sistemul privat

Ionuţ Stroe: Sistemul privat susţine economia, de acolo vin banii

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe spune că sistemul privat susţine economia, de acolo vin banii. Mai devreme, Adrian Câciu spunea că este total incorectă afirmaţia că un angajat din sistemul privat susţine salariile unui anumit număr de angajaţi din sistemul bugetar.

Băsescu: Salariu mediu în sectorul bugetar, mai mare decât cel din privat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că raportul dintre angajaţii din sectorul bugetar şi cei din privat este de 1,3 la 1, iar salariul mediu din sectorul bugetar este mai mare decât cel din privat.