spitale

Doi foşti manageri ai Spitalului „Sf. Ioan” din Bucureşti au fost reţinuţi de DNA

Procurorii anticorupţie i-au reţinut, joi, pe Petruţa Lazăr şi Alexandru Ciocâlteu, foşti manageri ai Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Bucureşti, fiind acuzaţi de luare de mită.

Zeci de percheziţii la cabinete medicale într-un dosar penal care vizează 31 de spitale

Peste 20 de percheziţii sunt făcute, marţi, la cabinete medicale din ţară într-un dosar în care sunt vizate 31 de unităţi spitaliceşti, existând suspiciuni, printre altele, că au fost falsificate consimţămintele unor presupuşi voluntari la testarea de medicamente, anunţă Poliţia Română.

Hexi Pharma: Nu am avut niciodată bacterii în dezinfectanţi

Firma Hexi Pharma a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă că nu a avut niciodată bacterii în dezinfectanţi, cum s-a întâmplat în cazul dezinfectanţilor de la Romchim.

Eurostat: Aproape jumătate din decesele din spitalele româneşti puteau fi evitate

Aproape jumătate din decesele care au avut loc în spitalele româneşti, în anul 2013, ar fi putut fi evitate având în vedere evoluţia tehnologică şi cunoştinţele medicale actuale, arată un raport Eurostat, publicat maţi de organismul UE.

Blaga: Nu am primit nicio informare SRI şi nu cred că a primit vreun preşedinte al Senatului

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, miercuri, că nu a primit nicio informare de la SRI cu privire la infecţiile intraspitaliceşti, în calitate de preşedinte al Senatului, funcţie pe care a deţinut-o în perioada 2011-2012, perioadă în care Serviciul ar fi transmis note pe această temă.

Poliţiştii ridică documente din mai multe spitale din Capitală, în dosarul Hexi Pharma

Echipe de poliţişti ridică, miercuri, documente de la Institutul Victor Babeş, Institutul Oncologic şi de la Spitalul de Arşi din Bucureşti, măsura fiind dispusă de procurorii care instrumentează dosarul Hexi Pharma.

Corpul de Control al Guvernului,controale inopinate la spitalele de urgenţă din Craiova şi Tg. Mureş

Corpul de Control al Primului Ministru desfăşoară controale inopinate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş privind modalitatea în care au fost achiziţionaţi de către aceste două unităţi dezinfectanţi produşi de către Hexi Pharma.

Operaţii amânate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. Sunt preluate doar cazurile urgente

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova a decis amânarea tuturor operaţiilor care nu sunt urgente, reprezentanţii instituţiei precizând că aşteaptă o recomandare de la Ministerul Sănătăţii pentru a şti ce să facă în privinţa dezinfectanţilor Hexi Pharma, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministerul Sănătăţii: La cinci spitale din ţară se efectuează numai intervenţiile chirurgicale de urgenţă

Cinci spitale din ţară au amânat operaţiile programate, din cauza crizei dezinfectanţilor, şi vor efectua numai intervenţii chirurgicale de urgenţă, a anunţat, joi, Ministerul Sănătăţii.

Criza de vaccin Hexacima: Mii de bebeluşi nu pot fi imunizaţi deoarece vaccinul nu se găseşte

Vaccinul Hexacima pentru bebeluşi nu se găseşte de câteva săptămâni, în cabinetele medicilor de familie din mai multe judeţe din ţară, au declarat oficiali din Ministerul Sănătăţii pentru MEDIAFAX.

Spitalul Militar, dezinfectanţi de aproape 300.000 de lei de la Hexi Pharma în 2015

Spitalul Militar are două contracte cu Hexi Pharma, pe 2015, în valoare de aproape 300.000 de lei, pentru dezinfectanţi, potrivit anunţurilor de atribuire de pe SEAP, însă reprezentanţii spitalului spun că nu au folosit dezinfectanţi Hexi pentru suprafeţe şi instrumentar, doar săpun dezinfectant.

Operaţii amânate la Spitalul Alba Iulia după scandalul Hexi Pharma. Managerul ameninţă cu procese

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia, care se află pe lista unităţilor sanitare unde au fost găsite probe neconforme cu dezinfectanţi, a amânat, marţi, mai multe operaţii, iar managerul instituţiei a precizat că îi va acţiona în instanţă pe cei vinovaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

SRI: În ultimii cinci ani au fost 100 de informări privind fenomenul infecţiilor din spitale

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a anunţat, luni, că instituţia avea cunoştinţă despre situaţia privind infecţiile intraspitaliceşti, menţionând că a transmis aproximativ o sută de informări în ultimii cinci ani decidenţilor legali.

Spitalul Judeţean Suceava a indisponibilizat din proprie iniţiativă dezinfectanţii de la Hexi Pharma

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava a decis să indisponibilizeze, din proprie iniţiativă, toate produsele dezinfectante avute de la firma Hexi Pharma până se lămureşte situaţia acestora şi face comenzi pentru produse similare de la alţi furnizori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Băsescu: Trebuie controlate cu prioritate spitalele mici, care n-au epidemiolog şi laboratoare

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că trebuie verificate spitalele mici, fără epidemiolog şi laborator, cu prioritate cele închise de Guvernul Boc şi redeschise de PSD, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, fără dezinfectanţi. Tot stocul, ridicat de poliţie

Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc a rămas fără dezinfectanţi după ce tot stocul a fost ridicat de poliţiştii care au descins pentru a lua probe din fiecare produs livrat de Hexi Pharma, unitatea sanitară urmând să cumpere, luni, dezinfectanţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protest faţă de situaţia din sistemul medical. Manifestanţii au cerut demisia ministrului Achimaş – VIDEO

"Voi daţi afară medicii din ţară", "Ruşine", "Colectiv", "Vrem măsuri, nu promisiuni", "Achimaş pe făraş" au strigat protestatarii vineri seara în faţa Guvernului, în semn de protest faţă de situaţia din spitale unde dezinfectanţii sunt diluaţi, informaţie dezvăluită prin anchete de presă.

Ministerul Sănătăţii a decis extinderea anchetei în cazul biocidelor: 133 de teste noi, 8 neconforme

Ministerul Sănătăţii a anunţat, vineri, că a decis extinderea testelor de sanitaţie privind utilizarea tuturor biocidelor folosite în cadrul spitalelor, până în prezent, din cele 133 de teste prelevate din şase judeţe, opt fiind neconforme.

Dîncu: Scandalul dezinfectanţilor trebuie privit ca provocat de erori de sistem. Corupţia din sistemul administrativ nu e o noutate

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, vineri, la Bistriţa, că scandalul dezinfectanţilor trebuie privit ca un scandal provocat din cauza unor erori de sistem şi a precizat că, în sistemul medical, fenomenul corupţiei e unul vechi.

Şef Spital Pneumoftiziologie Cluj: Nu am avut contracte cu Hexi Pharma, apărem din eroare pe lista MS

Directorul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca, Vasile Mureşan, susţine că unitatea medicală pe care o conduce nu are şi nu a avut nici un contract cu Hexi Pharma şi că prezenţa pe lista Ministerului Sănătăţii este „o eroare”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministerul Sănătăţii a publicat lista celor 50 de spitale cu probe neconforme la dezinfectanţi. 9 spitale se află în Capitală

Ministerul Sănătăţii a publicat lista celor 50 de spitale în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme la dezinfectanţi, nouă dintre aceste unităţi fiind din Capitală, acolo unde au fost trataţi şi răniţii din incendiul de la Colectiv.

Ministerul Sănătăţii a cerut DSP-urilor să verifice contractele dintre spitale şi Hexi Pharma

Ministerul Sănătăţii a cerut Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) să verifice, prin intermediul compartimentelor de audit, contractele încheiate de către unităţile sanitare publice din subordinea Ministerului Sănătăţii cu firma Hexi Pharma, conform unui comunicat remis vineri MEDIAFAX.

Preşedintele Alianţei Medicilor din România: „Sunt firme agreate de minister fără de care nu se poate face nicio tranzacţie” – VIDEO

Analizele Ministerului Sănătăţii, care a găsit probleme în doar 5% din probele luate din spitale, ar trebui puse sub semnul întrebării, în sistemul de sănătate românesc neraportarea infecţiilor din spitale fiind o politică, a declarat doctorul Bogdan Tănase, preşedintele Alianţei Medicilor din România, în cadrul unui interviu pentru Gândul, realizat de Clarice Dinu.

Alianţa Medicilor: „Pacienţii nu sunt în siguranţă în spitale”

Rezultatele anchetei Ministerului Sănătăţii privind dezinfectanţii folosiţi în spitale sunt contestate de Alianţa Medicilor(AMR) care susţine că atât cadrele medicale, cât şi pacienţii nu sunt în siguranţă în spitale. „În sistemul de sănătate s-a semnalat o bombă, iar avionul merge mai departe fără ca cineva să-şi pună vreo problemă”, a declarat peşedintele AMR, Bogdan Tănase, informează Gândul.

Ministrul Sănătăţii: Sub 5% din teste au fost neconforme în ceea ce priveşte dezinfectanţii. Folosirea unui produs Hexi Pharma la Institutul Oncologic din Cluj, suspendată

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a anunţat miercuri că din totalul de 3.526 de probe recoltate din spitale, sub 5% au ieşit neconforme, în ceea ce priveşte eficacitatea dezinfectanţilor folosiţi.

PAŞTE 2016: Nouă spitale vor asigura servicii medicale de urgenţă de 1 şi 2 mai, în Bucureşti

Nouă spitale din Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în perioada sărbătorilor de Paşti.

ANALIZĂ: Spitale fără avize de la ISU şi o lege care vizează doar clinicile noi sau modernizate

Zeci de spitale din România funcţionează la ora actuală fără avize din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, legea fiind clară: este nevoie de solicitarea autorizaţiei de securitate în incendiu doar acolo unde se construieşte sau se fac modernizări, începând cu anul 2006.

ANALIZĂ: Legea nu obligă autorităţile care avizează biocidele să le şi testeze compoziţia

Compoziţia produselor biocide folosite pentru dezinfectarea spitalelor din România nu este verficată de nicio instituţie, deoarece legea nu obligă autorităţile să le testeze în laborator.

Iohannis, despre problema dezinfectanţilor: E clar că unii nu şi-au făcut datoria

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, întrebat dacă a discutat cu ministrul Sănătăţii despre problema dezinfectanţilor din spitale, că este clar că unii nu şi-au făcut datoria, precizând că se va face o analiză şi vor fi trase concluziile care se impun.

Ministerului Sănătăţii: Trei spitale au fost închise în urma controalelor şi au fost date 578 de amenzi

Trei spitale din Bucureşţi şi Bacău au fost închise din cauza neregulilor, ca urmare a controalelor privind infecţiile nosocmiale, în România fiind doar 113 epidemiologi, se arată, marţi, într-un raport al Ministerului Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii a lansat Planul Strategic de Prevenire şi Combatere a Infecţiilor Nosocomiale

Ministerul Sănătăţii a lansat, marţi, Planul Strategic de Prevenire şi Combatere a Infecţiilor Nosocomiale 2016 – 2018, care include şi măsuri în privinţa prevenţiei infecţiilor, reducerea incidenţei, dar şi monitorizarea şi creşterea capacităţii de diagnostic a infecţiilor nosocomiale.

Parchetul General s-a autosesizat în cazul dezinfectanţilor diluaţi din spitale

Parchetul General s-a autosesizat în cazul dezinfectanţilor diluaţi din spitale, după ancheta jurnaliştilor de la Gazeta Sporturilor despre soluţiile folosite în spitale la dezinfecţie, soluţii care ar fi diluate.

Gorghiu: Îi cerem premierului să sesizeze Corpul de control cu privire la dezinfectanţii din spitale

PNL îi cere premierului Dacian Cioloş să sesizeze Corpul de control cu privire la dezinfectanţii distribuiţi în spitale, care nu îndeplinesc concentraţiile prevăzute de lege, a declarat, luni, copreşedintele PNL Alina Gorghiu.

ISU Alba: Niciun spital din judeţ nu are autorizaţie de securitate la incendiu

Niciunul din cele nouă spitale din judeţul Alba nu are autorizaţie de securitate la incendiu, dar unităţile nu pot fi amendate pentru acest lucru, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, lt. col. Florin Zecheru, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Achimaş-Cadariu: Miercuri se lansează planul integrat naţional comprehensiv de control al cancerului

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a anunţat, sâmbătă, că săptămâna viitoare se va lansa planul integrat naţional comprehensiv de control al cancerului, în prezenţa premierului Dacian Cioloş şi a reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate a Comisiei Europene.

Ministerul Sănătăţii anunţă că transplanturile pulmonare vor fi reluate

Transplantul pulmonar va fi reluat în scurt timp, urmare a demersurilor Ministerului Sănătăţii, prin semnarea scrisorii de intenţie între Agenţia Naţională de Transplant şi Eurotransplant, organizaţia europeană de profil, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

Guvernul: Corpul de control are discuţii „de documentare” cu spitalele implicate în cazul Colectiv

Corpul de control al premierului are întâlniri "de documentare" şi "nu de control" cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi ai spitalelor în care au fost internate victimele incendiului din clubul Colectiv, precizează Guvernul.

Corpul de control al premierului efectuează un control pe tema infecţiilor nosocomiale, fără a fi vizat un spital anume

Corpul de control al prim-ministrului şi cel al Ministerului Sănătăţii au început o acţiune de control pe tema infecţiilor nosocomiale, fără a fi vizat un spital anume, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

DSP Sibiu lansează alerta epidemiologică pentru boala Lyme

Direcţia de Sănătate Publică Sibiu a lansat, luni, alerta epidemiologică pentru boala Lyme, numită şi borelioză, după ce, în 2015, numărul persoanelor care au fost înţepate de căpuşă s-a dublat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cazul îmbolnăvirilor suspecte din Argeş, departe de a fi rezolvat. Alţi nouă copii cu probleme digestive, internaţi în spitalele din judeţ

Nouă copii cu probleme digestive au fost internaţi, de duminică până luni, în spitalele din judeţul Argeş, astfel că acum sunt în îngrijirea medicilor argeşeni 33 de copii, transmite corepsondentul MEDIAFAX.