sua

Donald Trump este investigat de autorităţile din statul New York

Autorităţile din statul american New York au declanşat o nouă investigaţie care îl vizează pe preşedintele Donald Trump, acesta fiind acuzat că a condus Fundaţia Trump cu nerespectarea legilor statului şi a celor federale, a declarat joi procurorul general al statului New York, relatează AP.

John Bolton: Grupările islamice radicale reprezintă principala ameninţare transnaţională a SUA

Gruparile islamice radicale reprezintă cea mai mare ameninţare transnaţională a SUA şi a intereselor sale de peste hotare, a declarat joi consilierul american pentru probleme de Securitate, John Bolton, în cadrul prezentării unei noi strategii de combatere a terorismului, relatează Reuters.

Moscova acuză: Statele Unite au laboratoare secrete de ARME BIOLOGICE la frontierele Rusiei şi Chinei. Pentagonul respinge acuzaţiile

Statele Unite au un laborator clandestin pentru fabricarea de arme biologice în Georgia, parte a unei reţele de unităţi similare la frontierele Rusiei şi Chinei, acuză Ministerul rus al Apărării, denunţând încălcarea reglementărilor internaţionale, dar Pentagonul a respins acuzaţiile.

Şapte agenţi ruşi, inculpaţi în SUA pentru atacuri cibernetice, inclusiv la o centrală nucleară

Departamentul american al Justiţiei a anunţat, joi, inculparea a şapte agenţi ai serviciilor ruse acuzaţi de atacuri cibernetice împotriva Statelor Unite şi ţărilor aliate, vizând inclusiv o centrală atomică, informează site-ul agenţiei Reuters.

Mike Pence acuză China de ingerinţe în procesul politic din Statele Unite

Administraţia din China utilizează o serie de metode pentru a exercita influenţă politică în Statele Unite, afirmă vicepreşedintele american, Mike Pence, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Un poliţist mort, alţi şase răniţi, în urma unui incident cu ostatici în statul american Carolina de Sud

Şapte poliţişti au fost împuşcaţi, dintre care unul mortal, în urma unui incident armat care a avut loc miercuri în oraşul Florence din statul american Carolina de Sud, au anunţat autorităţile, precizând că presupusul autor al incidentului a fost arestat, informează agenţia The Associated Press.

Sute de milioane de mobile din SUA au primit un mesaj cu ocazia testării sistemului prezidenţial de alertă

Agenţia Federală pentru Managementul Situaţilor de Urgenţă (FEMA) din SUA a trimis miercuri un mesaj de alertă către 225 de milioane de telefoane mobile pentru a testa sistemul prezidenţial de alertă, care va fi folosit pentru a avertiza cetăţenii americani în cazul unei urgenţe naţională.

Statele Unite condamnă decizia Rusiei de a oferi Siriei sisteme de rachete S-300: Este o „escaladare foarte gravă” a crizei

Decizia Rusiei de a oferi Siriei sisteme antiaeriene S-300 constituie o "escaladare foarte gravă" a crizei, afirmă secrerarul de Stat american, Mike Pompeo.

Hackerii din Coreea de Nord, la ”furat” prin zeci de bănci ale lumii. Milioane de dolari, sustrase în timp record de ”Cobra Ascunsă”

O companie americană care activează în domeniul securităţii cibernetice a avertizat că un grup de hackeri din Coreea de Nord au furat sute de milioane de dolari infiltrându-se în sistemele informatice a mai multor bănci din cel puţin 11 ţări, începând cu anul 2014, relatează AP.

Donald Trump, ANCHETAT pentru fraudă fiscală după dezvăluiri făcute de New York Times/ Reacţia Casei Albe

Autorităţile din statul american New York au declanşat o investigaţie privind presupuse fraude fiscale de milioane de dolari comise de preşedintele SUA, Donald Trump, şi de familia acestuia, după dezvăluiri făcute de cotidianul The New York Times.

Curtea Internaţională de Justiţie cere SUA să se asigure că sancţiunile impuse Iranului nu vor afecta ajutorul umanitar

Curtea Internaţională de Justiţie a cerut miercuri Statelor Unite să se asigure că sancţiunile împotriva Iranului nu afectează ajutorul umanitar sau siguranţa aviaţiei civile iraniene, relatează Reuters.

Mike Pompeo va efectua sâmbătă o vizită oficială la Phenian pentru a discuta despre denuclearizare

Secretarul de Stat american Mike Pompeo va efectua o vizită oficială la Phenian, sâmbătă, pentru a discuta cu liderul suprem nord-coreean Kim Jong-Un despre denuclearizarea Peninsulei Coreea, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

TENSIUNI Statele Unite – Rusia: Washingtonul ameninţă cu distrugerea arsenalului atomic rus

Administraţia Vladimir Putin încalcă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a acuzat marţi ambasadorul Statelor Unite la NATO, Kay Bailey Hutchison, avertizând că armata SUA ar putea distruge arsenalul nuclear rus dezvoltat prin încălcarea acestui acord.

Donald Trump, replică stupefiantă la adresa unei jurnaliste: ”Este în regulă, ştiu că nu gândeşti, nu ai gândit niciodată”

Preşedintele american Donald Trump a avut un schimb de replici cu o jurnalistă a postului ABC News în timpul unei conferinţe de presă, spunându-i că nu gândeşte ”niciodată”, înainte ca aceasta să apuce să îi adreseze întrebarea, relatează Blooomberg.

MONITORUL APĂRĂRII | INCIDENT maritim între nave militare, în Marea Chinei de Sud. Două ţări se acuză reciproc

Două nave militare din Statele Unite şi China au fost aproape de o coliziune în Marea Chinei de Sud, iar cele două ţări se acuză reciproc de manevre periculoase, pe fondul tensiunilor din această regiune.

Pew Research: Imaginea SUA pe plan internaţional este afectată de politicile lui Trump. Cota de popularitate a preşedintelui american, mai mică decât cea a lui Putin

Imaginea Statelor Unite pe plan global a fost afectată de alegerea în funcţie a preşedintelui Donald Trump, care are o cotă de popularitate de 27% la nivel internaţional, mai mică decât a cancelarului Germaniei, Angela Merkel, şi a liderilor din Franţa, Rusia şi China, arată un studiu Pew Research.

„Noua eră fără RĂZBOI”. Coreea de Nord şi Coreea de Sud au început să elimine minele de-a lungul frontierei puternic militarizate

Coreea de Nord şi Coreea de Sud au început operaţiunea de îndepărtare a minelor antipersonal şi antitanc aflate în Zona Demilitarizată dintre cele două ţări, pe fondul detensionării relaţiilor bilaterale, informează agenţia de ştiri Yonhap.

SUA şi Canada confirmă că au ajuns la o înţelegere privind un nou acord comercial cu Mexicul

Washingtonul şi Ottawa au confirmat că au ajuns la o înţelegere privind un "nou acord comercial modernizat" cu Mexicul, numit Acordul Statele Unite-Mexic-Canada (USMCA), care va înlocui Acordul Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA), informează Politico.com.

Scandal la Tesla! Elon Musk va demisiona din funcţia de preşedinte al companiei Tesla şi va plăti amendă 20 de milioane de dolari pentru soluţionarea litigiului

Elon Musk a acceptat, sâmbătă seară, să demisioneze din funcţia de preşedinte al companiei Tesla şi să plătească o amendă de 20 de milioane de dolari în cadrul unui acord cu autorităţile de reglementare din Statele Unite, informează CNN şi BBC.

MONITORUL APĂRĂRII: Relaţia Germania – Rusia, determinantă pentru securitatea Europei

Relaţia Germania – Rusia s-a dezvoltat accelerat după ce Trump a devenit preşedinte al SUA. Iniţial, această relaţie era doar în domeniul economic. După anul 2017 şi mai ales după Summit-ul NATO din 11-12 iulie 2018 acestea au evoluat şi în domeniul politic. Apropierea Germaniei de Rusia este considerată de unele state central şi est europene ca fiind o ameninţare asupra securităţii lor.

Donald Trump îşi menţine încrederea în nevinovăţia judecătorului Brett Kavanaugh, dar apar riscuri privind aprobarea de către Senat a numirii acestuia la Curtea Supremă

Preşedintele SUA, Donald Trump, a părut să minimizeze investigaţia FBI pe care, pe fondul criticilor, a ordonat-o în cazul judecătorului Brett Kavanaugh, desemnat pentru un post la Curtea Supremă de Justiţie, dar două activiste depun eforturi pentru a bloca aprobarea Senatului în acest caz.

Ministrul Economiei din Mexic spune că în 48 de ore se va afla dacă NAFTA rămâne un acord trilateral

Ildefonso Guajardo, ministrul mexican al Economiei, a declarat că SUA şi Canada fac eforturi serioase pentru a ajunge la o înţelegere privind revizuirea Acordului Nord-American de Liber Schimb (NAFTA), adăugând că în 48 de ore se va şti dacă acordul rămâne unul trilateral.

Comisia Juridică din Senatul SUA a avizat favorabil numirea lui Brett Kavanaugh, acuzat de agresiuni sexuale, la Curtea Supremă/ FBI va face anchetă

Comisia Juridică din Senatul SUA a dat vineri aviz favorabil numirii lui Brett Kavanaugh în funcţia de judecător la Curtea Supremă, însă înainte de votul final în Senat, Kavanaugh va fi vizat de o anchetă FBI pe tema presupuselor agresiuni sexuale săvârşite de acesta în adolescenţă.

Un avion invizibil pe radar de tip F-35 s-a prăbuşit în Carolina de Sud, la doar o zi după ce aparatele militare au fost folosite cu succes de SUA în prima misiune de luptă

Un avion invizibil pe radar de tip F-35 s-a prăbuşit vineri în zona de bazei aeriene Beaufort din statul american Carolina de Sud, au anunţat autorităţile, precizând că pilotul s-a catapultat, informează postul CBS News.

Cine este femeia care îl acuză de VIOL pe Cristiano Ronaldo. Cât a primit pentru a păstra tăcerea | FOTO

O femeie din Statele Unite susţine că a fost violată în anul 2009, în oraşul Las Vegas, de fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, informează publicaţia germană Der Spiegel.

Politico.com | Mihai Fifor: România vrea achiziţionarea unui sistem de rachete pentru litoralul Mării Negre | FOTO

România intenţionează să achiziţioneze un sistem de rachete pentru protejarea coastelor Mării Negre, licitaţia urmând să fie lansată luni, a declarat ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, cu ocazia vizitei în Statele Unite, informează Politico.com.

Brett Kavanaugh NEAGĂ acuzaţiile privind presupuse agresiuni sexuale/ Preşedintele SUA îşi reafirmă sprijinul pentru judecător

Brett Kavanaugh, nominalizat la funcţia de judecător la Curtea Supremă a SUA, a respins acuzaţiile ce îi sunt aduse privind presupuse agresiuni sexuale şi susţine că procesul de confirmare a devenit o "ruşine naţională", iar preşedintele Donald Trump şi-a reafirmat sprijinul pentru judecător.

Avionul invizibil pe radar F-35, folosit pentru prima dată de forţele SUA într-o misiune de luptă

Avioane invizibil pe radar de tip F-35 din dotarea forţelor SUA au fost folosite joi pentru prima dată într-o misiune de luptă, bombardând un obiectiv al insurgenţilor talibani în Afganistan, au declarat oficiali americani, informează site-ul publicaţiei Stars and Stripes.

Elon Musk, directorul general al Tesla, dat în judecată pentru fraude în SUA/ Musk respinge acuzaţiile

Comisia pentru Valori Mobiliare şi Schimburi (SEC) din SUA a intentat un proces lui Elon Musk, directorul general al constructorului de automobile electrice Tesla, pentru fraudă prin inducerea în eroare a investitorilor în legătură cu intenţia de delistare a companiei, informează postul BBC News.

ROMÂNI, arestaţi în timp ce încercau să treacă ilegal din Canada în Statele Unite

Autorităţile americane au arestat zece imigranţi români care au încercat să traverseze ilegal frontiera dintre Canada şi Statele Unite, informează agenţia Associated Press şi publicaţia Montreal Gazette.

Pompeo a declarat că singura cale pentru Coreea de Nord este cea a diplomaţiei şi denuclearizării

Secretarul american de Stat Mike Pompeo a declarat joi în cadrul Consiliului de Securitate ONU că dacă regimul de la Phenian se va îndepărta de calea diplomaţiei şi a denuclearizării se va confrunta cu „izolare continuă şi presiune”, relatează Reuters.

Peste 1.100 de civili, ucişi accidental în ultimii ani de armata SUA în operaţiunile din Siria, Irak

Peste 1.100 de civili au fost ucişi în raidurile efectuate în Siria şi Irak de coaliţia condusă de Statele Unite împotriva reţelei teroriste Stat Islamic de la începerea operaţiunilor, în 2014, anunţă armata americană.

Donald Trump afirmă că ar prefera menţinerea în funcţie pe adjunctul procurorului general Rod Rosenstein

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat că ar prefera să îl menţină în funcţie pe adjunctul procurorului general Rod Rosenstein, informează site-ul agenţiei Associated Press.

MONITORUL APĂRĂRII: Donald Trump revine asupra soluţiei la conflictul israelo-palestinian, evocând ideea unui singur stat

Preşedintele SUA, Donald Trump, a revenit asupra ideii evocate miercuri, privind soluţia "celor două state" în conflictul israelo-palestinian, afirmând că el ar accepta şi un singur stat, dacă părţile sunt de acord.

Ambasada SUA a anunţat demararea programului Loteria vizelor pentru SUA

Înregistrările pentru programul Loteria Vizelor vor avea loc în perioada 3 octombrie - 6 noiembrie 2018, iar câştigătorii vor fi anunţaţi începând cu 7 mai 2019, potrivit unui comunicat remis, joi, MEDIAFAX de către Ambasada SUA.

Donald Trump a refuzat să aibă o întrevedere cu premierul canadian Justin Trudeau

Preşedintele american Donald Trump a refuzat să aibă o întâlnire cu premierul canadian Justin Trudeau pe marginea reuniunii Adunării Generale a Naţiunilor Unite, din cauza lipsei progresului în negocierile privind Acordului Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA), relatează site-ul agenţiei Reuters.

Donald Trump: Shinzo Abe a fost de acord ca Japonia şi SUA să înceapă negocierile comerciale

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că premierul japonez Shinzo Abe a fost de acord să înceapă negocierile bilaterale pentru a ajunge la un acord comercial, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Hassan Rouhani susţine că Iranul nu intenţionează să pornească un război cu SUA

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat miercuri că Teheranul nu are nicio intenţie de a porni un război cu Statele Unite sau cu forţele din Orientul Mjlociu, relatează site-ul agenţiei Reuters.

China respinge acuzaţiile lui Donald Trump privind ingerinţele electorale

Administraţia de la Beijing a respins, miercuri, acuzaţiile preşedintelui SUA, Donald Trump, privind tentativa Chinei de a influenţa scrutinul parţial american.