siest

Pauză de siestă în Japonia, pentru a economisi energie electrică pe timpul verii

O prefectură din centrul Japoniei a găsit o modalitate originală pentru a economisi electricitate, devenită rară după accidentul nuclear de la Fukushima, invitând funcţionarii să îşi facă siesta după masă, relatează AFP.

Siesta, soluţia pentru memorarea eficientă

O mică siestă reprezintă cea mai bună soluţie pentru a nu uita o poezie sau o teorie învăţată recent, potrivit unui studiu realizat de un grup de cercetători de la Universitatea Lübeck (Germania), publicat în revista Nature Neuroscience.

Siesta stimulează capacităţile mintale

Siesta este eficientă nu doar pentru odihna creierului, ci şi pentru stimularea capacităţilor mintale, potrivit mai multor studii prezentate la conferinţa anuală organizată de American Association for the Advancement of Science (AAAS), la sfârşitul săptămânii trecute, la San Diego (SUA).

Referendum pentru introducerea siestei în Ungaria – Reuters

Cetăţenii Ungariei vor putea vota în cadrul unui referendum pentru a-şi exprima părerea privind introducerea unei legi care să aprobe odihna de după-amiază, informează Reuters.