steaua

Steaua l-a transferat pe mijlocaşul Cosmin Matei

Internaţionalul de juniori al echipei Farul Constanţa, Cosmin Matei, a semnat, luni seară, un contrat valabil pe următoarele cinci sezoane cu formaţia Steaua Bucureşti.

Martinovici: Piţurcă poate să facă o echipă bună care să joace şi pentru titlu şi pentru Europa

Fundaşul sârb al formaţiei Steaua, Novak Martinovici, a declarat, sâmbătă, că antrenorul "roş-albaştrilor", Victor Piţurcă, are capacitatea să formeze o echipă care să câştige titlul Ligii I şi să aibă un parcurs bun în cupele europene.

Nicoliţă: Vreau să fac cel mai bun sezon al meu la Steaua, acum că port banderola de căpitan

Mijlocaşul Bănel Nicoliţă a declarat, marţi, că îşi doreşte ca sezonul 2010/2011 să fie cel mai bun din cariera sa la Steaua şi a precizat că desemnarea sa drept căpitan al echipei îl responsabilizează mai mult, informează site-ul oficial al grupării bucureştene.

Steaua a câştigat primul meci sub comanda lui Victor Piţurcă, după 2-0 cu APOEL Nicosia

Formaţia Steaua Bucureşti a câştigat duminică primul meci de la instalarea lui Victor Piţurcă pe banca tehnică, după victoria repurtată în faţa echipei cipriote APOEL Nicosia, scor 2-0 (0-0), informează ediţia electronică a cotidianului Pro Sport.

Adin Dzafic este testat de Steaua în cantonamentul din Austria

Atacantul bosniac Adin Dzafic, în vârstă de 21 de ani, este testat de antrenorul Victor Piţurcă în cantonamentul echipei Steaua Bucureşti din Austria, informează site-ul oficial al clubului din Bulevardul Ghencea.

Gigi Becali: Steaua va mai transfera 2-3 jucători, de achiziţii se ocupă Piţurcă

Finanţatorul Gigi Becali a declarat, marţi, la Sport.ro, că nu s-au încheiat încă transferurile la Steaua, gruparea bucureşteană urmând să mai aducă 2-3 jucători, de achiziţii ocupându-se în proporţie de sută la sută Victor Piţurcă.

Steaua a renunţat la Zapata, Vâtcă, Ninu, Tudose, Baciu şi Onicaş

Jucătorii Robinson Zapata, Cosmin Vâtcă, Emil Ninu, Alexandru Tudose, Eugen Baciu şi Mihai Onicaş au fost puşi pe lista de transferuri a clubului Steaua, ei nefăcând deplasarea cu echipa "roş-albastră" în primul cantonament din Austria, informează site-ul oficial al FC Steaua.

Pandurii l-a cedat pe Novac Martinovic la Steaua în schimbul a patru jucători

Clubul Pandurii Târgu Jiu a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord cu Steaua Bucureşti pentru transferul jucătorului sârb Novac Martinovic care va semna un contract pentru trei sezoane cu gruparea bucureşteană.

Mirel Rădoi s-a pregătit alături de jucătorii Stelei

Jucătorul echipei Al Hilal Riyad, Mirel Rădoi, s-a pregătit, vineri, alături de foştii săi coechipieri de la Steaua, acesta declarând că achiziţiile făcute pentru noul sezon au fost făcute cu cap.

Boldici, Neagoe, Tudor şi Dima au condus antrenamentul Stelei

Tehnicienii Gabriel Boldici şi Eugen Neagoe, alături de Martin Tudor şi de preparatorul fizic Marius Dima, au condus antrenamentul efectuat, joi seară, de echipa Steaua, pe terenul 6 din cadrul Complexului Sportiv din Bulevardul Ghencea.

Steaua negociază transferul lui Abrudan, de la FC Braşov

FC Steaua negociază, în aceste zile, transferul fundaşului Octavian Abrudan, 26 de ani, de la FC Braşov, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul celor două cluburi.

Aproximativ 25 de suporteri se află la stadionul Steaua pentru a discuta cu Piţurcă

Aproximativ 25 de suporteri de la Peluza Nord se află, la ora transmiterii acestei ştiri, la vestiarele Stadionului Steaua, pentru a discuta cu tehnicianul Victor Piţurcă.

Stelian Stancu: Am mai multe oferte, dar Steaua nu este o variantă pentru mine

Fostul fotbalist al echipei FC Braşov, Stelian Stancu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că are mai multe oferte, dar Steaua, formaţie la care a evoluat în sezonul 2006/2007, nu este pentru el o variantă.

Piţurcă a ajuns la stadionul Steaua

Victor Piţurcă, despre care finanţatorul Gigi Becali a spus că este noul antrenor al Stelei, a ajuns, joi, la stadionul din Bulevardul Ghencea, unde va avea loc antrenamentul echipei bucureştene, programat să înceapă la ora 18.30.

Răduţ a semnat un contract cu Steaua

Mijlocaşul Mihai Răduţ, legitimat sezonul precedent la formaţia Internaţional Curtea de Argeş, a semnat, joi, un contract cu gruparea Steaua, informează site-ul oficial al clubului din Bulevardul Ghencea.

Becali: Eugen Neagoe şi Florin Marin vor fi colaboratorii lui Piţurcă

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că tehnicienii Eugen Neagoe şi Florin Marin vor fi colaboratorii noului antrenor al formaţiei "roş-albastre", Victor Piţurcă.

Dorel Stoica: Este posibil să mă prezint la reunirea Stelei, dar discut cu mai multe echipe

Fostul fostbalist al echipei Universitatea Craiova, Dorel Stoica a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, că s-ar putea prezenta la reunirea lotului FC Steaua, dar continuă să negocieze cu mai multe cluburi din Liga I.

Stancu: Sperăm ca împreună cu Victor Piţurcă să ne îndeplinim obiectivele ratate în ultimii ani

Atacantul echipei Steaua, Bogdan Stancu, a declarat, vineri, după vizita medicală efectuată la INMS, că speră ca după venirea lui Victor Piţurcă în funcţia de antrenor al formaţiei bucureştene, aceasta să atingă obiectivele ratate în ultimele sezoane.

Iordan Todorov a semnat contractul cu Steaua

Fotbalistul bulgar Iordan Todorov a devenit, joi, fotbalistul echipei Steaua, după ce a semnat, potrivit unor surse din cadrul clubului, un contract pe două sezoane, urmând a se prezenta la reunirea lotului, prevăzută pentru 14 iunie.

Hagi: M-aş bucura dacă ar veni nea Imi la Steaua

Fostul jucător şi antrenor al Stelei, Gheorghe Hagi, a declarat, miercuri, la Mogoşoaia, că s-ar bucura dacă fostul tehnician Emerich Ienei ar deveni preşedintele grupării "roş-albastre".

Emeric Ienei vine la Steaua doar dacă vine Piţurcă

Fostul antrenor Emeric Ienei a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că şi-a dat acceptul de a devenit preşedintele clubului Steaua, urmând să semneze contractul cu gruparea "roş-albastră", doar în cazul în care antrenor va veni şi Victor Piţurcă.

Teja: Sunt şanse mici să continui la Steaua

Antrenorul secund al echipei Steaua, Mihai Teja, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că sunt şanse mici ca el să continue colaborarea cu formaţia "roş-albastră" şi în sezonul viitor, menţionând că are oferte de la alte cluburi.

Clubul Steaua a sărbătorit 63 de ani de la înfiinţare

Asociaţia Independenta a Suporterilor Stelişti a organizat, duminică, o petrecere, într-un club din Bucureşti, la care au fost prezenţi, pe lângă aproximativ 1.000 de fani, şi foste glorii ale grupării "roş-albastre", pentru a sărbători 63 de ani de la înfiinţarea clubului Steaua.

Steaua a vrut să-i prelungească înţelegerea lui Golanski, dar jucătorul a refuzat

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat joi că, la sugestia tehnicianului Victor Piţurcă, i-a propus fundaşului polonez Pawel Golanski prelungirea contractului care a expirat, însă acesta a refuzat să mai continue cu gruparea "roş-albastră".

Becali: MApN ne-a notificat că se va adresa justiţiei, noi vom juca pe Ghencea până la soluţionare

Gigi Becali a declarat, joi, că Ministerul Apărării Naţionale a informat FC Steaua că se va adresa justiţiei privind datoriile pe care le are însă gruparea "roş-albastră" îşi va disputa meciurile din Liga I, din sezonul viitor, tot pe stadionul din Bulevardul Ghencea până la o decizie a acesteia.

Becali: Piţurcă va veni la Steaua, probabil prezentarea lui va fi la reunire

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că este convins că Victor Piţurcă va fi noul tehnician al Stelei, el având deja un proiect pentru gruparea "roş-albastră", prezentarea lui urmând să se facă la reunirea jucătorilor pentru noul sezon.

Artiom Karamyan: Sper ca împreună cu fratele meu Arman să rămânem la Steaua

Internaţionalul armean Artiom Karamyan, al cărui contract cu FC Steaua expiră la finalul acestei luni, a declarat că îşi doreşte ca şi în sezonul viitor, atât el cât şi fratele său Arman, să evolueze la gruparea "roş-albastră", informează site-ul oficial al grupării din Bulevardul Ghencea.

Bumbescu: Cred că Piţurcă va veni la Steaua

Fostul internaţional român Adrian Bumbescu, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, a declarat, marţi, că el crede că antrenorul Victor Piţurcă va conduce formaţia "roş-albastră" în sezonul următor.

Becali: O să-i accept toate condiţiile lui Piţurcă

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că este dispus să-i accepte orice condiţie tehnicianului Victor Piţurcă pentru ca acesta să preia formaţia "roş-albastră".

Becali: Olăroiu m-a vizitat ca prieten, am negociat şi pentru ceva dar nu ne-am înţeles

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că a fost vizitat de antrenorul echipei Al Sadd, din Qatar, Cosmin Olăroiu, şi de un prieten al acestuia, impresar, având cu aceştia şi o negociere pentru un jucător, fără însă ca părţile să se înţeleagă.

Becali: În 3-4 zile voi şti dacă ne vom despărţi de Stoichiţă

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că în trei sau patru zile va şti dacă antrenorul Mihai Stoichiţă va rămâne la conducerea tehnică a echipei din Bulevardul Ghencea.

Hagi: Situaţia de la Steaua este foarte delicată, păcat de istoria ei

Fostul internaţional şi antrenor al Stelei, Gheorghe Hagi, a declarat, joi, că gruparea "roş-albastră" a ajuns într-o situaţie foarte delicată şi a menţionat că este păcat de istoria acesteia.

Record negativ pentru Steaua: Cele mai multe goluri primite într-un sezon în ultimii zece ani

Portarii echipei Steaua Bucureşti, Robinson Zapata şi Ciprian Tătăruşanu au primit, împreună 36 de goluri în ediţia din acest an a Ligii I, ceea ce reprezintă un record negativ pentru gruparea din Bulevardul Ghencea în ultimile zece sezoane.

Stoichiţă, cu lacrimi în ochi: Îi urez antrenorului care va veni să reuşească ce n-am putut eu

Antrenorul echipei Steaua, Mihai Stoichiţă, aflat la conferinţa de la ultimul meci pe banca echipei "roş-albastre", a declarat, cu lacrimi în ochi, că îşi doreşte ca noul tehnician care va veni pe banca formaţiei din Bulevardul Ghencea să reuşească ceea ce el nu a putut, câştigarea campionatului.

Steaua învinge Internaţional, scor 2-0, şi ocupă locul al patrulea la sfârşitul sezonului

Steaua a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Internaţional Curtea de Argeş, în ultima etapă a Ligii I, rezultat cu care formaţia "roş-albastră" a ocupat poziţia a patra în clasamentul Ligii I.

Lăcătuş: Este o nebunie să o scoţi pe Steaua din Ghencea

Antrenorul echipei FC Vaslui, Marius Lăcătuş, fost jucător, tehnician şi preşedinte al clubului Steaua Bucureşti, a declarat, vineri, că "este o nebunie" ca formaţia "roş-albastră" să evolueze pe un alt stadion decât cel din Bulevardul Ghencea.

MApN: Steaua este un simbol al Armatei şi al milioanelor de români care îndrăgesc fotbalul

Stadionul din Ghencea, aflat în proprietatea publică a statului şi administrarea MApN prin CSA "Steaua", a fost de la darea în folosinţă în 1974 gazda clubului Steaua Bucureşti şi a echipei sale de fotbal, precizează MApN, adăugând că Steaua este un simbol al Armatei şi românilor care iubesc fotbalul.

Ionuţ Lupescu: Chiria pentru stadionul „Steaua” este foarte mare

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, joi, la Sport Total FM, că, în opinia sa, chiria percepută de Ministerul Apărării Naţionale pentru stadionul "Steaua" este foarte mare, dar că formaţia stelistă trebuie să joace în continuare pe arena din Bulevardul Ghencea.

Petre Marin: Pentru mine s-ar putea să fie ultimul meci în tricoul Stelei

Fundaşul echipei Steaua, Petre Marin, a declarat, joi, că partida cu Internaţional Curtea de Argeş, din etapa a XXXIV-a a Ligii I, s-ar putea să fie ultimul meci pentru el în tricoul "roş-albastru", contractul lui expirând la sfârşitul sezonului.

Becali: Voi lăsa cât pot baza Steaua în paragină

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că vrea să-şi recupereze toate investiţiile făcute la Stadionul Steaua şi va încerca pe cât posibil ca baza sportivă să fie lăsată în paragină după mutarea echipei "roş-albastre" la Buzău.