spital

CGMB a aprobat construirea primului centru de transplant multi-organ din sud-estul Europei

Consiliul General al Muncipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, joi, construirea primului centru de transplant multi-organ din sud-estul Europei în cadrul Spitalului Clinic „Sfânta Maria”.

Actorul Sebastian Papaiani, internat de urgenţă pe secţia de neurologie de la Spitalul Universitar

Actorul Sebastian Papaiani a fost internat de urgenţă, zilele trecute, pe secţia de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, a confirmat purtătorul de cuvânt al spitalului, Leonard Grecescu, pentru MEDIAFAX, întrucât a suferit un atac cerebral.

Oamenii din Corabia merg zeci de kilometri pentru a face tomografii, deşi spitalul are tomograf nou

Locuitorii oraşului Corabia, situat în sudul judeţului Olt, sunt nevoiţi să parcurgă zeci de kilometri pentru a face tomografii, deşi spitalul din localitate are de câteva luni un nou aparat tomograf, achiziţionat cu fonduri europene, transmite corespondentul MEDIFAX.

Spitalul Militar: Nu am folosit produse Hexi Pharma la cabinetul Administraţiei Prezidenţiale

Serviciul Medical de Urgenţă şi Transport Sanitar (SMUTS) din cadrul Spitalului Militar Central precizează că nu a folosit produse Hexi Pharma la cabinetul dedicat Administraţiei Prezidenţiale.

Sibiu: Şapte persoane au fost rănite într-un accident pe DN 14, circulaţia se desfăşoară alternativ

Şapte persoane au fost rănite într-un accident, luni dimineaţa, pe Drumul Naţional 14, între localităţile Copşa Mică şi Mediaş, traficul desfăşurându-se alternativ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dosar penal după concertul Carla’s Dreams de la Piatra Neamţ, când mai multe persoane s-au simţit rău

Poliţia Neamţ a deschis, sâmbătă, un dosar penal pentru infracţiunile de vătamare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale privind securitatea şi sănatatea în muncă, după ce, vineri seară, mai multor persoane li s-a făcut rău la concertul Carla's Dreams, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ESCAPE MIND: ”La copii să-mprăştii boală” – TOP 3 Muzici, tablouri, filme şi cărţi – GALERIE FOTO, VIDEO

Nu-i aşa că eşti obsedat? Te mai simţi în regulă în spital? Păi, dacă nu ţi-e bine nici când un medic se spală pe mâini, ca să te privească în ochi sau în vintre? Eşti în siguranţă? Uite, aici top 3. Cultura te învaţă, îţi ajută în momente grele. Ştii, totul a pornit de la scandalul HEXI PHARMA.

Şoferul unui microbuz, în stare gravă după ce a fost lovit de trenul Timişoara-Nerău – GALERIE FOTO

Şoferul unui microbuz a ajuns în stare gravă la spital, sâmbătă, după ce maşina în care se afla a fost lovită de un tren Regio Trans care circula pe ruta Timişoara-Nerău, victima fiind proiectată în exteriorul autovehiculului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ISU Neamţ: Patru spectatori aflaţi la concertul Carla’s Dreams au fost transportaţi la spital. „Mai multe persoane (inclusiv copii) care şi-au pierdut cunoştinţa” – VIDEO

Nouă persoane care asistau la concertul Carla's Dreams au avut nevoie de asistenţă medicală după ce li s-a făcut rău, dintre acestea patru fiind transportate la spital, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

DSP Sibiu: 40 de persoane înţepate de căpuşe au ajuns la spital

Patruzeci de persoane au ajuns, în ultima săptămână, la spitale din judeţul Sibiu după ce au fost înţepate de căpuşe, în timp ce de la jumătatea lunii martie până în prezent 221 de sibieni s-au prezentat la urgenţe cu această problemă, potrivit DSP.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, reţinut de DNA pentru luare de mită

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, Danuţ Căpăţînă, a fost reţinut de DNA pentru luare de mită, urmând să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă.

Poliţiştii ridică documente din mai multe spitale din Capitală, în dosarul Hexi Pharma

Echipe de poliţişti ridică, miercuri, documente de la Institutul Victor Babeş, Institutul Oncologic şi de la Spitalul de Arşi din Bucureşti, măsura fiind dispusă de procurorii care instrumentează dosarul Hexi Pharma.

Director Spital de Copii Braşov: Vreau să acţionez în instanţă Hexi Pharma. „Cei din jur îmi spun să stau naibii şi să-mi văd de treabă, să demisionez din funcţie şi să fac doar medicină”

Directorul Spitalului Clinic de Copii Braşov, Liviu Muntean, vrea să acţioneze în instanţă Hexi Pharma şi spune că ia în calcul varianta de a nu se limita doar la această companie, fiind de părere că în scandalul dezinfectantelor poate fi vorba despre "un atentat la siguranţa naţională".

Direcţia de Sănătate Publică Argeş va preleva duminică probe din alimentele consumate de fetiţa cu sindrom hemolitic uremic

Direcţia de Sănătate Publică Argeş a demarat o anchetă în cazul fetiţei din Piteşti care a ajuns vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală cu sindrom hemolitic uremic, dar abia duminică vor putea fi prelevate probe din alimentele consumate de bebeluş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un tânăr de 21 de ani s-a aruncat de la etajul doi al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti

Un tânăr în vârstă de 21 de ani s-a aruncat, sâmbătă, de la geamul salonului Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti unde era internat, dar a supravieţuit căderii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Spitalul de Pediatrie din Sibiu permite accesul mamelor cu copiii în urma petiţiei părinţilor

Spitalul de Pediatrie din Sibiu a anunţat, vineri, că va permite, în urma scandalului care a izbucnit din cauza mamelor care nu puteau fi internate alături de copiii lor în secţia Boli Infecţioase, accesul acestora, iar, pe de altă parte,a anunţat şi demisia a trei persoane, între care medicul şef.

Un muncitor din judeţul Timiş, în stare gravă la spital după ce a căzut în gol cinci metri

Un muncitor care lucra la o casă în construcţie din localitatea Ghiroda, judeţul Timiş, a ajuns în stare gravă la spital, miercuri, după ce a căzut de la o înălţime de aproximativ cinci metri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

23 de persoane, dintre care 21 copii, au făcut toxiinfecţie alimentară la Făgăraş

Numărul persoanelor care au suferit toxiinfecţie alimentară, la Făgăraş, marţi seara, după ce au consumat urdă a ajuns la 23, dintre care 21 sunt copii cu vârste între doi şi 12 ani, aceştia fiind transportaţi cu ambulanţe la spitalul din localitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Spitalul Militar, dezinfectanţi de aproape 300.000 de lei de la Hexi Pharma în 2015

Spitalul Militar are două contracte cu Hexi Pharma, pe 2015, în valoare de aproape 300.000 de lei, pentru dezinfectanţi, potrivit anunţurilor de atribuire de pe SEAP, însă reprezentanţii spitalului spun că nu au folosit dezinfectanţi Hexi pentru suprafeţe şi instrumentar, doar săpun dezinfectant.

Sorin Oprescu, despre Hexi Pharma: Nu exista firma când eram director la Spitalul Universitar

Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei şi fost director al Spitalului Universitar, a declarat, după ce numele său a fost vehiculat în problema dezinfectanţilor din spitale, că nu are nicio legătură cu începuturile firmei Hexi Pharma, în condiţiile în care firma nu exista când conducea spitalul.

Operaţii amânate la Spitalul Alba Iulia după scandalul Hexi Pharma. Managerul ameninţă cu procese

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia, care se află pe lista unităţilor sanitare unde au fost găsite probe neconforme cu dezinfectanţi, a amânat, marţi, mai multe operaţii, iar managerul instituţiei a precizat că îi va acţiona în instanţă pe cei vinovaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şobolani filmaţi în curtea interioară a Spitalului Judeţean Argeş – VIDEO

Un argeşean a filmat, joi seara, cum mai mulţi şobolani se plimbă în curtea interioară a Spitalului Judeţean Argeş, reprezentanţii unităţii spitaliceşti precizând că vor intensifica acţiunile de deratizare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Femeie de 46 de ani, înjunghiată în curtea Aeroportului din Sibiu de către fostul soţ. Bărbatul a fost reţinut

O femeie în vârstă de aproximativ 46 de ani a fost înjunghiată de fostul soţ, miercuri, în curtea Aeroportului Internaţional Sibiu, la câteva minute după ce a aterizat de la Munchen, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marian Vanghelie a fost dus de urgenţă la spital în urma unei crize renale

Marian Vanghelie, primarul suspendat de la Sectorul 5 al Capitalei, a fost transportat, miercuri, de către şoferul său la Spitalul Universitar, după ce a făcut o criză renală, a declarat avocatul său în sala de judecată de la Tribunalul Bucureşti.

Comunitatea internaţională condamnă dur atacurile aeriene care au lovit un spital din Alep

Comunitatea internaţională a reacţionat după ce un spital din oraşul Alep, aflat într-o zonă sub controlul rebelilor sirieni, a fost bombardat, în noaptea de miercuri spre joi, informează Reuters online.

Cel puţin 60 civili morţi, după o serie de bombardamente şi atacuri aeriene în Alep

Cel puţin 60 de civili au murit, în ultimele 24 de ore, în urma bombardamentelor şi raidurilor aeriene care au vizat oraşul Alep, cea mai activă zona de război din Siria după eşecul acordului de încetare a focului şi suspendarea negocierilor de pace de la Geneva, informează agenţia de ştiri Associated Press.

Rudele unor pacienţi decedaţi:Institutul de Transplant Renal Cluj a ascuns un focar de gripă porcină

Rudele unor pacienţi transplantaţi renal au acuzat, joi, conducerea Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca că a muşamalizat existenţa unui focar de gripă porcină care a dus, ulterior, la decesul pacienţilor respectivi în alt spital, iar reprezentanţii unităţii neagă.

Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara îşi continuă activitatea

Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş” din Timişoara, care anunţa că de joi poate asigura doar urgenţele, îşi continuă activitatea, după ce conducerea unităţii medicale a ajuns la o înţelegere temporară cu CJAS Timiş, aceasta asigurând buna funcţionare până în iunie.

Ministerul Sănătăţii verifică compoziţia dezinfectanţilor produşi de Hexi Pharma, folosiţi în spitale

Ministerul Sănătăţii "recoltează probe şi vor fi trimise la laboratoare pentru a verifica dacă concentraţiile înscrise pe etichetă sunt în concordanţă cu conţinutul" în cazul dezinfectanţilor produşi de Hexi Pharma şi folosiţi în spitalele din România.

Cel puţin 20 de civili morţi, după ce un spital a fost bombardat în oraşul sirian Alep

Cel puţin 20 de civili au murit în noaptea de miercuri spre joi în Siria, după ce un spital din oraşul Alep a fost bombardat de forţele guvernamentale, a anunţat Apărarea civilă, citată de Le Figaro online.

O a doua persoană a murit în urma accidentului produs de un călugăr în judeţul Suceava – VIDEO

O a doua persoană a murit în urma accidentului produs, sâmbătă seara, în localitatea Paltinu, de un călugăr din Brodina, în total, în urma coliziunii dintre două maşini rezultând nouă victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cluj: Patru persoane au fost înjunghiate într-un scandal în târgul de maşini

Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, unele prezentând plăgi înţepate prin înjunghiere, în urma unui scandal care a avut loc în târgul de maşini din comuna Gilău, de lângă Cluj-Napoca, una dintre victime fiind în stare gravă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Managerul Spitalului Floreasca a fost demis

Managerul Spitalului Floreasca, Nicuşor Louchi, a fost demis de ministrul Sănătăţii, pentru că Secţia de Arşi nu este complet funcţională.

Medici acuzaţi de malpraxis după ce o femeie a murit la Spitalul Municipal Curtea de Argeş

Fiul unei femei care a murit la Spitalul Municipal Curtea de Argeş îi acuză pe medicii care au avut-o sub observaţie de neglijenţă în serviciu, malpraxis şi lipsă de transparenţă, marţi fiind depusă şi o sesizare la Colegiul Medicilor în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ultimul bebeluş cu SHU va fi externat de la Spitalul „Marie Curie”

Ultimul bebeluş cu sindrom hemolitic- uremic (SHU), internat pe secţia Terapie Intensivă de la Spitalul „Marie Curie” din Capitala, va fi externat marţi, a declarat pentru MEDIAFAX şefa secţiei de Nefrologie, Mihaela Bălgrădean.

Şase copii au fost răniţi într-un accident rutier produs pe DN1, în dreptul localităţii Săftica

Şase copii, cu vârste între şapte şi 13 ani, au fost răniţi uşor într-un accident rutier pe DN1, în dreptul localităţii Săftica, după ce microbuzul în care se aflau a ieşit de pe partea carosabilă şi a lovit un stâlp, informează Inspectoratul de Poliţie Ilfov.

Institutul Cantacuzino a infirmat febra tifoidă la o pacientă care fusese internată la Cluj-Napoca

Institutul Cantacuzino din Bucureşti a infirmat febra tifoidă acută la o pacientă care a fost internată la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca şi care a şi fost externată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Argeş: Candidat PMP internat la spital acuză un angajat al Primăriei că l-a accidentat intenţionat

Candidatul PMP la funcţia de primar al comunei Vultureşti din Argeş, Relu Arsenescu, acuză un angajat al Primăriei că l-a lovit cu maşina şi l-a bătut, la îndemnul edilului suspendat (PSD), a cărui cumnată candidează şi ea, în timp ce bărbatul acuzat, Ion Costea, spune că el a fost cel atacat.

Cluj: Amendă de 3.000 de lei în cazul medicului care ar fi umilit o fată din Covasna

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca a fost amendat, miercuri, cu 2.000 de lei, de CNCD, în cazul adolescentei din Covasna care, internată la unitatea medicală, ar fi fost umilită de un medic pentru că nu vorbea româneşte, iar doctorul respectiv a primit o amendă de 1.000 de lei.

Accident feroviar în Argeş: Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital

Un bărbat de 65 de ani din Argeş a ajuns în stare gravă la spital după ce autoutilitara în care se afla a fost lovită de un tren, miercuri, la o trecere de cale ferată fără bariere, la Câmpulung, transmite corespondentul MEDIAFAX.