sua

Paul Manafort neagă că ar fi avut vreo întrevedere secretă cu Julian Assange

Fostul şef de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort a negat marţi că a avut întrevederi secrete cu fondatorul Wikileaks, Julian Assange, după ce cotidianul The Guardian a relatat că cei doi s-au întâlnit de cel puţin trei ori, inclusiv în 2016, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Forţele Navale americane au anunţat că incidentul armat din Montgomery este un exerciţiu spontan de Securitate

Forţele navale americane au anunţat că presupusul incident armat, întâmplat în Spitalul Walter Reed din Bethesda, în comitatul Montgomery, este un exerciţiu spontan de Securitate şi nu reprezintă o ameninţare reală, relatează site-ul cotidianului The Washington Post.

ALERTĂ de securitate în Statele Unite: Există suspiciuni privind prezenţa unui individ înarmat într-un spital din Washington

Poliţia americană a fost solicitată marţi la un spital situat la periferia oraşului Washington din cauza unui posibil incident armat, afirmă surse citate de postul tv ABC27.

Financial Times: Statele Unite şi Marea Britanie se apropie de un acord privind traficul aerian post-Brexit

Statele Unite şi Marea Britanie se apropie de finalizarea unui acord privind traficul aerian care le va permite companiilor aeriene britanice să îşi continue activităţile în mod normal post-Brexit, afirmă surse citate de cotidianul Financial Times.

Statele Unite acuză Ungaria că refuză să extrădeze doi traficanţi de arme ruşi

Administraţia de la Washington acuză Ungaria că refuză să extrădeze în Statele Unite doi ruşi suspectaţi de trafic de armament, pe care autorităţile ungare vor să îi trimită înapoi în Rusia, unde este posibil să nu existe un proces pentru faptele lor, relatează Reuters.

MONITORUL APĂRĂRII | Diplomat: Administraţia Donald Trump a definitivat planul de pace israelo-palestinian / Când va fi prezentat proiectul

Administraţia Donald Trump a definitivat planul de pace israelo-palestinian, care va fi prezentat la începutul anului 2019, anunţă ambasadorul Israelului la Naţiunile Unite, Danny Danon.

Suspect de bine dotat: Modul îndrăzneţ în care un bărbat a încercat să introducă cocaină în SUA

Doi pasageri ai companiei aeriene JetBlue, care mergeau spre Boston din Republica Dominicană, au fost prinşi în timp ce încercau să introducă în SUA cocaină.

Theresa May respinge criticile lui Donald Trump privind relaţiile comerciale post-Brexit

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a respins criticile preşedintelui SUA, Donald Trump, referitoare la Acordul pe tema Brexit, subliniind că Londra va putea avea tratate comerciale bilaterale.

Pompeo şi Mattis vor discuta miercuri cu senatorii americani despre relaţiile SUA – Arabia Saudită

Secretarul de Stat american Mike Pompeo şi secretarul Apărării, James Mattis, vor discuta miercuri cu senatorii americani despre dezvoltarea relaţiilor cu Arabia Saudită, pe fondul îngrijorărilor privind regatul, relatează site-ul postului France 24.

Robert Mueller îl acuză pe Paul Manafort că a minţit în declaraţiile pentru FBI

Procurorul special Robert Mueller l-a acuzat luni pe fostul şef de campanie a actualului preşedinte american Donald Trump, Paul Manafort, că a oferit declaraţii false Biroului Federal de Investigaţii şi anchetatorilor, relatează The Independent şi Reuters.

Trump, nemulţumit de ACORDUL de Brexit şi de faptul că va afecta relaţia SUA cu Marea Britanie

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea afecta comerţul între Washington şi Londra, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Donald Trump afirmă că „nu îi place” situaţia tensionată dintre Ucraina şi Rusia

Preşedintele Donald Trump a declarat luni că "nu îi place" situaţia între Rusia şi Ucraina, la o zi după ce trupele ruse au capturat trei nave ucrainene în Marea Neagră, în apropierea Peninsulei Crimeea, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Incidentul din Marea Azov: SUA condamnă acţiunile „arogante” ale Rusiei. Alianţa Nord-Atlantică cere eliberarea militarilor

Statele Unite au condamnat, luni seară, acţiunile "ilegale" şi "arogante" ale Rusiei împotriva Ucrainei, iar Alianţa Nord-Atlantică a cerut Moscovei să elibereze militarii ucraineni capturaţi.

Conflictul de la Marea Neagră. Un avion american de recunoaştere a efectuat un zbor deasupra mării şi Ucrainei

Un avion de recunoaştere şi supraveghere de tip Boeing RC-135V al Forţelor aeriene americane a efectuat luni un zbor deasupra Mării Negre şi Ucrainei, au anunţat autorităţile militare de la Kiev, zborul având loc pe fondul incidentului naval recent între Rusia şi Ucraina.

Trafic aerian, perturbat din cauza viscolului. Sute de zboruri, anulate în SUA

Peste 1.000 de zboruri au fost anulate în regiunea Vestului Mijlociu din SUA, din cauza viscolului, cele mai afectate fiind aeroporturile din Chicago şi Kansas City, au anunţat autorităţile, care au recomandat şoferilor să evite călătoriile pe distanţe lungi, unele autostrăzi fiind închise.

Mexic anunţă că va deporta mai mulţi imigranţi care au încercat să treacă graniţa în mod ilegal

Mexic va deporta un grup de aproape 500 de imigranţi care au încercat să treacă graniţia "în mod ilegal şi violent" în Statele Unite, a informat duminică Ministerul mexican de Interne printr-un comunicat, relatează site-ul postului BBC.

SUA încearcă să convingă ţările care au baze militare americane să nu mai folosească echipamente şi dispozitive Huawei. Ce promite în schimb

SUA încearcă să convingă mai multe ţări aliate, în care are baze şi alte facilităţi militare, să evite folosirea de echipamente şi dispozitive produse de compania chineză Huawei, pe care o suspectează de spionaj în favoarea guvernului de la Beijing.

Un militar american a fost ucis în Afganistan

Un militar american a fost ucis sâmbătă în Afganistan, au anunţat reprezentanţii Misiunii NATO din zonă, adăugând că bilanţul ofiţerilor din armata Statelor Unite ucişi anul acesta în Afganistan a ajuns la opt, relatează Euronews.

Black Friday în SUA. Ce s-a căutat cel mai mult la americani/ Cele mai mari câştiguri

Cumpărătorii din Statele Unite au beneficiat de reduceri importante la jucării, îmbrăcăminte şi electronice, atât online, cât şi în magazine, cu ocazia Black Friday, care a oferit comercianţilor un start puternic pentru sezonul de sărbători, informează Reuters.

Preşedintele iranian a făcut apel musulmanilor să se unească ÎMPOTRIVA Statelor Unite

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a făcut apel sâmbătă „musulmanilor din toată lumea” să se unească împotriva Statelor Unite, în loc să „întindă covoare roşii pentru infractori”, relatează Reuters.

Fratele preşedintelui din Honduras, arestat în Statele Unite pentru trafic de droguri

Fratele lui Juan Orlando Hernandez Alvarado, preşedintele Hondurasului, a fost arestat la Miami, fiind acuzat de implicare în traficul de droguri, a anunţat Administraţia prezidenţială de la Tegucigalpa, potrivit cotidianului The New York Times.

Schimbările climatice vor provoca daune MASIVE economiei SUA, avertizează instituţii federale care contrazic poziţia lui Trump

Dezastrele naturale provocate de schimbările climatice vor provoca daune în valoare de sute de miliarde de dolari în Statele Unite până la finalul secolului, potrivit unui raport al mai multor instituţii federale americane, ce contrazice poziţia Administraţiei Trump în privinţa protecţie mediului.

MONITORUL APĂRĂRII | Camera Reprezentanţilor va analiza atitudinea lui Donald Trump în cazul asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi

Camera Reprezentanţilor din SUA intenţionează să examineze decizia preşedintelui Donald Trump de a menţine relaţiile cu Arabia Saudită în pofida asasinării jurnalistului disident Jamal Khashoggi, afirmă un lider al opoziţiei democrate, Adam Schiff.

Trump sugerează că ar putea efectua o călătorie în Afganistan, prima sa vizită într-o zonă de război în calitate de comandat suprem

Preşedintele SUA, Donald Trump, a lăsat de înţeles că pregăteşte o călătorie în Afganistan, urmând ca aceasta să fie prima sa vizită în calitate de comandat suprem al forţelor armate americane într-un teatru de război, informează agenţia Dpa.

Donald Trump avertizează că va închide complet frontiera cu Mexicul: Militarii, autorizaţi să folosească forţa letală

Preşedintele SUA, Donald Trump, a avertizat joi, de Ziua Recunoştinţei, că ar putea lua decizia să închidă complet frontiera Statelor Unite cu Mexicul în cazul în care Washingtonul ajunge la concluzia că autorităţile mexicane au pierdut "controlul" asupra părţii lor de graniţă.

Hillary Clinton consideră că Uniunea Europeană trebuie să limiteze imigraţia extracomunitară

Uniunea Europeană trebuie să înceapă să impună limite privind imigraţia extracomunitară, deoarece situaţia a generat actuala criză, afirmă Hillary Clinton, fost secretar de Stat american şi fost candidat democrat la preşedinţia Statelor Unite.

Donald Trump contestă concluziile CIA privind implicarea prinţului saudit în asasinarea jurnalistului

Preşedintele SUA, Donald Trump, a contestat joi seară raportul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) privind asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, afirmând că nu s-a concluzionat că prinţul Mohammad bin Salman a ordonat crima şi sugerând că poate ar trebui trasă la răspundere "lumea".

Dispută între Donald Trump şi şeful Curţii Supreme din SUA pe tema independenţei justiţiei americane

Judecătorul şef John Roberts, liderul Curţii Supreme din SUA, a criticat afirmaţia preşedintelui american Donald Trump prin care acesta l-a catalogat pe un magistrat ce a hotărât împotriva noilor politici ale Administraţiei Trump privind azilanţii ca fiind "judecător al lui Obama".

MONITORUL APĂRĂRII | Statele Unite şi Coreea de Sud reduc amploarea unui exerciţiu militar comun. Motivul, anunţat de şeful Pentagonului

Statele Unite şi Coreea de Sud au decis reducerea amplorii exerciţiilor militare programate în primăvara anului 2019 pentru a nu afecta eforturile diplomatice în relaţia cu regimul din Coreea de Nord, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Declaraţie ÎNDRĂZNEAŢĂ: Un ministru israelian consideră „pierdere de vreme” planul de pace al lui Donald Trump

Planul de pace elaborat de Administraţia Donald Trump este "pierdere de vreme", a afirmat miercuri, la o conferinţă organizată de cotidianul The Jerusalem Post, Ayelet Shaked, ministrul israelian al Justiţiei.

Efectele războiului comercial: Munţi de cereale putrezesc pe câmp în Statele Unite din lipsa cumpărătorilor chinezi

Fermierii din SUA se confruntă cu o mare problemă: unde să depoziteze munţii de cereale recoltaţi pe care nu îi pot vinde chinezilor, informează Reuters.

Cazul Khashoggi: Turcia acuză Statele Unite că „închid ochii” în privinţa uciderii jurnalistului saudit

Administraţia de la Ankara a acuzat Statele Unite că „închid ochii” la uciderea lui Jamal Khashoggi în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, catalogând declaraţiile făcute de preşedintele american Donald Trump pe această temă drept „comice”, relatează Reuters.

Mike Pompeo: SUA susţin candidatura unui oficial sud-coreean pentru funcţia de preşedinte Interpol

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a declarat marţi că Statele Unite îl susţin pe sud-coreeanul Kim Jong Yang la alegerile pentru preşedinţia Interpol, Washingtonul poziţionându-se astfel împotriva candidatului Rusiei, Alexander Prokopchuk, informează publicaţia The Hill.

Donald Trump respinge criticile la adresa fiicei sale, Ivanka, privind folosirea unui cont privat de e-mail în activităţi oficiale

Preşedintele american Donald Trump a respins criticile la adresa fiicei sale, Ivanka Trump, care este şi consilier prezidenţial, în legătură cu folosirea unui cont privat de e-mail în activităţi oficiale, în contextul în care subiectul va fi anchetat de o comisie a Congresului de la Washington, potrivit postului CNN.

The New York Times: Trump a vrut să ordone Departamentului Justiţiei din SUA să-i ancheteze pe Hillary Clinton şi James Comey

Preşedintele SUA, Donald Trump, a vrut să ordone Departamentului Justiţiei să-i ancheteze pe doi dintre oponenţii săi politici, democrata Hillary Clinton şi fostul director FBI, James Comey, însă a fost refuzat de Consilierul juridic de la Casa Albă, relatează cotidianul The New York Times.

O firmă media rusă, la care lucra o femeie acuzată de ingerinţe electorale în SUA, a dat în judecată Facebook

O firmă rusă, la care lucra o femeie acuzată de ingerinţe electorale în SUA, a dat în judecată Facebook Inc, după ce administratorii reţelei de socializare au blocat contul de Facebook al firmei pe baza presupuselor legături ale acesteia cu Internet Research Agency, o companie rusă considerată ca fiind implicată în campania de influenţare a scrutinului din 2016.

Preşedintele Donald Trump a trimis răspunsurile solicitate în ancheta privind ingerinţele electorale ruse-avocaţi

Preşedintele SUA, Donald Trump, a trimis răspunsurile solicitate în investigaţia privind ingerinţele electorale ruse şi presupusele contacte cu Moscova, au anunţat avocaţii liderului de la Casa Albă, potrivit agenţiei de ştiri The Associated Press

Interesele, mai importante decât principiile: Trump insistă pentru menţinerea relaţiilor cu Arabia Saudită, în pofida asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi

Preşedintele Donald Trump a declarat marţi că, indiferent dacă prinţul moştenitor saudit este implicat sau nu în asasinarea jurnalistului disident Jamal Khashoggi, Statele Unite vor menţine relaţiile cu Arabia Saudită, pentru protejarea intereselor americane, pe cele ale Israelului şi ale altor aliaţi.