silviu prigoana

Ion Cristoiu: Gazetăria presupune nu numai talent, dar şi bani!

Pe vremea cînd conduceam Realitatea TV aparţinînd lui Silviu Prigoană, nimic nu mă neliniştea mai mult decît apariţia patronului în biroul meu. Nu, nu era vorba că simpaticul domn Silviu Prigoană ar fi fost fioros. Era vorba că Silviu Prigoană aducea vorba de bani. Nu de banii pentru salariul meu, nici măcar de banii pentru […]

Lui Silviu Prigoană i s-a făcut rău aproape imediat ce a ajuns în restaurant. Primele concluzii ale medicilor

Primul care a intervenit în cazul lui Silviu Prigoană a fost echipajul SMURD, aflat în apropierea restaurantului din satul Simon, comuna Bran. La sosirea echipajului, bărbatul era în stop cardio-respirator. „Au început manevrele de resuscitare şi s-a solicitat sprijin unui echipaj superior. Din păcate, pe toată durata măsurilor de resuscitare nu s-a obţinut niciun răspuns […]

Adriana Bahmuţeanu, după ce a aflat că Silviu Prigoană a murit: Sunt în stare de şoc

„Sunt în stare de şoc. Nu, nu era alături de copii. Copiii au fost la şcoală astăzi. Am vorbit cu ei, inclusiv când au ieşit de la şcoală şi în drumul spre casă, deci nu. (…) Nu era cu copiii, copiii mei au fost la şcoală. Din păcate au rămas orfani. Asta este ce mă […]

A murit Silviu Prigoană. A făcut infarct într-un restaurant din Bran

UPDATE: Primul care a intervenit în cazul lui Silviu Prigoană a fost echipajul SMURD, aflat în apropierea restaurantului din satul Simon, comuna Bran. La sosirea echipajului, bărbatul era în stop cardio-respirator. „Au început manevrele de resuscitare şi s-a solicitat sprijin unui echipaj superior. Din păcate, pe toată durata măsurilor de resuscitare nu s-a obţinut niciun răspuns […]