steaua

Becali: L-am ajutat pe Hagi să cunoască femei şi să le cucerească

Patronul Stelei, Gigi Becali a declarat marţi seară, într-o emisiune televizată că l-a ajutat pe Gică Hagi, pe vremea când acesta avea 20-21 de ani, să cunoască femei şi să le cucerească rapid.

Becali: Hagi a făcut pe victima, a vrut să mă excute şi are caracter zero

Dezvăluiri din viaţa intimă a lui Gheorghe Hagi, blesteme şi ironii au reprezentat câteva dintre "armele" cu care patronul Stelei Gigi Becali a contraatacat, în noaptea de marţi spre miercuri, într-o emisiune televizată, după ce fostul internaţional îl criticase cu o seară înainte.

Boc spune că a predat şurubul Comisiei de Apel a FRF

Vicepreşedintele LPF, Alexandru Boc, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că, după partida Steaua-Rapid, din cadrul etapei a VII-a a Ligii I, la care a fost observator de joc, a predat Comisiei de Apel şurubul cu care a fost lovit în cap fundaşul giuleştean Vladimir Bozovici.

Vali Badea şi-a reluat antrenamentele

Atacantul echipei Steaua, Valentin Badea, care în ultimele zile a acuzat dureri la spate, s-a pregătit normal, luni, alături de coechipieri, dar de la antrenament a lipsit fundaşul Pawel Golanski, a cărui accidentare a recidivat.

Becali:Meciul cu Sevilla e vital pentru Steaua

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că avantajul echipei sale la meciul cu FC Sevilla, din 23 octombrie, din etapa a treia a grupei H a Ligii Campionilor, este acela că vor fi odihniţi după ce partida de campionat cu Gloria Bistriţa a fost amânată, pe când spaniolii nu.

Pedrazzini s-a consultat cu Olăroiu pentru meciul cu Sevilla

Antrenorul echipei Steaua, Massimo Pedrazzini, a confirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că s-a consultat cu fostul tehnician al roş-albaştrilor, Cosmin Olăroiu, dar şi cu alţi colegi italieni în privinţa viitorului meci din Liga Campionilor, de marţi, 23 octobrie, cu FC Sevilla.

LPF a aprobat amânarea partidei Steaua – Gloria Bistriţa

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că partida Steaua - Gloria Bistriţa, programată în etapa a XI-a a Ligii I, a fost amânată pentru o dată ce va fi stabilită ulterior.

Mircea Lucescu: Hagi nu a fost tratat corect la Steaua

Antrenorul grupării ucrainiene Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, crede că Gheorghe Hagi nu a fost tratat corect la Steaua iar faima de mare fotbalist nu îl ajută pe acesta în meseria de tehnician.

Steaua şi Gloria Bistriţa amână meciul din etapa a XI-a a Ligii I

Cluburile Steaua şi Gloria Bistriţa au decis să amâne, pentru data de 5 decembrie, meciul direct dintre cele două formaţii programat în etapa a XI-a a Ligii I, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, vicepreşedintele grupării ardelene, Ioan Horoba.

Becali: Lăcătuş va antrena Steaua, „la un început de campionat”

Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat că, după Gheorghe Hagi, şi Marius Lăcătuş va avea ocazia de a antrena în Ghencea, însă de la începutul unei ediţii de campionat, pentru a putea interveni în cazul în care fostul jucător emblematic al echipei "va duce armata la ghilotină".

Gigi Becali: Vreau să-l iau pe Blay de la Dinamo

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, că vrea să-l achiziţioneze pe fundaşul George Blay de la Dinamo, cu toate că a fost sfătuit să nu îl transfere pe jucătorul din Ghana.

Dacia Mioveni – Steaua, scor 1-2

Echipa Steaua Bucureşti a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), formaţia Dacia Mioveni, într-un meci din etapa a X-a a Ligii I, în care ambele goluri ale "roş-albaştrilor" au fost marcate de Victoraş Iacob, pe finalul celor două reprize.

Steaua s-a calificat în turul trei al Cupei Cupelor

Echipa de handbal masculin Steaua Bucureşti s-a calificat, duminică, în turul trei al Cupei Cupelor, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 31-27 (18-12), vicecampioana Poloniei, Wisla Plock, în manşa secundă a turului doi al competiţiei.

Olăroiu de partea lui Hagi în conflictul cu Gigi Becali

Antrenorul echipei din Arabia Saudită Al Hilal, Cosmin Olăroiu, a declarat, într-un interviu acordat emisiunii Fanatik, că a fost de partea fostului tehnician al formaţiei Steaua, Gheorghe Hagi, în conflictul pe care acesta l-a avut cu finanţatorul clubului, Gigi Becali.

Ramos: Steaua are cele mai mici şanse de calificare

Antrenorul echipei FC Sevilla, Juande Ramos, a declarat că Steaua, următoarea adversară a formaţiei spaniole în Liga Campionilor, are cele mai mici şanse de calificare dintre componentele grupei H, dar că vor fi două meciuri infernale, atâta timp cât "roş-albaştri" mai au şanse teoretice.

Steaua pierde cu Arsenal, scor 0-1

Echipa Steaua Bucureşti a pierdut, marţi seară, cu scorul de 0-1 (0-0), meciul susţinut în compania formaţiei Arsenal Londra şi a înregistrat astfel al doilea eşec în grupa H a Ligii Campionilor.

Adrian Ilie: Atuurile Stelei sunt publicul şi faptul că plecăm ca outsideri

Managerul sportiv al FC Steaua, Adrian Ilie, a declarat, luni, că atuurile echipei sale în meciul cu Arsenal din grupa H a Ligii campionilor sunt terenul propriu, publicul şi faptul că "roş-albaştrii" pornesc cu şansa a doua.

Aproximativ 10.000 de bilete rămase pentru meciul cu Arsenal

FC Steaua va pune în vânzare, duminică şi luni, aproximativ 10.000 de bilete pentru meciul cu Arsenal Londra, programat la 2 octombrie, în etapa a doua a grupei H din Liga Campionilor.

Steaua a obţinut prima victorie în Liga I

Echipa Steaua a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia FC Vaslui, în etapa a IX-a a Ligii I, obţinând prima victorie după patru meciuri în care nu mai reuşise să se impună în campionat.

Mihai Stoica, audiat la DNA (VIDEO)

Fostul manager general al FC Steaua şi actual preşedinte al CS Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a plecat de la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, vineri după-amiază, fără să facă vreo declaraţie în legătură cu motivul chemării sale de către procurorii anticorupţie.

Arsenal: E problematic de ajuns la stadionul Steaua

Gruparea Arsenal Londra le atrage atenţia suporterilor englezi, pe site-ul său oficial, că este problematic să ajungă la stadionul din Bulevardul Ghencea pentru meciul cu Steaua din Liga Campionilor, din cauza restricţiilor de circulaţie, şi le oferă soluţii de transport.

Comisia de Apel a FRF a redus amenda Stelei

Comisia de Apel a Federaţiei Române de Fotbal a redus, joi, amenda FC Steaua Bucureşti de la 80.000 de lei la 60.000 de lei, după memoriul depus de gruparea din Bulevardul Ghencea la decizia de luni a Comisiei de Disciplină, informează site-ul frf.ro.

Steaua, calificată în optimile Cupei României

Echipa Steaua Bucureşti s-a calificat în optimile Cupei României Timişoreana, după ce a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 4-0 (1-0), formaţia FCM Bacău, din Liga a II-a, într-un meci di 16-imile competiţiei, transmite trimisul MEDIAFAX.

Steaua: Peste 8.000 de pachete pentru meciurile din LC

FC Steaua a vândut peste 8.000 de pachete pentru meciurile din grupa H a Ligii Campionilor, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului bucureştean, Valeriu Argăseală .

Argăseală: Vom face apel

Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, s-a arătat nemulţumit de faptul că gruparea din Bulevardul Ghencea a fost sancţionată, luni, cu avertisment şi o amendă de 80.000 de lei, pentru incidentele de la derbiul cu Rapid, afirmând că decizia va fi contestată la Comisia de Apel.

Rapid va juca un meci fără spectatori iar Steaua a primit doar avertisment

Echipa Rapid a fost sancţionată, luni, de Comisia de Disciplină a FRF, cu disputarea încă unui meci pe teren propriu fără spectatori şi cu o amendă de 30.000 de lei, în timp ce FC Steaua a primit doar avertisment şi o penalitate de 80.000 de lei, în urma incidentelor de la meciul direct.

Steaua „caută” antrenor principal pe ejobs.ro

Pe site-ul ejobs.ro, specializat în recrutări online, a fost postat, sâmbătă, un anunţ ironic în care se precizează că Steaua este în căutarea unui antrenor principal.

Mihai Stoica: Chelsea de Ialomiţa va lupta la anul pentru titlu

Preşedintele grupării Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, duminică, la Sport.ro, că din sezonul viitor echipa sa, pe care a numit-o "Chelsea de Ialomiţa", se va bate pentru titlul de campioană.

Lăcătuş: Dacă ar fi o listă de antrenori la Steaua, eu aş fi pe la coadă

Tehnicianul formaţiei UTA Arad, Marius Lăcătuş, a apreciat, sâmbătă, că, dacă ar exista o listă cu posibili antrenori la Steaua, el ar fi "cam pe la coada" acesteia, după ce finanţatorul Gigi Becali a spus că el ar fi prima opţiune pentru acest post în iarnă.

Steaua a remizat cu UTA Arad

Echipa Steaua Bucureşti a remizat, scor 1-1 (0-0), sâmbătă, în deplasare, cu UTA Arad, în etapa a VIII-a a Ligii I, şi rămâne fără victorie în ultimele patru meciuri din campionat.

Răzvan Lucescu neagă că ar fi discutat cu Becali despre preluarea Stelei

Tehnicianul echipei FC Braşov, Răzvan Lucescu, a declarat, sâmbătă, că nu a discutat cu nimeni de la Steaua despre o eventuală preluare a conducerii tehnice a formaţiei din Bulevardul Ghencea.

Becali: Nu Pedrazzini va fi cel mai important la meciul cu UTA, ci echipa

Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, sâmbătă, după sosirea la Arad, că nu antrenorul interimar Massimo Pedrazzini va fi personajul cel mai important la meciul cu UTA, care va începe la ora 17.00, în etapa a VIII-a a Ligii I, ci echipa.

Zenga: Steaua e un capitol închis, nu mă întorc niciodată de unde am plecat

Antrenorul FC Dinamo, Walter Zenga, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că Steaua, echipă pregătită acum de fostul său secund Massimo Pedrazzini, este un capitol închis pentru el şi că niciodată nu se întoarce la o formaţie de unde a plecat.

Stoica nu se teme că Dan Petrescu ar putea pleca la Steaua

Preşedintele grupării Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, vineri, la Sport.ro, că nu îi este teamă de faptul că antrenorul Dan Petrescu ar putea da curs unei eventuale oferte de la FC Steaua, deoarece tehnicianul formaţiei ialomiţene îşi va respecta contractul.

Becali: Olăroiu nu poate veni până în ianuarie

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că tehnicianul Cosmin Olăroiu are un contract ferm până în ianuarie 2008 cu Al Hilal şi nu poate veni la gruparea din Bulevardul Ghencea, unde, dacă va confirma, ar putea rămâne antrenorul interimar Massimo Pedrazzini.

Becali: Un antrenor de la o echipă mare din România ar vrea la Steaua

Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, joi noaptea, într-o emisiune televizată, că a fost sunat de un prieten al unui antrenor "de la o echipă mare din România", care i-a transmis că acesta ar renunţa la formaţia respectivă pentru a veni la Steaua.

Gigi Becali, nemulţumit de schimbările făcute de Hagi la Praga

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, că este nemulţumit de schimbările făcute de antrenorul Gheorghe Hagi în meciul din deplasare cu Slavia Praga, pierdut, cu scorul de 1-2, în grupa H a Ligii Campionilor.

Steaua a debutat cu un eşec în grupa H a Ligii Campionilor

Echipa Steaua Bucureşti a debutat cu un eşec în grupa H a Ligii Campionilor, fiind învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), de formaţia Slavia Praga, aflată la prima participare în cea mai importantă competiţie intercluburi din Europa.

Becali: Am vorbit astăzi două ore cu Hagi şi mi-a îndeplinit doleanţa

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, la Pro TV, înaintea meciului cu Slavia Praga, că în ziua jocului a discutat timp de două ore cu antrenorul Gheorghe Hagi, care i-a îndeplinit dorinţa de a-l titulariza pe Valentin Bădoi şi de a-l lăsa pe banca de rezerve pe Dorel Zaharia.

Gigi Becali: Nu am discutat încă despre echipă cu Hagi

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, la sosirea la Praga, că nu a discutat încă despre echipa pe care antrenorul Gheorghe Hagi va fi obligat să o trimită în teren în meciul cu Slavia, din grupa H a Ligii Campionilor, dacă vrea să-şi păstreze postul, transmite trimisul MEDIAFAX.