sportivi

Kievul va sancţiona federaţiile sportive care vor concura împotriva Rusiei şi Belarusului

Guvernul ucrainean a adoptat miercuri în mod oficial o rezoluţie prin care sancţionează federaţiile naţionale ai căror sportivi participă la competiţii în care sunt implicate Rusia şi Belarus.

Preşedintele Ucrainei sancţionează peste 80 de sportivi ruşi, inclusiv campioni olimpici

Peste 80 de sportivi ruşi şi reprezentanţi ai unor organizaţii sportive au fost sancţionaţi de preşedintele ucrainean Volodymyr Zelenskyy, relatează insidethegame.

David Popovici şi Daria Măriuca Silişteanu, cei mai valoroşi sportivi la Naţionalele de Înot

Sportivii David Popovici şi Daria Măriuca Silişteanu au primit trofeele pentru cele mai bune performanţe înregistrate la Campionatul Naţional de la Otopeni, informează Academia de Înot Dinamo.

Wimbledon îi bagă din nou în joc pe sportivii ruşi şi bieloruşi

Pas în spate făcut de organizatorii de la Wimbledon, care, anul acesta - contrar celor stabilite pentru ediţia din 2022 - îi va include la tragerea la sorţi şi tenismeni ruşi şi bieloruşi.

Kremlinul consideră că regulile CIO privind participarea echivalează cu o discriminare

Kremlinul a declarat astăzi că criteriile anunţate de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), menite să permită sportivilor ruşi şi bieloruşi să participe la competiţiile internaţionale, conţin "elemente de tratament discriminatoriu", relatează Reuters.

CIO nu renunţă la planurile de a permite sportivilor ruşi să revină în competiţii

Thomas Bach, şeful Comitetului Internaţional Olimpic, a anunţat marţi că nu a renunţat planurile de a permite sportivilor ruşi şi belaruşi să revină în competiţiile oficiale în calitate de participanţi neutri.

Întâlnire istorică. FC Barcelona i-a reunit pe toţi căpitanii

Un total de 199 de sportivi, toţi căpitanii echipelor din cele cinci sporturi profesioniste de la FC Barcelona, s-au reunit luni, la Auditori 1899, pentru prima întâlnire din istorie între căpitanii diferitelor echipe de la club.

Letonia privează sportivii de fonduri de stat din cauza participării la competiţii alături de ruşi

Comitetul Olimpic Leton (LOK) a oprit finanţarea de stat pentru cinci sportivi, printre care jucătoarea de tenis Jeļena Ostapenko şi cicliştii Tom Skujiņš şi şi Kristas Neiland, ca pedeapsă pentru participarea lor la competiţii care au inclus concurenţi din Rusia şi Belarus.

Ruşii se pregătesc să participe la Jocurile Asiatice

Sportivii din Rusia susţin că au fost invitaţi să participe la Jocurile Asiatice din acest an ceea ce le-ar putea deschide calea pentru calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor. Ucraina, România şi alte numeroase ţări au anunţat că se opun şi unele ameninţă cu boicotarea JO Paris 2024.

Jocurile Olimpice Paris 2024: ţările nordice susţin interzicerea sportivilor ruşi

Naţiunile nordice se alătură apelurilor internaţionale pentru menţinerea interdicţiei impuse sportivilor ruşi şi bieloruşi privind participarea la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Ce fel de bere poţi bea înainte şi după ce faci sport

Potrivit unor oameni de ştiinţă, există un tip de bere pe care chiar şi sportivii îl pot bea, înainte şi după antrenament.

Ţările baltice şi Polonia cer interzicerea sportivilor ruşi de la evenimentele sportive

Ţările Baltice şi Polonia se alătură apelurilor pentru interzicerea ruşilor de la evenimentele sportive. Solicitarea apare după ce Comitetul Olimpic a anunţat că ia în considerare o modalitate prin care sportivii din Rusia şi Belarus să poată participa la Jocurile Olimpice de la Paris.

Uniunea Asiatică de Tenis de Masă le oferă ruşilor şansa de a se califica la Paris 2024

Sportivilor ruşi li s-a oferit posibilitatea de a se califica la Jocurile Olimpice de anul viitor, prin intermediul unei competiţii organizate de Uniunea Asiatică de Tenis de Masă, relatează insidethegames.

18 sportivi vor reprezenta România la Festivalul Olimpic al Tineretului European, în Italia

România va fi reprezentată la Festivalul Olimpic al Tineretului European, care se va desfăşura între 21 şi 28 ianuarie în Italia, de 18 sportivi.

BEAR COMPLEX, event by CrossFit Timişoara

BEAR COMPLEX, event by CrossFit Timişoara

Campionatului European de Unifight: România a ocupat locurile 3 pe podium

La încheierea Campionatului European de Unifight, România a ocupat locurile 3 pe podium (medalie de bronz) cu doar 3 sportivi din lotul iniţial prevăzut (12 luptători, juniori şi seniori): PANAIT Alexandru (85 kg), DINCĂ Alberto Marius (95 kg)  DINCĂ Cosmin Alexandru (+95 kg) Într-o competiţie la care au participat 12 ţări (participare redusă din cauza […]

Ce este Roxadustatul, substanţa interzisă pentru sportivi

Evrenzo este printre singurele medicamente care conţin substanţa activă ROXADUSTAT.

Şedinţa la care Rusia va sta la masă cu restul lumii

Rusia a informat că va merge la reuniunea comitetelor olimpice de la Seul.

Federaţia britanică de canotaj cere crearea unei categorii „deschise” pentru sportivii transsexuali

Preşedintele British Rowing (federaţia britanică de canotaj) a cerut organismului de conducere mondial al sportului să urmeze exemplul nataţiei şi să creeze o categorie „deschisă" pentru sportivii transsexuali, relatează Reuters.

Preşedintele Comitetului Olimpic Rus: „Sportivii ruşi ar trebui să fie onoraţi să lupte în război”

Preşedintele Comitetului Olimpic Rus, Stanislav Pozdnyakov, a declarat că sportivii ţării sale ar trebui să fie onoraţi să lupte în războiul din Ucraina, după ce Vladimir Putin a ordonat mobilizarea parţială a trupelor.

Comitetul Internaţional Olimpic analizează posibilitatea ca sportivii ruşi să fie reprimiţi în competiţii

Sportivii ruşi care au fost interzişi de la evenimentele internaţionale din cauza războiului dintre această ţară şi Ucraina ar putea fi în curând primiţi înapoi în competiţii, a declarat joi şeful Comitetului Olimpic şi Paralimpic al Statelor Unite (USOPC).

Un judecător a blocat directivele administraţiei Biden în privinţa sportivilor transgender

Judecătorul Charles Atchley Jr. din Tennessee a decis că directivele administraţiei Biden privind participarea sportivilor transgender la sporturile fetelor şi accesul acestora la băi ar face imposibil ca unele state să îşi pună în aplicare propriile legi. O coaliţie formată din 20 de procurori republicani au intentat proces anul trecut împotriva guvernului federal, deoarece directivele […]

Amprenta războiului asupra sportului ucrainean: antrenorul echipei din Harkov, ucis de un obuz

Tinerii fotbalişti din oraşul Harkov sunt îndureraţi de moartea antrenorului lor, ucis de un obuz rusesc săptămâna trecută, într-un incident care evidenţiază preţul greu pe care războiul îl impune în toate domeniile societăţii ucrainene, inclusiv în sport.

Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a sportivilor Invinctus România

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul de decorare a sportivilor Invinctus România, „în semn de apreciere a rezultatelor obţinute la evenimentul competiţional , pentru talentul, dăruirea şi profesionalismul dovedite în promovarea imaginii Armatei României”.

Fostul boxer ucrainean Wladimir Klitschko cere CIO interzicerea sportivilor ruşi

Fostul boxer ucrainean Wladimir Klitschko, fost campion mondial la categoria grea la box, a cerut Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) să interzică sportivii ruşi, în urma invaziei ruseşti în ţara sa natală.

Sportivii din Rusia şi Belarus nu pot participa la Jocurile Paralimpice de iarnă din 2022

Într-o declaraţie emisă joi, IPC a scris că „situaţia din satele sportivilor” a devenit „de nesuportat”, informează BBC Sport. Jocurile Paralimpice de iarnă încep sâmbătă, iar ceremonia de deschidere va avea loc vineri. „Credem cu tărie că sportul şi politica nu ar trebui să se amestece”, a declarat Preşedintele IPC, Andrew Parsons. „Cu toate acestea, […]

China este acuzată că nu respectă drepturile omului în cazul sportivilor izolaţi din cauza COVID

Este vorba despre sportivii care participă la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing.

Cu un GPS şi cu o eşarfă ascunsă în slip au reuşit doi sportivi paralimpici afgani să fugă de talibani şi să ajungă la Tokyo

Drapelul afgan a fluturat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpicelor de la Tokyo, dar nu se ştia dacă cei doi sportivi din ţară vor ajunge vreodată la destinaţie. Având în vedere frământările de la aeroportul din Kabul, nimeni nu ar fi pariat că Zakia Khudadadi, în vârstă de 22 de ani, care concurează în […]

Începe Cupa Continentală de sărituri cu schiurile la Râşnov. Participă sportivi din 20 de ţări

Cupa Continentală se desfăşoară la Complexul Olimpic de Sărituri cu Schiurile de pe Valea Cărbunării. Participă peste o sută de sportivi din 20 ţări. Este a treia ediţie a evenimentului inclus în calendarul competiţional al Federaţiei Internaţionale de Ski şi organizat de Federaţia Română de Schi Biatlon şi Primăria oraşului Râşnov. În cadrul competiţiei sunt […]

Un caiac cu sportivi a fost lovit de o barcă de agrement plină cu turişti. A fost dechis dosar penal

UPDATE. A fost deschis un dosar penal după ce o ambarcaţiune de agrement a lovit, marţi, un caiac în care se aflau patru sportivi care se antrenau pe Dunăre, în zona Orşova, potrivit Poliţiei Mehedinţi. „Poliţiştii Postului Transporturi Navale Orşova, în colaborare cu Căpitănia Orşova, au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare […]

Team România a depus jurământul pentru participarea la Jocurile Olimpice Tokyo 2020

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a prezentat duminică Team România, într-o transmisiune a postului TV naţional realizată din cele patru bule olimpice de izolare sanitară de la Complexul Olimpic Sydney 2000, Centrul Naţional Snagov, Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia şi Olimpic din Poiana Braşov.

Pe cine înţeapă ţânţarii. Insectele preferă sportivii, băutorii de bere şi culoarea neagră

Până şi ţânţarii au propriile lor gusturi. Nu este adevărat că toţi înţeapă necondiţionat. Cu certitudine, îşi aleg victimele cu mare atenţie, dintr-o serie de motive care sunt pe alocuri de neînţeles pentru oamenii obişnuiţi, dar care au în spate argumente ştiinţifice. O culoare anume, un miros special, chiar şi o anumită temperatură a corpului […]

Maratonul morţii are şi eroi. Un cioban a salvat 6 oameni de soarta tragică de care au avut parte 21 de participanţi

21 de sportivi şi-au pierdut viaţa în timpul unui ultamaraton montan în China din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Maratonul morţii a provocat indignare în rândul oamenilor dar a adus şi laude pentru Zhu Keimag, un cioban care a salvat viaţa a şase participanţi, relatează Yahoo News. Cursa montană de 100 de kilometri din nord-vestul provinciei Gansu […]

FOTO Temperaturi scăzute, grindină şi vânt la un ultramaraton în China. 21 de sportivi au murit îngheţaţi

Un număr de 21 de sportivi chinezi au murit îngheţaţi, sâmbătă, după ce traseul pe care alergau a fost lovit brusc de ger, grindină şi temperaturi scăzute, în cadrul unui ultramaraton de 100 de kilometri, într-o zonă muntoasă din nord-vestul Chinei. Ultramaratonul a pornit dintr-o zonă turistică, lângă Yellow River, în oraşul Baiyin. Traseul purta […]

Măsuri de relaxare în domeniul sportului. Stadioanele şi sălile de sport vor putea fi ocupate în proporţie de 25 la sută

Ordinul comun al Ministerului Sportului şi Ministerului Sănătăţii care prevede măsurile de relaxare din domeniul sportului a fost aprobat şi trimis spre publicare la Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare la data publicării.

România a calificat până acum 66 de sportivi la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Sporturile care trimit tricolori la competiţia niponă sunt înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică artistică, baschet 3×3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă, box şi scrimă. Din cele 13 discipline, România are 66 de sportivi calificaţi, dar procesul pentru obţinerea preţioaselor bilete nu s-a încheiat. Jocurile Olimpice din 2020 trebuiau să înceapă pe 24 […]

Doar 2 medalii pentru România în ziua de slalom, la FIS Children Trophy

Schiorii români au câştigat 2 medalii de argint, în ultima zi de concurs la cea de a patra ediţie a FIS Children Trophy la schi alpin ce s-a desfăşurat miercuri şi joi la Poiana Braşov.

Novak: Sportivii din loturile naţionale şi olimpice şi cei calificaţi la JO, vaccinaţi în etapa doi

Ministerul Tineretului şi Sportului a anunţat miercuri că sportivii din loturile naţionale şi olimpice, precum şi cei calificaţi individual la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar şi membrii staff-ului acestora vor fi cuprinşi în a doua etapă a campaniei de vaccinare.

Ministrul Sporturilor îi ia apărarea lui Marius Şumudică şi spune că nu va accepta discriminarea pentru niciun sportiv din România

Ministrul Sporturilor, Eduard Novak, a scris pe Facebook că zilnic primeşte, pe diverse canale de comunicare, mesaje de la sportivi, cluburi sau federaţii în legătură cu situaţii injuste, de discriminare a sportivilor. Unele dintre ele sunt simple relatări, iar cele mai multe nu sunt transmise pe cale oficială, precizează ministrul. „Nu voi accepta discriminarea pentru […]

Top 10 cei mai buni sportivi ai României în 2020. Printre cei premiaţi se află şi ministrul Sporturilor

Ministrul Sporturilor, Carol Eduard Novak, apare în topul celor mai buni sportivi români din anul 2020 realizat de Asociaţia Presei Sportive. Novak este pe locul 9 după ce pe parcursul anului a obţinut mai multe medalii la competiţiile de paraciclism. Alături de Novak în topul condus de gimnasta Larisa Iordache şi tenismena Sioman Halep mai […]