steaua

Jurist CSA Steaua: Condiţia ca Becali să folosească în continuare marca este să plătească

Juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, Florin Talpan, a declarat, joi, că în cazul în care conducerea MAPN va decide ca Gigi Becali să poată folosi în continuare marca Steaua, clubul va fi de acord, însă numai în schimbul unei sume consistente de bani.

Hagi despre pierderea mărcii Steaua de către Becali: Se vor pune la masă şi vor ajunge la un acord

Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, joi, comentând decizia instanţei supreme prin care Gigi Becali a pierdut marca Steaua Bucureşti, că reprezentanţii grupării de fotbal şi cei ai Clubului Sportiv al Armatei se vor întâlni şi vor ajunge în cele din urmă la un acord.

FC Steaua: Îi asigurăm pe suporteri că echipa noastră îşi va continua activitatea

FC Steaua a anunţat, joi, printr-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului, că echipa îşi va continua parcursul în competiţiile interne şi internaţionale, precizând totodată că va duce la îndeplinire hotărârea ÎCCJ privind marca Steaua.

Dragomir despre marca Steaua: Problema este că Becali nu a vrut să plătească atât cât au cerut ăia

Fostul preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, că Gigi Becali a pierdut dreptul de folosire al numelui Steaua în favoarea Clubului Sportiv al Armatei, deoarece nu a vrut să plătească banii ceruţi de conducerea Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Gigi Becali pierde marca Steaua

Instanţa supremă a anulat, miercuri, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.

Steaua a învins FC Botoşani, scor 2-0, în Liga I, Rusescu a revenit pe teren

Echipa Steaua a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia FC Botoşani, în ultimul meci al etapei a XVI-a a Ligii I, în care Andrei Prepeliţă a marcat ambele goluri, iar Raul Rusescu a revenit pe teren după accidentarea din 26 octombrie.

Gheorghe Hagi: Steaua trebuie să joace până la capăt

Antrenorul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că Steaua trebuie să spere până la capăt în calificarea în 16-imile de finală ale Ligii Europa, dar pentru început trebuie să câştige partida cu Dinamo Kiev.

Gâlcă: Câteodată fotbalul nu poate fi înţeles

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, joi seară, după înfrângerea din meciul cu Aalborg Bk, scor 0-1, că uneori fotbalul nu poate fi înţeles şi a precizat că ar fi o dezamăgire ca formaţia sa să nu se califice în primăvara europeană.

Steaua a fost învinsă de Aalborg cu 1-0, în grupa J a Ligii Europa

Formaţia Steaua a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa daneză Aalborg, într-un meci din etapa a V-a a grupei J a Ligii Europa.

Meciul Aalborg – Steaua va fi arbitrat de germanul Felix Zwayer

Meciul pe care îl va disputa echipa Steaua, joi, în deplasare, de la ora 20.00, în compania formaţiei Aalborg, în grupa J a Ligii Europa, va fi arbitrat de o brigadă din Germania, cu Felix Zwayer la centru, informează steauafc.com.

Steaua a învins FC Braşov, scor 2-0, în Liga I

Formaţia Steaua a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa FC Braşov, într-un meci din etapa a XV-a a Ligii I.

Concordia Chiajna – Steaua Bucureşti, scor 0-1, în Liga I

Echipa Steaua Bucureşti a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii I.

Constantin Gâlcă: Ne-a dezavantajat terenul, dar trebuia să câştigăm

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, joi, după remiza din meciul cu Rio Ave, scor 2-2, că jucătorii săi au fost dezavantajaţi de starea terenului, dar a precizat că formaţia sa trebuia să câştige.

Steaua a remizat cu Rio Ave, scor 2-2, în etapa a IV-a a grupei J a Ligii Europa

Echipa Steaua Bucureşti a terminat, joi, în deplasare, scor 2-2 (1-0), cu formaţia portugheză Rio Ave, într-un meci din etapa a IV-a a grupei J a Ligii Europa.

Steaua a învins CSMS Iaşi, scor 1-0, şi s-a calificat în sferturile Cupei României

Formaţia Steaua Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României-Timişoreana, după ce a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa CSMS Iaşi, în optimile competiţiei.

Argăseală: Cerem demisia conducerii CCA

Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, luni seară, că gruparea stelistă va cere demisia conducerii Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), după prestaţia arbitrului Istvan Kovacs la meciul cu ASA Târgu Mureş, din etapa a XXII-a a Ligii I.

Site oficial FC Steaua: Campioana a pierdut meciul cu cu ASA Târgu Mureş în urma unui arbitraj scandalos

FC Steaua critică dur, pe site-ul oficial, arbitrajul brigăzii conduse de Isvan Kovacs, pe care îl consideră a fi fost unul "scandalos", influenţând rezultatul meciului din deplasare, cu ASA Târgu Mureş, pierdut cu scorul de 0-1, în etapa a XII-a Ligii I.

Argăseală: Rusescu are fractură de orbită, iar Keşeru a suferit o comoţie cerebrală

Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, luni, că la meciul cu ASA Târgu Mureş atacantul Raul Rusescu a suferit o fractură de orbită şi Claudiu Keşeru o comoţie cerebrală, el adăugând că în cazul acestuia din urmă şi al lui Iasmin Latovlevici investigaţiile continuă.

Steaua a fost învinsă de ASA Târgu Mureş, scor 1-0, în Liga I

Formaţia Steaua a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa ASA Târgu Mureş, într-un meci din etapa a XII-a a Ligii I, în care tehnicianul Constantin Gâlcă a fost nevoit să facă toate cele trei schimbări în primele 29 de minute, din cauza unor accidentări.

Gheorghe Hagi: Steaua a făcut un meci bunicel şi a câştigat, Astra a jucat foarte bine şi a pierdut

Managerul tehnic al FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, vineri, că Steaua a făcut un meci "bunicel" cu Rio Ave şi a reuşit să se impună, în timp ce Astra Giurgiu a evoluat foarte bine cu Celtic Glasgow şi a pierdut, diferenţa dintre cele două echipe fiind făcută de experienţa în cupele europene.

Liga Europa: Steaua învinge Rio Ave, scor 2-1, şi obţine a doua victorie în grupa J

Formaţia Steaua Bucureşti a obţinut a doua victorie în grupa J a Ligii Europa, după ce a învins, joi, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa portugheză Rio Ave, în etapa a treia a competiţiei.

Meciul Steaua – Rio Ave va fi arbitrat de galezul Simon Lee Evans

Meciul dintre echipele Steaua şi Rio Ave, programat joi, la ora 20.00, pe Arena Naţională, în etapa a treia a grupei J a Ligii Europa, va fi arbitrat de o brigadă galeză, cu Simon Lee Evans la centru, informează steauafc.com.

Jandarmerie: Interdicţii pentru cinci fani stelişti, pentru alţi trei s-a început urmărirea penală

Jandarmeria a început întocmirea documentelor pentru urmărirea penală în cazul a trei suporteri stelişti, iar alţi cinci fani au primit interdicţie de intrare pe stadioane pentru un an, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache.

Constantin Gâlcă: A fost un meci important, îi dedicăm victoria lui Gabi Iancu

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, duminică seară, după victoria din meciul cu Universitatea Cluj, scor 4-1, că a fost un meci important pentru formaţia sa şi i-a dedicat succesul lui Gabi Iancu, care este accidentat.

Steaua Bucureşti – Universitatea Cluj, scor 4-1, în Liga I

Formaţia Steaua Bucureşti a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (2-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa a XI-a a Ligii I.

Jandarmeria: Incidente înaintea meciului Steaua – U Cluj, mai mulţi fani stelişti reţinuţi

Mai mulţi fani ai echipei Steaua Bucureşti din Peluza Sud au fost reţinuţi, duminică, înaintea meciului cu Universitatea Cluj, din etapa a XI-a a Ligii I, a precizat Jandarmeria pentru MEDIAFAX.

Clubul Steaua, sancţionat cu 45.000 de lei penalitate sportivă de Comisia de Disciplină

Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat, miercuri, clubul Steaua cu 45.000 de lei penalitate sportivă pentru introducerea şi aprinderea de materiale explozive, incendiare şi fumigene de către suporterii proprii la partida din deplasare cu Oţelul Galaţi, informează site-ul oficial al LPF.

Steaua a învins Oţelul Galaţi, scor 3-0, în etapa a X-a a Ligii I

Campioana României, Steaua, a învins, duminică, în deplasare, scor 3-0 (2-0), formaţia Oţelul Galaţi, într-un meci contând pentru etapa a X- a Ligii I.

Gâlcă: Cred că scorul este prea dur

Tehnicianul stelist Constantin Gâlcă a declarat, joi, că scorul meciului cu Dinamo Kiev, 1-3, în etapa a doua a grupei J a Ligii Europa, este prea dur, subliniind că echipa sa ar fi trebuit să joace mult mai simplu.

Steaua a fost învinsă de Dinamo Kiev, scor 3-1, în grupa J a Ligii Europa

Formaţia Steaua Bucureşti a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), de echipa ucraineană Dinamo Kiev, într-un meci contând pentru etapa a doua a grupei J a Ligii Europa.

Steaua, nesancţionată de FRF pentru că observatorul Ion Craiu nu a notat scandările xenofobe

Observatorul partidei Steaua - Astra din etapa a IX-a a Ligii I, Ion Craiu, nu a notat în raportul de joc scandările xenofobe ale fanilor grupării bucureştene, astfel încât Comisia de Disciplină a FRF nu a aplicat nicio sancţiune în acest caz, au declarat, pentru MEDIAX, surse din cadrul LPF.

Asztalos: Dacă FRF şi LPF nu vor sancţiona incidentele antimaghiare, vom sancţiona noi instituţiile

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba Ferenc, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că în cazul în care FRF şi LPF nu vor sancţiona incidentele antimaghiare de la partida Steaua-Astra, atunci instituţia pe care o conduce va aplica pedepse celor două foruri.

Nicandro Breeveld: Meritam să câştigăm

Mijlocaşul echipei Steaua Bucureşti, Nicandro Breeveld, a declarat, duminică seară, după remiza din meciul cu Astra Giurgiu, scor 0-0, că formaţia sa merita să câştige.

Steaua Bucureşti a remizat cu Astra Giurgiu, scor 0-0, în derbiul etapei a IX-a a Ligii I

Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia Astra Giurgiu, în derbiul etapei a IX-a a Ligii I, în care gazdele au lovit de două ori bara prin Chipciu şi Breeveld.

Steaua Bucureşti s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României

Echipa Steaua Bucureşti Bucureşti s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României - Timişoreana, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 3-0 (0-0), formaţia ACS Berceni, din Liga a II-a, în ultimul meci al 16-imilor competiţiei.

Gâlcă: Mă bucur că am câştigat după efortul pe care l-am făcut joi în Liga Europa

Tehnicianul formaţiei Steaua, Constantin Gâlcă, a declarat duminică seară, după victoria din meciul cu Petrolul Ploieşti, scor 3-2, că îl bucură acest rezultat obţinut în faţa unei echipe importante din campionat şi la trei zile după un efort extraordinar făcut în Liga Europa.

Steaua a învins Petrolul Ploieşti, scor 3-2, în Liga I

Formaţia Steaua a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-1), echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a VIII-a a Ligii I, primul pentru antrenorul Gheorghe Mulţescu de când a redevenit antrenorul grupării prahovene.

CSA Steaua a primit certificatul de înregistrare al mărcii Steaua Bucureşti. Echipa lui Gigi Becali va fi notificată să nu mai folosească acest nume. Reacţia lui Valeriu Argăseală

Clubul Sportiv al Armatei a primit certificatul de înregistrare al mărcii Steaua Bucureşti, numele şi sigla echipei de fotbal revenind în proprietatea armatei, fapt certificat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Gâlcă: A fost un meci foarte greu, am avut o primă repriză foarte slabă

Tehnicianul echipei Steaua, Constantin Gâlcă, a declarat joi seară, după victoria din meciul cu Aalborg, scor 6-0, din grupa J a Ligii Europa, că jocul a fost foarte greu pentru formaţia bucureşteană, care a avut o primă repriză foarte slabă.

Steaua şi-a egalat cea mai categorică victorie din istorie în cupele europene

Formaţia Steaua, care a învins, vineri, cu scorul de 6-0 (0-0), formaţia AaB Aalborg, în prima etapă a Grupei J a Ligii Europa, şi-a egalat cea mai categorică victorie din istoria participărilor în cupele europene.