerul Apărării şi cercul lui Putin”

O explozie puternică a avariat sâmbătă podul rutier şi feroviar al Rusiei către Crimeea, lovind un simbol prestigios al anexării peninsulei de către Moscova şi o rută de aprovizionare cheie pentru forţele ruse care luptă pentru a menţine teritoriul capturat din sudul Ucrainei.

Putin semnează un decret pentru creşterea securităţii podului care leagă Crimeea de Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret privind consolidarea măsurilor de securitate pentru podul din Crimeea, precum şi pentru podul energetic şi conducta de gaz care leagă peninsula de Rusia continentală, a transmis sâmbătă Kremlinul într-un comunicat.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Piteşti, oraşul în care comunismul se întoarce: s-a ridicat un monument pentru eroii Securităţii, dar se pregăteşte şi demolarea celularului închisorii

Articolele pe care le-am scris la MEDIAFAX despre monumentul ridicat la Piteşti în cinstea ”eroilor Securităţii” a avut ca efect mai multe proteste civice, precum şi luări de poziţie ”oficiale”.