stiinta

STUDIU Oamenii de ştiinţă vor examina modul în care ciupercile devin ”magice”. Compusul similar din punct de vedere chimic cu serotonina

Compuşii care se găsesc în aşa-numitele ciuperci ”magice” sunt din ce în ce mai mult recunoscuţi pentru potenţialul lor de a trata afecţiuni de sănătate, inclusiv depresia, anxietatea, tulburările compulsive şi dependenţa.   Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Plymouth spun că se cunosc puţine lucruri despre modul în care au […]

Astronomii au detectat un element chimic neaşteptat în atmosfera a două exoplanete

„Aceasta a fost, într-un fel, o descoperire „accidentală”. Nu ne aşteptam sau nu căutam bariu în mod special şi a trebuit să verificăm dacă acesta provenea într-adevăr de pe planetă, deoarece nu mai fusese văzut în nicio exoplanetă înainte”, a declarat într-un comunicat autorul principal al studiului, Tomás Azevedo Silva, doctorand la Universitatea din Porto şi […]

Premiul Nobel pentru Fizică a fost acordat oamenilor de ştiinţă Aspect, Clauser şi Zeilinger

Oamenii de ştiinţă Alain Aspect, John Clauser şi Anton Zeilinger au primit Premiul Nobel pentru Fizică pe anul 2022, consideraţi pionieri în ştiinţa informaţiei cuantice, a anunţat marţi organismul care acordă premiul, conform Reuters.

Primul scaner din lume care detectează cancerul de piele invizibil pentru ochiul uman

Scopul „Skinometer”, dezvoltat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Warwick, este de a detecta cât de mult s-a răspândit cancerul sub piele.   Pacienţii cu cancer de piele care sunt trataţi la Spitalul Universitar Coventry sunt acum încurajaţi să participe la testarea acestei tehnologii.   Profesorul Joe Hardwicke, chirurg consultant în chirurgie plastică şi […]

Cel mai bun mod de a linişti un bebeluş care plânge. Ce au descoperit cercetătorii

În studiu publicat în Current Biology, echipa recomandă părinţilor să îşi ia în braţe bebeluşul care plânge, să se plimbe cu el timp de cinci minute, fără opriri bruşte sau schimbări bruşte de direcţie, şi apoi să se aşeze şi să îl ţină în braţe timp de cinci până la opt minute înainte de a-l […]

ŞTIINŢĂ: Telefoanele mobile nu provoacă tumori cerebrale

Acest lucru este susţinut de un nou studiu, realizat de Agenţia Internaţională de Cercetare a Cancerului, asupra populaţiei de sex masculin - adulţi scandinavi: creşterea uşoară a incidenţei gliomului (tumoare localizată la nivelul sistemului nervos) nu este compatibilă cu boom-ul în utilizarea telefoanelor mobile.

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un plastic care ucide viruşii

Studiul a arătat că ar putea ucide viruşii cu milioanele, chiar şi în cazul speciilor rezistente care persistă pe haine şi suprafeţe. Cercetarea a fost accelerată ca parte a răspunsului Marii Britanii la pandemia Covid.   Studiile arătaseră că virusul SARS-CoV-2 era capabil să supravieţuiască până la 72 de ore pe unele suprafeţe, dar asta […]

Experţii preconizează că ploile de toamnă vor atenua seceta istorică din Europa / Vremea „aproape normală” va reveni în următoarele lun

Toamna aceasta ar putea aduce un răgaz în urma unei secete puternice, care ar putea fi cea mai gravă din ultimii 500 de ani, au declarat astăzi oamenii de ştiinţă din UE, potrivit Politico.

Marea Britanie vrea soluţionarea disputelor post-Brexit cu UE pentru a obţine acces la programele de cercetare ale blocului comunitar

Marea Britanie negociază cu Uniunea Europeană accesul la programele din domeniul cercetării ştiinţifice şi inovării, pentru a putea permite cercetătorilor britanici să obţină granturi şi proiecte în cadrul blocului comunitar. Oficialii din Londra sunt dispuşi să soluţioneze toate disputele post-Brexit cu UE, doar ca să fie primiţi în prestigiosul program Horizon Europe, în valoare de […]

Un implant ocular revoluţionar din colagen de porc a redat vederea la 14 nevăzători

Implanturile oculare realizate din colagenul de porc au redat vederea a 20 de persoane care sufereau de orbire sau de deficienţe severe de vedere, potrivit unui studiu publicat pe 11 august în jurnalul ştiinţific Nature Biotechnology . Cercetătorii de la Universitatea Linköping din Suedia şi de la Universitatea de Ştiinţe Medicale din Teheran au lucrat […]

Oamenii de ştiinţă folosesc un computer pentru a recunoaşte materialele plastice care poluează apa

Oamenii de ştiinţă au folosit un computer de învăţare automată pentru a „recunoaşte şi clasifica diferitele tipuri de plastic marin”, a declarat PML.   Pungile sau sticlele de plastic pot fi recunoscute cu o precizie de 68%, a precizat acesta.   PML a declarat că deşeurile de plastic reprezintă „o parte importantă a crizei globale […]

Agenţia Spaţială Europeană a numit primul ”astronaut” care va zbura în cadrul misiunii lunare Artemis I a NASA

Oaia nu este străină de spaţiul cosmic. După ce şi-a făcut isprăvile la bordul unui OZN în filmul de pe marele ecran Farmageddon, oaia spaţială va merge mai departe decât orice prieten din fermă. Shaun, care provine de la ferma Mossy Bottom Farm de lângă Londra, a primit un loc la bordul navei Artemis I, […]

Semnal de alarmă: schimbările climatice au devenit inevitabile şi ireversibile – om de ştiinţă

Valurile de căldură record, inundaţiile letale şi evenimentele meteorologice extreme sunt doar începutul crizei climatice, potrivit unui important om de ştiinţă din Marea Britanie, raportează Business Insider.

Insecta invazivă cunoscută anterior ca „viespea ucigaşă” primeşte un nou nume. Care este motivul

Chris Looney, entomolog la Departamentul de Agricultură al statului Washington, a fost autorul propunerii de schimbare a denumirii, afirmând că numele comun anterior al speciei, denumită ştiinţific Vespa mandarinia, „este în cel mai bun caz un adjectiv neutru şi neinformativ, potenţial o distragere a atenţiei de la caracterele mai importante ale organismului şi, în cel […]

Fluturii monarh sunt pe cale de dispariţie. Populaţia lor a scăzut cu până la 72% în ultimii 10 ani

Fluturele monarh a făcut joi un pas mai aproape de dispariţie, oamenii de ştiinţă înscriind emblematica insectă portocalie şi neagră pe lista speciilor pe cale de dispariţie din cauza reducerii rapide a numărului de exemplare.

“Studiu de caz: Natura” – proiect de educaţie incluzivă prin tehnologie digitală şi ateliere senzori

Bacău 19 iulie 2022 - Asociaţia Club Sportiv Tandem Arena şi Fundaţia Orange au prezentat astăzi, în cadrul unui eveniment găzduit de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, proiectul “Studiu de caz: Natura” parte din platforma multisenzorială www.idea-isa.ro, dedicată copiilor nevăzători sau cu defi

„Albinele sunt cu adevărat foarte inteligente”. Testele IQ ale insectelor au uimit oamenii de ştiinţă

Chittka studiază albinele de 30 de ani şi este considerat unul dintre cei mai mari experţi din lume în ceea ce priveşte sistemele senzoriale şi cogniţia albinelor. „Avem acum dovezi sugestive că există un anumit nivel de conştientizare la albine, că există o sensibilitate, că au stări asemănătoare emoţiilor„, spune Lars Chittka, profesor de ecologie […]

Cum face ştiinţa ca ciocolata să aibă un gust şi mai bun. Procesul de fermentaţie are un rol foarte important

Luisa Vicinanza-Bedi este un producător artizanal de ciocolată din Nottingham şi fondator al Luisa’s Vegan Chocolates. Aceasta susţine că susţine că utilizarea unui singur soi de boabe, de la o singură fermă, conferă ciocolatei o aromă unică. „Facem comerţ direct cu fermierii noştri şi verificăm calitatea boabelor”, spune ea. „Facem un test de tăiere, un test […]

Descoperire importantă la CERN. Cercetătorii au observat pentru prima dată trei particule „exotice”

Oamenii de ştiinţă care lucrează cu Large Hadron Collider (LHC) au descoperit trei particule subatomice care nu au mai fost văzute până acum, în timp ce lucrează pentru a descoperi elementele constitutive ale universului, a anunţat marţi centrul european de cercetare nucleară CERN.

Raport: UE este responsabilă de aproximativ 18% din investiţiile mondiale în cercetare şi dezvoltare

Uniunea Europeană rămâne un actor puternic în ceea ce priveşte producţia ştiinţifică şi tehnologică, fiind responsabilă de aproximativ 18% din investiţiile mondiale în cercetare şi dezvoltare, se arată într-un raport publicat miercuri de CE.

Culturile multicolore ar putea deveni alternativa naturală la pesticide. „Primele semne sunt pozitive”

Oamenii de ştiinţă speră că peticele de culturi multicolore vor ajuta la ascunderea lor de dăunători, ca o alternativă naturală la pesticide.

O pisică a transmis virusul Covid unui om: primul caz confirmat

Pentru prima dată, o echipă ştiinţifică thailandeză care a publicat în Emerging Infectious Diseases a certificat că o pisică a transmis virusul unui medic veterinar, cazurile de transmitere de acest gen fiind rare.

Telescopul James Webb a realizat cea mai ”profundă” imagine a universului nostru. Când va fi dezvăluită

„Dacă vă gândiţi la asta, este mai departe decât s-a deplasat vreodată omenirea”, a spus Nelson. „Şi abia acum începem să înţelegem ce poate şi ce va face Webb. Va explora obiectele din sistemul solar şi atmosferele exoplanetelor care orbitează în jurul altor stele, oferindu-ne indicii dacă, potenţial, atmosferele lor sunt similare cu a noastră”. […]

Cercetătorii au descoperit celule bacteriene atât de mari, încât sunt vizibile cu uşurinţă cu ochiul liber

Aceste celule sunt cele mai mari bacterii observate vreodată, de mii de ori mai mari decât bacteriile mai familiare, cum ar fi Escherichia coli. „Ar fi ca şi cum am întâlni un alt om de mărimea muntelui Everest”, a declarat Jean-Marie Volland, microbiolog la Joint Genome Institute din Berkeley, California.   Dr. Volland şi colegii […]

Oamenii de ştiinţă au creat un robot-peşte care este programat să elimine microplasticele din mări şi oceane

Cercetătorii de la Universitatea Sichuan au dezvăluit o soluţie inovatoare pentru a depista poluanţii atunci când vine vorba de contaminarea apei: proiectarea unui mic robot-peşte autopropulsat care poate înota, se poate agăţa de microplasticele care plutesc liber şi se poate repara singur dacă se taie sau se deteriorează în timpul expediţiei sale.   „Este foarte […]

Numărul de fumători a rămas neschimbat din 2000, deşi OMS a lansat o serie de măsuri de 15 ani. Ce indică ştiinţa modernă

Cheia reducerii numărului de fumători din lume – 1,1 miliarde în prezent – este trecerea treptată de la ţigările tradiţionale la produsele de vapat sau care încălzesc tutunul ori la pungi cu nicotină, care au un risc mai redus de îmbolnăvire şi grăbesc renunţarea la fumat, arată un studiu făcut de doctorul Lars Ramström şi prezentat la Global Forum on Nicotine, care a avut loc în perioada 16-18 iunie la Varşovia.

Roboţii, tot mai aproape de realitate. Cercetătorii au crea un deget robotic acoperit cu piele care se poate vindeca singură

Oamenii de ştiinţă japonezi au dezvoltat un deget robotic „uşor transpirat” acoperit cu piele vie, într-un progres despre care ei spun că aduce roboţii cu adevărat asemănători cu oamenii cu un pas mai aproape.   Degetul, care s-a dovedit a fi capabil să se vindece singur, este considerat o realizare tehnică impresionantă care estompează graniţa […]

NASA va lansa mai multe rachete din nordul Australiei pentru cercetări ştiinţifice. „Este un proiect cu adevărat interesant”

NASA va lansa trei rachete în decurs de câteva săptămâni din nordul Australiei pentru cercetări ştiinţifice, au anunţat miercuri autorităţile, marcând astfel prima dată când agenţia spaţială va lansa rachete de la o instalaţie comercială din afara Statelor Unite.

Firea: Testarea virginităţii e o formă de discriminare de gen, nu un termen medical sau ştiinţific

Testarea virginităţii este o formă de discriminare de gen, iar virginitatea nu este un termen medical sau ştiinţific, ci un concept social, cultural şi religios care reflectă discriminarea de gen a femeilor, afirmă ministrul Familiei, Gabriela Firea.

În adâncurile Pământului se află „blobi” de mărimea continentelor

În 1970, sovieticii au încercat să foreze cât mai departe posibil în scoarţa terestră ca să cerceteze "iadul". Până în august 1994, forajul Kola Superdeep, amplasat în mijlocul unei întinderi sumbre de tundra arctică din nord-estul Rusiei, a atins adâncimi uluitoare – aproximativ 12.260 m sub pământ. Dar apoi, burghiul s-a blocat...definitiv.

Oamenii de ştiinţă vor să trimită imagini cu oameni goi în spaţiu pentru a fi văzute de extratereştri

O echipă care se numeşte Beacon in the Galaxy (BITG) îşi propune să trimită o transmisiune cu cod binar, folosind unde radio către galaxia noastră.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Bucuria vindecării

Dumnezeu mântuieşte, medicii vindecă. Împreună-lucrarea medicilor cu harul Sfântului Duh împlineşte bucuria vindecării. Acesta e şi numele unui proiect al comunităţii Paraclisului Catedralei Naţionale, săvârşit cu binecuvântarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, care adună, pe lângă duhovnici, în regim de voluntariat, oncologi, experţi în nutriţie şi psihoterapeuţi, toţi nume importante în specialitatîţile lor. După doi ani de când a debutat, proiectul confirmă spusele lui Einstein: „Ştiinţa fără religie e şchioapă, religia fără ştiinţă e oarbă."

Plantele deţin cheia pentru dezvoltarea viitoarelor tratamente împotriva cancerului

Oamenii de ştiinţă spun că lumea plantelor are un rol important în crearea de noi medicamente pentru combaterea bolilor.

Doi cimpanzei au învăţat să se joace Pac-Man

Un grup de cercetători le-a învăţat pe primate să se joace jocul video clasic.

Semnal de alarmă: Cercetătorii ruşi ar putea pierde accesul la 97% din informaţiile ştiinţifice

Potrivit agenţiei Tass, ieri, cei mai mari editori de reviste ştiinţifice din lume au declarat că toate vânzările şi serviciile lor către organizaţiile de cercetare ruse vor fi suspendate, a fost vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Ruse, Alexey Khohlov. pe canalul său Telegram.

Regula celor trei minute: modalitatea ştiinţifică de a rezolva cele mai detestate activităţi

Cum funcţionează? Dacă aveţi o sarcină pe care riscaţi să o amânaţi, încercaţi să o faceţi timp de doar trei minute. Chiar dacă nu va fi terminată, nu acesta este scopul. Primele trei minute vă vor scoate din mentalitatea de evitare, potrivit psihologului Dr. Jennifer Wild. „Trei minute devin rapid şase minute, sau nouă, şi, […]

România, în top 10 în UE după numărul femeilor din sectorul de ştiinţă şi inginerie

Un număr de 230.300 de femei lucrau în sectorul de ştiinţă şi inginerie din România în anul 2020, conform datelor de la Eurostat, oficiul european de statistică.

A fost testat cel mai precis ceas din lume. Cum ar putea acesta să transforme fizica fundamentală

Oamenii de ştiinţă americani au măsurat teoria relativităţii generale a lui Albert Einstein, care susţine că gravitaţia încetineşte timpul, la cea mai mică scară de până acum, demonstrând că ceasurile ticăie în ritmuri diferite atunci când sunt separate de fracţiuni de milimetru.

Oamenii de ştiinţă din Noua Zeelandă au descoperit o specie rară de rechin-fantomă

Rechinul nou-născut a fost colectat la o adâncime de aproximativ 1,2 km sub apă, în apropiere de Insula de Sud. Oamenii de ştiinţă spun că descoperirea aprofundează înţelegerea stadiului juvenil al speciei. Calificând-o drept o „descoperire extraordinară”, Dr. Brit Fanucci, membru al echipei, a declarat că descoperirea a fost făcută din greşeală în timp ce se […]