semjen

Ungaria invită România să-şi reconsidere poziţia de refuz privind conectarea drumurilor de graniţă

Vicepremierul ungar Semjen Zsolt a spus, sâmbătă, la inaugurarea PTF Nădlac II, că invită România să îşi "reconsidere poziţia de refuz" şi să găsească soluţii pentru conectarea drumurilor locale de o parte şi de alta a graniţei, astfel încât să fie posibilă dezvoltarea în zona transfrontalieră.

Semjen: Nu putem accepta că dacă există autonomie în UE să nu se dea şi maghiarilor din Transilvania

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, spune că nu se poate accepta că dacă există forme de autonomie acceptate în ţări ale UE să nu fie date şi comunităţii maghiare din Transilvania, apreciind că, în caz contrar, maghiarii din România ar fi consideraţi "cetăţeni de rangul doi”, lucru inacceptabil.

Budapesta denunţă ca inacceptabile „eforturi de renaţionalizare” ale Bucureştiului după cazul Marko

Guvernul ungar a fost "şocat" să afle că Marko Attila, un etnic maghiar deputat în România, a fost condamnat definitiv cu suspendare într-un caz de restituire a proprietăţii Bisericii Reformate, a declarat miercuri vicepremierul ungur Zsolt Semjen pentru MTI.

Vicepremierul Ungariei, la Ziua Maghiarilor de Pretutindeni: Ceea ce cerem noi nu este un fel de specialitate secuiască. Este o realitate naturală în UE

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, le-a spus, sâmbătă, participanţilor la manifestările de la Târgu Secuiesc că autonomia cerută de maghiari "nu este un fel de specialitate secuiască", nu este "o cerere exagerată", ci "ceea ce în Uniunea Europeană pentru alţii este o realitate naturală cotidiană".

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt: Ungaria, cu toată greutatea sa, se află lângă ungurii din Ardeal

Vicepremierul ungar, Semjen Zsolt, a reafirmat, joi, sprijinul acordat de Guvernul de la Budapesta comunităţii maghiare din Transilvania pentru obţinerea autonomiei, spunând, la Universitatea de Vară "Balvanyos" de la Băile Tuşnad, că Ungaria va fi alături de aceasta "cu toată greutatea sa".

Vicepremierul Ungariei: Dacă alte comunităţi din UE pot avea autonomie teritorială, şi maghiarii din România o pot avea

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, preşedinte al Partidului Popular Creştin din Ungaria, a declarat sâmbătă, la Congresul UDMR de la Miercurea Ciuc, că, dacă alte comunităţi din UE au autonomie teritorială, şi maghiarii din România o pot avea, pentru că "nu sunt mai prejos".

Vicepremierul Ungariei a defilat călare la manifestările de 15 Martie de la Târgu Secuiesc

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a defilat călare, vineri, la Târgu Secuiesc, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, şi de parlamentari UDMR, în cadrul manifestărilor organizate de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

Kelemen Hunor şi vicepremierul ungar au asistat la arborarea drapelului secuiesc, la Miercurea Ciuc

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi vicepremierul ungar, Semjen Zsolt, au asistat, marţi, la arborarea drapelului secuiesc pe Palatul Administrativ din Miercurea Ciuc, ceremonia deschizând seria manifestărilor dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Semjen către delegaţii la Congres: Veţi decide dacă UDMR va lua calea către unitate sau nu

Liderul Partidului Popular Creştin Democrat din Ungaria, vicepremierul Semjen Zsolt, le-a cerut, sâmbătă, delegaţilor la Congresul UDMR de la Oradea, să voteze ştiind că deciziile lor vor influenţa direcţia pe care Uniunea o va lua în perioada următoare, şi anume către unitate sau nu.

Vicepremierul Ungariei: Autonomie culturală pentru maghiarii din diaspora – teritorială pentru cei ce trăiesc în bloc

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a declarat, vineri, la Universitatea de vară "Tusvanyos", că se doreşte "autonomie culturală pentru maghiarii din diaspora şi teritorială pentru cei care trăiesc în bloc", adăugând că aceste solicitări nu sunt diferite de "ceea ce s-a realizat" în alte ţări UE.

Vicepremierul Ungariei: Băsescu a promis sprijin pentru adoptarea Legii Educaţiei şi în Senat

Vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, a declarat, vineri, la Sfântu Gheorghe, că la întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu acesta a promis sprijin pentru adoptarea Legii Educaţiei şi în Senat, în forma concepută de Camera Deputaţilor.