sondaj

Managerii estimează creştere în toate sectoarele de activitate în perioada mai-iulie

Managerii societăţilor comerciale estimează pentru perioada mai-iulie o creştere a activităţii în toate sectoarele, respectiv industrie, construcţii, comerţ şi servicii, o relativă stabilitate sau o creştere uşoară a numărului de angajaţi şi o majorare a preţurilor, potrivit unui sondaj INS.

Românii preferă să ţină în casă un câine de rasă, în locul unuia adoptat de la un adăpost – sondaj

Românii care ar ţine în casă un câine ar cumpăra unul de rasă, indiferent de preţ, în loc să adopte unul de la un adăpost, potrivit rezultatelor unui sondaj online realizat de televiziunea pentru copii Boomerang, în perioada 16 şi 23 mai, pe un eşantion de 1.710 persoane.

Aproximativ 60 la sută dintre francezi doresc o victorie a stângii în scrutinul prezidenţial -sondaj

Aproximativ 60 la sută dintre cetăţenii francezi doresc o victorie a forţelor politice de stânga în scrutinul prezidenţial din 2012 şi doar 40 la sută speră într-un succes al dreptei, conform unui sondaj IFOP dat publicităţii de Paris Match, informează AFP.

Cea mai populară coafură: Cocul purtat de Audrey Hepburn în filmul „Mic dejun la Tiffany”

Cocul purtat de actriţa Audrey Hepburn în filmul "Mic dejun la Tiffany/ Breakfast At Tiffany’s", din anul 1961, a fost desemnat cea mai populară coafură din toate timpurile, în urma unui sondaj realizat în saloanele de coafură din Marea Britanie.

Speriaţi de criza economică, românii renunţă la achiziţia de case şi maşini

Doar 13% dintre românii din mediul urban intenţionează să cumpere o locuinţă în următoarele 12 luni şi numai 10% se gândesc să-şi achiziţioneze un automobil în acelaşi interval de timp, potrivit unui sondaj al ISRA Center Marketing Research.

Nevoia de spaţii de birouri va scădea, iar biroul va deveni un loc utilizat ocazional

Nevoia de spaţii de birouri va scădea, ca rezultat al modalităţilor de lucru viitoare, iar biroul va deveni "un loc utilizat ocazional", potrivit unui sondaj la care au participat 600 de directori de companii din întreaga lume.

Imaginea lui Barack Obama şi cea a SUA s-au deteriorat în ţările musulmane – sondaj

Imaginea Statelor Unite s-a deteriorat în lumea arabo-musulmană într-un an, potrivit unui sondaj de opinie publicat marţi, cu două zile înainte ca preşedintele american Barack Obama să rostească un discurs despre revoltele prodemocratice din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, relatează AFP.

Dominique Strauss-Kahn este victima unui complot, cred majoritatea francezilor. Tu ce crezi?

Majoritatea francezilor (57 la sută) consideră că Dominique Strauss-Kahn, acuzat de tentativă de viol şi agresiune sexuală, de către o angajată a unui hotel din New York, este "victima unui complot", potrivit unui sondaj al Institutului CSA publicat miercuri.

Aproape jumătate dintre români nu şi-au permis să plece în vacanţă anul trecut

Aproape jumătate dintre români (46%) nu au plecat anul trecut în vacanţă, majoritatea, respectiv 62%, invocând motive financiare, potrivit unui sondaj Eurobarometru referitor la atitudinea europenilor faţă de turism, care reflectă în ansamblu îmbunătăţirea situaţiei în 2010.

Sondaj Consiliul Concurenţei: Piaţa pieselor de schimb pentru automobile. Cum puteţi participa la sondaj

Consiliul Concurenţei efectuează un sondaj de opinie în rândul beneficiarilor serviciilor de întreţinere sau reparare de automobile, cu privire la piaţa pieselor de schimb, pentru a descoperi eventuale nereguli în domeniu, acesta fiind primul sondaj online lansat de autoritatea de reglementare.

Analişti: Preţurile de consum au crescut cu 0,5% în aprilie. Inflaţia anuală a urcat la 8,2%

Preţurile de consum au crescut cu 0,5% în aprilie, astfel că rata anuală a inflaţiei a urcat de la 8,01% în martie la 8,2%, potrivit mediei estimărilor analiştilor AAFBR, care au revizuit în urcare pentru a treia lună consecutiv prognoza de inflaţie pentru finele acestui an, de la 4,8% la 5,3%.

Cota de încredere a lui Barack Obama creşte cu 11 puncte procentuale după moartea lui ben Laden

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 4 mai.)

Cât a crescut cota de încredere a lui Obama după moartea lui ben Laden

Cota de încredere a preşedintelui american, Barack Obama, a crescut cu 11 puncte procentuale după operaţiunea americană în care Osama ben Laden a fost ucis, potrivit unui sondaj CBS/New York Times, publicat miercuri.

Aproape 80% dintre angajaţii români consideră că nu trebuie să se afle la birou pentru a putea lucra eficient

Aproape 80 la sută dintre angajaţii români consideră că nu trebuie să se afla la birou pentru a putea lucra eficient, relevă un sondaj al companiei Cisco. "Conform studiilor recente ale Cisco, o forţă de lucru mobilă este un punct cheie în creşterea competitivităţii companiei, precum şi pentru a le permite angajaţilor să obţină un echilibru mai bun între muncă şi viaţa personală", a spus Cristian Popescu, Director General Cisco România.

Aproape jumătate dintre cetăţenii israelieni doresc recunoaşterea unui stat palestinian – sondaj

Aproape 50 la sută dintre cetăţenii israelieni cred că statul evreu trebuie să "recunoască un stat palestinian cu condiţia menţinerii coloniilor din Cisiordania", conform unui sondaj publicat de ziarul Yediot Aharonot, informează AFP.

Managerii estimează creştere în toate sectoarele de activitate în perioada aprilie-iunie

Managerii societăţilor comerciale estimează pentru perioada aprilie-iunie o creştere a activităţii în toate sectoarele, respectiv industrie, construcţii, comerţ şi servicii, o relativă stabilitate sau o creştere uşoară a numărului de angajaţi şi o majorare moderată a preţurilor.

Aproximativ 70% dintre britanici se declară indiferenţi faţă de nunta regală

Aproximativ 70% dintre britanici se declară indiferenţi sau puţin entuziaşti faţă de nunta regală, cu o săptămână înainte de căsătoria prinţului William cu Kate Middleton, care va avea loc pe 29 aprilie, la Londra.

Cine a fost desemnată cea mai frumoasă femeie în bikini din toate timpurile?

Actriţa americană Raquel Welch a fost desemnată cea mai frumoasă femeie în bikini din toate timpurile, în urma unui sondaj realizat de lanţul de magazine Debenhams din Marea Britanie.

Piesa „Blackbird” a trupei Alter Bridge are cel mai bun solo de chitară din toate timpurile. Vezi aici top 20 – GALERIE VIDEO

Piesa "Blackbird" a trupei rock americane Alter Bridge are cel mai bun solo de chitară din toate timpurile, potrivit unui sondaj realizat de revista britanică Guitarist.

Încrederea în Berlusconi, la cel mai scăzut nivel

Cota de încredere în Silvio Berlusconi, care face obiectul mai multor procese şi nu mai este la fel de puternic pe plan internaţional, a ajuns la cel mai scăzut nivel de până în prezent, de 31 la sută, potrivit unui sondaj publicat luni de Institutul IPR.

Susţinerea cetăţenilor croaţi faţă de aderarea la UE a scăzut de la 60 la 35 la sută – sondaj

Susţinerea cetăţenilor croaţi pentru aderarea ţării la Uniunea Europeană a scăzut de la 60 la sută în urmă cu o săptămână la 35 la sută în prezent, după sentinţele TPI în cazurile Gotovina şi Markac, informează postul de televiziune Nova, citat de publicaţia online EUObserver.

Proprietar sau chiriaş? Află care sunt preferinţele românilor în materie de locuinţe

Aproximativ 70% din români îşi doresc să cumpere o locuinţă decât să închirieze una, preferinţele îndreptându-se în special către apartamente cu trei camere, însă aproape jumătate dintre respondenţi dispun de un avans mai mic de 10.000 de euro, potrivit unui sondaj realizat de portalul imobiliare.ro

Analişti: Preţurile de consum s-au majorat cu 0,5% în martie, inflaţia anuală a urcat la 7,8%

Preţurile de consum au crescut cu 0,5% în martie, astfel că rata anuală a inflaţiei a urcat de la 7,6% în februarie la 7,8%, potrivit mediei estimărilor analiştilor AAFBR, care au revizuit în urcare pentru a doua lună consecutiv prognoza de inflaţie pentru finele acestui an, de la 4,5% la 4,8%.

PLDM depăşeşte PCRM în preferinţele electoratului din R.Moldova

Credibilitatea Partidului Liberal-Democrat din R.Moldova (PLDM) o depăşeşte pe cea a Partidului Comuniştilor (PCRM), conform unui sondaj de opinie realizat de IMAS la cererea IDIS Viitorul.

Vezi care este cel mai bun basist din toate timpurile

John Entwistle, fostul basist al trupei The Who, a fost desemnat cel mai bun cântăreţ la chitară bas din toate timpurile, potrivit unui sondaj realizat de revista Rolling Stone.

Managerii estimează stabilitate în comerţ şi creştere în industrie şi construcţii pentru martie-mai

Managerii societăţilor comerciale estimează pentru perioada martie - mai 2011 o relativă stabilitate în comerţul cu amănuntul, un avans moderat în servicii şi creştere în industria prelucrătoare şi în sectorul de construcţii, în raport cu cele trei luni anterioare, potrivit unui sondaj INS.

Opoziţia de centru-dreapta din Portugalia, creditată cu o majoritate absolută – sondaj

Opoziţia de centru-dreapta ar putea obţine majoritatea absolută în cazul unor alegeri legislative anticipate în Portugalia, scenariul cel mai probabil după demisia premierului socialist Jose Socrates, potrivit unui sondaj publicat de presă vineri, relatează AFP.

Două treimi dintre francezi aprobă intervenţia în Libia – sondaj

Două treimi dintre francezi (66 la sută) s-au declarat în favoarea intervenţiei coaliţiei internaţionale în Libia, în timp ce 34 la sută o dezaprobă, potrivit unui sondaj Ifop, publicat miercuri de cotidianul France-Soir, citat de AFP.

Perspectivele economiei României în următoarele şase luni s-au îmbunătăţit

Percepţia analiştilor financiari privind evoluţia economiei României în următoarele şase luni s-a îmbunătăţit în martie, iar România a urcat faţă de februarie o poziţie, pe locul al treilea, între statele Europei Centrale şi de Est în această privinţă, potrivit unui sondaj al institutului ZEW.

Majoritatea europenilor se consideră liberali, dar se opun imigraţiei din afara UE – sondaj

Majoritatea cetăţenilor europeni (62 la sută) se consideră liberali, dar mulţi se opun imigraţiei din afara Uniunii Europene, se arată într-un sondaj citat de cotidianul The Guardian în ediţia electronică.

Nicolas Sarkozy ar fi eliminat în primul tur al alegerilor prezidenţiale

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, ar fi eliminat încă din primul tur al alegerilor prezidenţiale, fiind devansat de liderul extremei drepte franceze, Marine Le Pen, şi de socialistul Dominique Strauss-Khan, potrivit unui nou sondaj difuzat de site-ul cotidianului Le Parisien.

Liderul extremei-drepte franceze ar câştiga primul tur al prezidenţialelor din 2012 – sondaj

Liderul extremei-drepte franceze, Marine Le Pen (Frontul Naţional, FN), s-ar clasa pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2012, în faţa preşedintelui Nicolas Sarkozy şi a candidatului socialist, potrivit unui sondaj care va fi publicat duminică, au anunţat surse citate de AFP.

Popularitatea lui Nicolas Sarkozy este la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani – sondaj

Rata popularităţii preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, a scăzut la nivelul de 22 la sută, cel mai redus de la începerea mandatului său în mai 2007, conform unui sondaj al Institutului TNS publicat de Figaro Magazine, informează AFP.

Americanii apreciază mai mult personalitatea lui Barack Obama decât politica sa

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, este considerat ca fiind "şarmant" de mare parte dintre cetăţeni, care sunt însă rezervaţi în privinţa politicii sale, potrivit unui nou sondaj publicat joi, cu 20 de luni înainte de alegerile prezidenţiale din 2012, relatează AFP.

PCRM are cei mai mulţi susţinători, dar Vlad Filat este cel mai popular politician din R.Moldova

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) ar obţine cele mai multe voturi (29 la sută), dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, dar premierul Vlad Filat este cel mai popular politician din această ţară, potrivit unui sondaj CBS-AXA, citat de PRO TV Chişinău.

„Liceenii” – cel mai frumos film de dragoste românesc

"Liceenii", regizat de Nicolae Corjos, prima parte a unei serii de lungmetraje de succes, este cel mai frumos film de dragoste românesc, potrivit rezultatelor unui chestionar online postat pe www.mediafax.ro.

Profitul Erste în România ar fi scăzut anul trecut la 37,8 milioane euro – analişti

Erste Bank (EBS) ar putea raporta, pentru anul trecut, un profit net de 37,8 milioane euro în România, faţă de 73,5 milioane euro în 2009, potrivit unui sondaj efectuat de Reuters în rândul analiştilor financiari.

Petrom ar putea raporta un profit net de 603,8 milioane lei pentru trimestrul patru din 2010

Petrom (SNP) ar putea raporta un profit net de 603,8 milioane lei pentru trimestrul al patrulea al anului trecut, faţă de pierderea de 171 milioane lei din aceeaşi perioadă a lui 2009, potrivit unui sondaj efectuat de Reuters în rândul analiştilor din sectorul financiar.

Sondaj Mediafax.ro: Care este cel mai frumos film de dragoste românesc?

MEDIAFAX.ro îşi invită cititorii să voteze cel mai frumos film de dragoste românesc. Cele cinci propuneri de răspuns pe care vi le oferim se regăsesc în topurile unor critici şi artişti din lumea filmului autohton, precum Irina Margareta Nistor, Tudor Giurgiu şi Mircea Diaconu.

Britney Spears, cea mai apreciată vedetă în cadrul comunităţii gay

Cântăreaţa americană Britney Spears a fost desemnată vedeta care se bucură de cea mai mare apreciere în rândul comunităţii gay, potrivit unui sondaj realizat în cadrul programului Equality Project, implementat de districtul Orange County din statul California, informează femalefirst.co.uk.