state membre

Angel Tîlvăr a participat la reuniunea miniştrilor apărării din statele membre NATO

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a participat joi la Reuniunea miniştrilor apărării NATO de la Bruxelles, unde s-au discutat măsuri de consolidare a securităţii şi sprijin pentru Ucraina, anunţă MApN.

Sondaj: Emoţii la nivel mondial. Cine este entuziasmat şi cine se teme de a doua preşedinţie Trump

Cetăţenii din ţările aliate tradiţionale ale SUA, precum Marea Britanie, Coreea de Sud şi statele membre ale UE, exprimă îndoieli mai mari cu privire la viitorul unei administraţii Trump, comparativ cu restul lumii, potrivit unui nou sondaj global citat de Euronews. Sondajul a fost realizat pentru Consiliul European pentru Relaţii Externe şi arată că aliaţii […]

România sprijină alte state membre UE în operaţiunile de evacuare medicală din Fâşia Gaza

Ministerul Afacerilor Externe, în strânsă colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii ale statului român şi în coordonare cu structurile dedicate ale Comisiei Europene, a participat miercuri, la operaţiunea de evacuare din Fâşia Gaza a cinci pacienţi pediatrici, însoţiţi de 13 membri de familie, care vor fi transportaţi […]

BMW cere Germaniei să voteze împotriva tarifelor UE pentru vehiculele electrice produse în China

„Tarifele suplimentare dăunează companiilor active la nivel global din această ţară şi ar putea provoca o dispută comercială din care nimeni nu câştigă”, a transmis miercuri directorul general al BMW, Oliver Zipse. „Prin urmare, guvernul german ar trebui să adopte o poziţie clară”. Statele membre ale UE se pregătesc să voteze vineri cu privire la […]

BNS: Portofoliul de comisar atribuit României, o alegere politică discutabilă

Portofoliul de comisar european atribuit României arată mai degrabă a compromis politic, o alegere politică discutabilă, mai puţin ca o selecţie şi o alocare profesionistă de resurse umane propuse de statele membre în cadrul Comisiei, arată BNS.

Gorghiu, la întâlnirea miniştrilor europeni ai justiţiei: Liderii ruşi trebuie aduşi în faţa justiţiei

„Obiectivul Europei rămâne tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru crimele din Ucraina. Liderii ruşi trebuie aduşi în faţa justiţiei”, susţine Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, care a participat joi la Conferinţa informală a miniştrilor justiţiei din statele membre ale CE, la Vilnius.

Raport: UE este mai bine pregătită să facă faţă provocărilor legate de statul de drept

UE este mai bine pregătită să facă faţă provocărilor legate de statul de drept, potrivit raportului din 2024 privind statul de drept, publicat miercuri de Comisia Europeană.

Alegeri Europarlamentare 2024: Ce votăm şi cum funcţionează Parlamentul European?

Ce votăm la Alegerile Europarlamentare 2024? Alegerile europarlamentare din 2024 vor avea loc în toate statele membre ale Uniunii Europene (UE), inclusiv în România. În cadrul alegerilor europarlamentare, organizate o dată la cinci ani, cetăţenii UE îşi exercită dreptul democratic de a alege membrii Parlamentului European, cunoscuţi ca europarlamentari. Parlamentul European (PE) joacă un rol […]

Alegerile europarlamentare au început oficial în UE, în Olanda. Când votează celelalte state membre

Olanda este prima ţară care deschide, oficial, alegerile europarlamentare din acest an, programate să aibă loc în toate statele membre UE în perioada 6-9 iunie. Naţionaliştii conduşi de olandezul Geert Wilders se îndreaptă spre un nou rezultat bun. Un sondaj de opinie la nivel naţional publicat în ajunul votului a plasat Partidul Libertăţii (PVV), partidul […]

Rusia a pus ochii pe Marea Baltică

Rusia a retras un proiect controversat de lege prin care modifica unilateral frontiera maritimă din Marea Baltică şi afecta graniţele mai multor state membre NATO. O sursă militaro-diplomatică a declarat pentru Tass că „Moscova nu intenţionează să-şi modifice frontiera maritimă în Marea Baltică, nici zona sa economică exclusivă sau platoul continental”.

Ciolacu: NATO oferă cadrul unei cooperări politico-militare în scop strict defensiv

NATO oferă cadrul unei cooperări politico-militare în scop strict defensiv împotriva ameninţărilor de orice natură, afirmă premierul Marcel Ciolacu, în mesajul transmis cu ocazia aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice.

Luminiţa Odobescu participă miercuri şi joi la reuniunea miniştrilor de externe din ţările NATO

Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu participă, miercuri şi joi, la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre NATO, desfăşurată la Bruxelles.

România şi Bulgaria au devenit state membre ale spaţiului Air Schengen. Ce schimbări apar la aeroporturi şi ce trebuie să ştiţi

Ce trebuie să ştiţi despre intrarea în Schengen Începând cu data de 31 martie vor fi ridicate controalele de frontieră pentru cetăţenii statelor Schengen, controalele la frontierele aeriene şi maritime se elimină, iar persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre Schengen fără a fi supuse controalelor de frontieră, tranasmite Poliţia de […]

Ursula von der Leyen: Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime

Comisia Europeană salută cu entuziasm această realizare, o concretizare a deciziei istorice a Consiliului din decembrie 2023. „Ziua de mâine marchează o dată importantă: Bulgaria şi România se alătură familiei Schengen. Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime. Acesta este un mare succes pentru ambele ţări. Şi un moment istoric pentru spaţiul Schengen […]

Eurostat: România se află pe poziţia 21 din cele 27 de state membre UE la valoarea PIB per capita

România se află pe pozitia 21 din cele 27 de state membre UE în ceea ce priveşte Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor exprimat prin puterea de cumpărare, respectiv 22% sub media UE, depăşind Ungaria, Croatia, Slovacia, Letonia, Grecia şi Bulgaria, potrivit datelor Eurostat.

Ministrul de externe al Letoniei: NATO nu ar trebui să-l numească pe Rutte fără o discuţie anterioară mai amplă

NATO nu ar trebui să îl numească pe premierul olandez, Mark Rutte, în funcţia de secretar general al Alianţei, fără a exista discuţii ample despre viitoarele provocări ale alianţei, a declarat ministrul leton de externe, relatează The Guardian.

UE se îndreaptă spre utilizarea profitului de 27 de miliarde de euro din activele ruseşti îngheţate pentru Ucraina

Liderii UE vor propune un proiect care prevede ca profitul de 27 de miliarde de euro generat de activele de stat ruseşti îngheţate în Europa să fie utilizat la finanţarea efortului de război din Ucraina, relatează The Guardian.

Comisia Europeană propune un pachet de 1,5 miliarde de euro pentru industria de apărare comună

Comisia Europeană a propus, marţi, un pachet pentru industria de apărare în valoare de 1,5 miliarde de euro, care ar urma să fie finanţat din bugetul Uniunii Europene pentru perioada cuprinsă între 2025 şi 2027, informează Reuters.

Discuţii pentru descurajare şi apărare în contextul războiului, la reuniunea ministerială a NATO

În zilele de 14 şi 15 februarie s-a desfăşurat, la Bruxelles, Reuniunea miniştrilor aliaţi ai apărării din statele membre ale NATO şi Reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina (Ukraine Defense Contact Group).

G7 pare că se „apropie” de confiscarea a 300 mld dolari din activele ruseşti pentru Ucraina

Statele membre ale Grupului celor Şapte şi-au intensificat eforturile pentru a ajunge la un acord privind direcţionarea către Ucraina a unei părţi din cele 300 de miliarde de dolari din active ale băncii centrale ruseşti, relatează sâmbătă Financial Times.

UE vrea să înăsprescă sancţiunile împotriva Rusiei, dar un grup de state membre face presiuni pentru a dilua nou pachet

Un grup de state membre face presiuni pentru a dilua propunerile Uniunii Europene menite să limiteze eludarea sancţiunilor impuse Rusiei prin intermediul unor ţări terţe, potrivit unor persoane familiare cu această chestiune, citate de Bloomberg Europa.

Raport UE: Aproape 400 000 de decese în Europa în 2021, atribuite aerului murdar

Un raport al Uniunii Europene a dezvăluit vineri că aproape 400 000 de decese din Europa în 2021 au fost legate de trei poluanţi principali ai aerului, iar unele ar fi putut fi evitate dacă nivelurile de poluanţi ar fi fost reduse la recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), scrie Reuters. Agenţia Europeană de Mediu […]

Bogdan Aurescu votat judecător al Curţii Internaţionale de Justiţie a ONU. Zelenski: Pentru prima dată în istoria ONU, statele membre au refuzat Rusiei dreptul de a administra justiţia în numele lor la CIJ

​Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis, joi seară pe platforma de socializare X, felicitări candidaţiilor aleşi pentru Curtea Internaţională de Justiţie. Liderul ucrainean a spus că pentru prima dată în istoria ONU, „statele membre au refuzat Rusiei dreptul de a administra justiţia în numele lor la Curtea Internaţională de Justiţie”.

Ungaria susţine că UE nu ar trebui să înceapă discuţiile de aderare cu Ucraina

Ungaria consideră că UE nu ar trebui să înceapă discuţiile de aderare cu Ucraina şi că ar trebui să-i ofere un „parteneriat privilegiat", potrivit Sky News.

Uniunea Europeană introduce reguli mai stricte privind publicitatea politică vizată pentru platformele digitale

Într-un pas semnificativ de a îmbunătăţi transparenţa şi responsabilitatea în publicitatea politică vizată pe platformele digitale, Uniunea Europeana (UE) a aprobat noi reguli care vor obliga marile companii tech să eticheteze clar astfel de anunţuri, dezvăluind cine le-a finanţat, alegerile vizate precum şi sumele cheltuite. Decizia, luată luni prin consens între statele membre ale UE […]

Ursula von der Leyen, în cel mai important discurs al anului: Statele membre să se pregătească pentru o Uniune Europeană extinsă / UE ar putea avea 36 sau 37 de state membre

Uniunea Europeană trebuie să se pregătească imediat pentru schimbările radicale necesare pentru ca Ucraina şi alte ţări să devină membre ale blocului, a declarat Ursula von der Leyen.

Acord de principiu al statelor UE pentru înăsprirea reglementărilor în materie de imigraţie

Ţările Uniunii Europene au ajuns la un acord de principiu pentru înăsprirea reglementărilor în materie de imigraţie extracomunitară, pe fondul disputelor privind asumarea responsabilităţilor în acceptarea imigranţilor clandestini şi a solicitanţilor de azil.

Lege pentru participarea României la schimbul de date cu statele membre ale Spaţiului Schengen

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen, care prevede, printre altele, extinderea dreptului de acces la Sistemul Informatic Naţional de Semnalări pentru mai multe autorităţi naţionale.

Comisia Europeană: Plăţi de peste 150 de miliarde de euro prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă

Plăţile efectuate de Comisia Europeană până acum în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă depăşesc 150 de miliarde de euro.

Comisia solicită României să respecte Directiva privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor

Comisia Europeană solicită României şi altor 11 state membre să respecte Directiva privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor şi a exploatării sexuale a copiilor.

Aproape toate statele din UE au crescut salariile minime pe economie în 2023 din cauza inflaţiei

Aproape toate statele membre ale UE au crescut salariile minime pe economie în 2023 din cauza inflaţiei, arată datele de la Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă (Eurofound), scrie Ziarul Financiar.

Libera circulaţie a lucrătorilor: procedurile privind dreptul comunitar, încălcate de două treimi din statele membre, printre care şi România

Este vorba despre un principiu fundamental al UE, consacrat la articolul 45 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii.

Cheltuielile europene pentru apărare trec în acest an, pentru prima dată, de 200 de miliarde euro

În 2021, cheltuielile europene totale pentru apărare s-au situat la un nou nivel record de 214 miliarde euro, marcând o nouă creştere de 6 % faţă de 2020 şi al şaptelea an de creştere consecutivă, arată raportul anual al Agenţiei Europene de Apărare (AEA).

Reprezentanţi de rang înalt din 9 ţări UE discută la Bucureşti despre crizele de migraţie suprapuse

Lucrările Conferinţei Ministeriale a Forumului Salzburg încep marţi la Bucureşti, iar reprezentanţi de rang înalt din 9 state membre UE şi 7 state din imediata vecinătate discută despre consecinţele agresiunii ruse împotriva Ucrainei şi despre gestionarea crizelor de migraţie suprapuse.

Vasile Dîncu participă la reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO

Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, particip, miercuri şi joi, la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, care se va desfăşura la Cartierul General al Alianţei, de la Bruxelles.

Germania crede că NATO trebuie să facă mai mult pentru a proteja statele membre: Nu putem şti cât de departe pot merge iluziile lui Putin

NATO trebuie să facă mai mult pentru securitatea comună şi pentru a se proteja împotriva potenţialelor acte de agresiune ale Rusiei şi ale preşedintelui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă ministrul german al apărării, Christine Lambrecht.

Comisia Europeană cere României şi altor cinci state membre să prezinte hărţi actualizate de risc de inundaţii

Comisia Europeană solicită României şi altor cinci state membre să prezinte hărţi actualizate de risc de inundaţii. În caz contrar, autorităţile europene ar putea declanşa procedura de „infringement”.

Ion Cristoiu: Italia a votat împotriva Ursulei von der Lyen, Noul Stalin al UE

Alegerile parlamentare anticipate din Italia au avut o prezenţă la vot de 63,91%. În România postdecembristă, o asemenea prezenţă la vot nu s-a mai înregistrat din 2000, cînd parlamentarele s-au ţinut împreună cu prezidenţialele. Începînd cu 2008, cînd pentru prima oară în postdecembrism alegerile parlamentare au fost diferenţiate de cele prezidenţiale, prezenţa la scrutin a […]

Exerciţiu NATO în spaţiul aerian al României cu peste 20 de aeronave de luptă

Peste 20 de aeronave din şapte state membre ale NATO, precum şi sisteme de supraveghere aeriană şi apărare cu baza la sol participă joi, în spaţiul aerian al României, la un exerciţiu comun de vigilenţă întărită (enhanced Vigilance Activities - eVA) condus de Comandamentul Aerian Aliat din Germania.

Dîncu participă la o reuniune a miniştrilor apărării din ţările NATO, prezidată de Jens Stoltenberg

Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu participă, miercuri şi joi, la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, ce are loc la Bruxelles şi este prezidată de Secretarul General al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.