statele unite

Statele Unite îndeamnă cetăţenii americani să părăsească Rusia

Statele Unite au îndemnat, duminică seară, cetăţenii americani să părăsească Rusia, în contextul perturbărilor din transporturile aeriene generate de sancţiunile aplicate de numeroase state şi de Uniunea Europeană ca reacţie la intervenţia militară rusă în Ucraina.

Statele Unite ameninţă Rusia cu un conflict militar direct dacă atacă vreun stat membru NATO

Statele Unite vor lansa în mod direct o ripostă militară aliată în cazul în care Rusia va ataca vreun stat membru al Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat preşedintele Joseph Biden, oferind asigurări că obligaţiile prevăzute în Articolul 5 al Tratatului NATO vor fi respectate.

Casa Albă: Statele Unite menţin posibilitatea diplomaţiei, dar doar dacă Rusia reduce tensiunile

Statele Unite menţin opţiunea negocierilor cu Rusia, dar momentul actual nu este "adecvat", întrucât Moscova pregăteşte invadarea Ucrainei, a anunţat, marţi seară Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, potrivit CNN.

Şeful Pentagonului: Statele Unite continuă eforturile pentru ca acest conflict să nu se amplifice

Statele Unite continuă eforturile pentru ca actualul conflict dintre Rusia şi Ucraina "să nu meargă prea departe", a declarat marţi seară secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, cu ocazia întâlnirii cu ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba.

Statele Unite consideră „nonsens” pretextul Rusiei de a trimite trupe în estul Ucrainei

Statele Unite consideră drept un "nonsens" pretextul invocat de Rusia pentru a mobiliza trupe în regiunile separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk, afirmă Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul american la Naţiunile Unite.

Statele Unite retrag temporar personalul diplomatic din Ucraina

Statele Unite au decis retragerea, pe durata nopţilor, a personalului diplomatic din Ucraina şi transferul în Polonia, până la stabilizarea situaţiei, în contextul riscurilor unei invazii militare ruse, informează CNN.

Statele Unite impun sancţiuni şi avertizează cu măsuri masive în cazul unei invazii ruse în Ucraina

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a emis, luni seară, un ordin executiv care prevede sancţiuni punctuale împotriva Rusiei, reiterând ameninţarea cu măsuri economice masive în cazul unei invazii în Ucraina.

Statele Unite, Franţa şi Germania ameninţă Rusia cu o ripostă faţă de hotărârea privind Ucraina

Preşedinţii Statelor Unite şi Franţei, Joseph Biden şi Emmanuel Macron, împreună cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, au avertizat Rusia, în cursul nopţii de luni spre marţi, că decizia de recunoaştere a independenţei regiunilor Doneţk şi Lugansk "nu va rămâne fără ripostă".

Statele Unite se aşteaptă ca armata rusă să intervină rapid în Doneţk şi Lugansk

Statele Unite se aşteaptă ca armata rusă să intervină în următoarele ore în regiunile separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk, anunţă un oficial de rang înalt de la Washington, citat de CNN.

Declaraţie îngrijorătoare a lui Joe Biden. Statele Unite afirmă că războiul dintre Ucraina şi Rusia pare iminent

Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat joi că există acum "toate indiciile" că Rusia plănuieşte să invadeze Ucraina, inclusiv semne că Moscova pregăteşte o operaţiune de "steag fals" pentru a justifica acest lucru.

Un om de ştiinţă din Mexic a pledat vinovat că a spionat pentru Rusia în Statele Unite

Un important om de ştiinţă mexican care a dus o viaţă dublă, cu două familii pe continente diferite, a pledat marţi vinovat la acuzaţia de a fi fost cooptat de agenţi ruşi pentru a supraveghea un informator al guvernului american care locuia în Miami.

Statele Unite închid ambasada de la Kiev pe fondul crizei din Ucraina. Personalul diplomatic este mutat la Lvov

Statele Unite închid ambasada americană de la Kiev şi "relocalizează temporar" micul număr de personal diplomatic rămas în ţară la Lvov, un oraş din vestul Ucrainei, "din cauza accelerării dramatice a acumulării de forţe ruseşti", a anunţat luni secretarul de stat Antony Blinken.

Statele Unite trimit avioane de vânătoare în România, pentru misiuni NATO de patrulare aeriană

Statele Unite trimit avioane de vânătoare la o bază aeriană din România, în contextul acţiunilor de consolidare a apărării colective a Alianţei Nord-Atlantice, anunţă Forţele Aeriene americane.

VIDEO Noi imagini cu convoiul militar american care este în drum spre România

Statele Unite au început să desfăşoare Regimentul 2 Cavalerie. Comandantul regimentului, colonelul Joe Ewers, a declarat că primele trupe au sosit în România în ultimele 24 de ore.

Bilanţul deceselor din Statele Unite cauzate de COVID-19 a depăşit 900.000

Propulsat într-o mare măsură de varianta extrem de contagioasă Omicron, bilanţul american al deceselor din cauza Covid-19 a ajuns vineri la 900.000, la mai puţin de două luni după ce a depăşit 800.000 de morţi.

Relaţiile dintre SUA şi Iran se îmbunătăţesc. Administraţia Biden renunţă la sancţiunile împotriva programului nuclear civil al Iranului

Administraţia Biden a restabilit o derogare de la sancţiuni pentru Iran, a declarat vineri un înalt oficial al Departamentului de Stat, în timp ce discuţiile indirecte dintre Statele Unite şi Iran privind revenirea la acordul nuclear din 2015 au intrat în linie dreaptă.

Şedinţă a Consiliului de Securitate al ONU în contextul crizei din Ucraina. Poate organizaţia să pună capăt conflictului?

Dar, în afară de faptul că toţi membrii au ocazia de a-şi exprima deschis opiniile, nu va exista nicio acţiune din partea consiliului, chiar dacă Rusia ar invada Ucraina. O simplă declaraţie are nevoie de sprijin prin consens, iar Rusia ar putea să se opună prin veto oricărei rezoluţii, potrivit Reuters.  Rusia este una dintre […]

Statele Unite şi Marea Britanie pregătesc sancţiuni masive împotriva Rusiei

Statele Unite şi Marea Britanie pregătesc sancţiuni de o amploare fără precedent împotriva Rusiei, în situaţia unui atac militar împotriva Ucrainei, printre opţiuni figurând inclusiv impunerea de măsuri contra oligarhilor ruşi apropiaţi de preşedintele Vladimir Putin.

Discuţie între Statele Unite şi China în contextul crizei din Ucraina. Cele două ţări îndeamnă la calm

Secretarul de stat american Antony Blinken a discutat cu ministrul chinez de externe Wang Yi despre Ucraina, subliniind securitatea globală şi riscurile economice care ar putea decurge din continuarea agresiunii ruseşti, a anunţat Departamentul de Stat.

Eforturi pentru reducerea inflaţiei. Fed menţine pentru moment nivelul dobânzii de referinţă, dar semnalează majorarea „în curând”

Rezerva Federală (Fed), instituţia bancară centrală din Statele Unite, a decis miercuri menţinerea ratei dobânzii de referinţă, dar a semnalat că va urma o majorare "în curând", în contextul eforturilor pentru reducerea inflaţiei.

Un oraş din California a impus proprietarilor de arme o asigurare de răspundere civilă. Care sunt excepţiile

Un oraş din California a votat marţi seara ca proprietarii de arme din SUA să deţină o asigurare de răspundere civilă, aceasta fiind considerată prima măsură de acest gen din Statele Unite.

Un spital din Statele Unite a refuzat un pacient pentru un transplant de inimă din cauză că este nevaccinat

Tatăl pacientului a declarat că acesta nu s-a vaccinat pentru că este împotriva „principiilor de bază ale fiului său, nu crede în vaccin„. Spitalul a declarat pentru BBC într-o declaraţie: „Având în vedere deficitul de organe disponibile, facem tot ce putem pentru a ne asigura că un pacient care primeşte un organ transplantat are cele mai […]

Statele Unite au trimis un nou avion cu echipament militar în Ucraina pentru a se putea apăra

Un avion american cu echipamente militar şi muniţii a aterizat marţi la Kiev, fiind al treilea transport dintr-un pachet de securitate în valoare de 200 de milioane de dolari destinat să consolideze Ucraina, care se pregăteşte pentru o posibilă ofensivă militară rusă.

Preşedintele Ucrainei a declarat că situaţia este sub control şi că o invazie a Rusiei nu este iminentă. Analist: Încearcă să evite panica

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, semnalează, probabil pentru evitarea destabilizării, că situaţia este sub control şi că, deşi riscurile se menţin, nu este iminentă o invazie a Rusiei, informează agenţia Associated Press.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Putin joacă şah cu Europa şi Statele Unite, cu kalaşnikovul în braţe

Cînd au început protestele din Kazahstan, la începutul lunii ianuarie, ziarul rusesc ”Pravda” i-a luat un interviu unei rusoaice din Novosibirsk, întoarse din capitala kazahă. Aceasta spunea, între altele: ”sincer să fiu, este prea frig pentru o revoluţie. În oraşul Nur-Sultan sînt minus 20 de grade şi bate un vînt sălbatic”. Totuşi, ”revoluţia”, de fapt o luptă pentru putere, pentru stăpînirea imenselor resurse ale Kazahstanului a început, iar ea a fost, în cele din urmă, arbitrată de armata Federaţiei Ruse, fiind soldată cu cîteva mii de victime. A fost un fel de ”antrenament”, binevenit. În Ucraina nu e aşa de frig şi nici nu se anunţă lupte pentru putere. Dar peste o sută de mii de soldaţi ruşi sînt gata de intervenţie, la graniţă. De astă dată, pentru a pune în practică ceea ce a spus Vladimir Putin în iulie 2021, la cel de-al 18-lea discurs al său, ”în faţa naţiunii”: ”ruşii şi ucrainienii sînt unul şi acelaşi popor”.

Statele Unite plasează 8.500 de militari în alertă pentru a fi trimişi în Europa de Est

Secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a declarat luni că nu a fost luată nicio decizie finală privind desfăşurările, despre care a spus că vor avea loc doar dacă alianţa NATO decide să activeze o forţă de răspuns rapid „sau dacă apar alte situaţii” în legătură cu tensiunile legate de acumularea militară a Rusiei […]

Puterile occidentale condamnă Siria pentru înfometarea populaţiei aflate sub controlul opoziţiei

Puterile occidentale şi Turcia au acuzat luni Siria că a impus "foametea" şi războiul de asediu în zonele controlate de opoziţie, în timp ce oficialii sirieni au declarat că forţele străine ocupă în mod ilegal teritorii ale ţării care suferă din cauza sancţiunilor conduse de SUA.

Întrunire de urgenţă între Joe Biden şi liderii europeni cu privire la tensiunile dintre Ucraina şi Rusia

Preşedintele american Joe Biden va discuta într-o conferinţă video cu liderii europeni despre tensiunile existente între Rusia şi Ucraina, inclusiv consolidarea militară a Rusiei la graniţele cu Ucraina, a anunţat Casa Albă.

Marea Britanie şi Statele Unite au început evacuarea personalului de la ambasadele din Kiev pe fondul îngrijorărilor unei invazii ruseşti

„Unii membri ai personalului ambasadei şi persoane aflate în întreţinere sunt retraşi de la Kiev ca răspuns la ameninţarea tot mai mare din partea Rusiei. Ambasada Marii Britanii rămâne deschisă şi va continua să desfăşoare lucrări esenţiale” a transmis Ministerul de Externe din Regatul Unit pe site-ul instituţiei.  Departamentul de Stat american a luat o […]

Fondatorul Wikileaks va afla astăzi dacă poate face apel împotriva extrădării. Riscă să facă până la 175 de ani de închisoare în Statele Unite

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, va afla astăzi dacă poate face apel la Curtea Supremă a Marii Britanii împotriva unei hotărâri a Înaltei Curţi conform căreia el ar putea fi extrădat în Statele Unite. Înalta Curte a anulat, pe 10 decembrie, o hotărâre anterioară a unei curţi britanice, potrivit căreia ar constitui un act opresiv extrădarea […]

Statele Unite îşi îndeamnă cetăţenii să nu călătorească în Rusia. Membrii misiunii diplomatice din Kiev vor fi evacuaţi

Statele Unite au emis un ordin prin care solicită evacuarea diplomaţilor săi aflaţi la Kiev. Washingtonul a autorizat, de asemenea, retragerea voluntară a personalului neesenţial al ambasadei Oficialii i-au îndemnat pe cetăţenii americani din Ucraina să ia în considerare plecarea de pe acum, în caz contrar, nicio intervenţie nu va mai fi posibilă în eventualitatea […]

Ucraina primeşte al doilea lot de arme din partea Statelor Unite. Tensiunile rămân la cote înalte

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat duminică că ţara sa a primit al doilea lot de arme din partea Statelor Unite. Noua tranşă de armament face parte din planul de ajutor defensiv, în valoare de aproximativ 200 de milioane de dolari, acordat de administraţia Biden. Washingtonul a declarat că va continua să sprijine […]

Europa ar putea renunţa la gazul rusesc. Negocieri avansate cu alt stat în caz de invazie a Rusiei în Ucraina

Acest lucru a sporit îngrijorarea că un conflict ar putea afecta aprovizionarea cu gaze naturale într-un moment în care Europa se confruntă cu preţuri record. Cu toate acestea, oficialii au avertizat că nu există o „baghetă magică” pentru a rezolva potenţialul deficit, în condiţiile în care continentul se află deja în criză energetică, potrivit Financial […]

O mamă din Statele Unite dă în judecată două companii populare de Social Media. Femeia le învinuieşte de sinuciderea fiicei sale

O mamă din Connecticut dă în judecată două companii populare de Social Media: Meta şi Snap Inc. Femeia acuză faptul că fiica ei, Selena, a devenit dependentă de platformele lor, pe care petrecea nenumărate ore. Selena Rodriguez, în vârstă de 11 ani a dezvoltat o dependenţă cronică faţă de Instagram şi Snapchat, alimentată şi de […]

Statele Unite acuză Rusia că vrea să preia controlul asupra instituţiilor guvernamentale din Ucraina

Administraţia Joseph Biden acuză Rusia că recrutează actuali şi foşti oficiali guvernamentali ucraineni în încercarea de a prelua controlul asupra instituţiilor guvernamentale ucrainene, iar Washingtonul a sancţionat persoane implicate în aceste activităţi, informează CNN.

Statele Unite cer Rusiei o soluţie „diplomatică” la criza cu Ucraina

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a pledat, în cursul unei conversaţii cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, pentru găsirea unei soluţii „diplomatice" la criza din Ucraina şi a reafirmat angajamentul SUA în favoarea suveranităţii acestei ţări.

Clasamentul armatelor. Care sunt primele trei puteri militare ale anului 2022

Statele Unite ale Americii deţin în prezent supremaţia militară datorită aviaţiei şi flotei navale. Federaţia Rusă are cele mai multe forţe mecanizate şi blindate, precum şi cele mai multe rachete nucleare. China are cea mai mare armată terestră cu militari activi.    1. Statele Unite ale Americii armată terestră alcătuită din 1.832.000 militari (1.390.000 militari […]

Statele Unite condamnă testele balistice efectuate de Coreea de Nord

Emisarul SUA pentru Coreea de Nord, Sung Kim, a cerut, luni, Coreei de Nord să înceteze "activităţile destabilizatoare" şi să iniţieze dialogul, în contextul în care armata nord-coreeană tocmai a efectuat noi teste balistice.

UE va sprijini integritatea teritorială a Ucrainei. Josep Borrell: „Orice agresiune va avea consecinţe grave pentru Rusia”

Josep Borrell a declarat că „Rusia este parte a acestui conflict şi nu un mediator, aşa cum susţine adesea. Principalul nostru interes, preocuparea şi scopul este de a determina Rusia să reducă tensiunile”. „În general, s-au acumulat tensiuni în ceea ce priveşte securitatea europeană. În cadrul conferinţei de presă pe care am susţinut-o pe linia […]

Regatul Unit a depăşit numărul de 150.000 de deceze cauzate de COVID-19. Este al şaptelea stat care înregistrează acest număr oficial

Numărul oficial al deceselor din Marea Britanie din cauza pandemiei de COVID-19 a crescut sâmbătă la peste 150.000, au arătat cifrele guvernamentale, în urma unui val record de cazuri cauzate de varianta Omicron.