sua

ATAC ARMAT în Statele Unite: Un pompier a fost ucis şi alte trei persoane au fost rănite

Un pompier care lua parte la o urgenţă medicală a fost ucis şi alte trei persoane au fost rănite în urma unui atac armat care s-a produs joi în statul american Wisconsin, au anunţat autorităţile, relatează Associated Press.

Germania avertizează Statele Unite să evite escaladarea crizei cu Iranul: Există riscul unui confilict amplu în Orientul Mijlociu

Politica Administraţiei Donald Trump de a aplica în mod unilateral presiuni asupra Iranului riscă să genereze un confilict amplu în Orientul Mijlociu, avertizează Heiko Maas, ministrul de Externe al Germaniei, citat de EUObserver.

Şcoală închisă temporar, după ce au fost detectate elemente radioactive în aer

Autorităţile americane au luat decizia să închidă până la finalul anului şcolar o instituţie de învăţământ din statul Ohio, aflată în apropierea unei centrale atomice dezafectate, după detectarea de elemente chimice radioactive, informează postul BBC News.

Casa Albă: Donald Trump şi Andrzej Duda se vor întâlni pe 12 iunie la Washington

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni cu omologul său polonez Andrzej Duda pe 12 iunie, la Washington, pentru a discuta despre securitate şi apărare, a informat miercuri Casa Albă, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Donald Trump a semnat un ordin privind echipamentele de telecomunicaţii provenite din afară

Preşedintele american Donald Trump a semnat miercuri un ordin prin care interzice companiilor din Statele Unite să mai folosească echipamente de telecomunicaţii realizate de firme străine care prezintă un risc pentru Washington, relatează site-ul postului BBC.

Statele Unite au suspendat zborurile comerciale spre Venezuela

Departamentul american de Transporturi a cerut miercuri suspendarea tuturor zborurilor comerciale între Statele Unite şi Venezuela, pe fondul tensiunilor din statul sud-american, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Casa Albă: Donald Trump se va întâlni în luna iunie cu preşedintele sud-coreean

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in în Coreea de Sud, în contextul summitului G20, care va avea loc la sfârşitul lunii iunie în Japonia, a informat miercuri Casa Albă, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Ministrul iranian al Apărării: Vom învinge alianţa dintre SUA şi Israel/ Pentagonul a trimis bombardiere nucleare B 52 în Orientul Mijlociu

Iranul va învinge alianţa americano-israeliană, a declarat miercuri ministrul iranian al Apărării, Amir Hatami, pe fondul tensiunilor cu Statele Unite, relatează agenţia IRNA, citată de Reuters.

Rivalitatea SUA-China, o „ciocnire între civilizaţii”? Răspunsul preşedintelui chinez Xi Jinping

Preşedintele chinez Xi Jinping a respins miercuri ideea că rivalitatea între Beijing şi Washington reprezintă o „ciocnire a civilizaţiilor", concept menţionat recent de un oficial american, relatează cotidianul The Straits Times.

Spania retrage o navă de război dintr-un grup naval al Statelor Unite, pentru a evita „un conflict involuntar” cu Iranul

Un aliat european al SUA a decis să retragă o navă de război dintr-un grup militar operaţional american (CSG - carrier strike group), detaşat pentru a preveni un posibil atac al Iranului asupra intereselor Statelor Unite în regiune.

Urmărire ca-n filme în SUA, după ce o adolescentă beată a furat maşina bunicului ei şi a condus cu viteză. Ce au găsit poliţiştii în automobil | VIDEO

O adolescentă în vârstă de 12 ani, din statul american New Mexico, a fost urmărită de poliţie după ce s-a îmbătat şi a furat maşina bunicului ei, apoi şi-a luat prietenele şi a condus cu viteză până când a provocat un accident, izbindu-se într-un semn de circulaţie.

MONITORUL APĂRĂRII | Rusia exprimă „preocupare” privind provocările Statelor Unite la adresa Iranului

Administraţia Vladimir Putin a exprimat "preocupare", miercuri, în legătură cu escaladarea tensiunilor dintre Statele Unite şi Iran, acuzând Washingtonul că "provoacă" regimul de la Teheran, în pofida asigurărilor oferite de secretarul de Stat american Mike Pompeo.

Un nou război ar putea izbucni în Orientul Mijlociu: Iranul se declară pregătit pentru orice scenariu, de la CONFRUNTARE militară la diplomaţie/ „Va avea consecinţe inimaginabile”

Administraţia de la Teheran este pregătită pentru orice scenariu, de la confruntare directă la rezolvare diplomatică, dar Statele Unite nu îşi permit încă un război în Orientul Mijlociu, a declarat un oficial iranian de rang înalt, citat de Reuters.

Administraţia SUA a ordonat personalului american neesenţial să părăsească de URGENŢĂ Irakul

Departamentul de Stat al SUA a ordonat personalului american neesenţial din Irak să părăsească de urgenţă ţara, în contextul intensificării tensiunilor între Washington şi Teheran, a anunţat Ambasada SUA de la Bagdad, potrivit agenţiei The Associated Press.

Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui SUA, a acceptat să fie audiat în Senatul american

Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui SUA, a acceptat să fie audiat luna viitoare în Comisia de Informaţii a Senatului de la Washington, în cadrul unei anchete privind ingerinţele electorale ruse, informează cotidianul The Guardian.

Iranul a încetat în mod oficial să aplice unele angajamente cuprinse în Acordul atomic

La ordinul consiliului de securitate de la Teheran, Iranul a încetat în mod oficial să aplice unele angajamente cuprinse în Acordul atomic cu marile puteri, a declarat un oficial din cadrul autorităţii iraniene pentru energie atomică, citat de agenţia ISNA, informează postul Euronews.

SUA sunt îngrijorate de posibile „ameninţări iminente” la adresa trupelor americane din Irak

Autorităţile militare din SUA şi-au reafirmat marţi preocuparea în legătură cu posibile "ameninţări iminente" la adresa trupelor americane din Irak, venite din partea forţelor sprijinite de Iran, informează agenţia de ştiri Reuters.

Putin, dezamăgit de retragerea SUA din Tratatul INF. Ce i-a spus lui Mike Pompeo

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care s-a întâlnit marţi la Soci cu secretarul american de Stat, Mike Pompeo, şi-a exprimat dezamăgirea în legătură cu retragerea SUA din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a declarat un consilier prezidenţial de la Kremlin.

Pe cine dă vina WhatsApp pentru atacul cibernetic ce a vizat aplicaţia. Servicii de spionaj, implicate. Dezvăluiri de ultimă oră

WhatsApp a transmis că există indicii că atacul cibernetic ce a exploatat o vulnerabilitate a aplicaţiei de mesagerie online a fost comis de un actor statal care utilizează o tehnologie de monitorizare şi spionaj dezvoltată de o companie privată, şi a vizat grupuri pentru protecţia drepturilor omului, informează agenţia de ştiri Reuters.

Oficial irakian: Statele Unite şi Iranul nu îşi doresc să intre în război

Statele Unite şi Iranul nu îşi doresc să intre într-un conflict armat, iar Irakul ţine legătura cu ambele părţi privind tensiunile dintre cele două, a declarat marţi premierul irakian Adel Abdul Mahdi, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Kremlin: Vladimir Putin este deschis la o nouă întrevedere cu Donald Trump

Preşedintele rus Vladimir Putin este deschis la o nouă întrevedere cu omologul său american Donald Trump dacă Moscova va primi o propunere formală privind acest lucru, a informat marţi un consilier de la Kremlin, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Mike Pompeo avertizează asupra ingerinţelor; SUA şi Rusia vor normalizarea relaţiilor

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a transmis Rusiei, marţi, că Statele Unite nu vor tolera ingerinţe în alegerile prezidenţiale din 2020, în timp ce Moscova a semnalat că vrea normaizarea relaţiilor cu Washington, relatează agenţia Tass şi Reuters.

Mike Pompeo avertizează împotriva ingerințelor Rusiei în alegerile prezidențiale din 2020

Secretarul american de Stat Mike Pompeo a transmis Rusiei, marți, că Statele Unite nu vor tolera ingerințe în alegerile prezidențiale din 2020, iar Washingtonul vrea ca Moscova să ia măsuri împotriva acestei probleme, relatează site-ul agenției Reuters.

Secretarul de Stat american, la Soci: SUA nu vor tolera intervenţiile Rusiei în alegerile din 2020

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, că Washingtonul nu va tolera intervenţia Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2020, relatează Reuters.

Mike Pompeo: Statele Unite nu vor război cu Iranul, dar vor reacţiona la un eventual atac/ Liderul suprem al Iranului se opune negocierilor privind un acord nuclear

Statele Unite nu vor război cu Iranul, dar vor reacţiona adecvat dacă vor fi atacate obiective americane, a declarat marţi seară secretarul de Stat Mike Pompeo după întrevederea cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

SUA vs. Iran | America ar putea trimite 120.000 de militari în Orientul Mijlociu/ Trump neagă informaţiile, afirmând că ar mobiliza mai mulţi militari contra iranienilor

Secretarul interimar al Apărării din SUA, Patrick Shanahan, a prezentat un plan care prevede trimiterea a 120.000 de militari americani în Orientul Mijlociu în cazul amplificării tensiunilor cu Iranul, afirmă surse citate de cotidianul The New York Times.

Actele de sabotaj din Golful Persic au rolul declanşării unui RĂZBOI, acuză Iranul

Actele de sabotaj din zona Golfului Persic au rolul de a conduce la izbucnirea unui conflict militar, a acuzat marţi ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, citat de agenţia Associated Press.

Mike Pompeo se va întâlni cu Vladimir Putin la Moscova

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, va ajunge marţi la Sochi unde va avea o întâlnire cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, după care se va întâlni cu preşedintele Vladimir Putin, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. potrivit agenţiei TASS.

Donald Trump, cuvinte de laudă la adresa lui Viktor Orban: „La fel ca mine, un pic controversat”

Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a lăudat pe premierul Ungariei, Viktor Orban, cu care s-a întâlnit luni la Casa Albă, despre care a spus că este similar cu el, "un pic controversat", informează agenţia de ştiri Reuters.

Phenian acuză Washingtonul de ”JAF”, după sechestrarea unei nave nord-coreene | FOTO

Regimul de la Phenian a catalogat drept "jaf" sechestrarea unei nave nord-coreene de către SUA şi cere returnarea imediată a navei, se arată într-un comunicat difuzat de KCNA, agenţia oficială de ştiri din Coreea de Nord, informează postul ABC News.

WhatsApp, vizată de un atac cibernetic cu scopul instalării unui program clandestin de monitorizare. Toţi utilizatorii, îndemnaţi să facă UPDATE cu ultima versiune

"Un actor cibernetic avansat" a exploatat o vulnerabilitate majoră a aplicaţiei de mesagerie online WhatsApp, deţinută de Facebook, reuşind să instaleze un program clandestin de monitorizare pe telefoane şi alte dispozitive, a anunţat compania, potrivit postului Sky News.

Cel puţin cinci morţi, după ce două hidroavioane s-au ciocnit ÎN ZBOR în SUA

Cel puţin cinci persoane au decedat, o alta este dată dispărută, iar zece au fost rănite, în urma coliziunii în zbor între două hidroavioane în sud-estul statului Alaska, au anunţat autorităţile americane, potrivit postului CNN.

Donald Trump anunţă că intenţionează să se întâlnească cu Putin şi Xi Jinping la summitul G20

Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că intenţionează să se întâlnească cu omologii săi din Rusia şi China, Vladimir Putin, respectiv Xi Jinping, la Summitul Grupului naţiunilor dezvoltate şi emergente (G20) de la Osaka, din perioada 28–29 June 2019.

Chelsea Manning, una dintre sursele WikiLeaks, ar putea fi închisă din nou

Chelsea Manning, un fost analist din cadrul serviciilor de informaţii din armata SUA şi sursă a publicaţiei online WikiLeaks, ar putea fi închisă din nou dacă va refuza să depună mărturie în faţa unui mare juriu, a informat luni o sursă, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Mike Pompeo a discutat luni cu aliaţii europeni şi oficialii NATO despre Iran

Secretarul american Mike Pompeo a informat aliaţii europeni şi oficialii NATO cu privire la "escaladarea" ameninţărilor din partea Iranului, în timpul vizitei sale de luni la Bruxelles, a informat reprezentantul special al SUA pentru Iran, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Donald Trump avertizează că Iranul va suferi „consecinţe mari” dacă va ameninţa interesele SUA

Preşedintele american Donald Trump a avertizat luni că Iranul va suferi "consecinţe mari" dacă Iranul va ataca interesele SUA, în contextul în care Washingtonul a trimis deja bombardiere B-52 la Baza aeriană Al Udeid din Qatar, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Un război între SUA şi Iran ar putea izbucni „accidental”, avertizează Marea Britanie

Statele Unite şi Iranul ar putea fi atrase "accidental" într-un conflict, în contextul tensiunilor din regiunea Golfului Persic, a avertizat luni Guvernul Marii Britanii.

Secretarul de Stat al SUA şi-a anulat vizita la Moscova, dar se va întâlni cu Lavrov şi Putin la Soci

Mike Pompeo, secretarul de Stat al SUA, şi-a anulat vizita la Moscova, programată luni, urmând ca marţi să se întâlnească la Soci cu omologul său rus, Serghei Lavrov, şi cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, informează agenţia Reuters, citând un oficial din cadrul Departamentului de Stat.

Donald Trump: Statele Unite sunt „în poziţia dorită faţă de China”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite sunt „în poziţia dorită faţă de China”, menţionând că Administraţia de la Beijing este cea care „a încălcat acordul” şi încearcă acum să renegociere, relatează Reuters.

Oficial iranian: Prezenţa militară a Statelor Unite în Golful Persic este o ţintă, nu o ameninţare

Administraţia de la Teheran obişnuia să considere prezenţa militară a Statelor Unite în Golful Persic o ameninţare, dar acum o consideră o ţintă, a transmis amiralul Hajizadeh, conducătorul diviziei aerospaţiale a Gardienilor Revoluţiei, conform Reuters.