sezon

Ilie Dumitrescu, noul antrenor al echipei PAE Panthrakikos

Antrenorul Ilie Dumitrescu va prelua, începând cu data de 15 mai, conducerea tehnică a formaţiei de primă ligă din Grecia, Panthrakikos, potrivit site-ului oficial al clubului elen.

Plajele sunt gata pentru noul sezon estival

Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL) a anunţat, marţi, că a finalizat operaţiunea de pregătire a plajelor pentru începerea sezonului estival, în cursul acesteia fiind adunate aproape 700 de tone de deşeuri şi peste 1.200 de tone de scoici.

Udrea, mulţumită de staţiunea Mamaia înaintea deschiderii sezonului

Ministrul Turismului, Elena Udrea, s-a declarat sâmbătă, cu prilejul unei vizite de câteva ore în Mamaia, mulţumită de stadiul în care se află staţiunea cu trei săptămâni înaintea deschiderii oficiale a sezonului estival şi speră ca mulţi turişti să petreacă sărbătorile pascale pe litoralul românesc.

Fără Marile Premii ale Franţei şi Canadei în 2009

Caravana Marelui Circ nu se va mai opri în două dintre destinaţiile sale clasice, Franţa şi Canada, urmând să poposească în viitor în tot mai multe locuri exotice, printre care se numără, din acest an, Abu Dhabi.

Dragomir: FC Argeş va termina pe locul şase în acest sezon

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că formaţia FC Argeş va termina sezonul 2008-2009 al Ligii I pe poziţia a şasea.

Contra: Cred că acesta va fi ultimul meu sezon la Getafe

Fundaşul român Cosmin Contra a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că acesta va fi ultimul său sezon la Getafe, doar dacă preşedintele clubului, Angel Torres, nu-i va face o ofertă "de nerefuzat", informează cotidianul As.

Minge unică pentru Bundesliga

Liga Profesionistă de Fotbal din Germania (DFL) a anunţat, marţi, că începând din sezonul 2010-2011 va exista o marcă unică pentru baloanele ce vor fi folosite în meciurile din campionatul intern, firmele specializate putând să-şi înainteze ofertele până la data de 10 martie.

„Orfeu şi Euridice”, transmis live într-un cinematograf bucureştean

Spectacolul de operă "Orfeu şi Euridice/ Orfeo ed Euridice", distins cu un premiu Emmy, va fi transmis live, sâmbătă, de la The Metropolitan Opera din New York, în cinematograful The Light din Bucureşti, în cadrul programului "The Met: Live in HD", informează organizatorii.

Usain Bolt poate deveni mai rapid (Galerie Foto)

Antrenorul Glen Mills, tehnicianul triplului campion olimpic Usain Bolt, a declarat că sportivul jamaican trebuie să-şi îmbunătăţească în acest sezon startul pentru a putea să-şi amelioreze recordurile mondiale.

Cristiano Ronaldo: Sunt fericit la Manchester United, mă simt aici ca acasă

Internaţionalul portughez Cristiano Ronaldo a declarat că este fericit la Manchester United, grupare la care vrea să rămână şi la care se simte ca acasă, informează site-ul oficial al clubului englez.

UEFA cere echipei Real Madrid să aleagă între Diarra şi Huntelaar pentru Liga Campionilor

Clubul Real Madrid, care şi-a dorit să înscrie pe lista de Liga Campionilor pe cei doi jucători transferaţi în această iarnă, Lassana Diarra şi Klaas Huntelaar, nu va putea conta decât pe unul dintre aceştia conform regulilor UEFA, a anunţat purtătorul a cuvânt al forului european, William Gaillard.

Răzvan Lucescu: Venirea lui Coman nu înseamnă pensionarea lui Stelea

Antrenorul echipei FC Braşov, Răzvan Lucescu, a declarat, vineri, că aducerea portarului Dănuţ Coman nu va duce automat la "pensionarea" actualului titular din poarta formaţiei ardelene, Bogdan Stelea.

Goian: Sper să câştig un nou titlu de campion cu Steaua

Fundaşul Dorin Goian, care împlineşte, vineri, 28 de ani, a declarat că îşi doreşte să câştige un nou titlu de campion cu Steaua şi să obţină o nouă calificare în Liga Campionilor, informează site-ul oficial al grupării din Bulevardul Ghencea.

Boca: Poli Iaşi are datorii de aproximativ un milion de euro

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, joi, că gruparea pe care o conduce are datorii către bugetul statului, jucători şi alte persoane de aproximativ un milion de euro.

Pârtiile din Poiana Braşov şi Predeal, pline de turişti (Video)

Pârtiile din Poiana Braşov şi Predeal au fost luate cu asalt, în acest week-end, de sute de turişti din toată ţara, aceştia preferând să se bucure de vremea frumoasă de afară şi de zăpadă decât să meargă la vot.

Argăseală: Două victorii în ultimele meciuri pot salva sezonul pentru noi

Presedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseala, a declarat, vineri, că o victorie în ultima etapă a turului Ligii I, cu Unirea Urziceni, şi un succes pe teren propriu în Liga Campionilor, în compania formaţiei Fiorentina, pot salva sezonul pentru gruparea din Bulevardul Ghencea.

Copiii născuţi toamna, mai expuşi riscului de a deveni astmatici

Copiii născuţi cu patru luni înainte de vârful sezonului îmbolnăvirilor de răceală şi gripă sunt cu 30% mai expuşi riscului de a deveni astmatici, potrivit unui studiu publicat vineri în American Journal of Respiratory and Critical Care Medicine.

Federer şi-a propus să redevină numărul 1 mondial

Tenismanul Roger Federer a declarat că pentru următorul sezon şi-a propus să redevină numărul 1 mondial şi să depăşească totalul de titluri în turneele de Grand Slam ale americanului Pete Sampras (14), chiar dacă prioritatea lui rămâne câştigătoarea Wimbledonului.

Mititelu: Meciul cu Pandurii din Cupa României este mai important decât cel cu Rapid din campionat

Patronul grupării Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că meciul cu Pandurii Târgu Jiu, programat miercuri, de la ora 20.30, la Piteşti, în optimile Cupei României, este mai important decât cel cu Rapid din etapa a XV-a a Ligii I.

Maldini: Nu am luptat pentru Balonul de Aur

Căpitanul emblematic al formaţiei AC Milan, Paolo Maldini, a declarat că nu regretă că nu a câştigat Balonul de Aur, trofeu care recompensează cel mai bun jucător ce evoluează în Europa şi pe care fundaşul italian nu l-a obţinut niciodată, informează France Football.

Gigel Bucur, menajat în perspectiva partidei cu CFR Cluj

Atacantul echipei FC Timişoara, Gigel Bucur, accidentat în meciul cu Farul Constanţa, din etapa a XI-a a Ligii I, scor 1-1, a fost menajat în perspectiva partidei cu CFR Cluj.

Hamilton speră să câştige titlul mondial

Pilotul echipei McLaren-Mercedes, Lewis Hamilton, speră ca situaţia de la finalul sezonului 2007 să nu se repete şi să nu rateze, în acest an, câştigarea titlului mondial la Formula 1.

Marica: Dacă pe francezi i-au bătut austriecii, putem să-i batem şi noi

Atacantul Ciprian Marica (VfB Stuttgart) a declarat, joi, pe site-ul personal, că echipa Franţei nu este invincibilă şi, din moment ce a fost învinsă de Austria, atunci şi echipa României poate s-o depăşească în meciul de la Constanţa din preliminariile CM 2010.

Stratul de zăpadă atinge aproape jumătate de metru în Masivul Parâng

Stratul de zăpadă atinge aproape jumătate de metru în Masivul Parâng, după ce în ultimele 24 de ore a nins abundent, temperaturile fiind şi ele foarte scăzute.

Condescu: Jucătorii au avut primă de 2.000 de euro pentru meciul cu Rapid

Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu Rapid, scor 2-0, că jucătorii gorjeni au avut o primă de 2.000 de euro pentru meciul cu echipa giuleşteană.

Steaua a încheiat la egalitate, scor 1-1, cu CS Otopeni

Vicecampioana României, Steaua Bucureşti, a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida susţinută în faţa echipei CS Otopeni, contând pentru etapa a X-a a Ligii I şi a pierdut primele puncte pe teren propriu din acest sezon.

Penescu: Mititelu mai are să-mi dea 600.000 de lei pentru Prepeliţă şi Tănasă

Patronul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, a declarat, marţi, că finanţatorul grupării Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, mai are să-i dea 600.000 de lei din transferul jucătorilor Andrei Prepeliţă şi Ciprian Tănasă.

Raikkonen şi-a prelungit contractul cu Ferrari

Scuderia Ferrari a anunţat că a prelungit contractul pilotului său finlandez Kimi Raikkonen, campion mondial en titre, până la finalul sezonului 2010.

Delta Dunării are cea mai mare rată de creştere la turismul intern

Delta Dunării a înregistrat în primele nouă luni cea mai mare rată de creştere în rândul destinaţiilor interne, de 25%, pe locul doi în preferinţele românilor fiind staţiunile montane, cu un plus de 20%, în timp ce litoralul a atras cu doar 5% mai mulţi vizitatori decât anul trecut, potrivit FPTR.

Andone: Suntem mai puternici decât în sezonul trecut, dar trecem printr-o perioadă dificilă

Antrenorul Ioan Andone a declarat, joi, că CFR Cluj e mai puternică decât în sezonul trecut, chiar dacă acum traversează o perioadă mai dificilă, şi i-a asigurat pe suporteri că echipa îşi va reveni în următoarele etape.

Sony va lansa cel mai subţire televizor cu ecran LCD din lume

Grupul japonez Sony va lansa, la 10 noiembrie, cel mai subţire televizor cu ecran cu cristale lichide (LCD) din lume, extinzându-şi gama de produse înainte de sezonul de cumpărături de la finele anului.

Nominalizările pentru fotbalistul sezonului 2007/2008

UEFA a anunţat, vineri, nominalizările pentru fotbalistul sezonului 2007/2008, dar şi pentru alte patru categorii, premiile urmând să fie acordate la 28 august, la Monte Carlo, într-o gală organizată înaintea Supercupei Europei dintre echipele Manchester United şi Zenit Sankt Petersburg.

Gloria Buzău l-a achiziţionat pe Neagoe şi îl vrea şi pe Badea

Acţionarul majoritar al grupării Gloria Buzău, Costel Bucur, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că l-a achiziţionat pe mijlocaşul Robert Neagoe de la Steaua şi că se încearcă şi transferul unui alt jucător stelist, Valentin Badea.

Rapid – Oţelul Galaţi , scor 1-2

Echipa Rapid a suferit, duminică, prima înfrângere în sezonul 2008/2009, cedând, cu scorul de 1-2 (0-0), în deplasare, în faţa formaţiei Oţelul Galaţi, în etapa a IV-a a Ligii I.

Trenuri suplimentare pentru litoral şi în acest weekend

CFR Călători va introduce două trenuri accelerat suplimentare, în weekend, pentru preluarea traficului sporit de călători spre şi dinspre litoral, informează, joi, Ministerul Transporturilor.

Gigi Becali: Totti ar fi dispus să joace la Steaua un an

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că a fost sunat de către vărul său, fostul impresar Ioan Becali, care i-a spus că jucătorul echipei AS Roma, Francesco Totti, ar fi dispus să evolueze la gruparea din Bulevardul Ghencea pentru un sezon.

Răzvan Lucescu: Am făcut un joc perfect

Antrenorul echipei FC Braşov, Răzvan Lucescu, a declarat, miercuri seară, după victoria cu scorul de 3-1 din meciul amical cu formaţia Coventry City, că elevii săi au făcut un joc perfect, informează site-ul oficial al clubului.

Record: Săpunaru va evolua la FC Porto în următorii patru ani

Publicaţia Record scrie, joi, că fundaşul rapidist Cristian Săpunaru va evolua la formaţia FC Porto în următoarele patru sezoane şi subliniază că suma plătită pentru român a fost de 1,5 milioane de euro.

Joey Barton, condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare

Jucătorul echipei Newcastle, Joey Barton, a fost condamnat la patru luni de închisoare, cu suspendare, după ce a fost judecat pentru că l-a lovit, în mai 2007, pe când evolua la Manchester City, pe coechipierul său Ousmane Dabo.

Vieri a semnat un contract cu Atalanta Bergamo

Atacantul italian Christian Vieri, care evolua în sezonul trecut la Fiorentina, a semnat un contract pe un an cu Atalanta, a anunţat, luni, clubul din Bergamo.