solicitare

Tokes: După Consiliul de Onoare, repet solicitarea ca Ungaria să ne ofere să fie un stat garant pentru comunitatea maghiară

Europarlamentarul Tokes Laszlo afirmă că, după şedinţa Consiliului de Onoare al Ordinului "Steaua României", la care s-a propus să i se retragă distincţia, consideră necesar să repete solicitarea ca Ungaria să fie "un stat garant" pentru comunitatea maghiară, alături de Uniunea Europeană.

Antonescu: PDL a solicitat să mai dăm un vot în plen privind referendumul lui Băsescu. Nu s-a acceptat aşa ceva

Birourile permanente reunite ale celor două Camere au respins, marţi, solicitarea PDL de a relua votul în plenul reunit asupra referendumului cerut de şeful statului, Traian Băsescu, considerând că procedura parlamentară a fost îndeplinită, a precizat preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

Fostul candidat la Preşedinţie Ninel Potârcă cere să fie anchetat de Parchetul ICCJ

Fostul candidat la Preşedinţie Constantin Ninel Potârcă, cercetat sau judecat de-a lungul anilor în mai multe dosare penale, i-a adresat o scrisoare noului procuror general al României, cerând să fie anchetat de Parchetul ICCJ, pe motiv că se teme că la Gorj i-ar fi înscenată o nouă reţinere.

Prefectul de Alba: Vreau ca drapelul românesc să fie arborat pe toate instituţiile publice din judeţ

Prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, spune că vrea ca drapelul românesc să fie arborat pe toate instituţiile publice din judeţ, el trimiţând o notificare în acest sens, în care le aminteşte autorităţilor că riscă amenzi în cazul în care nu vor face acest lucru. Acesta a anunţat că a transmis o notificare tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice din judeţ, în care reaminteşte conducerilor care sunt obligaţiile ce le revin, conform Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României.

Universitatea Craiova a solicitat FRF şi LPF înscrierea în ediţia 2013/2014 a Ligii I. Valentin Alexandru: Este o utopie

Clubul Universitatea Craiova a cerut Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal înscrierea în sezonul 2013/2014 al Ligii I şi a solicitat acestor foruri găsirea unei soluţii juridice în acest sens pentru a se încadra în condiţiile legale şi statutare.

Partida Romilor cere Guvernului înfiinţarea unui minister al acestei etnii

Partida Romilor "Pro Europa" Cluj cere viitorului Guvern înfiinţarea unui "mega-minister" al romilor, condus de un membru al etniei, care să se ocupe de gestionarea problemelor acestei minorităţi în domenii precum educaţia, sănătatea, de crearea de locuri de muncă şi de integrarea acestora.

Oţelul cere mutarea în primăvară a turului semifinalelor Cupei României şi a etapei a XX-a a Ligii I

Clubul Oţelul Galaţi a solicitat Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal reprogramarea manşei întâi a semifinalelor Cupei României Timişoreana, respectiv a etapei a XX-a a Ligii I, pentru primăvara anului viitor, informează site-ul oficial al grupării moldovene.

Primăria Cluj: Nu este cadru legal pentru a scoate o persoană de pe listele electorale la cererea sa

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca susţin că nu există cadru legal pentru scoaterea unei persoane de pe listele electorale permanente la cererea acesteia, aşa cum a solicitat clujeanul care s-a adresat în acest sens Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Cluj şi Prefecturii.

Rodica Stănoiu cere anularea deciziei CNSAS întrucât era semnată de Dinescu, el fiind incompatibil

Avocatul Rodicăi Stănoiu în procesul în care fostul ministru de Justiţie contestă calitatea de colaborator al Securităţii a cerut anularea deciziei CNSAS pe motiv că a fost semnată şi de Mircea Dinescu, în perioada când era membru CNSAS şi administrator la două firme, ANI declarându-l incompatibil.

Familiile a patru din victimele accidentului din Ungaria cer sprijin pentru repatrierea cadavrelor

Familiile a patru dintre persoanele decedate în accidentul rutier din Ungaria, dintre care două din judeţul Argeş şi două din Teleorman, solicită sprijin financiar autorităţilor române pentru a repatria trupurile neînsufleţite ale victimelor.

Curtea de Apel Braşov a respins cererea lui Cioacă de a reveni în postul de ofiţer la Poliţia Judiciară

Solicitarea poliţistului Cristian Cioacă de a reveni în postul de ofiţer la Departamentul judiciar, funcţie pe care a ocupat-o înainte de a fi trimis în judecată în dosarul privind violarea corespondenţei prin e-mail a avocatei Elodia Ghinescu, a fost respinsă, luni, de Curtea de Apel Braşov.

Elodia Ghinescu ar putea fi declarată oficial decedată. Dosarul de omor în care este suspectat Cristian Cioacă va fi trimis în instanţă

O solicitare de declarare a decesului în cazul Elodiei Ghinescu, dispărută în 29 august 2007, va fi depusă, marţi, la Judecătoria Braşov de către avocatul familiei.

Craiova: APD solicită consultarea populaţiei privind amplasarea unui depozit nuclear lângă Kozlodui

Asociaţia Pro-Democraţia (APD), Club Craiova, solicită conducerii Consiliului Judeţean Dolj, precum şi autorităţilor locale din comunele aflate pe malul Dunării, în apropriere de graniţa cu Bulgaria, să consulte "populaţia" cu privire la amplasarea depozitului nuclear lângă Kozlodui (Bulgaria).

Forumul Românilor cere respingerea oricărui proiect de reorganizare a ţării prin enclavizare etnică

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) cere respingerea în Parlament a "oricărui proiect de lege privind reorganizarea României prin enclavizarea etnică a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, sub denumirea de «Ţinutul Secuiesc»".

Mai multe organizaţii cer autorităţilor delimitarea de „proiecte revizioniste” promovate de UDMR

Reprezentanţii mai multor organizaţii din Transilvania solicită Preşedinţiei, Parlamentului, partidelor şi organizaţiilor civice să se delimiteze de "proiectele şi programele revizioniste promovate de UDMR", transmite corespondentul MEDIAFAX.

AJOFM Cluj cere transferul unor competenţe de la CNCD pentru a combate discriminarea pe piaţa muncii

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj cere transferul unor competenţe în teritoriu de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru amendarea angajatorilor care îngrădesc dreptul la muncă şi pentru eliminarea discriminărilor.

Prefecţii i-au cerut lui Boc reînfiinţarea funcţiei de secretar general la prefecturi

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, sâmbătă, că prefecţii şi subprefecţii reuniţi la Băile Felix i-au cerut premierului Emil Boc să se reînfiinţeze funcţia de secretar general de prefectură, funcţie de înalt demnitar public desfiinţată în anul 2007.

Federaţia AGROSTAR cere Guvernului să rezolve problema cadastrării terenurilor agricole

AGROSTAR cere Guvernului să rezolve problema cadastrării terenurilor agricole, aceasta fiind, potrivit federaţiei, principala cauză pentru care României i se aplică de către Comisia Europeană corecţii financiare pentru deficienţele constatate în sistemul de gestionare a parcelelor agricole.

Solicitarea către Boc de a-l demite pe Blejnar, semnată şi de un deputat PDL

Scrisoarea deschisă iniţiată de PSD, în numele parlamentarilor, adresată premierului Emil Boc în vederea demiterii şefului ANAF, Sorin Blejnar, a fost semnată şi de un parlamentar PDL şi de mai mulţi independenţi, printre care şi Mircia Giurgiu.

Mediasind Mureş cere traducător oficial la evenimente unde se foloseşte altă limbă decât cea română

Sindicatul jurnaliştilor din Mureş, Mediasind, cere traducător oficial la evenimente publice unde se foloseşte altă limbă decât cea oficială, în urma incidentului care a avut loc săptămâna trecută, când un mesaj al soţiei ambasadorului Ungariei a fost atribuit premierului ungar Viktor Orban.

Patronatele din agricultură îi cer lui Băsescu să se implice în realizarea unei strategii în domeniu

Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) şi federaţia Agrostar solicită preşedintelui Traian Băsescu să "revitalizeze" comisia prezidenţială de agricultură, care să realizeze o strategie pentru acest sector.

Poliţia indoneziană respinge o solicitare de întrerupere a detenţiei lui Nicolae Popa

Poliţia naţională indoneziană a respins oficial o solicitare de întrerupere a detenţiei lui Nicolae Popa, condamnat în absenţă în România şi arestat în Indonezia la începutul lunii decembrie, la solicitarea autorităţilor române, relatează Jakarta Globe.

Massa solicită anularea rezultatelor de la MP al statului Singapore din 2008

Pilotul brazilian Felipe Massa (Ferrari) a cerut invalidarea clasamentului Marelui Premiu din 2008 al statului Singapore, la zece zile după ce echipa Renault a fost sancţionată de FIA, apreciind că acest "furt" a decis soarta clasamentului piloţilor.

Rapid solicită depunctarea echipei Dinamo şi suspendarea terenului acesteia

FC Rapid solicită Comisiei de Disciplină a FRF sancţionarea FC Dinamo cu depunctarea şi suspendarea terenului propriu pentru scandările rasiste ale suporterilor alb-roşii la meciul direct din sferturile de finală ale Cupei României, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, directorul general Grigore Sichitiu.

FIFA a solicitat păstrarea unui minut de reculegere la meciurile din preliminariile CM-2010

FIFA a solicitat, marţi, într-un comunicat, păstrarea unui minut de reculegere înainte de meciurile din preliminariile Cupei Mondiale din 2010, de marţi şi miercuri, în semn de omagiu pentru victimele busculadei de la Abidjan, informează AFP.

Anastase: Solicitarea lui Năstase sper să fie luată în serios de toţi parlamentarii

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, vineri, că o bucură declaraţia lui Adrian Năstase privind trimiterea dosarelor sale în instanţă, menţionând că doreşte ca această solictare să fie luată în serios de toţi parlamentarii, care să voteze, astfel, în conformitate.

Proiectul de buget pentru 2009, trimis Parlamentului

Proiectul de buget pentru 2009 a fost transmis Parlamentului de către Guvern, cu solicitarea de a fi dezbătut cu prioritate, au declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

Cârlan: Steaua va cere descalificarea formaţiei NZ Stars din Liga MOL

Preşedintele secţiei de hochei pe gheaţă a CSA Steaua, Cristian Cârlan, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că va solicita descalificarea formaţiei NZ Stars Budapesta din Liga MOL pentru nerespecatarea statutului Federaţiei Internaţionale de Hochei pe Gheaţă.

Clubul Pandurii a cerut FRF neprogramarea echipelor Progresul şi Universitatea Cluj

Gruparea Pandurii Târgu Jiu a solicitat Federaţiei Române de Fotbal neprogramarea echipelor Progresul Bucureşti şi Universitatea Cluj, ambele din Liga a II-a, pentru neplata unor datorii.

PDL a solicitat reunirea Birourilor Permanente la ora 15.00, Camera le-a respins cererea

Grupul parlamentar PDL a solicitat, luni, conducerii Camerei Deputaţilor, convocarea Birourilor Permanente, luni, la ora 15.00, iar Secretariatul General al acestei Camere a respins cererea democrat-liberalilor, pentru că au înregistrat-o la ora 15.40, cu 40 de minute după ora vizată în document.

PDL a solicitat reluarea votului pe legea statutului magistraţilor, cererea a fost respinsă

Liderului grupului PDL din Senat, Constantin Gheorghe, a solicitat, miercuri, în plen, repunerea pe ordinea de zi şi reluarea votului la legea privind Statutului magistraţilor, adoptată în şedinţa de marţi seară, cererea PDL fiind respinsă de preşedintele de şedinţă.

Păcuraru: Comisia juridică nu putea să devină un obstacol în calea actului de justiţie

Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că decizia Comisiei juridice de a recomanda plenului Senatului să avizeze urmărirea penală în cazul său este bună, întrucât comisia nu putea să devină un obstacol în calea actului de justiţiei.

Năstase cerea copia solicitării lui Morar privind avizarea începerii urmăririi penale în cazul său

Fostul premier Adrian Năstase a cerut Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor o copie a solicitării formulate de procurorul şef al DNA, Daniel Morar, privind avizul pentru începerea urmăririi penale împotriva sa.

Olteanu: Am primit solicitarea DNA în cazul lui Adrian Năstase

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că a primit solicitarea DNA de aviz pentru declanşarea urmăririi penale împotriva deputatului PSD Adrian Năstase.

Imobilul din Calea Victoriei nr. 120 rămâne sediul GDS

Deputaţii au aprobat, marţi, solicitarea de reexaminare formulată de preşedintele Traian Băsescu asupra unui act normativ de modificare a Legii tinerilor, astfel că imobilul din Calea Victoriei nr. 120 va rămâne sediul GDS.

Funar cere abrogarea Legii 115/1999, astfel încât Parchetul şi DNA să poată cerceta direct miniştri

Senatorul PRM Gheorghe Funar cere Guvernului abrogarea Legii nr. 115/ 1999, astfel încât să se permită Parchetului şi DNA cercetarea directă a miniştrilor care au săvârşit fapte penale, fără a mai fi nevoie de intervenţia preşedintelui României.

Funar cere întreruperea procesului de vot în toată ţara

Reprezentantul PRM în BEC pentru euroalegeri, Gheorghe Funar, cere întreruperea procesului electoral în toată ţara, timp de maximum o oră, după ce a semnalat neregulile înregistrate în municpiul Ploieşti.

UDMR cere partidelor din Ungaria să nu mai intervină în politica internă a maghiarilor din România

Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, cere partidelor politice din Ungaria să nu mai intervină în politica internă a comunităţii maghiare din România, pentru a nu se ajunge în situaţia existentă în Voivodina (Serbia) şi Ucraina, unde maghiarii nu mai au reprezentare în parlamentele locale.

PC solicită Guvernului să discute reducerea TVA la alimentele de bază

PC solicită Guvernului ca în şedinţa de miercuri să ia în discuţie reducerea cotei TVA la produsele alimentare de bază, a declarat preşedintele Consiliului Executiv al PC, Codruţ Sereş.

Mîrza solicită rectificare bugetară pentru finanţarea administraţiilor locale

Preşedintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, a declarat, vineri, că este necesară o rectificare bugetară în următoarea perioadă pentru finanţarea localităţilor, întrucât acestea riscă să rămână fără fonduri pentru a funcţiona în ultimul trimestru al acestui an, transmite corespondentul MEDIAFAX.