serbia

Liderul principalului partid sârb de opoziţie este în stare stabilă, în a cincea zi de greva foamei

Liderul principalului partid sârb de opoziţie, Tomislav Nikolici, se afla, miercuri, într-o stare stabilă, în cea de a cincea zi a grevei foamei, la care a recurs cu scopul de a cere alegeri legislative anticipate, a anunţat presa sârbă, citată de AFP.

Liderul opoziţiei sârbe acceptă medicamente şi o perfuzie, în cea de-a patra zi de grevă a foamei

Liderul principalului partid de opoziţie din Serbia, Tomislav Nikolici, a acceptat marţi, în cea de-a patra zi de grevă a foamei, să îi fie pusă o perfuzie şi a luat medicamente, relatează presa sârbă, citând medicii, transmite AFP.

Liderul opoziţiei sârbe, în stare „gravă”, în a treia zi de greva foamei

Liderul principalului partid de opoziţie sârb, Tomislav Nikolici, care refuză hrana şi apa de sâmbătă dimineaţa şi spitalizat de duminică seara, se află într-o stare "gravă şi îngrijorătoare", a anunţat, luni, agenţia Beta, citată de AFP.

Liderul opoziţiei sârbe, aflat în greva foamei, a fost transferat la spital

Liderul principalului partid de opoziţie din Serbia, Tomislav Nikolici, aflat în greva foamei şi care refuză să consume inclusiv lichide încă de sâmbătă, a fost spitalizat duminică seara, a anunţat agenţia Beta, citată de AFP.

Liderul opoziţiei sârbe anunţă că intră în greva foamei, pentru a cere alegeri anticipate

Liderul principalului partid de opoziţie din Serbia, Tomislav Nikolici, a anunţat în faţa unei mulţimi de manifestanţi, reuniţi la iniţiativa sa la Belgrad, că intră în greva foameni pentru a cere alegeri anticipate, relatează AFP.

Manifestaţie antiguvernamentală în sudul Serbiei

Câteva mii de persoane, aproximativ 7.000, potrivit poliţiei, au participat, sâmbătă, la Leskovaţ, în sudul Serbiei, la un miting organizat la iniţiativa opoziţiei cu scopul de a cere alegeri legislative anticipate, a anunţat agenţia Beta, citată de AFP.

Boris Tadici cere opoziţiei să nu pericliteze obţinerea statutului de candidat la UE de către Serbia

Preşedintele Serbiei, Boris Tadici, a cerut opoziţiei să nu pericliteze obţinerea de către Serbia a statutului de candidat la integrarea europeană prin solicitarea de alegeri legislative anticipate, informează AFP.

Soţia lui Ratko Mladici crede că acesta nu mai este în viaţă

Soţia lui Ratko Mladici, Bosiljka, se îndoieşte că fostul lider militar al sârbilor din Bosnia ar mai fi în viaţă, la începerea procesului intentat pentru deţinere ilegală de armă, informează AFP.

Mii de angajaţi din sectorul public au protestat la Belgrad

Peste 5.000 de angajaţi bugetari sârbi - profesori, medici, poliţişti - au protestat vineri la Belgrad, cerând creşteri salariale şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, relatează AFP.

Jurnalist sârb, demis după o eroare privind vizita lui Vladimir Putin

Un angajat al unui post de televiziune public din Serbia a fost concediat şi mai mulţi colegi ai săi au fost suspendaţi din cauza unei informaţii apărute pe banda de ştiri care menţiona o vizită "inamicală" a lui Vladimir Putin la Belgrad, a anunţat vineri directorul televiziunii.

Kadhafi, susţinut pe Facebook de 40.000 de oameni din Serbia şi Muntenegru

Aproape 40.000 de persoane şi-au exprimat sprijinul pentru liderul libian Muammar Kadhafi, pe reţeaua Facebook, în Serbia şi Muntenegru, două ţări care îşi amintesc de cele 11 săptămâni de bombardamente ale NATO din 1999.

Parlamentul sârb a aprobat remanierea guvernamentală

Parlamentul sârb a aprobat remanierea Guvernului, care va avea de acum înainte 17 ministere comparativ cu 21, titularii principalelor portofolii rămânând aceiaşi, informează AFP.

APCE: Provincia sârbă Voivodina este un model multietnic şi multicultural

Provincia autonomă sârbă Voivodina a construit o societate multiculturală, multietnică şi multilingvistică de succes, afirmă Mevlut Cavusoglu, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), informează un comunicat oficial.

Serbia şi Kosovo au început primul lor dialog direct

Serbia şi Kosovo au început marţi seara primul lor dialog direct după ce Kosovo şi-a proclamat independenţa, în urmă cu trei ani, relatează AFP.

Premierul sârb a prezentat componenţa Guvernului său remaniat

Premierul sârb, Mirko Cvetkovici, a prezentat marţi componenţa Guvernului său remaniat, care va avea un număr redus de ministere, potrivit unui comunicat difuzat la Belgrad, citat de AFP.

Ultranaţionalistul sârb Vojislav Seselj a cerut TPI achitarea sa

Ultranaţionalistul sârb Vojislav Seselj a cerut luni să fie achitat de crime de război şi crime contra umanităţii, de care este acuzat în faţa Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, relatează AFP.

Austria consideră „de neconceput” extrădarea în Serbia a unui fost general bosniac

Austria consideră că este "de neconceput" ca fostul general al armatei bosniace Jovan Divjak să fie extrădat în Serbia, a anunţat ministrul austriac de Externe, Michael Spindelegger, citat de AFP.

Premierul sârb reduce numărul ministerelor, în cadrul unei remanieri guvernamentale

Guvernul sârb a anunţat o remaniere şi o reducere a numărului de ministere, într-un comunicat difuzat duminică la Belgrad, relatează AFP.

Serbia s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis

Echipa Serbiei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis, duminică, după victoria, cu scorul de 6-4, 6-2, 7-5, înregistrată de Viktor Troicki în meciul cu Somdev Devvarman, din cadrul întâlnirii cu India, de la Novi Sad, informează AFP.

Serbia – India, scor 2-1, în primul tur al Grupei Mondiale a Cupei Davis

Echipa Serbiei conduce India, cu scorul de 2-1, în urma rezultatelor înregistrate în primele trei meciuri ale întâlnirii de la Novi Sad, din primul tur al Grupei Mondiale a Cupei Davis, informează AFP.

Priştina şi Belgradul anunţă începerea unui dialog la 8 martie

Priştina şi Belgradul au anunţat că un dialog între ele, condus de Uniunea Europeană, va fi deschis la 8 martie, acesta urmând să fie primul contact direct la acest nivel între cele două părţi de la proclamarea independenţei Kosovo, relatează AFP.

Delhaize cumpără cel mai mare retailer de alimente din Serbia, Delta Maxi, pentru 932,5 mil. euro

Grupul belgian Delhaize, proprietarul Mega Image, a convenit achiziţia Delta Maxi, cel mai mare retailer de alimente din Serbia, de la Delta Holding, pentru 932,5 milioane euro, transmite Bloomberg.

Muammar Kadhafi consideră lipsită de valoare rezoluţia ONU

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial duminică, 27 februarie)

Muammar Kadhafi susţine că Libia este „complet calmă”

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial duminică, 27 februarie)

Muammar Kadhafi consideră lipsită de valoare rezoluţia ONU

Rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU care impune sancţiuni Tripoli "nu are valoare", a declarat liderul libian Muammar Kadhafi, într-o declaraţie prin telefon acordată televiziunii sârbe Pink TV şi difuzată duminică seara, relatează AFP.

Muammar Kadhafi susţine că Libia este „complet calmă”

Liderul libian Muammar Kadhafi a dat asigurări că ţara sa este "complet calmă" şi a acuzat Al-Qaida că este în spatele "bandelor teroriste" care au provocat victime, într-o declaraţie exclusivă acordată prin telefon postului de televiziune sârb Pink TV.

Un fost oficial sârb, condamnat de TPI la 27 de ani de detenţie pentru crime comise în Kosovo

Fostul oficial sârb Vlastimir Djordjevici a fost condamnat miercuri la 27 de ani de închisoare de către Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii comise împotriva etnicilor albanezi din Kosovo în 1999, informează AFP.

Zece mii de persoane, implicate în urmărirea lui Ratko Mladici şi Goran Hadzici – procuror

Zece mii de persoane sunt implicate în urmărirea lui Ratko Mladici şi Goran Hadzici, în vederea arestării lor, cei doi fiind ultimii fugari căutaţi de justiţia internaţională, a declarat, marţi, procurorul sârb pentru crime de război, Vladimir Vukcevici, citat de AFP.

Conferinţă de presă a premierilor bulgar şi sârb, anulată din cauza unor proteste la Sofia

Conferinţa de presă a premierilor bulgar şi sârb a fost amânată, luni după-amiază, ca urmare a unei manifestaţii la care au participat câteva sute de bulgari nemulţumiţi de faptul că Serbia a împiedicat comemorarea eroului naţional bulgar Vasil Levski, relatează site-ul Novinite.com.

Kosovo sărbătoreşte discret trei ani de independenţă faţă de Serbia

Kosovo celebrează, joi, modest şi fără euforie trei ani de la proclamarea independenţei, oficialii amintind că trebuie îndeplinite "numeroase misiuni" pentru ca statul să fie credibil, relatează AFP.

Scurgere de acid clorhidric dintr-un tren de marfă românesc, la gara din Belgrad

Scurgeri de acid clorhidric au fost înregistrate, în noaptea de luni spre marţi, dintr-un tren de marfă românesc, staţionat în gara din Belgrad, dar oficialii sârbi au afirmat că nu există niciun pericol pentru cetăţeni, relatează postul B92 în pagina electronică.

Premierul Serbiei intenţionează să îl demită pe ministrul Economiei

Premierul Serbiei, Mirko Cvetkovici, a anunţat că intenţionează să îl demită pe vicepremierul şi ministrul Economiei Mladjan Dinkici, situaţie care riscă să declanşeze o criză în cadrul coaliţiei proeuropene aflată la putere la Belgrad, informează AFP.

Serbia susţine că lucrătorii săi vamali nu sunt implicaţi în cazul de corupţie în vămi din România

Administraţia Vămilor din Serbia a anunţat joi că supraveghează constant activitatea angajaţilor săi şi pentru moment nu există informaţii că oficialii vamali sârbi ar fi implicaţi în cazul care a dus la arestarea a numeroşi lucrători vamali din România, relatează B92 în pagina online.

Belgrad: Zeci de mii de persoane cer organizarea de alegeri anticipate

Zeci de mii de persoane se îndreptau sâmbătă către Parlamentul sârb, din centrul Belgradului, la apelul principalului partid de opoziţie, cu scopul de a cere organizarea de alegeri legislative anticipate.

O telegramă diplomatică americană descrie viaţa lui Slobodan Miloşevici în închisoare

O telegramă diplomatică americană dezvăluită de WikiLeaks oferă o imagine unică despre viaţa fostului preşedinte Slobodan Miloşevici în închisoarea ONU de la Tribunalul Penal Internaţional (TPI) din Haga, unde era judecat pentru crime de război.

Poliţia sârbă percheziţionează apartamentul din Belgrad al fiului lui Ratko Mladici

Poliţia sârbă percheziţionează luni dimineaţă apartamentul din Belgrad al fiului lui Ratko Mladici, fugar căutat de justiţia internaţinală pentru crime de război în Bosnia, a declarat un purtător de cuvânt al Parchetului sârb pentru crime de război, citat de AFP.

WikiLeaks: Serbia ştia unde se afla Ratko Mladici în 2008

Serbia ştia "cu pertinenţă" unde se afla în 2008 Ratko Mladici, fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, potrivit declaraţiilor unui diplomat spaniol, reproduse într-o notă diplomatică obţinută de WikiLeaks şi citată de New York Times.

Poşta din Serbia a emis timbre cu echipa de Cupa Davis

Poşta din Serbia a emis, luni, timbre cu jucătorii echipei de Cupa Davis, care au câştigat în premieră Salatiera de Argint, după ce au învins, în finală, la Belgrad, cu scorul de 3-2, formaţia Franţei, informează agenţia Beta.

Michael Llodra în lacrimi, sârbii s-au ras în cap

Jucătorul francez Michael Llodra a izbucnit în plâns după ce a pierdut meciul decisiv de simplu cu Viktor Troicki, care a oferit Serbiei prima Salatieră de Argint, duminică, la Belgrad.

Serbia a câştigat Cupa Davis

Echipa de tenis a Serbiei a câştigat Cupa Davis pentru prima dată în istorie, după ce s-a impus, cu scorul de 3-2, în finala de la Belgrad disputată în compania selecţionatei similare a Franţei.