swift

Ion Cristoiu: Geniala răutate a lui Swift

Volumul Publicistică de I.L. Caragiale, scos de Academie în cadrul campaniei de publicare a marilor scriitori români în ediţii complete, absolut necesare după 1989, cînd libertatea de expresie dă posibilitatea tipării şi a textelor anterior cenzurate, reproduce sub titlul, Un pamflet clasic, traducerea unui un pamflet scris de Jonathan Swift în 1729, cînd în Irlanda bîntuia cea mai […]

Substanţe chimice, găsite în casa celui care ar fi planificat un atac la concertul lui Taylor Swift

Suspectul, un tânăr în vârstă de 19 ani, a planificat un atac asupra unui concert al lui Taylor Swift, iar în timpul percheziţiei de la reşedinţa sa au fost găsite substanţe chimice, a declarat directorul general pentru securitate publică din Austria, Frankz Ruf, potrivit Reuters. Se pare că tânărul intenţiona să fabrice o bombă şi […]

Turneul european al lui Taylor Swift a provocat o explozie a preţurilor camerelor de hotel

Studiu realizat de compania Lighthouse arată că în Stockholm, tariful a crescut cu 119% în zilele de concert ale vedetei pop, comparativ cu săptămâna anterioară şi cu săptămâna următoare, potrivit Le Figaro. De asemenea, 80% din hoteluri nu mai au locuri în perioada concertului. Preţurile variază în funcţie de oraş, notează studiul. Creşterea este până […]

Pentagonul dezminte teoria potrivit căreia Taylor Swift participă la o operaţiune pro-Biden

Reprezentanţii Pentagonului au dezminţit teoria potrivit căreia celebra cântăreaţă Taylor Swift participă la o operaţiune psihologică pro-Biden. Zvonul care a căpătat amploare în SUA este popular în rândul susţinătorilor lui Donald Trump.

Taylor Swift nu va cânta la Premiile Grammy 2024

Imediat după premiile Grammy, eveniment care se va desfăşura la Los Angeles, cântăreaţa va pleca în Japonia pentru mai multe concerte din turneul mondial Eras. Spectacolele din Japonia se vor desfăşura în perioada pe 7-10 februarie. Ulterior, ea va merge în Australia, Asia şi Europa pe tot parcursul verii şi se va întoarce în SUA […]

Vedeta pop Taylor Swift, desemnată Personalitatea anului 2023 de revista Time

Taylor Swift, în vârstă de 33 de ani, a fost desemnată Personalitatea anului 2023, miercuri, de către revista Time.