sindicate

Boc: Plata drepturilor sociale poate fi pusă în pericol dacă sindicatele nu au înţelege

Guvernul poate asigura plata salariilor şi pensiilor în 2009 şi 2010, dar achitarea drepturilor sociale poate fi pusă în pericol, dacă Executivul nu găseşte înţelegere din partea sindicatelor în dialogul asupra problemelor revendicate, a declarat, luni, premierul Emil Boc.

Pogea a cerut încheierea negocierilor cu sindicatele până la alegerile din noiembrie

Ministrul interimar al Muncii, Gheorghe Pogea, a declarat, luni, că a făcut apel către sindicate ca negocierile să fie încheiate până la alegerile din noiembrie, pentru ca protestul să nu capete conotaţii politice.

Pogea către sindicalişti: Dialogul pe care îl deschidem trebuie să ţină cont de situaţia economică

Ministrul interimar al Muncii, Gheorghe Pogea, a declarat, luni, în deschiderea discuţiilor cu reprezentanţii Alianţei Bugetarilor, că pentru rezolvarea problemelor trebuie abordată calea dialogului real, iar acest dialog trebuie să ţină cont de situaţia economică actuală.

Angajaţii Primăriei Capitalei au fost în grevă pentru două ore

Aproximativ 500 de salariaţi ai Primăriei Capitalei s-au aflat în grevă generală luni, între orele 9.00-11.00, printre revendicările lor fiind şi clasarea în grila de salarizare a noii Legi a angajaţilor municipalităţii, cât şi a celor din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Ministrul Finanţelor i-a invitat marţi la discuţii pe sindicalişti

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, i-a invitat la discuţii, marţi, la ora 11.00, pe liderii confederaţiilor sindicale, care au anunţat un miting pentru miercuri, cu prilejul "Zilei Internaţionale a Muncii Decente".

Bugetarii sunt luni în grevă generală

Bugetarii intră de luni în grevă generală în semn de protest faţă de asumarea Guvernului a răspunderii pe pachetul legislativ care include salarizarea, educaţia şi acordarea concediului fără plată, sindicaliştii lansând un apel şi către angajaţii din mediul privat să li se alăture.

Boc: Revendicările sindicatelor pot fi rezolvate doar pe baza dialogului, nu prin violenţă

Problemele sindicatelor pot fi rezolvate doar pe baza dialogului şi nu prin violenţă, Guvernul încercând să soluţioneze măcar "o bună parte" din revendicările confederaţiilor sindicale, a declarat, vineri, premierul Emil Boc.

Sindicaliştii care pichetează sediul PDL, nemulţumiţi că sunt filmaţi de Jandarmerie

Sindicaliştii care pichetează sediul central al PDL au acuzat, miercuri, un reprezentant al Jandarmeriei, că i-a filmat pe ascuns, fiind îmbrăcat în civil, şi au criticat PDL şi pe preşedintele Traian Băsescu că nu doresc să le asculte revendicările.

Geoană, huiduit la plecarea de la partid de către bugetari

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a fost huiduit şi fluierat, miercuri, pe când părăsea sediul central al partidului, de cei aproape o sută de bugetari care manifestau zgomotos în faţa sediului, solicitând renegocierea legii salarizării unice.

Patronatele acceptă majorarea salariului minim doar dacă se îngheaţă restul salariilor

Patronatele acceptă majorarea salariului minim pe economie doar cu condiţia îngheţării celorlalte salarii până la ieşirea din criză, iar sindicatele cer ca discutarea acestei probleme să ţină cont de politica salarială din România.

Sanitas va organiza, după 20 octombrie, un miting urmat de grevă

Liderii Sanitas vor organiza, după 20 octombrie, un miting la care să participe peste 10.000 de persoane, urmat de grevă în sistemul sanitar, dacă ministrul Ion Bazac nu îşi respectă promisiunea privind asigurarea fondurilor pentru veniturile angajaţilor până la sfârşitul anului.

Feroviarii cer demisia lui Berceanu şi vor înceta activitatea dacă plata salariilor mai întârzie

Federaţiile sindicatelor feroviarilor cer demisia ministrului Radu Berceanu, a subsecretarului de stat Constantin Axinia, precum şi a directorilor generali ai unităţilor feroviare pentru situaţia căii ferate şi lipsa unor strategii coerente în acest sector, ameninţând cu încetarea activităţii.

„Moţiunea de cenzură” a tocurilor înalte, iniţiată de sindicatele din Marea Britanie

Pantofii cu toc înalt se află în centrul celei mai aprinse dezbateri din această săptămână, în cadrul sindicatelor din Marea Britanie, după ce liderii acestora au declarat că tocurile înalte reprezintă "un pericol pentru sănătatea femeilor", informează express.co.uk.

Peste o mie de sindicalişti s-au adunat în faţa sediului Parlamentului

Peste o mie de sindicalişti s-au adunat, marţi, în faţa sediului Parlamentului, pentru a protesta faţă de decizia Guvernului de a-şi asuma răspunderea asupra proiectelor de lege privind educaţia naţională, salarizarea unică şi reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice.

Sindicate: Legea unică de salarizare, adoptată marţi prin asumare, forma ei finală, în 2010

Reprezentanţii confederaţiilor sindicale care au participat la discuţia de la Guvern au susţinut că au obţinut promisiunea Executivului de a lăsa deschisă oricăror modificări tema salarizării unice până la 30 iunie 2010, chiar dacă data adoptării ei rămâne 15 septembrie 2009.

Coaliţia se reuneşte, sâmbătă, la Guvern

Reprezentanţii coaliţiei PSD-PDL se vor reuni, sâmbătă, la Guvern, după ora 18.00, unde reprezentanţii Executivului discută, la această oră, cu cei ai sindicatelor despre salarizarea unitară, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Cornea: Am venit la Guvern cu mandat clar, legea „fără cap şi fără coadă” să nu treacă prin asumare

Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a criticat dur, sâmbătă, actuala formă a legii unice, despre care a spus că este "fără cap şi fără coadă", afirmând că a venit la Guvern cu mandat clar ca actul normativ să nu fie adoptat prin asumarea răspunderii.

„Pro Lex” anunţă proteste prin „exces de zel”

Sindicatul Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" anunţă că poliţiştii - care nu au dreptul, prin lege, să facă grevă - vor protesta, începând din 15 septembrie, prin "meticulozitate" şi "exces de zel", iar poliţiştii comunitari şi vameşii vor adera la greva programată în 5 octombrie.

Boc: Guvernul discută cu sindicatele, dar nu amână asumarea răspunderii

Guvernul va continua discuţiile cu partenerii sociali privind legea de salarizare unitară, dar nu va renunţa la decizia de asumare a răspunderii pentru acest act normativ şi nici nu va amâna data stabilită pentru angajarea răspunderii, a declarat, vineri, premierul Emil Boc.

Boc: Guvernul menţine decizia de a-şi asuma răspunderea la termenul stabilit

Guvernul îşi menţine decizia de a-şi asuma răspunderea la termenul stabilit pentru proiectele de legi înaintate Parlamentului, pentru a evita inclusiv depăşirea datelor stabilite în acordul cu Fondul Monetar Internaţional şi, implicit, pierderea finanţării din partea FMI, a declarat, joi seara, premierul Emil Boc.

Sârbu: Greva anunţată este inoportună într-un moment economic greu

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, joi, că greva generală anunţată de unele federaţii este inoportună, precizând că prin legea unică de salarizare niciun bugetar nu va pierde la salariu, şi a făcut apel la sindicalişti să renunţe la proteste.

Confederaţiile sindicale, de acord cu asumarea răspunderii pe legea unică dar cer corecţii în 6 luni

Reprezentanţii confederaţiilor sindicale sunt de acord ca Guvernul să îşi va asuma răspunderea pe legea unică în 15 septembrie, dar solicită ca în şase luni să corecteze inadvertenţele existente în actuala formă a actului normativ, în timp ce Alianţa bugetarilor îşi menţine calendarul protestelor.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” vrea un coeficient de minimum 6 pentru medicul primar

Federaţia "Solidaritatea Sanitară" vrea ca medicul primar să aibă un coeficient de minimum 6 în grila unică, deoarece este treapta profesională cea mai ridicată din sistem, excluzând funcţiile de conducere, realizându-se astfel o poziţionare a nivelului maxim din sănătate la jumătatea grilei.

Bugetarii intră în grevă în 5 octombrie

Liderul FSLI, Aurel Cornea, a anunţat, joi, că bugetarii vor picheta sediului Parlamentului în 15 septembrie şi vor face o grevă generală de o zi, în 5 octombrie, refuzând apoi să se implice în organizarea alegerilor prezidenţiale, nemulţumiţi de forma proiectului legii unice de salarizare.

Andronescu invită profesorii să vină în şcoli începând cu 14 septembrie

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat miercuri că invită profesorii să vină la şcoală începând cu 14 septembrie, arătând că apelul sindicatelor din învăţământ de a boicota începerea şcolii reprezintă "dreptul sindicatelor de a-şi exprima un punct de vedere".

Sindicatele cer modificarea coeficienţilor din grilă

Sindicatele cer modificarea coeficienţilor din proiectul legii unice, pentru a se respecta principiul "la muncă egală, salariu egal" şi spun că nu sunt de acord cu asumarea răspunderii de către Guvern, neînţelegând "graba" Executivului.

Sindicaliştii din educaţie, nemulţumiţi după discuţiile de la Guvern

Sindicaliştii din educaţie au declarat că sunt extrem de nemulţumiţi după discuţiile de la Guvern privind legea unică de salarizare în sistemul bugetar, întrucât Executivul le-a comunicat că decizia este una politică şi că nimic nu se va schimba.

Legea salarizării transmisă sindicatelor acordă preşedintelui cel mai mare coeficient de salarizare

Preşedintele României va avea cel mai mare coeficient de salarizare dintre bugetari, stabilit la echivalentul a 12 salarii minime, conform proiectului de lege privind salarizarea unitară în sectorul public, transmis, luni seara, de Ministerul Muncii către sindicate.

Andronescu nu e de acord cu amânarea începerii anului şcolar

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN al PSD, că nu este de acord ca începutul anului şcolar să fie amânat, pentru a se contabiliza astfel cele 10 zile de concediu fără plată, aşa cum a propus unul dintre liderii federaţiilor sindicale din învăţământ.

Hossu: Ordonatorii de credite şi sindicatele se pot înţelege privind reducerea de cheltuieli

Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că fiecare ordonator de credite poate ajunge la o înţelegere privind reducerea cheltuielilor de personal, fără a fi neapărat nevoie să se recurgă la cele zece zile de concediu fără plată.

Isvoranu: Nu cred că bugetarii acceptă benevol concediu fără plată

Preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că bugetarii vor da statul în judecată dacă îi va obliga să îşi ia concediu fără plată, afirmând că salariaţii nu vor accepta de bunăvoie să îşi ia zece zile libere fără să fie plătiţi.

Sindicatele ameninţă că dau Guvernul în judecată dacă trimite angajaţi în concediu neplătit

Sindicatele ameninţă că vor da Guvernul în judecată dacă trimit angajaţii zece zile în concediu fără plată, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, asigurându-i pe sindicalişti că Executivul va găsi o modalitate de aplicare a acestei măsuri fără a încălca legea.

În 2010, vor creşte salariile cu valori între 600 şi 705 lei, cele mari rămân îngheţate

Secretarul de stat din ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a declarat, joi, după discuţiile cu sindicatele, că în 2010 vor fi majorate toate salariile cu valoarea cuprinsă între 600-705 lei, salariile mari rămânând îngheţate.

Sindicatele ar accepta un salariu minim pe economie din 2010 de 705 lei

Sindicatele au cerut ca salariul minim pe economie să crească din 2010 la 750 de lei, pentru a fi respectat acordul semnat anul trecut cu Guvernul, dar consideră "mai mult decât rezonabilă" şi valoarea de 705 lei propusă de ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.

Guvernul vrea acorduri ministere-autorităţi locale-sindicate, pentru a evita „conflicte inutile”

Ministerele vor elabora, până la sfârşitul lunii septembrie, standarde minime de calitate şi de cost pentru serviciile publice descentralizate, urmărind în acelaşi timp delimitarea clară a atribuţiilor, pentru a evita "conflictele inutile de interese", se arată într-un document aprobat de Guvern.

Romania, primul loc în Europa la bugetari

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat, miercuri că 6% din populaţia României lucrează în sistemul bugetar, din acest punct de vedere fiind pe primul loc în Europa.

Costin: S-au găsit resurse pentru plata drepturilor restante din Justiţie

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat, miercuri, după discuţiile de la Guvern, că vrea să liniştească personalul din Justiţie, precizând că Guvernul a găsit banii necesari pentru plata drepturilor restante, acest lucru urmând să fie rezolvat prin rectificarea bugetară.

Aproximativ 11.000 de angajaţi de la Căile Ferate vor fi disponibilizaţi

Aproximativ 11.000 de angajaţi de la Căile Ferate urmează a fi disponibilizaţi, potrivit datelor prezentate sindicaliştilor, miercuri, de reprezentanţii Ministerului Transporturilor.

Sindicaliştii din Educaţie resping ultima variantă a proiectului legii de salarizare unitare

Sindicaliştii din Educaţie resping categoric ultima variantă a proiectului privind legea salarizării unice pentru bugetari, spunând că acesta accentuează actualele inechităţi privind salarizarea şi determină prăbuşirea, iremediabilă, a învăţământului românesc.

MAI ar putea închiria locuinţe, compensând astfel plata chiriei pentru angajaţi

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) ar putea închiria spaţii de locuit pe care să le pună la dispoziţie gratuit poliţiştilor care au beneficiat până acum de plata chiriei, instituţia estimând o economie anuală de 319.000 de lei în următorii cinci ani, conform unui proiect de hotărâre.