serban

Şerban: Au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate la Camera Deputaţilor

„În urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, asumată de Coaliţia PSD-PNL-UDMR-Minorităţi naţionale, conducerea Camerei Deputaţilor, împreună cu aparatul de specialitate, a demarat o analiză a organigramei instituţiei. În urma acestui proces, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate”, anunţă preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian-Constantin Şerban . De la Departamentul legislativ şi […]

Gianina Şerban, deputat AUR, acuză PSD şi PNL de subminarea democraţiei

Deputatul AUR Gianina Şerban lansează acuzaţii grave la adresa PSD şi PNL, criticând modul în care s-au desfăşurat lucrările din Parlament în ultimele zile, pe care le consideră o încălcare flagrantă a democraţiei şi a libertăţii de exprimare.

Cetăţenii vor putea verifica online cheltuielile bugetului Bucureştiului

Propunerea USR, „Open Budget”, votată de către Consiliul Municipal al PMB, prevede publicarea online a cheltuielilor bugetului municipiului Bucureşti, astfel încât cetăţenii să poată vizualiza şi analiza modul în care se utilizează banii publici, potrivit unui comunicat de presă. Iniţiatorii proiectului sunt consilierii municipali USR, Luminiţa Şerban şi Valentin Necula. Proiectul propune ca Primăria Capitalei […]

Romania To Keep Subsidizing Coal Mining After ’10 – Official

Romania will continue to subsidize bituminous coal production after 2010 as well, even if the International Monetary Fund disagrees, Economy Ministry secretary of state Tudor Serban said Thursday.

Echipa „Eu când vreau să fluier, fluier”, întâmpinată cu aplauze în România – VIDEO

Echipa filmului "Eu când vreau să fluier, fluier", care a câştigat două distincţii la Berlinală, printre care şi Marele Premiu al Juriului - Ursul de Argint, a fost întâmpinată cu aplauze de fani, duminică noaptea, la sosirea pe aeroportul "Henri Coandă" din Bucureşti, informează Pro TV.

IMF Asks Romania To Cut The Cord On Big Debtors – Official

The International Monetary Fund recommended the Romanian authorities scrap subsidies for companies largely indebted to the state budget as of next year, an official of the Economy Ministry said Monday.

Former Head Of Romanian Intelligence Dept Accused Of Leaking Classified Information

The former chief of the Romanian Interior Ministry’s General Intelligence and Internal Protection Department (DGIPI), Cornel Serban, is accused of using and providing unauthorized access to private information.

Two Romanian High Officials Detained For Alleged Complicity To Drug Dealing

Romanian anticorruption prosecutors detained Cornel Serban, head of the General Intelligence and Internal Protection Department (DGIPI), and Petre Pitcovici, head of the Operations Division within the General Anticorruption Department, for alleged complicity to crimes.

EXCLUSIV:Şerban şi Pitcovici ar fi încercat să intervină într-un dosar al rectorului de la Agronomie

Şeful DGIPI Cornel Şerban şi Petre Pitcovici au fost reţinuţi de procurori, fiind acuzaţi de favorizarea infractorului pentru că ar fi încercat să intervină într-un dosar de abuz în serviciu în care erau implicaţi rectorul Universităţii Agronomice din Bucureşti Ioan Alecu şi un om de afaceri.