Un cetăţean american a comis un atentat sinucigaş în Siria, anunţă Statele Unite, confirmând informaţii apărute în presă. "Pot confirma că autorul atentatului este cetăţean american", a declarat Jennifer Psaki, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, refuzând să ofere detalii despre acest individ.
Iranul a apreciat vineri că alegerile prezidenţiale din Siria, pe 3 iunie, vor consolida "legitimitatea" aliatului său Bashar al-Assad, care este sigur că va le va câştiga, în războiul pe care acesta-l poartă împotriva rebelilor.
Aproximativ 2.000 de civili, dintre care peste 500 de copii, au fost ucişi în campania de raiduri aeriene lansată de la începutul anului de trupele regimului în sectoarele rebele ale provinciei Alep (nord), potrivit unei organizaţii neguvernamentale siriene.
Liderul Armatei Siriene Libere, o grupare armată a opoziţiei siriene, a lansat un apel la boicotarea scrutinului prezidenţial din 3 iunie, care ar urma să fie câştigat de preşedintele Bashar al-Assad.
Războiul a aruncat Siria într-o situaţie economică teribilă, iar populaţia în sărăcie şi a ruinat sectoarele educaţiei şi sănătăţii, potrivit unui nou raport ONU.
Uniunea Europeană (UE) a anunţat joi că va prelungi până la 1 iunie 2015 regimul de sancţiuni impus Siriei, care include un embargo asupra petrolului şi blocarea averilor apropiaţilor regimului lui Bashar al -Assad.
Un convoi cu ajutoare umanitare a ajuns pentru prima oară într-un an şi jumătate în oraşul asediat Douma, la est de Damasc, capitala Siriei, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Peste 15 milioane de cetăţeni sirieni sunt chemaţi la urne în alegerile prezidenţiale programate pe 3 iunie, preşedintele Bashar al-Assad urmând să fie reales într-un scrutin catalogat de Occident drept "o farsă".
Preşedintele american, Barack Obama, se pregăteşte să autorizeze Pentagonul în vederea antrenării rebelilor sirieni moderaţi, reflectând astfel îngrijorările Casei Albe faţă de sporirea puterii extremiştilor care au legături cu Al-Qaida, a anunţat, marţi, Wall Street Journal.
Un lider al mişcării şiite libaneze Hezbollah implicat în anii 1980 într-un complot care viza deturnarea unui avion de pasageri din România a fost omorât în confruntările armate din Siria, informează site-ul de ştiri Lebanon Now, citat de presa israeliană şi italiană.
Anchetatorii misiunii Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) şi şoferii lor, a căror răpire a fost anunţată marţi dimineaţa de către Ministerul sirian de Externe, sunt "în siguranţă", a anunţat OIAC.
O înregistrare video difuzată de opoziţia siriană surprinde un posibil atac cu arme chimice într-un sat din nordul Siriei, incidentul fiind atribuit serviciilor de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad.
Douăzeci şi una de persoane au fost ucise în oraşul sirian Deraa (sud) într-un bombardament rebel asupra unui miting al unor susţinători ai lui Bashar el-Assad, în cadrul campaniei în vederea realegerii acestuia, programat la 3 iunie, a anunţat vineri un ONG.
Alegerile prezidenţiale programate în Siria pe 3 iunie, care cel mai probabil vor fi câştigate de preşedintele contestat Bashar al-Assad, sunt "o farsă, o insultă şi o înşelătorie", afirmă secretarul de Stat american, John Kerry, citat de AFP.
Marea Britanie a acordat statutul de misiune diplomatică reprezentanţei opoziţiei siriene de la Londra, anunţă ministrul britanic de Externe, William Hague.
Aproape 850 de deţinuţi au murit în penitenciarele regimului Bashar al-Assad în cursul anului 2014, majoritatea fiind victime ale actelor de tortură sau ale execuţiilor extrajudiciare, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
Preşedintele american Barack Obama s-a întâlnit cu şeful opoziţiei siriene Ahmad Jarba, a anunţat Casa Albă într-un comunicat în care nu s-a făcut nicio referire la armele cerute de rebeliune Washingtonului pentru a lupta împotriva regimului lui Bashar al-Assad.
Franţa regretă că Administraţia Barack Obama nu a atacat Siria în toamna anului 2013, afirmă, la Washington, ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, citat de AFP.
Franţa a propus luni la Consiliul de Securitate ONU sesizarea Curţii Penale Internaţionale (CPI) pentru crimele de război şi împotriva umanităţii comise în Siria atât de regim, cât şi de grupările armate de opoziţie.
Secretarul de Stat american John Kerry l-a primit joi pe liderul Consiliului Naţional Sirian, Ahmad Jarba, însă nu a aprobat cererea acestuia de a-i oferi armament pentru a lupta contra regimului Bashar al-Assad.
Liderul Consiliului Naţional Sirian, principalul organism al opoziţiei, a cerut Statelor Unite "arme eficiente" pentru a putea câştiga războiul contra regimului Bashar al-Assad.
Rebelii au început să se retragă miercuri dimineaţa din oraşul vechi Homs, în centrul Siriei, unde sunt asediaţi de peste doi ani de către trupele guvernamentale, au anunţat cele două părţi.
Administraţia Barack Obama a conferit statutul de misiune diplomatică străină biroului opoziţiei siriene din Statele Unite, anunţă oficiali americani citaţi de AFP.
Curtea Constituţională din Siria a validat candidaturile a trei politicieni, inclusiv a preşedintelui în funcţie Bashar al-Assad, în scrutinul prezidenţial din 3 iunie.
Cel puţin 60.000 de persoane au fugit în ultimele zile din oraşe din provincia Deir ez-Zor, în estul Siriei, teatrul unor lupte intense între grupări islamiste rivale, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
Secretarul de Stat american, John Kerry, a declarat sâmbătă, la Kinshasa, că Rusia şi Statele Unite sunt de acord că Siria trebuie să evacueze fără întârziere toate armele chimice rămase pe teritoriul său.
Regimul Bashar al-Assad şi insurgenţii au ajuns la un acord de încetare a focului care le permite rebelilor să se retragă din centrul vechi al oraşului Homs, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP.
Cel puţin 100 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise într-un dublu atentat cu maşină-capcană comis marţi într-un cartier din oraşul sirian Homs, care a fost revendicat de insurgenţi, a anunţat miercuri organizaţia Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH).
Franţa ar fi plătit suma de 18 milioane de dolari în schimbul eliberării celor patru jurnalişti francezi răpiţi în iunie 2013 în Siria şi eliberaţi săptămâna trecută, potrivit săptămânalului german Focus, o informaţie dezminţită "în mod categoric" de către Paris.
Ministerul rus de Externe a afirmat, vineri, că are dovezi potrivit cărora acuzaţiile împotriva Damascului privind folosirea armelor chimice în atacurile împotriva rebelilor sunt "false" şi consideră că acestea reprezintă un "pretext pentru o intervenţie militară în Siria".
Un al doilea candidat şi-a anunţat intrarea în cursa pentru alegerile prezidenţiale din Siria, în condiţiile în care ţara este răvăşită de război, iar 27 de civili au fost ucişi într-un nou raid al armatei asupra provinciei Alep.
Membrii Consiliului de Securitate al ONU au evocat miercuri eventualitatea unei anchete internaţionale asupra unor presupuse atacuri cu clor în Siria, dar fără să ia o decizie pentru a o efectua, a anunţat preşedinta Consiliului, ambasadoarea nigeriană Joy Ogwu.
Bisericile şi mănăstirile ortodoxe din Patriarhia Română vor organiza, în primele trei duminici după sărbătoarea Paştilor, respectiv în zilele de 27 aprilie, 4 şi 11 mai, colectă de bani pentru creştinii din Siria şi alte zone din Orientul Mijlociu.
Numărul refugiaţilor sirieni pe care Turcia i-a primit de la declanşarea conflictului din Siria a atins pragul de un milion, a anunţat, marţi, premierul turc Recep Tayyip Erdogan.
ONU a criticat vehement luni decizia Damascului pivind organizarea alegerilor prezidenţiale la 3 iunie, în plin război, apreciind că scrutinul va submina eforturile în vederea unei soluţionări politice a crizei din Siria.
Washingtonul a declarat luni că deţine "indicii referitoare la utilizarea unui produs chimic industrial toxic" în Siria, într-un oraş aflat sub controlul rebelilor, şi a asigurat că lucrează cu partenerii săi "pentru a stabili faptele".
Scrutinul prezidenţial din Siria, care ar urma să conducă la realegerea lui Bashar al-Assad, va avea loc la 3 iunie, a anunţat luni preşedintele Parlamentului, Mohammad al-Laham, relatează AFP.
Fostul ostatic în Siria jurnalistul Didier François a revenit luni dimineaţă asupra condiţiilor sale de detenţie şi mai ales asupra "simulării execuţiei, cu un pistol pus la tâmplă sau frunte" şi asupra experienţei sale de reporter care i-a permis să decodeze unele situaţii.