sua

Agenţii Blackwater au primit oferte de imunitate de la anchetatorii Departamentului de Stat

Anchetatorii din cadrul Departamentului american de Stat, care investighează incidentul de la Bagdad în care a fost implicată compania de securitate Blackwater, le-au făcut agenţilor de securitate ai acestei firme oferte de imunitate, potrivit cotidianului New York Times, citat de Reuters.

Peste jumătate dintre americani, în favoarea unor atacuri împotriva Iranului

Mai mult de jumătate dintre cetăţenii americani se declară în favoarea unor atacuri împotriva Iranului şi cred că acestea ar putea avea loc înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2008, potrivit unui sondaj Zogby, publicat luni şi citat de AFP.

Tony Blair nu i s-a putut opune lui Bush în privinţa războiului din Irak

Fostul premier britanic Tony Blair nu i s-a putut opune lui George W. Bush cu privire la declanşarea operaţiunilor din Irak, potrivit declaraţiei fostului secretar de Stat american Colin Powell, consemnată în cartea Blair Unbound.

Ministru britanic de confesiune musulmană, reţinut şi percheziţionat pe un aeroport american

Primul ministru britanic de confesiune musulmană a fost oprit şi percheziţionat pe un aeroport american, după ce participase la o serie de întâlniri dedicate combaterii terorismului, relatează Sky News.

„Saw IV”, pe primul loc în box office-ul nord-american

Două filme de groază au figurat la sfârşitul săptămânii trecute în fruntea box office-ului american, "Saw IV" şi "30 Days of Night", seducând spectatorii avizi de senzaţii tari în zilele care precedă Halloween-ul, informează AFP.

Incendiile din sudul Californiei, controlate datorită vremii

Vremea răcoroasă şi calmă a ajutat pompierii americani să controleze ultimele şapte focare de incendii din sudul statului California, deşi oficialii au declarat că flăcările ameninţă în continuare circa 12.000 de locuinţe, relatează Reuters.

SUA anunţă un test reuşit al scutului lor antirachetă

O rachetă americană a reuşit să intercepteze o ţintă, sâmbătă, deasupra Oceanului Pacific, în largul insulelor Hawai, în cadrul unui test al sistemului de apărare antirachetă, a anunţat Agenţia americană de apărare antirachetă (MDA), citată de AFP.

Ample manifestaţii în Statele Unite, împotriva războiului din Irak

Zeci de mii de manifestanţi au demonstrat, sâmbătă, în mai multe oraşe din Statele Unite, printre care şi New York şi Los Angeles, pentru a cere încheierea războiului din Irak, relatează AFP.

California: Circa 640.000 de persoane evacuate din cauza incendiilor

Circa 640.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele din cauza incendiilor devastatoare din sudul Californiei, izbucnite în urmă cu şapte zile, au anunţat sâmbătă autorităţile din San Diego, citate de AFP.

Arthur Kornberg, descoperitorul structurii ADN, a murit

Biochimistul american Arthur Kornberg, care a primit Premiul Nobel pentru medicină în 1959 pentru descoperirile sale referitoare la structura ADN, a decedat vineri, la vârsta de 89 de ani, a anunţat Universitatea Stanford, citată de AFP.

SUA, îngrijorate de traficul cu substanţe explozive ascunse în încălţăminte

Autorităţile americane au primit avertizări referitoare la materiale explozive ascunse în pantofi cu talpă groasă, după ce poliţia din ţări europene a descoperit tuburi similare transportate în acest fel, într-un bagaj găsit într-un autobuz, relatează Reuters.

Condoleezza Rice: Washingtonul şi Moscova au acelaşi punct de vedere în privinţa Iranului

Secretarul de Stata american, Condoleezza Rice, a afirmat vineri că nu există divergenţe între SUA şi Rusia cu privire la dosarul nuclear iranian, relatează AFP.

Putin compară disensiunile dintre Rusia şi SUA cu criza rachetelor din Cuba

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a comparat disensiunile stârnite de scutul antibalistic al SUA cu criza rachetelor cubaneze din 1962, relatează Reuters.

Un incendiu de proporţii izbucnit în sudul Californiei, declanşat de o mână criminală

Unul dintre cele mai grave incendii izbucnite în sudul statului american California, care a distrus peste 10.000 de hectare de teren, a fost declanşat în mod deliberat, a declarat un oficial citat de CNN.

Noi victime ale incendiului, descoperite în California

Trupurile carbonizate a patru persoane au fost descoperite în regiunea muntoasă devastată de un inceniu în apropierea frontierei mexicane, la est de San Diego (California), au declarat joi trupele de frontieră, citate de AFP.

Noua planificare militară a SUA care vizează Iranul este una „de rutină”

Statele Unite analizează o nouă strategie militară care vizează Iranul, dar noua planificare este una de rutină, a declarat, joi, secretarul american al Apărării, Robert Gates, citat de AFP.

Erdogan: Decizia unei intervenţii împotriva PKK aparţine Turciei, nu Statelor Unite

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a comentat critic ultimele declaraţii ale Secretarului de Stat american, Condoleeza Rice, după reuniunea Consiliului de Securitate din Turcia, conform cărora operaţiunile militare nu sunt benefice, precizând că decizia unei eventuale intervenţii aparţine Turciei.

Progrese înregistrate în lupta împotriva incendiilor din California

Pompierii care luptă de patru zile cu incendiile care au făcut trei morţi în statul California au înregistrat, miercuri, primele succese, dar continuă eforturile de stingere a focarelor în apropiere de San Diego unde pagubele sunt evaluate la peste un miliard de dolari, relatează AFP.

Pentagonul a solicitat fonduri „urgente” pentru fabricare unei bombe de mari dimensiuni

Pentagonul a solicitat Congresului american fonduri, motivând cu "o nevoie operaţională urgentă", pentru a modifica bombardierele B-2 în vederea lansării de bombe experimentale masive antibuncăr, au anunţat miercuri autorităţile responsabile, relatează AFP.

Cel puţin trei morţi şi 40 de răniţi, în incendiile din California

Incendiile care devastează statul american California au provocat moartea a cel puţin trei persoane şi rănirea altor 40, iar preşedintele George W. Bush a declarat miercuri această regiune în stare de "catastrofă majoră", relatează AFP.

Bush a menţionat România şi Bulgaria drept posibile ţinte ale Iranului

Preşedintele american George W. Bush a avertizat că Europa are nevoie urgentă de un scut american antirachetă pentru a apăra aliaţii săi, inclusiv Bulgaria şi România, împotriva unor posibile atacuri ale Iranului.

Condoleezza Rice, numită „criminal de război” de un protestatar

O manifestantă împotriva războiului şi-a afişat mâinile vopsite în roşu, simbolizând sângele, în faţa secretarului american de Stat, Condoleezza Rice, şi a numit-o "criminal de război", miercuri, cu ocazia unei audieri în Congres, relatează Reuters.

California: Sinistraţii beneficiază de şedinţe de yoga, acupunctură şi chiar mâncare cuşer

Persoanele evacuate din cauza incendiilor din California, cazate pe stadionul Qualcomm din San Diego, dispun de şedinţe de acupunctură şi yoga, mâncare cuşer, iar copiii plictisiţi au la dispoziţie clovni şi bomboane, relatează Reuters.

Hillary Clinton va ceda o parte din prerogativele prezidenţiale dacă va fi aleasă

Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale americane, Hillary Clinton, l-a acuzat pe preşedintele George W. Bush, într-un interviu publicat marţi, de "acaparare a puterii", precizând că ea va renunţa la o serie de prerogative dacă va fi aleasă în fruntea statului, relatează Reuters.

California: Circa 500.000 de persoane evacuate din calea incendiilor

Incendiile au devastat, marţi, sudul Californiei, ameninţând peste 60.000 de locuinţe în cursul serii şi forţând jumătate de milion de persoane să părăsească statul în cadrul celei mai ample evacuări din istoria sa, relatează Reuters.

Americanca acuzată că a ucis o femeie pentru a-i fura copilul din pântec, riscă pedeapsa cu moartea

O americancă acuzată că a strangulat o femeie însărcinată în opt luni şi apoi i-a tăiat burta pentru a-i fura copilul a fost declarată sănătoasă mintal de un tribunal din Kansas şi riscă pedeapsa cu moartea, relatează AFP.

Jumătate dintre americani nu vor vota niciodată pentru Hillary Clinton

Jumătate dintre cetăţenii americani susţin că nu vor vota niciodată candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2008, Hillary Clinton, potrivit unui sondaj dat publicităţii luni, relatează AFP.

Erdogan: Este posibilă o operaţiune militară turco-americană împotriva rebelilor kurzi

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că Turcia şi Statele Unite ar putea lansa o operaţiune militară comună împotriva rebelilor kurzi din nordul Irakului, relatează AFP.

Peste 600 de locuinţe arse în incendiile din California

Peste 600 de case au fost distruse luni de incendiile de mare amploare care devastează regiuni întregi din California, în vestul Statelor Unite, şi au provocat exodul a sute de mii de persoane, relatează AFP.

Noi incendii în California, cel puţin unul fiind de origine criminală

Noi incendii au izbucnit luni în California (vest), unde a fost decretată starea de urgenţă, cel puţin unul dintre focare fiind de origine criminală, relatează AFP.

Bush şi Putin au discutat despre o cooperare sporită în dosare strategice

Preşedintele american, George W. Bush, şi liderul rus, Vladimir Putin, au insistat luni, într-o convorbire telefonică, asupra necesităţii de a "spori cooperarea" în dosare strategice, pe fondul dezacordului dintre Moscova şi Washington în privinţa scutului antirachetă, relatează AFP.

Logan-ul fabricat în India, unul dintre cele mai performante autoturisme din afara SUA

Modelul auto Logan construit în India de grupul Mahindra&Mahindra împreună cu producătorul francez Renault face parte din topul celor mai performante 16 autoturisme care nu sunt comercializate pe piaţa americană, realizat de publicaţia BusinessWeek.

„30 Days of Night”, pe primul loc în box office-ul nord-american

Filmul de groază "30 Days of Night", despre nişte vampiri care atacă un sat din Alaska îngropat în noaptea polară, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american la sfârşitul săptămânii trecute, surclasând lungmetraje pretendente la Oscar, informează AFP.

Ambasadorul Turciei revine la post în Statele Unite

Ambasadorul Turciei la Washington, Nabi Sensoy, rechemat la Ankara pe fondul disensiunilor referitoare la recunoaşterea genocidului armean, a revenit luni la post, relatează agenţia Anatolia, citată de AFP.

Sam Brownback se retrage din cursa pentru Casa Albă

Senatorul american Sam Brownback, unul dintre candidaţii republicani la învestitura pentru Casa Albă, a anunţat că se retrage din cursă, a declarat un oficial din cadrul campaniei sale electorale, citat de AFP.

Sancţiuni în ancheta privind focoasele nucleare plimbate pe teritoriul SUA

Armata americană a sancţionat 70 de persoane responsabile de incidentul în urma căruia un bombardier strategic de tip B-52 a transportat şase rachete nucleare pe teritoriul Statelor Unite, de la baza aeriană Minot, în North Dakota, către Barksdale în Louisiana, relatează Sky News.

Românul împuşcat în SUA îşi revine, un suspect a fost arestat

Starea de sănătate a lui Dan Teodorescu, vânzătorul de îngheţată care a fost împuşcat în SUA, se îmbunătăţeşte, vocea revenindu-i deşi coardele vocale i-au fost afectate, iar autorităţile au arestat un suspect în vârstă de 19 ani, relatează, sâmbătă, publicaţia Richmond Times Dispatch.

Robert Gates: SUA ar putea acţiona împotriva rebelilor PKK din Irak

Secretatul american al Apărării, Robert Gates a sugerat joi că forţele americane şi irakiene vor fi pregătite să acţioneze împotriva rebelilor kurzi, membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în momentul în care vor dispune de mai multe informaţii referitoare la aceştia, relatează AFP.

SUA vor construi scutul antirachetă, chiar dacă Iranul suspendă programul nuclear

Statele Unite au anunţat, joi, că nu-şi vor modifica proiectul de amplasare a unui scut antirachetă în Europa, chiar dacă Iranul îşi va suspenda propriul program de îmbogăţire a uraniului, relatează AFP.

Retragerea trupelor americane din Irak ar genera un război de epurare etnică în Bagdad

Oficialii americani din Bagdad se tem că violenţele dintre sunniţi şi şiiţi se vor transforma în "epurări etnice", odată cu retragerea forţelor Statelor Unite din Irak, a anunţat joi o agenţie guvernamentală, citată de Reuters.