sediu

Directorul STS, la Comisii: Ar mai fi nevoie de 34 de milioane de RON pentru finalizarea unui sediu

Directorul STS, Marcel Opriş, a declarat, vineri, că ar mai fi nevoie de 34 de milioane de RON pentru finalizarea unui sediu în curs de construcţie în subsolurile căruia se găsesc echipamente şi tehnologii de 200 de milioane de euro.

The Washington Post îşi vinde sediul istoric, pentru 159 milioane de dolari

Publicaţia The Washington Post a anunţat că va vinde sediul istoric pe care îl deţine în Washington, în apropierea Casei Albe, unei agenţii imobiliare, pentru o sumă de 159 de milioane de dolari.

Eurodeputaţii doresc modificarea tratatelor pentru a-şi stabili singuri sediul

Parlamentul European a adoptat, miercuri, o rezoluţie care prevede că eurodeputaţii au dreptul de a decide unde şi când se reunesc, pe fondul discuţiilor privind sumele mari de bani cheltuite pentru cele două sedii ale Legislativului, de la Bruxelles şi Strasbourg.

Publicaţia Corriere della Sera îşi vinde sediul istoric din Milano, pentru 120 de milioane de euro

Principalul cotidian italian, Corriere della Sera, înfiinţat în anul 1876, a anunţat miercuri că va vinde sediul istoric pe care îl deţine în centrul oraşului Milano fondului american Blackstone, pentru o sumă de 120 de milioane de euro.

PSD a decis să achiziţioneze clădirea sediului central al partidului

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că PSD a decis să achiziţioneze clădirea sediului central din Şoseaua Kiseleff 10.

ICCJ preia fostul sediu al SPP, aflat în Palatul Parlamentului

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va prelua fostul sediu al SPP, aflat într-o aripă a Palatului Parlamentului şi administrat de Senat.

Google va construi un nou sediu în Londra. Ce facilităţi va avea acesta

Google va construi un nou sediu în Londra, în apropierea staţiei feroviare King's Cross, clădirea urmând să aibă o suprafaţă utilă de 85.000 de metri pătraţi, cu piscină şi pistă de alergare pe acoperiş, transmite Bloomberg.

Partidul Mişcarea Populară şi-a închiriat sediu peste drum de Palatul Cotroceni

Partidul Mişcarea Populară, anunţat ca fiind o Albă ca Zăpada în politică şi al cărui semn electoral este mărul, a făcut deja două mutări - i-a făcut loc la masa deciziilor fundaţiei omonime în care va intra Băsescu la încheierea mandatului şi şi-a luat sediu vizavi de Cotroceni.

Corlăţean: Un nou sediu pentru Ministerul de Externe reprezintă o necesitate, nu o extravaganţă

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că realizarea unui nou sediu pentru instituţia pe care o conduce reprezintă o necesitate, nicidecum o extravaganţă, mai ales că România va deţine preşedinţia Consiliului UE în anul 2019.

Un schelet uman vechi de 20 de ani a fost găsit sub podeaua sediului Poliţiei Locale Sector 4

Un schelet uman vechi de aproximativ 20 de ani a fost găsit, vineri, sub duşumeaua sediului Poliţiei Comunitare Sector 4, în timpul unor lucrări de reabilitare a clădirii, potrivit unor oficiali din Poliţia Capitalei.

Institutul Inimii de la Târgu Mureş, redeschis în clădirea pe care a ocupat-o până la desfiinţare

Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IBCvT) din Târgu Mureş va funcţiona, după ce va fi redeschis, în clădirea pe care a ocupat-o până la desfiinţare, aflată în Spitalul Clinic de Urgenţă, au stabilit, miercuri, consilierii judeţeni din Mureş.

Noul sediu din Londra al postului BBC, inaugurat de Regina Elizabeth a II-a – FOTO

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a participat la inaugurarea oficială a noului sediu din Londra al postului BBC, vineri, în absenţa soţului ei, prinţul Philip, în vârstă de 91 de ani, care va suporta o intervenţie chirurgicală în cursul acestei zile.

Zegrean, glumind: Va trebui să mutăm sediul Curţii Constituţionale în opt localităţi, la fiecare judecător acasă

Preşedintele CC, Augustin Zegrean, a comentat în glumă propunerea de mutare a sediului CC pentru eliminarea unor eventuale presiuni politice, afirmând că, din iunie, un singur judecător va avea domiciliul în Capitală, astfel că sediul va trebui mutat în opt localităţi, "la fiecare acasă".

Chiuariu propune mutarea sediului CC din Capitală, pentru a fi evitate presiunile politice

Vicepreşedintele Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, Tudor Chiuariu (PNL), a propus în cadrul unei dezbateri a Forumului constituţional ca sediul Curţii Constituţionale să fie mutat din Bucureşti la Iaşi, Cluj-Napoca sau Sibiu, pentru a fi evitate presiunile politice asupra judecătorilor.

Raiffeisen Bank România s-a mutat în SkyTower, cea mai înaltă clădire din Bucureşti

Raiffeisen Bank România a anunţat mutarea sediului pentru administraţia centrală a băncii, dar şi a subsidiarelor din grup, în cea mai înaltă clădire din Bucureşti, Sky Tower, unde vor lucra aproximativ 1.700 de angajaţi.

Bugetul pentru noul sediu al Apple a crescut de aproape două ori, la 5 miliarde de dolari

Bugetul alocat de Apple pentru construcţia noului sediu proiectat de companie, clădirea în formă de inel comparată de Steve Jobs cu o navă spaţială, a crescut la 5 miliarde de dolari, de la mai puţin de 3 miliarde de dolari în 2011, potrivit unor surse apropiate proiectului.

Oprescu: Ministerul de Externe îşi va construi un nou sediu, între Şos. Kiseleff şi Bd. Mărăşti

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că Ministerul Afacerilor Externe îşi va construi un nou sediu, între Kiseleff şi Mărăşti, pregătindu-se astfel pentru anul în care preşedinţia Consiliului UE va reveni României.

Panasonic a vândut sediul din Tokyo pentru mai mult de 500 de milioane de dolari

Grupul japonez Panasonic a vândut sediul din Tokyo pentru 50 miliarde yeni (537 milioane de dolari), în încercarea de a se redresa după ce a înregistrat pierderi de 1.300 miliarde yeni (14 miliarde de dolari) din ultimii 2 ani.

Municipalitatea vrea suplimentarea cu peste 7,6 milioane de euro a sumei pentru consolidarea vechiului sediu

CGMB va dezbate în şedinţa de luni un proiect de hotărâre privind creşterea sumei pentru consolidarea imobilului în care a funcţionat sediul municipalităţii, din Bulevardul Regina Elisabeta, cu peste 7,6 milioane de euro, banii fiind necesari ca urmare a suplimentării lucrărilor stabilite inţial.

Uniunea Scriitorilor, evacuată din sediul din Bucureşti, revendicat de urmaşii familiei Monteoru

Uniunea Scriitorilor din România (USR) trebuie să evacueze în următoarea perioadă sediul din Calea Victoriei-Casa Monteoru, în urma unei decizii a instanţei, a declarat pentru MEDIAFAX Nicolae Manolescu, preşedintele USR, precizând că nu se mai poate face nimic pentru salvarea sediului instituţiei.

Sediul PC Argeş a fost jefuit. Hoţii au furat două televizoare LCD, unul din biroul lui Daniel Constantin

Sediul filialei Argeş a Partidului Conservator a fost spart, iar hoţii au furat două televizoare LCD, unul din biroul parlamentar al preşedintelui PC, Daniel Constantin.

Larry Flynt vrea să vândă sediul Hustler din Beverly Hills

Larry Flynt, publisherul revistei pentru adulţi Hustler, se pregăteşte să vândă sediul companiei sale, o clădire de zece etaje situată în Beverly Hills, California, pentru care a primit deja oferte de 85 milioane de dolari, potrivit Bloomberg.

Sediul Teatrului de Artă Bucureşti va fi inaugurat sâmbătă

Sediul Teatrului de Artă Bucureşti (TAB), o companie de artişti înfiinţată în 2010 şi dedicată în întregime artei actorului, va fi lansat sâmbătă, sala de spectacole având o capacitate de 75 de locuri, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Grupul Nokia vinde sediul din Finlanda din cauza pierderilor

Grupul finlandez Nokia, confruntat cu scăderea vânzărilor şi cu pierderi, a semnat un acord cu fondul de investiţii imobiliare Exilion Capital pentru vânzarea sediului din Espoo, Finlanda, ca parte a unui program de restructurare.

Liderii ARD au inaugurat sediul de campanie al alianţei. Închirierea acestuia costă 30.000 de euro

Liderii ARD au inaugurat, duminică, sediul de campanie al alianţei, în fosta bibliotecă a Ambasadei SUA la Bucureşti din Strada Dumbrava Roşie nr. 10, Vasile Blaga precizând că închirierea spaţiului costă 30.000 de euro pe perioada campaniei electorale.

Sediul Consiliului de Securitate ONU, afectat de inundaţiile provocate de uraganul Sandy la New York

Inundaţiile provocate de Uraganul Sandy au afectat sediul Consiliului de Securitate ONU, în New York, anunţă surse diplomatice.

Filiala ICR Oltenia, anunţată iniţial la Craiova, va avea sediul la Târgu Jiu

Filiala din provincia istorică Oltenia a Institutului Cultural Român (ICR) va fi la Târgu Jiu şi nu la Craiova, aşa cum anunţase iniţial conducerea institutului, printr-un comunicat, la sfârşitul lunii septembrie.

Nokia vrea să-şi vândă sediul din Finlanda. La cat este evaluat imobilul

Grupul finlandez Nokia, care a pierdut poziţia de cel mai mare producător de telefoane din lume în acest an în faţa Samsung, vrea să-şi vândă sediul din Espoo, Finlanda. Decizia face parte dintr-un program de renunţare la active neesenţiale.

Costul final al noului sediu al Băncii Centrale Europene ar putea atinge cifra de un miliard de euro

Costurile noului sediu de 45 de etaje al Băncii Centrale Europene (BCE), construit la Frankfurt, au fost făcute publice de către Jorg Asmussen, membru al consiliului director al BCE. Conform oficialului, cheltuielile ar urma să fie mai mari comparativ cu bugetul iniţial anunţat.

Institutul Cervantes îşi va desfăşura activitatea, din 10 august, în clădirea Hotelului Cişmigiu

Institutul Cervantes din Bucureşti îşi va desfăşura activitatea într-un nou sediu, în clădirea Hotelului Cişmigiu de pe Bulevardul Elisabeta, începând de vineri, potrivit unui comunicat.

Băsescu le-a prezentat jurnaliştilor sediul său de campanie

Preşedintele suspendat Traian Băsescu i-a invitat, miercuri seară, pe jurnalişti să viziteze sediul său de campanie, amenajat la unul din etajele unui imobil pe strada Comăniţa, aflat în Sectorul 2 al Capitalei.

Traian Băsescu, la sediul de campanie. Ce le-a oferit preşedintele suspendat jurnaliştilor

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a ajuns miercuri, după ora 13:00, la sediul său de campanie din strada Comăniţa 9, în care a intrat fără să dea declaraţii jurnaliştilor prezenţi.

Postul TV Al Jazeera ar putea să îşi mute sediul central la Londra

Postul de televiziune Al Jazeera, care îşi are sediul central în Qatar, se află în negocieri avansate pentru a se muta în turnul Shard din Londra, cea mai înaltă construcţie de tip zgârie-nori din Europa Occidentală.

Ministerul Culturii s-a mutat în noul sediu din Biblioteca Naţională

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) s-a mutat, de luni, în noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României din bulevardul Unirii din Bucureşti, părăsind sediul din şoseaua Kiseleff, pe care l-a ocupat în ultimii opt ani.

Geoană are un nou sediu la Craiova, pentru cabinetul senatorial şi viitorul partid

Senatorul de Dolj Mircea Geoană şi-a mutat cabinetul senatorial din Craiova, începând din acest an, într-un nou sediu, mult mai mare faţă de cel vechi, acesta spaţiu urmând să găzduiască şi formaţiunea politică pe care Geoană intenţionează să o creeze.

Boc: Nu credeam că vom termina la timp sediul Bibliotecii, dar esenţele tari se ţin în sticle mici

Premierul Boc i-a spus directorului firmei care a construit noul sediu al Bibliotecii Naţionale că nu credea că se va încadra în termen şi că a avut îndoieli în acest sens, dar că s-a dovedit că "esenţele tari se ţin în sticle mici", constructorul având o statură comparabilă cu cea a premierului.

Ce trebuie să faci ca să te angajezi la Google: Patru interviuri telefonice de 40 de minute şi un interviu final de patru ore

Compania Google este unul dintre cei mai doriţi angajatori din lume şi sunt foarte puţini cei care reuşesc să treacă de multiplele interviuri pe care le presupune procesul de recrutare. În fiecare an, peste un milion de persoane aplică pentru un job aici, însă numai 6.000 sunt angajaţi (0,6% dintre cei care aplică).

Poliţiştii au audiat mai multe persoane în cazul sesizării privind spargerea sediului Realitatea

Poliţiştii Secţiei 2 au audiat, luni, mai multe persoane în cazul sesizării privind spargerea sediului Realitatea Media din Casa Presei, reprezentanţii societăţii Asesoft declarând că au notificat postul de televiziune să elibere spaţiul, fapt infirmat de reprezentanţii postului TV.

Sediul Parlamentului European, evacuat

Clădirea de la Bruxelles a Parlamentului European a fost evacuată, în urma unui incendiu produs la o centrală situată în centrul oraşului şi care alimentează majoritatea instituţiilor europene. Centrala este situată între clădirea Parlamentului european şi sediul Comitetului Regiunilor din capitala belgiană, a declarat luni pentru MEDIAFAX un purtător de cuvânt al Parlamentului European.

Ambasada SUA se mută, din 14 septembrie, în zona Băneasa – VIDEO

Ambasada SUA îşi mută sediul începând din 14 septembrie în noua clădire special construită în zona Băneasa, o investiţie de peste 100 de milioane de dolari din care, potrivit misiunii diplomatice, 60 de milioane contribuţie directă la economia românească.