t n r

Un tânăr dat în urmărire internaţională pentru comiterea unor furturi în Austria, prins la Iaşi

Un tânăr din judeţul Timiş, dat în urmărire internaţională pentru comiterea unor furturi în Austria, a fost prins, marţi, de poliţişti, într-o localitate ieşeană, autorităţile române începând procedurile pentru extrădarea acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Arad: Tânăr prins în flagrant în timp ce vindea droguri

Un tânăr din Arad a fost prins de poliţişti în flagrant în timp ce încerca să vândă droguri pe stradă, el fiind arestat preventiv, marţi, pentru trafic de droguri de risc. În urma unor informaţii obţinute, ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, sub coordonarea unui procuror, au reuşit prinderea în flagrant a unui tânăr care comercializa canabis.

Tânăr suspect în cazul uciderii unei femei din Iaşi, găsit spânzurat

Un tânăr din Iaşi considerat principalul suspect în cazul uciderii unei femei a fost găsit spânzurat într-un bloc aflat în construcţie, transmiterii corespondentul MEDIAFAX.

Bistriţa: Agresorul tânărului care a murit în urma unei altercaţii a fost arestat

Agresorul tânărului din Bistriţa care a murit la spital, sâmbătă dimineaţă, în urma unei altercaţii petrecute într-un club din oraş, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bistriţa: Un tânăr a murit la spital, în urma unei altercaţii petrecute într-un club din oraş

Un tânăr din Bistriţa a murit, sâmbătă dimineaţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, în sala de operaţie, medicii nereuşind să-i salveze viaţa din cauza rănilor grave suferite în uma unei altercaţii petrecute într-un club din oraş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bihor: Tânărul care a furat 46.000 de lei dintr-o locuinţă a fost trimis în judecată

Tânărul în vârstă de 19 ani care, în noiembrie anul trecut, a furat 46.000 de lei dintr-o locuinţă din oraşul Săcueni, judeţul Bihor, banii fiind găsiţi îngropaţi la fundaţia unei case părăsite, a fost trimis în judecată pentru furt calificat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Iaşi: O tânără care a primit amenzi pentru prostituţie a fost găsită moartă într-un canal

O tânără în vârstă de 29 de ani, care a încasat în ultimii ani amenzi în valoare de 500.000 de lei pentru prostituţie, a fost găsită moartă, vineri, într-un canal din zona gării Iaşi, anchetatorii susţinând că femeia ar fi fost strangulată cu o curea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tânăr de 17 ani mort la spital, unde a ajuns cu fractură de tibie, comemorat la Oradea

Aproximativ o sută de persoane au comemorat, joi seară, la Oradea, un tânăr de 17 ani care a murit, în urmă cu un an, după ce a ajuns la Spitalul Judeţean cu o fractură de tibie, în urma unui accident rutier, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Braşov: Adolescent înjunghiat într-un autobuz după ce a refuzat să ofere locul pe care stătea

Un adolescent de 16 ani, din localitatea Săcele, judeţul Braşov, a fost înjunghiat, luni seară, într-un autobuz, de către o persoană căreia a refuzat să îi cedeze locul pe care îl ocupa, tânărul fiind internat în prezent la secţia de terapie intensivă a Spitalului de Copii Braşov.

Un tânăr şi-a pus capăt zilelor aruncându-se de pe podul din Murfatlar

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din localitatea Poarta Albă, a murit, luni după-amiază, după ce s-a aruncat de pe podul din localitatea Murfatlar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tânărul acuzat că a omorât două persoane pe trecerea de pietoni, condamnat la 5 ani de închisoare

Tânărul acuzat că în luna noiembrie 2010 a omorât două persoane, mamă şi fiică, pe trecerea de pietoni, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare şi plata a aproape 1,7 milioane de lei către familia celor două victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tânărul acuzat de asasinarea soţilor Garoafă rămâne în arest, a decis Curtea de Apel Constanţa

Tânărul acuzat de asasinarea soţilor Garoafă din Cernavodă rămâne în arest, după ce judecătorii Curţii de Apel Constanţa au respins, joi, recursrul formulat de acesta la decizia de arestare preventivă dată miercuri de Tribunalul Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tânărul acuzat de asasinarea soţilor Garoafă rămâne în arest a decis Tribunalul Constanţa

Tânărul acuzat de asasinarea soţilor Garoafă din Cernavodă rămâne în arest, după ce magistraţii Tribunalului Constanţa au admis, miercuri, solicitarea procurorilor de prelungire cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă emis pe numele acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ialomiţa: Tânăr trimis în judecată pentru trafic de minori şi pornografie infantilă

Un tânăr de 20 de ani, din Slobozia, acuzat că a postat pe internet un filmuleţ în care apărea întreţinând raporturi sexuale cu prietena sa minoră, elevă la un liceu din municipiu, a fost trimis în judecată marţi, pentru trafic de minori şi pornografie infantilă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bistriţa: Tânăr cercetat penal, după ce a ameninţat mai multe persoane cu un pistol cu gaze

Un tânăr din Bistriţa este cercetat penal pentru deţinere ilegală de armă, după ce i-a ameninţat cu un pistol cu gaze pe locatarii unei vile din zona de agrement Colibiţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mehedinţi: Poliţiştii au prins un tânăr care furase segmente de cale ferată pe care voia să le vândă

Poliţiştii din Mehedinţi l-au prins pe un tânăr din Orşova care, în noaptea de vineri spre sâmbătă, furase mai multe segmente de cale ferată din zona Topleţ (Caraş Severin), pe care intenţiona să le vândă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un orădean a murit după ce autocarul căruia încerca să îi repare o roată s-a prăbuşit peste el

Un orădean în vârstă de 24 de ani, şoferul unui autocar care trebuia să transporte din Vârtop o grupă de copii la o şcoală din Oradea, a murit, vineri, după ce, încercând să repare o roată, partea din faţă a autovehiculului s-a prăbuşit peste el şi l-a zdrobit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prahova: Recursul unuia dintre suspecţii în cazul furtului unui milion de euro a fost respins

Tribunalul Prahova a respins, vineri, recursul formulat de unul dintre cei doi suspecţi în cazul furtului sumei de un milion de euro, astfel că acesta va rămâne în arest preventiv până în 13 februarie inclusiv, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bihor: Tânăr suspectat de cinci spargeri de locuinţe, arestat

Un tânăr de 28 de ani din comuna bihoreană Mădăras, suspectat de comiterea a cinci spargeri de locuinţe din care ar fi furat bani şi bijuterii în valoare de aproape 10.000 de lei, a fost prins de poliţişti şi arestat de Judecătoria Salonta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ploieşti: Adolescentul reţinut în cazul furtului de peste un milion de euro a fost arestat

Adolescentul de 16 ani reţinut în cazul furtului de peste un milion de euro dintr-o casă părăsită din Ploieşti a fost arestat, miercuri seară, în timp ce pe numele celuilalt principal suspect în acest caz, care ar fi plecat în Italia, a fost emis mandat de arestare în lipsă.

Alba: Un tânăr care a furat cu un camion aproape şapte tone de zgură feroasă, cercetat de poliţişti

Un tânăr din Aiud, judeţul Alba, este cercetat de poliţişti după ce a fost prins transportând cu un camion aproape şapte tone de zgură feroasă, el furând zgura de pe domeniul public cu scopul de a o vinde la un centru de valorificare a fierului vechi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Diplomă de excelenţă pentru curaj acordată de ISU tinerei moarte în incendiul dintr-un campus ieşean

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al judeţului Suceava a acordat, marţi, o diplomă de excelenţă pentru curaj şi eroism studentei Sorina Ferari, care a murit în incendiul izbucnit într-un local dintr-un campus studenţesc din Iaşi, în timp ce încerca să salveze o altă tânără.

Un hoţ şi-a uitat actele de identitate în maşina furată şi abandonată în urma unui accident

Un tânăr a fost arestat preventiv, marţi, de Judecătoria Târgu Jiu, după ce a furat un autoturism cu care a provocat un accident, neavând permis de conducere, după care a abandonat maşina pe marginea unui drum, uitându-şi în ea actele de identitate.

Tânăr arestat după ce a furat o maşină, a provocat un accident şi a abandonat-o, uitând actele în ea

Un tânăr a fost arestat preventiv, marţi, de Judecătoria Târgu Jiu, după ce a furat un autoturism cu care a provocat un accident, neavând permis de conducere, după care a abandonat maşina pe marginea unui drum, uitându-şi în ea actele de identitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tânăra care dansează în fiecare an Hora Unirii la Iaşi lângă Băsescu, membră a unui ansamblu folcloric

Tânăra care s-a prins în Hora Unirii de la Iaşi, în ultimii patru ani, alături de preşedintele Traian Băsescu, este membră a ansamblului folcloric "Busuioc Moldovenesc" care aparţine sindicatului regiei locale de transport şi a spus că nu ştie dacă va mai participa la horă anul viitor.

Tânăra care se prinde în Hora Unirii din Iaşi alături de Băsescu e membră a unui ansamblu folcloric

Tânăra care s-a prins în Hora Unirii de la Iaşi, în ultimii patru ani, alături de preşedintele Traian Băsescu, este membră a ansamblului folcloric "Busuioc Moldovenesc" care aparţine sindicatului regiei locale de transport şi a spus că nu ştie dacă va mai participa la horă anul viitor.

Mureş: Tânăr arestat după ce a înşelat 19 persoane cărora le-a promis slujbe în străinătate

Un tânăr de 22 de ani, din comuna mureşeană Ernei, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, el fiind suspectat că a înşelat 19 persoane cărora le-a promis că le va obţine contracte de muncă în străinătate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Harghita: Tânăr recidivist, reţinut după ce ar fi violat şi omorât o femeie de 82 de ani

Un tânăr de 21 de ani din localitatea harghiteană Sărmaş, recidivist, a fost reţinut, fiind suspectat că a violat şi a omorât în bătaie o femeie de 82 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tânăr reţinut după ce şi-a decapitat tatăl cu un fierăstrău

Un tânăr de 21 de ani, din comuna buzoiană Topliceni, a fost reţinut, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce şi-a ucis tatăl, căruia i-a tăiat capul cu un fierăstrău, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ucigaşul elevului din Craiova a fost condamnat la 16 ani şi opt luni de închisoare

Tânărul judecat pentru uciderea unui adolescent de 17 ani din Craiova a fost condamnat joi seară de Tribunalul Dolj la 16 ani şi opt luni de închisoare, pentru omor calificat, sentinţa nefiind însă definitivă.

Giani Deli-Iorga, expertizat pentru a se stabili dacă a avut discernământ când a comis crimele

Tânărul arestat pentru comiterea dublului asasinat de la Cernavodă, Giani Deli-Iorga, a fost dus, joi, la Secţia de Psihiatrie de la Palazu Mare a Spitalului Judeţean Constanţa, unde va fi expertizat pshiatric pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii crimelor.

Prietenul lui Bogdan Mitu, reţinut pentru uciderea părinţilor fetei

Prietenul lui Bogdan Mitu, soţul tinerei înecate în Dunăre, a fost reţinut, în noaptea de miercuri spre joi, pntru uciderea părinţilor fetei, urmând ca în cursul acestei zile să fie dus la Tribunalul Constanţa cu propunerea de arestare preventivă.

Harghita: Un tânăr a murit şi alţi trei au fost răniţi, după ce s-au răsturnat cu maşina într-un şanţ

Un tânăr de 23 de ani, din Corund, a murit şi alţi trei au fost răniţi, miercuri dimineaţă, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea DN 13A, în judeţul Harghita.

Timiş: O tânără de 17 ani şi-a înjunghiat iubitul după ce s-au certat – VIDEO

O tânără în vârstă de 17 ani din judeţul Olt este cercetată penal, fiind acuzată că şi-a înjunghiat, marţi seară, iubitul cu care s-a certat, tânărul de 20 de ani fiind dus de urgenţă la Spitalul Municipal din Timişoara.

Craiova: Tânărul acuzat că a ucis un adolescent în faţa liceului, expertizat la Penitenciarul Jilava

Principalul suspect în cazul adolescentului înjunghiat mortal cu două lovituri de cuţit, la începutul lunii trecute, lângă liceul "Tudor Arghezi" din Craiova, a fost trimis la Penitenciarul Jilava pentru a fi expertizat psihiatric de către medici.

Arad: Un tânăr de 18 ani, căutat de forţele MAI, după ce a dispărut vineri noaptea de la o petrecere – VIDEO

Fiul fostului director coordonator al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Arad, în vârstă de 18 ani, este căutat de importante forţe de ordine ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), după ce a dispărut de la o petrecere la care a participat vineri seară.

Un tânăr a ajuns la spital după ce a fost împuşcat în faţa unui bar din Piteşti

Un tânăr din Piteşti a ajuns la spital în stare gravă, sâmbătă dimineaţă, după ce a fost împuşcat în picior şi în abdomen în faţa unui bar din municipiu de un bărbat cu care se luase la ceartă.

Violator la 16 ani, victimele – patru verişoare, cea mai mică având 5 ani

Un adolescent în vârstă de 16 ani, din localitatea Gătaia, judeţul Timiş, acuzat că şi-a violat patru verişoare cu vârste cuprinse între cinci şi zece ani, a fost reţinut şi este urmărit penal pentru viol.

Un tânăr din Piteşti s-a spânzurat după ce s-a certat cu prietena lui – VIDEO

Un tânăr din Piteşti s-a spânzurat după ce s-a certat cu prietena lui în vârstă de 15 ani, el fiind găsit decedat de către tatăl său, în noaptea de duminică spre luni, în apartamentul familiei din oraş.

Tânărul acuzat că a înjunghiat mortal un elev de 17 ani a fost arestat preventiv

Tânărul de 19 ani acuzat că a înjunghiat mortal un elev de 17 ani, în apropierea unui liceu din Craiova, a fost arestat preventiv, vineri, pentru omor calificat, în baza unui mandat emis pe numele său de Tribunalul Dolj.