sindicate

Reprezentanţii poliţiştilor, invitaţi de Băsescu duminică la negocieri

Preşedintele Traian Băsescu a invitat zece reprezentanţi ai sidicatului poliţiştilor la negocieri pentru duminică, la ora 12.00, şeful statului oprindu-se, miercuri, în Piaţa Victoriei unde are loc, pentru a treia zi consecutiv, pichetul poliţiştilor.

Dragomir spune că sindicatele vor să „încalece” FRF şi LPF

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat că sindicatele doresc răul fotbalului şi că prin reprezentanţii săi, Marin Condescu şi Dumitru Costin, vor "să încalece FRF şi LPF".

Prin restructurarea sistemului bugetar vor creşte salariile celor rămaşi

Secretarul de stat în Ministerul Muncii Valentin Mocanu a declarat, joi, că prin restructurarea sistemului bugetar din 2010 vor creşte salariile celor care vor rămâne în aparatul de stat, precizând că nu vor fi salarii mai mici decât în prezent în urma aplicării legii unice.

BNS: Salariul minim pe economie trebuie să crească

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat, miercuri, că salariul minim pe economie în România va trebui să crească chiar şi în actualele condiţii de criză economică.

Sârbu: Vrem să păstrăm salariul minim pe economie ca element de referinţă în legea unică

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, marţi, după întâlnirea cu sindicatele, că discuţiile cu Banca Mondială au urmărit cu precădere păstrarea salariului minim pe economie ca element de referinţă în legea unică de salarizare în sistemul bugetar.

Andronescu nu exclude varianta ca elevii să poată opta între Istorie şi Geografie la bacalaureat

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi, că după ce Codul educaţiei va fi pus în dezbatere, există posibilitatea ca elevii să poată opta între Geografie şi Istorie ca a doua probă a bacalaureatului.

Poliţiştii care protestează în Craiova: O „clonă” a Elenei Udrea să fie numită la Interne

Cei circa 100 de poliţişti din judeţele Dolj şi Olt care protestează, marţi, în Piaţa Mihai Viteazul din Craiova au cerut ca o "clonă" a Elenei Udrea să fie numită ministru de Interne, spunând că ministrul Turismului a ştiut să aducă bani pentru salvamari şi tabere, în timp ce Poliţia e în "colaps".

Sindicatele se opun asumării răspunderii Guvernului pe legile Educaţiei

Sindicatele din învăţământ nu sunt de acord cu asumarea răspunderii Guvernului pe legile Educaţiei, considerând că este necesară dezbaterea publică pentru că mai trebuie făcute modificări pe codul educaţiei, discutat de partenrrii sociali cu reprezentanţii ministerului de resort.

Marica: Dacă se desfiinţează agenţiile înfiinţate pe criterii politice nu este nicio problemă

Preşedintele "Sed Lex", Vasile Marica, a spus, joi, că Guvernul nu a informat sindicatele care sunt agenţiile ce urmează să fie restructurate şi dacă reducerile de personal se fac doar la nivel central, precizând că nu va fi nicio problemă dacă se desfiinţează agenţiile create pe criterii politice.

Finanţarea universităţilor s-ar putea face pe cicluri de învăţământ

Preşedintele Federaţiei "Alma Mater", Anton Hadăr, a declarat, miercuri seară, pentru MEDIAFAX, că universităţile ar putea primi finanţare pe cicluri de învăţământ, ceea ce ar fi în avantajul profesorilor dar în dezavantajul studenţilor care s-ar transfera mult mai greu de la o universitate la alta.

Universităţile, evaluate de CNADTCU pentru acreditarea privind doctoratul

Universităţile trebuie să se supună evaluării Consiliului Naţional de Atestare a Diplomelor, Titlurilor şi Certificatelor Universitare (CNADTCU) pentru a primi acreditare privind organizarea de doctorat, acesta putând fi numai ştiinţific, fiind eliminat cel profesional.

Sindicatele se opun reducerii „mecanice” de 20% a angajaţilor sistemului public

Sindicatele au precizat, la întâlnirea de marţi cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), că nu sunt de acord cu reducerea a 20% din angajaţii sistemului public şi că trebuie făcută o analiză pentru a menţine calitatea serviciilor.

Sindicate: FMI a propus amânarea termenului pentru adoptarea legii unice de salarizare

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) a propus sindicatelor, în discuţia de marţi, amânarea termenului pentru adoptarea legii unice de salarizare pentru a putea fi făcute simulări ale sistemului salarial aflat în discuţie.

Băsescu: La întâlnirea Andronescu-sindicate se vrea transformarea unor legi bune în unele convenabile

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la RRA, că la întâlnirea dintre ministrul Educaţiei şi sindicatele din domeniu se pune problema transformării unui pachet de legi bune pentru reformă - propuse de Comisia Miclea - într-un pachet de legi "convenabile".

Andronescu şi sindicatele au convenit privitor la obligativitatea învăţământului liceal

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, că a convenit cu sindicatele să propună Parlamentului obligativitatea învăţământului liceal, acesta fiind un obiectiv către care România trebuie să tindă la fel ca alte ţări din Uniunea Europeană.

Andronescu: Legile Educaţiei trebuie supuse dezbaterii publice şi a Parlamentului

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, că în opinia sa, legile Educaţiei trebuie supuse dezbaterii publice şi a Parlamentului, arătând că până în 14 august doreşte să se finalizeze discuţiile cu sindicatele pentru găsirea celei mai bune formule de pachet legislativ.

Greva de avertisment din penitenciare a fost amânată

Sindicatele angajaţilor din penitenciare anunţă amânarea grevei de avertisment programată pentru joi, ca urmare a demarării negocierilor pentru modificarea Acordului Colectiv, pentru corectarea bugetului şi pentru elaborarea unor acte normative necesare domeniului.

Andronescu şi sindicatele vor un cod al Educaţiei, nu legile lui Miclea

Ecaterina Andronescu s-a întâlnit, marţi, cu sindicaliştii din Educaţie, pentru discuţii privind legile învăţământului, dar şi referitoare la reducerea cu 4% a posturilor din sistem, părţile fiind de acord că este nevoie de un cod al Educaţiei, nu de pachete de legi cu nume de miniştri.

Băsescu: Andronescu face compromisuri în reforma educaţiei; sindicatele sunt element de blocaj

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că ministrul Andronescu face compromisuri inadmisibile în reforma educaţiei din interese electorale, iar sindicatele sunt elementul pricipal de blocaj al procesului de îmbunătăţire a sistemului de învăţământ.

Cornea: Preşedintele nu ştie ce spune când acuză sindicatele de blocarea reformei

Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Băsescu nu ştie ce spune când acuză sindicatele că blochează reforma în educaţie, deoarece federaţiile au contribuit la strategia privind reforma cuprinsă în raportul Miclea.

Ministerul Culturii vrea să suspende HG nr. 1672/2008 privind instituţiile de spectacole

Ministerul Culturii vrea să suspende Hotărârea de Guvern nr. 1672/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evaluarea şi salarizarea personalului din instituţiile de spectacole, contestată de sindicaliştii din cultură, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai ministerului.

SNFP: Amânarea plăţii primelor de vacanţă, incompetenţă, sfidare a legilor şi eşec al guvernării

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SFNP) susţine că amânarea plăţii primelor de vacanţă este o dovadă de incompetenţă şi sfidare a legilor, dar şi un eşec al guverării, anunţând că va declanşa conflictul de muncă şi va cere în instanţă recuperarea acestui drept.

Dezbaterea publică a proiectului de restructurare a producției de energie, prelungită

Ministerul Economiei va prelungi până la finele lunii iulie sau începutul lui august perioada în care proiectul de restructurare a sectorului de producție a energiei se află în dezbatere publică, întrucât discuțiile cu companiile, sindicatele și patronatele nu au fost finalizate.

ANP: Sindicaliştii au semnat Acordul Colectiv

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) susţine că Acordul Colectiv - una din revendicările principale la declanşarea conflictului de muncă de către angajaţii din sistem - a fost semnat în 26 iunie de organizaţiile sindicale, astfel că protestul organizat miercuri nu are fundament obiectiv.

Sindicatele din Educaţie îi cer lui Geoană să retragă sprijinul politic pentru Sârbu şi Mocanu

Sindicatele din Educaţie cer liderului PSD Mircea Geoană să retragă sprijinul politic ministrului Muncii, Marian Sârbu şi secretarului de stat Valentin Mocanu, întrucât, prin reducerea cu aproximativ 40% a coeficienţilor de ierarhizare, unii profesori vor avea salarii mai mici decât în prezent.

Marian Sârbu consideră că cererea sindicatelor privind demiterea sa e disproporţionată

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, vineri, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că solicitarea federaţiilor din educaţie care i-au cerut demisia este disproporţionată şi că nu poate fi de acord cu aceasta.

Aproximativ 7000 de angajaţi ai CFR Marfă au primit decizia privind şomajul tehnic

Cei aproximativ 7000 de angajaţi ai CFR Marfă au primit, vineri dimineaţă, decizia privind şomajul tehnic pentru 3 luni, astfel că cei mai mulţi feroviari vor intra în şomaj tehnic de la Regionala Craiova, iar cei mai puţini de la Regionala Iaşi.

Sârbu: Legea salarizării nu se referă doar la educaţie

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, după ce federaţiile din învăţământ au cerut demiterea sa, că aşteaptă reacţia publică a confederaţiilor sindicale, deoarece legea unică a salarizării nu se referă doar la educaţie şi trebuie privită în contextul economic şi social.

Federaţiile din învăţământ cer demiterea lui Marian Sârbu şi a lui Valentin Mocanu

Federaţiile din învăţământ cer premierului Emil Boc demiterea ministrului Muncii Marian Sârbu şi a secretarului de stat Valentin Mocanu, pe care îi consideră principalii vinovaţi pentru diminuarea cu circa 40% a coeficienţilor de ierarhizare din proiectul legii unice negociaţi timp de trei luni.

Hossu: După 20 iulie vom avea discuţii privind posibilitatea majorării salariilor în acest an

Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat miercuri, la final discuţiilor cu premierul, că după 20 iulie vor avea loc discuţii cu partenerii sociali privind posibilitatea majorării salariilor în acest an în funcţie de evaluările economice ce vor fi făcute pe primele şase luni ale lui 2009.

Sindicaliştii vor primi luni forma modificată a proiectului legii salarizării unice

Vicepreşedintele "Cartel Alfa", Octavian Luca, a afirmat, în urma întâlnirii de vineri, în staţiunea Mamaia, cu ministrul Muncii, Marian Sârbu, că sindicaliştii vor primi, luni, forma modificată a proiectului legii unice de salarizare.

Sindicatele spun că nu au informaţii despre scăderea salariilor de către Guvern

Sindicaliştii spun că nu au informaţii cum că Guvenrul ar fi decis mişcorarea coeficienţilor din grila de salarizare cu aproximativ 40 la sută, dar, dacă acest lucru, s-a întâmplat ameninţă cu acţiuni de stradă şi chiar grevă generală.

Andronescu a propus prelungirea vârstei de pensionare pentru universitari

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a cerut în Guvern prelungirea vârstei de pensionare a profesorilor universitari, de la 65 la 70 de ani, ideea fiind respinsă de sindicate.

Amânarea asumării răspunderii Guvernului pe legea salarizării, propunere a sindicatelor

Sindicatele au propus amânarea, până în septembrie, a asumării răspunderii de către Guvern cu privire la legea unică de salarizare pentru bugetaria, pentru a fi timp de dezbatere publică, iar ministrul Muncii, Marian Sârbu, a susţinut această idee.

Profesorii ameninţă cu boicotarea examenului de bacalaureat

Profesorii nu acceptă oferta Ministerului Educaţiei privind plata pentru activitatea desfăşurată în timpul examenului de bacalaureat, iar sindicaliştii aşteaptă noi discuţii cu ministrul Ecaterina Andronescu, în cazul nerezolvării problemei banilor ameninţând cu boicotarea examenului.

Sindicaliştii din Educaţie resping afirmaţiile lui Băsescu

Liderii federaţiilor din Educaţie resping afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit cărora ar fi intrat, împreună cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu în parteneriatul împotriva elevilor şi spun că au cerut şi susţin reforma în Educaţie.

Grevă la nivel naţional, organizată vineri, de CNS Cartel Alfa

Toate sindicatele afiliate la CNS Cartel Alfa vor fi, vineri, între 9.00 şi 9.15, în grevă organizată la nivel naţional, protestul fiind un semnal de avertizare transmis Guvernului pentru că nu a aplicat planul de măsuri anticriză stabilit cu partenerii sociali în februarie.

Sindicatele din educaţie aşteaptă majorare a salariilor, după decizia CC

Sindicatele din educaţie consideră firească decizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituţională OUG 151/2008 prin care se bloca majorarea veniturilor acestora cu 50 la sută şi aşteaptă aplicarea acestei creşteri, altfel urmând să se adreseze reprezentanţilor OIM şi CEDO.

Sporurile generale, incluse în salariul de bază

Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu a declarat, joi, că în salariul de bază vor intra sporurile acordate la modul general, cum ar fi cel de vechime sau de confidenţialitate, restul urmând să fie acordate separat în funcţie de bugetele ordonatorilor de credite.

Sute de muncitori de la Azomureş vor intra în şomaj tehnic

Câteva sute de muncitori din combinatul producător de îngrăşăminte chimice Azomureş vor intra, peste două zile, în şomaj tehnic pentru o perioadă de două luni.