spital

A fost semnat contractul pentru proiectul tehnic al Complexului Matern-Pediatrie Arad

„Este o zi istorică nu numai pentru Consiliul Judeţean Arad, ci şi pentru întreaga comunitate arădeană, fiindcă ne aflăm, astăzi, în faţa unui pas important pentru proiectul european de 115 milioane de euro care vizează construirea Complexului Matern-Pediatrie. Este cel mai mare proiect din sistemul de sănătate publică din Arad, din anul 1981, atunci când […]

NEWS ALERT Multiple victime după impactul dintre două trenuri în zona Gării Basarab

UPDATE Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că vineri seară, in jurul orei 18:30, un tren privat de călători, care avea plecare din Gara de Nord, de la linia 11, la manevrele de rebrusare a locomotivei (întoarcere pentru schimbare sens de mers) şi apoi de cuplare la garnitură s-a produs tamponarea primului vagon, […]

Noi proiecte pentru tranziţia la energie verde a spitalelor din România

Discuţii despre potenţiale proiecte energetice, dezvoltate în cadrul unor Parteneriate Public Private (PPP-uri) pentru realizarea unui sistem integrat de eficientizare energetică a spitalelor din România au fost purtate în Emiratele Arabe Unite de secretarul de stat Alexandru Rogobete.

Trei spitale din Capitală care nu au generatoare au rămas fără curent. USR cere demiterea lui Rafila

„PSD şi PNL au ratat şansa modernizării reţelelor electrice şi de oxigen din spitale cu fonduri europene, după ce majoritatea banilor disponibili au rămas nefolosiţi. Ministerul Sănătăţii, prin vocea ministrului Rafila, a susţinut că spitalele din subordinea sa vor continua aceste investiţii cu bani europeni, însă, în realitate, niciun proiect în care Ministerul este beneficiar […]

Premieră la Timişoara. Medicii au transformat stomacul unui pacient într-un tub gastric

Pacientul, internat de urgenţă în Secţia de Chirurgie Toracică a Spitalului Victor Babeş, a fost diagnosticat cu o fistulă eso-traheală benignă. Prin această fistulă (o legătură anormală între două structuri ale corpului), mâncarea pe care o ingera pacientul ajungea în plămâni, în loc să ajungă în stomac, provocând infecţii repetate şi dificultăţi respiratorii severe, punându-i […]

Orchestra de cameră a cântat pe ruinele spitalului de copii

Comemorare specială a victimelor produse de atacul rusesc cu rachete asupra spitalului de copii din Kiev, Ucraina.

Managerul Spitalului Clinic CF Nr.2 Bucureşti, plasat sub control judiciar pentru luare de mită

Managerul Spitalului Clinic CF Nr.2 Bucureşti, Bucur Şerban, a primit control judiciar pentru luare de mită şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, a anunţat vineri Direcţia Naţională Anticorupţie.

Ucraina cere Curţii Penale Internaţionale să judece Rusia pentru atacul de la spitalul pentru copii

Spitalulul de copii Okhmatdyt din Kiev este cel mai mare de acest tip din Ucraina. „Este important să arătăm că Rusia însăşi, în acest moment, este un stat criminal”, a spus procurorul general ucrainean Andriy Kostin, potrivit Sky News. Biroul procurorului ICC a declarat că una dintre echipele sale a vizitat spitalul, dar nu a […]

Rivalul maghiar al lui Orban va livra ajutoare spitalului de copii din Kiev, distrus de o rachetă

Rivalul de pe scena politică maghiară al premierului Viktor Orban anunţă că va livra ajutoare spitalului de copii din Kiev, parţial distrus de o rachetă în timpul unui atac al ruşilor asupra capitalei ucrainene.

FT: Tipul de rachetă care a lovit spitalul de copii din Kiev foloseşte componente occidentale; Rusia reuşeşte să evite sancţiunile

Potrivit experţilor şi oficialilor ucraineni, tipul de rachetă rusească ce a distrus un spital pentru copii din Kiev se bazează pe componente de concepţie occidentală, demonstrând succesul Kremlinului în evitarea sancţiunilor.

Investigaţie internă la Azomureş după ce patru muncitori s-au intoxicat cu amoniac

O investigaţie internă este în derulalare la Azomureş, după ce patru muncitori s-au intoxicat cu amoniac şi au ajuns la spital.

Suspiciune de intoxicaţie la o firmă din Mureş: Patru persoane, duse la spital

Pompierii din Mureş au intervenit marţi pe platforma unei firme, după ce au fost sesizaţi cu privire persoane posibil intoxicate cu o substanţă necunoscută. Patru persoane au fost duse la spital.

Modi i-a spus lui Putin că moartea copiilor nevinovaţi este foarte dureroasă

Liderul indian a făcut remarcile în cadrul unei întâlniri televizate. Modi i-a spus lui Putin că moartea copiilor nevinovaţi în război, conflicte sau atacuri terorist este „foarte dureroasă”, potrivit Reuters. El a mai spus că o soluţie la războiul din Ucraina „nu poate fi găsită pe câmpul de luptă… ci prin discuţii”. La rândul său, […]

Ucrainenii au început să reconstruiască spitalul de copii din Kiev

În timp ce salvatorii continuă să caute printre moloz, alte echipe reconstruiesc spitalul din Kiev. La început, sunt înlocuite ferestrele şi circuitele medicale distruse în timpul atacului de luni, potrivit Sky News. Spitalul de Copii Okhmatdyt are 720 de paturi şi este cea mai mare unitate pediatrică din Ucraina. Spitalul tratează peste 20.000 de persoane […]

Consiliul de Securitate ONU se va reuni marţi, după atacul de la Kiev

Este vorba despre o întrunire de urgenţă provocată de atacul asupra spitalului de copii din Ucraina.

Maia Sandu condamnă bombardarea de către Rusia a unui spital pentru copii la Kiev

Preşedintele Republicii Mldova Maia Sandu a condamnat luni bombardarea de către Rusia a unui spital pentru copii care suferă de boli incurabile, din Kiev: „Este un război împotriva copiilor”.

Zelenski: Lumea nu ar trebui să tacă în urma atacurilor ruseşti

Zelenski a declarat că spitalul Ohmatdyt a fost „unul dintre cele mai importante” din Ucraina şi din întreaga Europă. „Rusia nu poate să nu ştie unde zboară rachetele sale şi trebuie să răspundă pe deplin pentru toate crimele sale: împotriva oamenilor, împotriva copiilor, împotriva umanităţii în general”, a declarat preşedintele ucrainean într-o postare pe Telegram. […]

Atacuri ruseşti soldate cu 20 de morţi şi 50 de răniţi în Ucraina

Aproximativ 20 de persoane au fost ucise şi alte 50 sunt rănite după ce Rusia a bombardat Ucraina cu rachete în plină zi, luni dimineaţă, a anunţat Ministerul de Interne al ţării.

Ultimul pacient rănit în explozia de la Dedeman urmează să fie externat

Ultimul pacient rănit în explozia de la Dedeman urmează să fie externat în câteva zile.

Un psiholog de la Spitalul de Psihiatrie Sibiu îmbracă ia şi le cântă pacienţilor în timpul liber

Este trecut de ora 16, iar culoarele lungi şi cu pereţi înalţi se golesc de paşi. Din spatele unei uşi albe răzbate o voce feminină care interpretează o melodie populară. Este despre dor, despre părinţii rămaşi în satul natal, despre fraţi şi copilărie. Este despre noi toţi. Dincolo de uşă, sunt oameni ce-şi caută echilibrul […]

Primul neurostimulator cranian pentru epilepsie a fost testat la un copil din Marea Britanie

Într-un nou studiu medical, Oran Knowlson, un băiat de 13 ani din Somerset, Marea Britanie, a devenit prima persoană din lume care a primit un neurostimulator implantat în craniu pentru a gestiona epilepsia severă, scrie BBC.    Oran, care suferă de sindromul Lennox-Gastaut, o formă debilitantă de epilepsie apărută la vârsta de trei ani, a […]

A treia prelevare de organe la Spitalul Elias din acest an. Şapte pacienţi au beneficiat de transplant

„În noaptea de duminică, 23 iunie, s-a realizat o nouâ intervenţie de prelevare organe şi ţesuturi la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, fiind a treia anul acesta în cadrul acestei unităţi sanitare şi a 41-a la nivel naţional”, a anunţat luni Agenţia Naţională de Transplant. Organele şi ţesuturile au fost prelevate de la o pacientă […]

Prinţesa Anne a Marii Britanii, internată în spital cu răni minore la cap

Prinţesa Anne, sora mai mică a regelui Charles, a suferit răni minore în urma unui incident duminică şi se află în spital ca măsură de precauţie, a anunţat Palatul Buckingham.

Critic popular al preşedintelui din Kazahstan, la spital după ce a fost împuşcat la Kiev

Aydos Sadykoy, care are mulţi urmăritori pe YouTube, este un critic puternic al preşedintelui Tokayev al Kazahstanului. O figură marcantă a opoziţiei din Kazahstan şi un blogger proeminent cu peste 1 milion de abonaţi pe YouTube, el a fost grav rănit într-o tentativă de omor, la Kiev. Aydos Sadykov, căruia i s-a acordat azil în […]

Cei doi pacienţi internaţi la Floreasca după explozia de la Dedeman respiră spontan

Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca după explozia de la Dedeman Botoşani sunt în continuare în stare gravă, dar respiră spontan.

Buzău. Cel puţin 13 oameni, dintre care 11 copii, la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară

Cel puţin 13 oameni, dintre care 11 copii, au ajuns, duminică după-amiază, la spital, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la un camping.

Oi spălate cu o substanţă chimică împotriva scabiei. 5 oameni la spital, peste 50 de oi moarte

Poliţiştii din Piteşti au fost sesizaţi, sâmbătă, că la o fermă de animale din localitatea Moşoaia, mai multe persoane acuză stare de rău, după ce ar fi folosit o substanţă chimică pentru spălarea ovinelor. Au mers acolo poliţişti de investigaţii criminale, ordine publică, dar şi poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş […]

Cei doi pacienţi internaţi la Floreasca după explozia de la Dedeman, în continuare în stare gravă

Potrivit informării transmise sâmbătă de Ministerul Sănătăţii, cei 3 pacienţi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Spiridon din Iaşi sunt stabili. Cei 2 pacienţi internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca) sunt în stare gravă, aceştia necesită în continuare oxigenoterapie cu presiune crescută. Zece pacienţi au fost externaţi de la Spitalul Judeţean […]

Rafila: O reţea de centre de adicţie pentru copii, prioritate a Ministerului Sănatăţii

Realizarea unei reţele de centre de adicţie pentru minori la nivel naţional reprezintă o prioritate a Ministerului Sănatăţii, spune ministrul Alexandru Rafila.

Elev bătut la o şcoală din judeţul Iaşi de către omul de serviciu. Copilul a ajuns la spital

IPJ Iaşi a anunţat, joi, că a fost sesizat marţi de către o femeie, de 44 de ani, că fiul ei de 12 ani a fost victima unei agresiuni, la şcoala din comuna Dumeşti. Pe fondul unor discuţii în contradictoriu cu un bărbat de 61 de ani, copilul ar fi fost lovit. Copilul a primit […]

Războiul din Sudan. Un oraş asediat, cu sute de mii de locuitori, a rămas fără spital

Un oraş asediat din Sudan a rămas fără spital. Unitatea medicală a fost închisă din cauza luptelor din zonă. În oraş se află sute de mii de persoane, localnici şi refugiaţi.

O israeliancă a fost eliberată la timp pentru a-şi putea vedea mama bolnavă în fază terminală

La câteva ore de la salvarea după opt luni de captivitate în Gaza, israelianca Noa Argamani a ajuns la un spital din Tel Aviv pentru a-şi vedea mama bolnavă în fază terminală, potrivit Reuters.

Bucureşti. Bărbat rănit după ce a căzut, în afara secţiei de vot

Un bărbat s-a rănit, duminică, după ce a căzut, în afara unei secţii de vot din Capitală, imediat ce şi-a exprimat opţiunea electorală.

Doi dintre răniţii în urma exploziei din Botoşani sunt încă intubaţi, în stare gravă, la Floreasca

Doi dintre răniţii în urma exploziei produse la un centru comercial din municipiul Botoşani, internaţi la Spitalul Floreasca, sunt încă intubaţi, în stare gravă, a transmis duminică Ministerul Sănătăţii.

Phoenix, mesaj despre starea sănătăţii lui Nicu Covaci, internat din nou în spital

„Nicu Covaci este într-o stare stabilă, aşa cum o ştim de o vreme încoace”, transmite Phoenix, după ce fondatorul trupei a fost internat din nou în spital.

Un militar polonez a murit în urma unui conflict cu un grup de migranţi la graniţa cu Belarus

Un militar polonez a murit după ce a fost înjunghiat de un migrant la graniţa ţării cu Belarus, a anunţat joi armata de la Varşovia.

Intoxicaţii la o şcoală din judeţul Iaşi. 14 elevi au ajuns la spital

„În cazul intoxicaţiilor de la Şcoala Strunga, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a declanşat o anchetă epidemiologică”, a transmis joi instituţia. Conform sursei citate, 4 elevi au prezentat probleme digestive (greţuri, vărsături) şi alergice. Dintre aceştia, cinci au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, urmând ca restul de 9 elevi să fie transportaţi […]

Iaşi: Bombă rusească din al Doilea Război Mondial, găsită pe şantierul Spitalului Regional

O bombă de provenienţă rusească din al Doilea Război Mondial a fost găsit, joi, pe şantierul viitorului Spital Regional de Urgenţă din Iaşi.

Maraton pentru viaţă: Patru prelevări de organe în patru oraşe, în ultimele zile

„Maratonul pentru viaţă a început joi seara, 30 mai, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Datorită efortului colectiv al echipei ATI şi de coordonare a spitalului din Braşov şi cu acordul familiei unei paciente în vârstă de 41 de ani, diagnosticată în moarte cerebrală în urma unui AVC hemoragic, s-au prelevat ficatul, rinichii şi […]

Un nou spital la Tecuci. Lucrările au început, iar investiţia este de 39 de milioane de euro

Un nou spital se construieşte în oraşul Tecuci. Constructorul a dat startul lucrărilor. Investiţia este de 39 de milioane de euro.