semnificatii istorice

Semnificaţii istorice pentru ziua de 30 decembrie

La data de 30 decembrie 1947 a avut loc abolirea monarhiei în România, Regele Mihai I fiind obligat să abdice şi să părăsească ţara.

Semnificaţii istorice pentru 13 decembrie

1466 - A încetat din viaţă sculptorul Donatello, considerat unul dintre cei mai mari artişti ai Renaşterii italiene; împreună cu Brunneleschi şi Masaccio, Donatello este unul dintre promotorii noii arte care avea drept caracteristici spiritul laic şi realist şi ideile umaniste (statuia ecvestră a condotierului Gattamelata) (n. 1386)

Semnificaţii istorice pentru ziua de 30 noiembrie

La data de 30 noiembrie 1667 s–a născut Jonathan Swift, scriitor celebru în domeniul satirei, autorul “Călătoriilor lui Gulliver” (m. 19 octombrie 1745).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 29 noiembrie

La data de 29 noiembrie 1852 a încetat din viaţă, la Palermo, Nicolae Bălcescu, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai mişcării paşoptiste şi unul dintre marii istorici români (“Românii supt Mihai Voievod Viteazul”) (n. 29 iunie 1819).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 8 noiembrie

1674 - A încetat din viaţă poetul John Milton: “Paradisul pierdut”, “Paradisul regăsit” (n. 9 decembrie1608)

Semnificaţii istorice pentru ziua de 25 octombrie

La data de 25 octombrie 1767 s–a născut Henri–Benjamin de Rebecque Constant, om politic, ziarist şi scriitor elveţian de limbă franceză, autor al întâiului roman autobiografic „Adolphe” (1818 – capodopera sa), intrând astfel în istoria literaturii ca făuritor al romanului modern de analiză psihologică (m. 1830).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 5 octombrie

1830 - A încetat din viaţă cărturarul şi memorialistul Dinicu (Constantin) Golescu (n. 7 feb. 1777). A fost membru fondator al Societăţii literare (1827); de asemenea, a contribuit la apariţia primului ziar în limba română, "Curierul românesc" (1829).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 21 septembrie

La data de 21 septembrie 1866 s-a născut Herbert George Wells, scriitor şi jurnalist. H. G. Wells s-a lansat cu romanul de anticipaţie "Maşina timpului", iar scrierile ce au urmat au fost, şi ele, romane de popularizare a ştiinţei ("Omul invizibil", Războiul lumilor") (m. 13 august 1946).

Semnificaţii istorice pentru 9 septembrie

1828 - S-a născut scriitorul rus Lev Nikolaevici Tolstoi, important romancier al literaturii universale ("Anna Karenina", "Război şi pace") (m. 20 noiembrie 1910)

Semnificații istorice pentru 31 august

1821 - S-a născut Hermann von Helmholtz, fizician şi fiziolog; a formulat principiul transformării şi conservării energiei, a inventat oftalmoscopul (m. 8 septembrie 1894).

Semnificaţii istorice pentru 30 august

1848 - A avut loc măcelul din satul Luna (Turda), unde mulţimea se adunase pentru a protesta împotriva "uniunii" Transilvaniei cu Ungaria.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 24 iulie

1783 - S-a născut, în Columbia, Simon Bolivar, general şi om politic sud-american, unul dintre conducătorii mişcării de eliberare a popoarelor din America Latină (1810-1826) de sub dominaţia spanioă (m. 17 decembrie 1830).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 23 iulie

La 23 iulie 1862 a încetat din viaţă Martin van Buren, numit şi Old Kinderhook. A fost cel de-al optulea vicepreşedinte şi cel de-al optulea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Van Buren a fost primul care a organizat Partidul Democrat, fiind în acelaşi timp o figură dominantă, alături de predecesorul său în funcţia prezidenţială, Andrew Jackson, în organizarea şi funcţionarea aşa-numitului Sistem al celui de-al doilea partid politic (în engleză, Second Party System), primul preşedinte al Statelor Unite de descendenţă olandeză şi nu anglo-saxonă şi primul preşedinte a cărui limbă maternă nu a fost engleza ci olandeza. Van Buren a fost, de asemenea, primul preşedinte născut în Statele Unite după obţinerea independenţei faţă de Regatul Unit.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 18 iulie

1552 - S-a născut Rudolf II de Habsburg, împărat german (m. 20 ian 1612)

Semnificaţii istorice pentru ziua de 16 iulie

La data de 16 iulie 1943 a murit Eugen Lovinescu. Acesta a fost critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu. Este autorul teoriei Sincronismului şi al Mutaţiei valorilor estetice.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 15 iulie

1606 - S-a născut pictorul olandez Harmenz Rembrandt van Rijn. (opere: "Lecţia de anatomie", "Ospăţul lui Baltazar", "Rondul de noapte") (m. 4 octombrie 1669)

Semnificaţii istorice pentru ziua de 4 iulie

1753 - S-a născut Jean-Pierre Blanchard, aeronaut francez, inventatorul paraşutei. (m. 7 martie 1809).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 30 iunie

1825 - S-a născut Florimond Hervé (Florimond Ronger), compozitor francez care la vârsta de 60 de ani obţine consacrarea cu opereta “Mam'zelle Nitousche” (m. 4 noiembrie 1892)

Semnificaţii istorice pentru ziua de 29 iunie

Peste 260.000 de români îşi aniversează, luni, onomastica de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 28 iunie

Pe 28 iunie 2008, numele fostului lider sud-african Nelson Mandela a fost înlăturat de Congresul american de pe lista teroriştilor.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 1 iunie

La 1 iunie 1926 s-a născut Marylin Monroe. Aceasta este fară îndoială cel mai celebru star cinematografic, sex simbol şi divă pop al secolului douăzeci. Cea mai însemnată parte a filmelor ei au fost făcute pentru 20th Century Fox, unde şi-a luat şi numele care a făcut-o celebră. După câteva apariţii minore în decurs de câţiva ani, Marilyn a început să devină cunoscută pentru talentul ei de comediană, ajutată fiind şi de remarcabila ei prezenţă scenică.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 29 mai

La data de 29 mai 1265 s-a născut Dante Alighieri, poet şi filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al "Divinei Comedii", capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta

Semnificaţii istorice pentru ziua de 28 mai

La data de 28 mai 1787 a murit Leopold Mozart, tatăl lui Wolfgang Amadeus Mozart . Acesta a fost violonist, compozitor de piese religioase şi mai ales de piese intrumentale.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 27 mai

La data de 27 mai 1928 s–a născut Constantin Ticu Dumitrescu. Acesta a fost un om politic român, fost deţinut politic, fost senator de orientare creştin-democrată (PNŢ-CD), preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, iniţiatorul Legii Deconspirarii Securitatii si a Legii Lustraţiei, proiecte vehement contestate de cei vizaţi. Din 1990 a fost membru al CPUN, senator în două legislaturi (1992-2000), preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Foştilor Deţinuţi Politici din România – A.F.D.P.R. –, din 1990 şi Preşedinte al Uniunii Internaţionale a Foştilor Deţinuţi Politici (1991-1999). A fost membru al Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) din anul 2006.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 26 mai

La data de 26 mai 1995 a murit actorul Ştefan Bănică. Ştefan Bănică (senior) a fost un actor complex de teatru şi film. S-a mai remarcat ca un bun cântăreţ. A realizat un cuplu comic celebru alături de Stela Popescu în spectacole de revistă şi divertisment la televiziune.

Semnificaţiile istorice ale zilei de 25 mai

1803 - S-a născut Ralph Waldo Emerson, filosof, publicist şi poet american, fondatorul transcendentalismului (d. 1882).

Semnificaţii istorice pentru 24 mai

1543 - A încetat din viaţă astronomul polonez Nicolaus Copernic, care a elaborat teoria mişcării Pământului şi a altor planete în jurul Soarelui, definitiv recunoscută în secolul al XVII-lea (n. 1473).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 18 mai

Napoleon Bonaparte (n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în Insula Sfânta Elena) a fost cel mai important om politic şi militar după Revoluţia franceză. La data de 18 mai 1804, Napoleon a fost proclamat împărat de către Senatul francez în 1804, printr-un senatus-consultus.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 17 mai

La data de 17 mai 1995, Constantin Lăcătuşu a devenit primul român care a atins vârful Everest. Acesta „este un alpinist montan din România, fiind primul român care a cucerit Vârful Everest (8848 m), la 17 mai 1995. Ulterior, la 10 decembrie 2001, el a reuşit performanţa unică pentru un român de a urca pe cei mai înalţi munţi de pe cele 7 continente.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 4 mai

La data de 4 mai 1955 a încetat din viaţă George Enescu, considerat cel mai important muzician român. Enescu a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor. A manifestat încă din copilărie o înclinaţie extraordinară pentru muzică. A început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, la vârsta de 5 ani apare în primul său concert şi începe studii de compoziţie sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le-a primit de la părinţii săi şi de la un vestit lăutar, Niculae Chioru.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 30 aprilie

La 30 aprilie 1945 a murit Adolf Hitler, dictatorul nazist al Germaniei. Hitler, lider al Partidului Naţional-Socialist German, cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut („Führer”) al Germaniei, a fost unul dintre cei mai cruzi dictatori din istoria omenirii. Ajuns la putere în 1933, liderul mişcării naziste a dus o politică de pregătire şi de declanşare a celui de Al Doilea Război Mondial, precum şi de punere în aplicare a unui plan de exterminare în masă a evreilor şi de lichidare a adversarilor politici.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 28 aprilie

La data de 28 aprilie 1937 s-a născut Saddam Hussein. A fost preşedinte al Irakului în perioada 1979 - 2003 şi prim-ministru al acestei ţări între 1979 - 1991 şi 1994 - 2003. Saddam a avut un rol cheie în lovitura de stat al partidului Baas din 1968. Ca preşedinte, Saddam a rămas la putere în ciuda dezastruoaselor războaie împotriva Iranului (1980-1988), şi Războiul din Golf (1990-1991), care au adus un declin serios în condiţiile de viaţă şi condiţiile umanitare. După invazia Irakului din 2003, Saddam a fost răsturnat de la putere şi capturat pe 13 decembrie 2003 într-un raid din localitatea natală, Tikrit.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 24 aprilie

1711 - A fost încheiat Tratatul de la Luck, un tratat de alianţă între Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei şi Petru cel Mare, prin care era garantată domnia ereditară a lui Dimitrie Cantemir, graniţa Moldovei pe Nistru şi dreptul de azil în Rusia, în caz de nevoie, pentru domn. În urma acestui tratat, trupele ruse au intrat în Moldova, dar au fost înfrînte de turci la Stănileşti, iar Dimitrie Cantemir s-a retras în Moldova.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 23 aprilie

La data de 23 aprilie 1564 s-a născut William Shakespeare. Acesta a fost un dramaturg, poet şi creator de sonete englez, care este considerat a fi cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. Ca dramaturg, a scris câteva dintre cele mai puternice tragedii şi numeroase comedii. De asemenea, a scris 154 de sonete şi numeroase poezii.

Semnificaţiile istorice ale zilei de 20 aprilie

1517 - Începe domnia lui Ştefăniţă Vodă în Moldova (1517–1527). A fost fratele lui Alexandru Lăpuşneanu, fiul lui Bogdan al III-lea cel Orb şi nepotul lui Ştefan cel Mare. A luat conducerea ţarii la vârsta de 11 ani şi, fiind minor, ţara era condusă de Divan, în fruntea căruia se afla hatmanul Luca Arbore, ţara fiind închinată turcilor. Cu toate acestea, la 1518, Ştefăniţă încheie un tratat cu polonezii, tratat care era potrivnic turcilor. În acelaşi an, tătarii intră în Moldova, dar sunt înfrânţi de Ştefăniţă, care primeşte ajutor şi de la polonezi. Lupta a avut loc la Ciuhru lângă târgul Serbanca.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 16 aprilie

Charlie Chaplin, actor şi regizor englez, s-a născut la Londra, în Marea Britanie la data de 16 aprilie 1889. Este considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri decinema din secolul XX. Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights, Modern Times şi The Great Dictator. S-a stins din viaţă la 25 decembrie 1977 în localitatea Vevey din Elveţia.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 15 aprilie

La data de 15 aprilie 1452 s-a născut Leonardo da Vinci. Leonardo da Vinci a fost un pictor, sculptor, arhitect şi om de ştiinţă italian. Om de spirit universal, în acelaşi timp artist, om de ştiinţă, inventator şi filozof, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renaşterii şi rămâne unul dintre oamenii cei mai importanţi din acea epoca.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 14 aprilie

La data de 14 aprilie 1865 este asasinat preşedintele american Abraham Lincoln. Abraham Lincoln a fost cel de-al şaisprezecelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1861 - 1865) şi primul preşedinte republican.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 13 aprilie

La data de 13 aprilie 1886 s-a născut pictorul Nicolae Tonitza. Tonitza a fost un pictor şi grafician român, interpret al "tristeţelor luxuriant colorate" şi al unor sincere simţăminte de revoltă mocnită şi îndelung resemnată. La fel ca şi în cazul altor artişti, viaţa lui Tonitza se împleteşte cu creaţia sa.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 12 aprilie

La data de 12 aprilie 1961 are loc primul zbor în Cosmos, realizat de Iuri Gagarin la bordul navei''Vostok''. Zborul a durat 180 de minute. Iuri Gagarin a rămas în istorie ca fiind primul om care a ajuns în spaţiu.