suporteri

Peste 2000 de jandarmi, mobilizaţi în Capitală pentru meciul România-Italia

Peste două mii de jandarmi vor asigura măsurile de ordine, vineri, în toate oraşele din ţară unde au fost amenajate zone speciale în care suporterii pot urmări meciul România-Italia de la Campionatul European de Fotbal 2008, de la ora 19.00.

Emoţii şi ploaie pentru suporterii bucureşteni

Suporterii bucureşteni s-au adunat în număr mare în Piaţa George Enescu, pentru a urmări meciul România-Franţa, ploaia torenţială căzută în timpul partidei nealungându-i din faţa ecranului.

Liderul galeriei echipei Rapid: Boloni şi-a bătut joc de noi, ne-am săturat de fiţele lui

Liderul galeriei echipei Rapid, Vali Bulgaru, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că tehnicianul Ladislau Boloni şi-a bătut joc de suporteri amânând semnarea unui contract cu gruparea giuleşteană şi a precizat că aşteaptă ca oficialii clubului să aducă un alt antrenor.

Suporterii acuzaţi de agresarea jandarmului clujean, trimişi în judecată

Cei patru suporteri acuzaţi de agresarea jandarmului clujean înainte de meciul U-CFR Cluj au fost trimişi în judecată, miercuri, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, potrivit unor surse judiciare.

Spaniolii preferă mai mult fotbalul decât sexul

Suporterii spanioli, în proporţie de 72 la sută, preferă fotbalul mai mult decât sexul, conform unui studiu european care îi situează pe suedezi drept cei mai pasionaţi fani ai acestui sport, informează cotidianul Marca.

Cei patru tineri care l-au agresat pe jandarmul clujean, audiaţi de procurori

Cei patru tineri care l-au agresat, înaintea meciului Universitatea - CFR Cluj, pe jandarmul clujean care a ajuns la spital sunt audiaţi de procurori, vineri, la ora transmiterii acestei ştiri, fiind acuzaţi de ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi vătămare corporală gravă.

Cel puţin zece persoane implicate în incidentele de miercuri de la Cluj, duse la Poliţie

Agresorul jandarmului clujean care a ajuns la spital după ce a fost rănit în incidentele produse înaintea meciului "U"-CFR Cluj a fost identificat, fiind căutat în prezent de poliţişti, în timp ce alte cel puţin zece persoane implicate în aceste incidente au fost duse, joi, la sediul Poliţiei Cluj.

Incidente la Cluj înaintea partidei dintre „U” şi CFR

Aproximativ 2.500 de suporteri ai echipei "U" Cluj s-au strâns, miercuri, în piaţa Lucian Blaga, pentru a face deplasarea spre stadionul "Ion Moina", în vederea partidei cu CFR Cluj, aceştia aruncând cu pietre în forţele de ordine precum şi în sediul Primăriei.

Trei suporteri au fost reţinuţi de poliţişti înainte de meciul dintre U Cluj şi CFR Cluj

Trei suporteri care se îndreptau spre meciul dintre U Cluj şi CFR Cluj şi care au aruncat cu pietre în călătorii dintr-o staţie de tramvai din apropierea stadionului Ion Moina au fost reţinuţi de poliţişti.

Patru suporteri ai U Cluj, sancţionaţi de jandarmi

Patru suporteri ai echipei de fotbal Universitatea Cluj au fost sancţionaţi de jandarmii clujeni, după ce au pătruns ilegal, în noaptea de marţi spre miercuri, pe stadionul "Ion Moina" din Cluj-Napoca, aceştia escaladând gardul.

Turcu: Suporterii să facă manifestaţie în faţa Ministerului de Interne să ne concesioneze stadionul

Vicepreşedintele executiv al FC Dinamo, Vasile Turcu, a declarat, miercuri noaptea, în cadrul unei emisiuni televizate, că suporterii formaţiei "alb-roşii" ar trebui să facă manifestaţii în faţa Ministerului Internelor şi Reformei Administrative pentru a cere concesionarea stadionului.

Gigi Becali, lovit în figură cu o pungă de seminţe la plecarea de la stadionul din Craiova

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost lovit în figură cu o pungă de semniţe aruncată din mulţime la plecarea de la stadionul Extensiv, după meciul cu Universitatea Craiova, câştigat de "roş-albaştrii" cu scorul de 2-1, în etapa a XXXII-a a Ligii I.

Valvis a atacat în justiţie decizia lui Copos de a micşora capitalul social al FC Rapid SA

Omul de afaceri Jean Valvis a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că a atacat în justiţie decizia acţionarului George Copos de a micşora capitalul social al SC FC Rapid SA în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din 7 martie.

Fotbaliştii Ceahlăului vor sărbători Paştele împreună cu suporterii

Fotbaliştii şi conducătorii grupării Ceahlăul Piatra Neamţ vor sărbători Paştele împreună cu suporterii, pe terasa unui restaurant local în noaptea de Înviere, după meciul din deplasare cu Oţelul Galaţi, din cadrul etapei a XXXII-a a Ligii I.

Două persoane, audiate după ce au bătut mai mulţi suporteri stelişti

Două persoane sunt audiate, duminică, de poliţiştii de la Secţia 8 după ce, sâmbătă seara, au bătut mai mulţi suporteri stelişti şi au avariat microbuzul cu care aceştia au venit de la Galaţi, unde au asistat la meciul cu Oţelul, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Boca: Aşteptăm să fie vreo 600 de suporteri la Vaslui

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, vineri, că se aşteaptă ca la partida de sâmbătă, de la Vaslui, elevii lui Ionuţ Popa să fie susţinuţi de 500-600 de suporteri.

Chivu: La Euro vom lupta pentru glorie, respect şi fani

Căpitanul Cristian Chivu a declarat că jucătorii reprezentativei României vor lupta la Campionatul European din Elveţia şi Austria pentru glorie, respect şi fani, informează site-ul oficial al competiţiei din perioada 7-29 iunie.

Sabău: Nu cred că steliştilor le va fi frică de noi

Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat că nu numai echipa sa a învins-o de-a lungul timpului pe Steaua şi din această cauză nu crede că "roş-albaştrii" se vor teme în meciul de joi, din etapa a XXVIII-a a Ligii I.

Mititelu: Am tolerat prea multe unor aşa zişi suporteri

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că nu-şi va mai asuma răspunderea pentru suporterii care vor să însoţească echipa în deplasare din cauza incidentelor din etapa trecută, soldate cu jucarea unui meci fără spectatori pentru "alb-albaştri".

Viggo Mortensen a participat la sărbătorirea a 100 de ani a clubului San Lorenzo

Actorul american Viggo Mortensen, suporter al echipei de fotbal San Lorenzo, a participat, marţi, la festivităţile de celebrare a 100 de ani de la înfiinţarea clubului argentinian, alături de alţi 15.000 de fani ai formaţiei din Buenos Aires.

Comisia de Disciplină a solicitat CCA punctul de vedere cu privire la decizia lui Deaconu

Preşedintele Comisiei de Disciplină a FRF, Marin Daniel Cernat, a solicitat, joi, Comisiei Centrale a Arbitrilor, punctul de vedere cu privire la decizia centralului Alexandru Deaconu de a suspenda partida Rapid-Steaua, din cauza aruncării cu obiecte din tribune, informează www.frf.ro.

Preţuri de trei ori mai mari la biletele de intrare la meciul FC Vaslui – Steaua

FC Vaslui a stabilit preţuri de trei ori mai mari la biletele de intrare la meciul de pe teren propriu cu Steaua, programat, duminică, de la ora 16.00, în cadrul etapei a XXVI-a a Ligii I.

Bulgaru: Noi, suporterii rapidişti, ne bucurăm că a plecat Copos

Liderul galeriei echipei Rapid, Vali Bulgaru, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că suporterii giuleşteni se bucură de faptul că George Copos a vândut pachetul majoritar de acţiuni al clubului şi a precizat că nimeni nu îl regretă în Giuleşti.

EXCLUSIV: Patru suporteri au fost identificaţi că au aruncat cu obiecte în teren în Giuleşti (Video ProTv)

Şeful Statului Major al Jandarmeriei, general de brigadă Olimpiodor Antonescu, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că au fost identificaţi patru suporteri care au aruncat cu obiecte în teren la Rapid-Steaua.

Dinamo a învins Poli Iaşi, scor 2-1

Echipa Dinamo Bucureşti a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), formaţia Poli Iaşi, într-un meci din etapa a XXIV-a a Ligii I, obţinând astfel prima victorie cu antrenorul Gheorghe Mulţescu pe banca tehnică.

Mai mulţi fani dinamovişti au plecat la Doneţk pentru a se întâlni cu Lucescu

Mai mulţi suporteri ai formaţiei Dinamo au plecat, vineri, la Doneţk, pentru a se întâlni cu antrenorul echipei Şahtior, Mircea Lucescu, şi pentru a-i arăta acestuia susţinerea de care se bucură în rândul fanilor dinamovişti, informează site-ul dinamomania.net.

Două dosare de urmărire penală după meciul Rapid-Poli

Şase persoane au primit interdicţia de a mai intra pe stadioane pe durate cuprinse între şase luni şi doi ani, doi suporteri s-au ales cu acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar 36 de fani au fost amendaţi cu peste 6.600 de lei, înaintea meciului Rapid - Poli Ştiinţa Timişoara.

Rapid a învins pe Oţelul, scor 1-0, şi a obţinut prima victorie în 2008

Echipa Rapid Bucureşti a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii I, obţinând prima victorie în 2008 în primul eşalon.

Copos îi apără pe Vasile Maftei şi Marius Constantin în faţa suporterilor

Principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, le-a luat apărarea fotbaliştilor Marius Constantin şi Vasile Maftei, criticaţi de suporteri pentru evoluţiile slabe din ultima perioadă, spunând că preferă să fie el înjurat în locul jucătorilor.

Sandu: 15 suporteri care au provocat incidente pe stadioane au încercat să cumpere bilete

Preşedintele FRF Mircea Sandu a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că printre persoanele care au solicitat bilete la meciurile României la Euro 2008 s-au aflat şi 15 suporteri care se află în baza de date a Jandarmeriei pentru violenţe pe stadioane.

Suporterii cer Avocatului Poporului să sesizeze CC în legătură cu Legea Dragomir

Repezentanţii suporterilor cluburilor Dinamo, Steaua şi Rapid cer Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională (CC) în legătură cu o excepţie de neconstituţionalitate din Legea 4/2008, cunoscută ca "Legea Dragomir", apreciind că aceasta are un articol care îngrădeşte accesul la justiţie.

UEFA a alocat suporterilor români 18.706 de bilete la Euro 2008

UEFA a alocat Federaţiei Române de Fotbal un total de 18.706 de bilete pentru meciurile pe care echipa naţională le va disputa în vară la Campionatul European din Austria şi Elveţia, numărul acestora putând creşte cu 5 procente în cazul în care forul european nu ia măsuri de siguranţă speciale.

Lobonţ, cel mai bun fotbalist dinamovist pe un site al suporterilor

Portarul Bogdan Lobonţ a fost declarat, sâmbătă, cel mai bun fotbalist dinamovist al anului 2007 de către site-ul suporterilor formaţiei "alb-roşii" , www.dinamomania.ro, iar Mihai Covaliu a fost votat drept cel mai bun sportiv al clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Suporterii stelişti îi cer lui Băsescu să retrimită în Parlament legea lui Dragomir

Reprezentanţii suporterilor echipei Steaua au adresat, miercuri, o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, în care i-au solicitat retrimiterea în Parlament a Legii privind prevenirea şi combaterea violenţelor la competiţiile sportive, iniţaiată de deputatul Dumitru Dragomir, şeful LPF.

Dragomir: Nu huliganii fac legea într-o ţară

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, după şedinţa Comitetului Executiv al FRF, că într-o ţară nu huliganii sunt cei care fac legea, ci legea trebuie respectată de toţi, subliniind că primele şase luni după promulgarea legii privind violenţa în sport vor fi mai grele.

Incidente între suporteri stelişti şi personalul unei curse aeriene

Un grup de zece suporteri stelişti au creat, luni, incidente într-o cursă aeriană a companiei EasyJet cu destinaţia Londra, deranjând pasagerii şi personalul navigant, iar la aterizare trei dintre ei au fost reţinuţi de poliţia britanică, a declarat pentru MEDIAFAX un reprezentant al EasyJet.

Suporterii care au comis acte huliganice nu vor putea cumpăra bilete la Euro2008

Suporterii români care au comis acte huliganice pe stadioane nu vor putea cumpăra bilete la meciurile echipei naţionale de la turneul final al Campionatului European din 2008, a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul general al FRF, Ioan-Angelo Lupescu.

Suporterii olandezi vor demisia lui Van Basten

Majoritatea suporterilor olandezi apreciază că Olanda nu va trece de faza grupelor la Campionatul European din 2008 şi aproape jumătate dintre ei solicită demisia imediată a selecţionerului Marco van Basten, potrivit unor sondaje realizate de site-uri batave.

Treizeci şi nouă de suporteri croaţi, expulzaţi din Norvegia

Treizeci şi nouă de suporteri croaţi ai echipei Dinamo Zagreb, deţinuţi de sâmbătă la Bergen, au fost expulzaţi din Norvegia, marţi, la bordul unui charter, a anunţat poliţia norvegiană, citată de AFP.

Fanii care au interdicţie de a intra la meciurile din România pot asista la cele de la Euro-2008

Suporterii români din baza de date a Jandarmeriei care au interdicţie de a intra pe stadioanele din ţară pot asista nestingheriţi la partidele din cadrul Euro 2008, competiţie găzduită anul viitor de Austria şi Elveţia (7-29 iunie 2008), la care va participa şi naţionala de fotbal a României.