semnifica ii istorice

Semnificaţii istorice pentru ziua de 12 aprilie

Pe data de 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin efectuează primul zbor în Cosmos, la bordul navei ''Vostok''.

Semnificaţii istorice pentru data de 24 martie

La data de 24 martie 1999, secretarul general al NATO, Javier Solana a ordonat lansarea bombardamentelor aeriene împotriva Iugoslaviei, oprite la 10 iunie, după retragerea trupelor iugoslave din provincia sârbă Kosovo, cu populaţie majoritar albaneză.

Semnificaţii istorice pentru data de 23 martie

La data de 23 martie 1983, preşedintele american Ronald Reagan lansează "Iniţiativa de Apărare Strategică", un sistem spaţial de apărare antirachetă cunoscut în mass media sub numele de "Războiul Stelelor", care va obliga Uniunea Sovietică să accelereze negocierile pentru dezarmarea nucleară.

Semnificaţii istorice pentru 22 martie

În anul 1312 Papa Clement al V-lea a desfiinţat Ordinul Templierilor, ale căror bunuri au trecut în stăpânirea regelui Filip al IV-lea cel Frumos.

Semnificaţii istorice pentru 20 martie

În 1828 s-a născut dramaturgul norvegian Henrik Ibsen, considerat părintele teatrului modern european (m. 23 mai 1906).

Semnificaţii istorice pentru 19 martie

În 1809 s-a născut scriitorul rus Nikolai V. Gogol, autor al "Serilor în cătunul de lângă Dikanka" - 1831, "Arabescuri" - 1835 şi "Taras Bulba" (m. 4 mar. 1852).

Semnificaţii istorice pentru 18 martie

În 1906 Traian Vuia a realizat, la Paris, pe câmpul de lângă Montesson, primul zbor din lume (cu mijloace proprii de bord), cu un aparat mai greu decît aerul.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 17 martie

În anul 1819 s-a născut poetul Alecu Russo, autorul volumului "Cântarea României" (m. 5 feb 1859), iar o sută de ani mai târziu, în 1919, avea să se nască Nat King Cole (Nathaniel Adams Coles), pianist, compozitor, interpret de jazz şi cântăreţ american (m. 15 feb 1965).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 11 martie

În 2011, un cutremur cu magnitudinea 9 loveşte Japonia, provocând un tsunami devastator care a ras de pe faţa pământului localităţi întregi. Centrala nucleară de la Fukushima este lovită, ducând la un dezastru de proporţii.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 10 martie

În 1940, a încetat din viaţă scriitorul rus Mihail Bulgakov.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 9 martie

În 1991, noul Tratat al Uniunii Europene a lansat ideea monedei unice - EURO. Moneda Europeană a intrat în folosinţă în prima zi a anului 2002.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 5 martie

La data de 5 martie 1946, fostul premier britanic Winston Churchill a declarat, la Fulton (Missouri), că de la Stettin, din Baltica, până la Trieste, din Adriatica, o cortină de fier a coborât traversând continentul european. Această afirmaţie marchează începutul Războiului Rece.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 26 februarie

În 1802, s-a născut scriitorul francez Victor Hugo, membru al Academiei Franceze. (d. 22 mai 1885)

Semnificaţii istorice pentru 19 februarie

În 1876 s–a născut sculptorul Constantin Brâncuşi, membru post-mortem al Academiei Române; artist al secolului XX, Brâncuşi a exprimat în creaţia sa, esenţializată şi purificată în liniile ce o compun, o viziune cu totul nouă asupra lumii, în care sunt regăsite miturile primordiale ale omenirii, dar şi elementele inconfundabile ale artei populare româneşti (m. 16 martie 1957, Paris).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 18 februarie

În 1564 a încetat din viaţă Michelangelo Buonarotti, pictor, sculptor, arhitect şi poet italian (n. 1475).

Semnificaţii istorice pentru data de 15 februarie

În 1867, a fost semnat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, prin care Transilvania îşi pierdea autonomia şi era alipită Ungariei.

Semnificaţii istorice pentru data de 4 februarie

În 1789, George Washington a fost ales, de către Colegiul Electoral, primul preşedinte al SUA.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 3 februarie

În anul 1941 s-a născut actorul Ştefan Iordache (m. 2008)

Semnificaţii istorice pentru data de 31 ianuarie

În 1797, s-a născut compozitorul Franz Schubert, unul dintre cei mai mari compozitori ai istoriei muzicii. Creaţia sa însumează peste 950 de opusuri, muzică de scenă, religioasă, coral, simfonică (9 simfonii), muzică de cameră, pentru pian, vocală (605 lieduri, 10 uverturi) şi pentru pian (22 de sonate) (m. 19 noiembrie 1828)

Semnificaţii istorice pentru ziua de 28 ianuarie

În 1941, a fost instituit un nou guvern, prezidat de generalul Ion Antonescu, format exclusiv din militari şi tehnicieni.

Semnificaţii istorice pentru 27 ianuarie

1756 - S-a născut Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor austriac, recunoscut ca unul dintre cele mai mari genii ale omenirii. (m. 5 decembrie 1791)

Semnificaţii istorice pentru ziua de 26 ianuarie

În 1918, s-a născut Nicolae Ceauşescu, fost preşedinte al României în perioada 1965-1989. A instituit o dictatură bazată pe cultul personalităţii. Iniţial, a reuşit să atragă sprijinul ţărilor occidentale datorită cursului ideologic urmat, de relativă independenţă faţă de Uniunea Sovietică. A fost răsturnat de la putere în urma Revoluţiei din decembrie 1989 (m. 25 decembrie1989)

Semnificaţii istorice pentru ziua de 25 ianuarie

În 1882, s-a născut scriitoarea britanică Virginia Woolf ("Doamna Dalloway", "Orlando") ( m. 28 martie 1941).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 24 ianuarie

În 1859, Adunarea Electivă a Ţării Româneşti s-a pronunţat pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, realizând astfel unirea Ţării Româneşti cu Moldova. Conferinţa puterilor garante de la Paris (26 martie-25 august 1859) a recunoscut dubla alegere a lui Cuza ca domn al celor două Principate. Pe 4 decembrie 1861 Poarta recunoaşte unirea pe durata domniei lui Cuza.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 22 ianuarie

În 1922, a încetat din viaţă Papa Benedict al XV-lea (Giacomo della Chiesa), recunoscut pentru eforturile sale susţinute pentru menţinerea păcii. (n. 21 noiembrie1854)

Semnificaţii istorice pentru ziua de 20 ianuarie

La 20 ianuarie 1907 a murit chimistul rus Dmitri Mendeleev, cel care a descoperit legea periodicităţii şi a ordonat (1869) elementele chimice într-un tabel, numit sistemul periodic al elementelor, care-i poartă numele (n. 27 ian 1834).

Semnificaţii istorice pentru 14 ianuarie

1557 - Apare, la Braşov, "Octoihul" în limba slavonă, prima carte tipărită de Diaconul Coresi, care va desfăşura, până la 1583, o bogată activitate de tipărire de cărţi în limba română

Semnificaţii istorice pentru 13 ianuarie

1559 - Regina Elisabetha I a Angliei a fost încoronată la catedrala Westminster Abbey

Semnificaţii istorice pentru ziua de 12 ianuarie

Pe data de 12 ianuarie 1939, a încetat din viaţă soprana româncă Hariclea Darclée (Hartulari) (n.10 iunie 1860)

Semnificaţii istorice pentru ziua de 18 decembrie

În 1989, la La Timişoara, a fost instituită starea de necesitate, primarul Petre Moţ anunţând acest lucru în cadrul unei şedinţe cu activul de partid. În oraş a fost interzisă circulaţia grupurilor de peste două persoane, trecătorii fiind legitimaţi iar cei suspecţi reţinuţi. Fără să ţină seama de interdicţii, un grup de aproximativ 30 de tineri s-a adunat în faţa Catedralei unde au desfăşurat un steag tricolor fără stemă şi au aprins lumînări. S-a cântat "Deşteaptă-te romane". Forţele de ordine au deschis focul în plin, câţiva manifestanţi reuşind să fugă, cei mai mulţi rămânând, însă, pe loc, răniţi sau morţi. (Din statisticile oficiale rezultă că la Spitalul Judeţean din Timişoara se aflau, la 18 decembrie, 58 de cadrave şi 240 de răniţi)

Semnificaţii istorice pentru ziua de 15 decembrie

1989 - Începutul Revoluţiei anticomuniste şi anticeauşiste din România: în faţa casei pastorului Tokes se adună mulţimea ca semn de sprijin împotriva termenului de evacuare dictat de Judecătoria Timişoara. La un moment dat un securist este luat la bătaie. Seara se cântă "Deşteaptă-te române" şi se strigă lozinci.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 14 decembrie

În 1503, s-a născut Nostradamus (Michel de Nostre-Dame), astrolog, matematician şi medic francez. Celebritatea sa se datorează lucrării "Les Propheties", a cărei primă ediţie a apărut în 1555. În literatura tuturor timpurilor i s-a acordat titlul de prevestitor al tuturor marilor evenimente care se desfăşurau sau urmau să se întâmple în lume. Lucrările lui Nostradamus sunt realizate din catrene, iar multe dintre ele au fost de-a lungul timpului intrepretate sau traduse greşit (d. 2 iulie 1566).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 13 decembrie

În 1983, a încetat din viaţă poetul Nichita Stănescu, membru post-mortem al Academiei Române, unul dintre cei mai importanţi poeţi români. A fost laureat al Premiului Herder, iar în 1980 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură: "O viziune a sentimentelor", "Necuvintele", "Epica magna" (n. 31 martie 1933).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 3 decembrie

La data de 3 decembrie 1991, a încetat din viaţă Petre Ţuţea, filosof înzestrat cu talentul oralităţii; a fost deţinut politic între anii 1948–1953 şi 1956–1964 (scrieri: „Omul – Tratat de antropologie creştină”, “Între Dumnezeu şi neamul meu”, “Bătrâneţea şi alte scrieri filosofice”) (n. 1901)

Semnificaţii istorice pentru ziua de 1 decembrie

La 1 decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, lucrările finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate (acest act a avut loc după ce, la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei au votat unirea).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 30 noiembrie

La data de 30 noiembrie 1667 s-a născut Jonathan Swift, scriitor celebru în domeniul satirei: "Călătoriile lui Gulliver" (m. 19 octombrie 1745).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 23 noiembrie

La data de 23 noiembrie 1940 generalul Ion Antonescu a semnat, la Berlin, aderarea României la "Pactul Tripartit", încheiat la 27 septembrie 1940 între Germania, Italia şi Japonia.

Semnificaţii istorice pentru data de 20 noiembrie

La data de 20 noiembrie 1975 a încetat din viaţă generalul Francisco Franco Bahamonde, care a instaurat în Spania un regim autoritar. Prin legea de succesiune propusă de Generalul Franco, Spania a revenit la sistemul monarhiei constituţionale, în 1969, când prinţul Juan Carlos de Bourbon a fost desemnat ca viitor monarh. La 22 noiembrie 1975, prinţul Juan Carlos a fost proclamat rege al Spaniei (n. 4 decembrie 1892)

Semnificaţii istorice pentru ziua de 17 noiembrie

La data de 17 noiembrie 1985 era ucis, prin tortură, în arestul securităţii, disidentul anticomunist Gheorghe Ursu. A fost denunţat la Securitate că ţine un jurnal de către două tinere îndoctrinate. I se face o percheziţie la domiciliu şi i se ridică 61 de caiete reprezentând însemnările zilnice pe perioada 1949-1984 şi alte manuscrise.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 2 noiembrie

În 1950, a încetat din viaţă George Bernard Shaw, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1925 (n. 1856).