substan e toxice

Peste 12 persoane au suferit ARSURI, după ce ar fi intrat în contact cu o substanţă toxică la Londra

Cel puţin douăsprezece persoane au suferit arsuri, după ce ar fi intrat în contact cu o presupusă substanţă toxică într-un club din Londra, au anunţat autorităţile, care au precizat că aproximativ 400 de participanţi la o petrecere organizată în club au fost evacuaţi, potrivit The Guardian.

Peste 5.000 de kilograme şi 500 de litri de substanţe periculoase confiscate în trei săptămâni

Peste 5.000 de kilograme şi 500 de litri de substanţe periculoase, precum şi 18 kilograme de mercur au fost confiscate de poliţişti în opt judeţe, în urma mai multor controale făcute în ultimele trei săptămâni, fiind descoperite 21 de fapte penale.

Un tir încărcat cu clorură ferică s-a răsturnat pe şoseaua de centură a municipiului Buzău

Un tir încărcat cu clorură ferică, substanţă foarte periculoasă în contact cu apa, s-a răsturnat joi seară pe şoseaua de centură a municipiului Buzău, circulaţia fiind blocată, iar zona izolată.

Sonda Phoenix a descoperit substanţe potenţial toxice pe Marte

Cercetătorii de la Agenţia spaţială americană (NASA) au indicat că este posibil ca sonda Phoenix să fi descoperit perclorat, o substanţă potenţial toxică, utilizată la combustibilii pentru rachete, în mostrele prelevate de pe Marte.

Mureş: Pericol de explozie în urma unui accident rutier

Traficul rutier pe DN13 (E60), în localitatea mureşană Nadeş este blocat pe ambele sensuri în urma unui accident rutier produs miercuri după-amiază şi în care au fost implicate două tiruri, unul dintre ele transportând substanţe toxice.