sorina matei

OFF/ON THE RECORD, 11 iunie 2023. Invitat, ora 22.00: Alina Mungiu Pippidi

Grevele au dat peste cap planurile guvernanţilor privind rocada în fruntea Executivului.

OFF/ON THE RECORD, 19 martie 2023. Invitat, ora 21.55: Bogdan Manolea, director executiv ApTI

Noua lege Big Brother, legea Securităţii Cibernetice, a fost adoptată fără dezbateri serioase în Parlament şi promulgată recent de preşedintele Klaus Iohannis.

Alina Mungiu Pippidi: „Avem lideri care se pricep la politica europeană? Aceasta este întrebarea. Cât valorează cuvântul lui Bode în Europa, el care este acuzat de plagiat?”

  • „Ei au epurat pe oricine nu este în cercul lor de noi securişti. Noi avem oameni performanţi dar umplem cu ofiţeri acoperiţi şi instituţiile europene. Noi excludem cu desăvârşire mecanismul meritocratic normal. Aşa am fi aflat la timp ce se întâmplă” • „Nu cred că România a avut un „plan B”. Cine a […]

OFF/ON THE RECORD, 2 octombrie 2022. Invitată, ora 21.55: Mădălina Afrăsinie, Judecător Tribunalul Bucureşti

Legile Justiţiei intră în dezbaterea Senatului – cameră decizională – dar în continuare prevederile nemulţumesc magistraţii. Ce probleme sunt în noile legi ale Justiţiei, cât de independenţi sunt judecătorii în România, ce avantaje dar şi ce responsabilităţi sunt în această meserie, dar şi de ce pleacă magistraţii din propriul sistem – afli de la judecătorul […]

Alina Mungiu Pippidi: „O finală la prezidenţiale între Dacian Cioloş şi Mircea Geoană ar însemna nişte alegeri frumoase şi curat euro-atlantice”

„Lucrurile merg prost peste tot. Dincolo de crize, este bine că România are un Guvern stabil. Să nu subestimăm marele avantaj de a avea o majoritate stabilă în Parlament. Criza aceasta nu o poate rezolva aproape niciun Guvern. Autorităţile n-au cum să rezolve cauzele problemelor. În UE nu se pot controla preţurile. Francezii au făcut […]

OFF/ON THE RECORD, 17 iulie 2022. Invitat, ora 22.00: Alina Mungiu Pippidi

Statele europene se confruntă cu o avalanşă de crize economice în timp ce România are în fruntea Guvernului un general de Armată. Cum face faţă guvernarea PNL-PSD-UDMR noilor provocări economice şi cum se descurcă Nicolae Ciucă în fruntea Executivului – afli din analiza Alinei Mungiu Pippidi, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.   Va exista […]

Irineu Darău: „Personal cred că actuala conducere USR trebuie să plece. Se gestionează greşit partidul”

„Eu sper ca USR să nu se rupă. Noi construim alternativa la cei care conduc USR. USR PLUS trebuie reformat. Mi se pare că în USR nu s-a schimbat mai nimic. Mă aşteptam la lucruri mai curajoase. Primarii şi filialele noastre au nevoie de mult sprijin de la centru. Vreau ca în 2024 să avem […]

OFF/ON THE RECORD, duminică, 22 mai 2022. Invitat, ora 21.55: Irineu Darău, senator USR

USR este pe un trend public descendent, cu conducere interimară şi măcinat de lupte interne. Ce se întâmplă cu adevărat în USR, ce-i desparte pe lideri, este sau nu USR în pragul unei rupturi, cum stă partidul în sondaje şi care era de fapt potenţialul lui, afli de la Irineu Darău, senator USR şi lider […]

Georgiana Iorgulescu, Centrul pentru Resurse Juridice: „Dacă în 2022, România nu-şi cunoaşte valorile cele mai mari din domeniul juridic, putem stinge lumina”

„Calitativ, CCR actual a funcţionat mai bine. Deciziile CCR trebuie să fie convingătoare juridic. Cu cât sunt mai multe dosare la CCR, cu atât starea democraţiei este mai mică. CCR s-ar fi băgat mai puţin dacă nu era sesizată atât de mult. La CCR au fost enorm de multe conflicte juridice de natură constituţională. Autorităţile […]

OFF/ON THE RECORD, 10 aprilie 2022. Invitat, ora 22.00: Păun Rohovei, şeful misiunii diplomatice a Ucrainei în România

De mai bine de o lună şi jumătate, Ucraina se luptă singură cu Federaţia Rusă pentru a-şi salva statalitatea şi integritatea teritorială.

Irineu Darău, senator USR: „Tensiunea acum este foarte mare în USR. Mi-ar plăcea să spun că nu există riscul ruperii”

„Suntem clar într-o criză externă. Astăzi USR nu este unde trebuie. Nu am văzut niciun progres notabil în USR. În USR este aceeaşi majoritate în Biroul Naţional de 4 ani şi jumătate. Echipa Ghinea – Barna – Drulă s-a rupt de Dacian Cioloş şi a generat o nouă confruntare. Obiectivul USR trebuie să fie extern, […]

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu a modificat astăzi alături de Bogdan Mateescu, preşedintele interimar contestat al CSM, proiectul de desfiinţare a SIIJ înaintea şedinţei decisive de mâine a CSM

Documente intrate în posesia agenţiei Mediafax şi publicate mai jos arată cum astăzi, preşedintele interimar contestat al CSM, Bogdan Mateescu, de comun acord cu ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a modificat proiectul de desfiinţare a SIIJ, înaintea şedinţei plenului CSM de mâine dimineaţă în care se aşteaptă un vot al magistraţilor de desfiinţare sau nu a […]

Robert Cazanciuc, vicepreşedintele Senatului (PSD): „Statul îşi pierde anticorpii în relaţia cu mediul infracţional. Trebuie făcută o analiză în CSAT”

„Dacă nu se vorbeşte despre corupţie, înseamnă că nu mai există (…) În ultimii 2 ani, România stă mai rău la indicele corupţiei. DNA are dosar cu angajarea de consilieri la Nicuşor Dan. De regulă stânga duce lupta anticorupţie. Categoric că există corupţie în România. Corupţia, fie a devenit mai adâncă, fie s-a sofisticat. Parchetele […]

OFF/ON THE RECORD, 30 ianuarie 2022. Invitat, ora 22.00: Robert Cazanciuc, vicepreşedinte al Senatului României

România rămâne în primele trei cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană, alături de Ungaria şi Bulgaria, potrivit Transparency International. Ce crede PSD despre corupţia din România şi cum a ajuns PSD – care a înfiinţat SIIJ – să voteze pentru desfiinţarea SIIJ, afli de la Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiţiei, fost procuror, actual […]

Allen Coliban, vicepreşedinte USR PLUS: „Un candidat comun la Preşedinţie al PSD – PNL ar fi tragicomic. Coaliţia PNL – PSD va face dificil parcursul candidaţilor la Preşedinţie din partea partidelor Dreptei.”

„Toţi românii înţeleg că este o luptă pe ciolan. Este o criză politică şi una sanitară. Deciziile le orchestrează inclusiv preşedintele României. Atitudinea clasei politice se transpune la nivelul populaţiei. Ideea de relaxare a dus la compromiterea campaniei de vaccinare. Din cauza Guvernului, românii şi-au scăzut interesul pentru vaccinare. (…) În numirea procurorilor, preşedintele a […]

OFF/ON THE RECORD, 14 noiembrie. Invitat, ora 20.00: Allen Coliban, vicepreşedinte USR PLUS

După ieşirea de la guvernare, USR PLUS a rămas în afara deciziilor iar PNL – UDMR negociază un guvern de coaliţie  cu PSD.   Cum gestionează USR înfrângerea, care sunt relaţiile partidului cu preşedintele Klaus Iohannis, cum se vede anul electoral 2024, îţi spune Allen Coliban, vicepreşedinte al USR PLUS.   Despre haosul din Educaţie, […]

AZI, ora 20.00, OFF/ON THE RECORD, cu Sorina Matei, pe Aleph News & Mediafax.ro. Invitat: Toni Neacşu, avocat

Guvernul demis Cîţu a anunţat că vrea să introducă obligativitatea certificatului de vaccinare în mai multe locuri publice.

Irineu Darău, senator, a 3-a cale din USR PLUS: „Dan Barna a fost un element de diviziune în USR în momente esenţiale”

„Şi eu mă întreb ce caut în politică atunci când văd atmosfera. Am început alături de USR în 2016, când eram în diaspora. M-am întors în România în 2019, am lucrat ca informatician în Franţa. M-a interesat întotdeauna Educaţia. De când eram mic urmăream politica. Am plecat în 2011 în străinătate, crezând vă voi sta […]

AZI, ora 20.00, OFF/ON THE RECORD, cu Sorina Matei. Invitat: Irineu Darău, senator USR PLUS

Congresul USR PLUS s-a sfârşit, partidul şi-a ales preşedintele şi structura de conducere, dar problemele din USR PLUS tot nu s-au sfârşit.

AZI, ora 20.00, OFF/ON THE RECORD, cu Sorina Matei, pe Aleph News & Mediafax.ro. Invitat: Csoma Botond, liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor

Coaliţia de guvernare este în derivă, pusă pe hold de Congresele a două partide de dreapta, iar reformele promise în Justiţie nu s-au făcut nici după 9 luni.

Dacian Cioloş, co-preşedinte USR PLUS: „Noi nu cu preşedintele Iohannis am avut probleme, ci cu premierul. Premierul Cîţu are un comportament iresponsabil: se simte singur stăpân pe moşie, face ce vrea el”

„Nu mai există şedinţe de coaliţie. Cu acest prim ministru, nu mai poate fi o coaliţie cu USR PLUS. Noi nu cu preşedintele Iohannis am avut probleme, ci cu premierul Cîţu. Premierul Cîţu a aruncat în aer coaliţia. Noi am făcut coaliţia cu PNL şi UDMR. Premierul era autoritar şi făcea ce vrea, indiferent de […]

Valeriu Stoica, avocat, fost preşedinte PNL: „Dacă suntem puşi în alternativa „să rămână Cîţu chiar dacă moare lumea”, asta înseamnă că o să murim pentru că nu vedem realitatea”

„Am asistat la o dinamitare a coaliţiei parlamentare. Este o idee dezastruoasă să rămână Cîţu chiar dacă piere lumea. În politică şi în viaţă, cel mai grav este să ignori realitatea, să n-o vezi, sau dacă o vezi să n-o recunoşti aşa cum este. Când eşti orb în faţa realităţii, trăieşti într-o lume paralelă, nu […]

AZI, ora 20:00, OFF/ON THE RECORD, cu Sorina Matei. Invitat: Valeriu Stoica, avocat, fost preşedinte PNL, fost ministru al Justiţiei

Coaliţia guvernamentală s-a destructurat înaintea congreselor PNL şi USR PLUS în care se vor alege preşedinţii partidelor.

AZI, ora 20.00, pe Mediafax.ro & Aleph News: OFF/ON THE RECORD, cu Sorina Matei. Invitat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei

Şcoala începe în timpul celui de-al 4-lea val al pandemiei de COVID, tot în scenarii.

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii, la Aleph News, despre problemele lui Cîţu: „Programele care existau în SUA încă din 2000, pe prevenirea alcoolului la volan şi droguri, trebuie să existe şi la noi”

„Cred că este responsabilitatea premierului să vină cu explicaţii care vor reuşi să aducă mai multă claritate la ceea ce s-a întâmplat. Aşa că cred că acolo trebuie insistat, de la dumnealui trebuie să aflăm mai multe date despre istoricul şi ce a fost în urmă cu 20 de ani. Noi, cei de la USR […]

OFF/ON THE RECORD, AZI ora 20.00, pe Aleph News. Invitat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii

România a intrat în valul 4 al pandemiei, iar cei mai afectaţi sunt oamenii nevaccinaţi.

Alina Mungiu Pippidi: „Nu îmi pare rău că l-am sprijinit pe Klaus Iohannis. A fost mediocru şi lipsit de curaj, n-a construit meritocraţia. Regret că n-a făcut mai mult. Indiferent cine triumfă în PNL va face pact cu serviciile secrete”

„Este normal să ai proteste mari pe subiecte sociale. Noi asta nu avem. Societatea civilă este slabă. Sectorul privat ar trebui să aibă societate civilă şi sindicate. La noi, societatea civilă din privat nu este nici la nivelul din 1880. Şi sectorul privat trebuie să aibă societatea lui civilă. La noi nu există înclinare, nu-i […]

MÂINE, ora 20.00, Aleph News, OFF/ON THE RECORD, cu Sorina Matei, invitat Alina Mungiu Pippidi, politolog

Sorina Matei te invită la următoarea ediţie a emisiunii OFF/ON THE RECORD, duminică 8 august, de la ora 20.00, invitat Alina Mungiu Pippidi

OFF/ON THE RECORD, 30 iulie 2021. Invitat, ora 20.00: Ionuţ Moşteanu, liderul grupului parlamentar USR PLUS din Camera Deputaţilor

Coaliţia aflată la putere ia decizii, iar premierul Executivului român nu participă la şedinţele coaliţiei. Asta în timp ce 2 partide din coaliţie sunt mai preocupate de alegerile şi ierarhiile lor de putere interne decât de guvernare.

OFF/ON THE RECORD. Dan Barna: „Categoric, da! Voiculescu face bine. Mă uit la televizor în Guvern cu Vlad şi Cîţu şi nu poţi să nu râzi”

Preşedintele USR, Dan Barna, vicepremier al Guvernului România, declară că Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, este susţinut „fără ezitare” de USR PLUS.   „Îl susţinem (n.r. pe Vlad Voiculescu) fără niciun fel de ezitare. Asta cu cearta este atât de marketing. Pentru că deseori sunt cu Vlad şi cu Florin Cîţu la masă în Guvern, în […]

Proiectul de lege prin care ministrul Justiţiei, Stelian Ion, vrea să desfiinţeze SIIJ întăreşte controlul procurorilor asupra magistraţilor

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion (USR), a trimis în ultima zi a anului 2020, pe 31 decembrie 2020, către Consiliul Superior al Magistraturii, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.   Proiectul transmis de ministrul Stelian Ion redă DNA şi DIICOT competenţa investigării magistraţilor. Astfel, în proiect se prevăd următoarele:   „Cauzele […]

Marius Tucă Show. Renate Weber: Actul de justiţie e diferit de ceea ce trebuie să facă serviciile de informaţie

Despre drepturi şi liberătăţi pe care le avem cu toţii ca simpli cetăţeni al României am vorbit marţi seară la Marius Tucă Show. Învitată a fost Avocatul Poporului, Renate Weber, a cărei sesizare la Curtea Constituţională a României privind două articole din Legea Carantinării – măsura internării obligatorii şi detaşarea personalului medical, paramedical şi auxiliar […]

Marius Tucă Show – Oamenii de afaceri Liviu şi Mihai Popescu şi jurnalista Sorina Matei, în platoul Aleph News

Ediţie specială "Marius Tucă Show", miercuri, 9 septembrie.

COMENTARIU Sorina Matei: ”Carantinarea”, ca luptă politică. Judecătorii pun tunurile pe DSP Giurgiu, prinsă cu minciuna

UPDATE Drept la replică „Marcut Magdalena, angajată a DSP Giurgiu, doresc sa fac urmatoarele precizari: În data de 20.05.2020 am fost înlocuită din funcţia de director executiv al DSP Giurgiu prin Ordin al Ministrului Sănătăţii, cu dl Milos Danila, detaşat de la DSP Caraş Severin.  Din iulie 2020, d-na Micu Claudia, consilier în cadrul DSP […]

Turcan şi Sorina Matei, audiaţi la CNA în cazul interviului cu Băsescu; Iorga: Antena 3 a cenzurat

Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, şi Sorina Matei au fost audiaţi, marţi, la CNA, în cazul refuzului Antenei 3 de a realiza un interviu cu şeful statului, în urma discuţiilor, Narcisa Iorga, membru al CNA, afirmând că în acest caz este evidentă cenzura din partea postului TV.