tab r

Tabără: De anul viitor, România ar putea fi obligată să acorde subvenţii numai celor în legalitate

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că de anul viitor România ar putea fi obligată să acorde subvenţii numai celor care sunt "în sistemul de legalitate", ministrul anticipând că ţara ar putea avea probleme din cauza evaziunii fiscale din sectorul agricol.

Tabără: 50-60 la sută din bănci vor reacţiona pozitiv în privinţa creditelor pentru agricultură

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a afirmat că din discuţiile pe care le-a avut cu premierul Emil Boc şi cu reprezentanţii băncilor a reieşit că mai mult de jumătate din acestea vor reacţiona pozitiv în privinţa creditelor pentru agricultură, având în vedere nivelul subvenţiilor.

Ministrul Agriculturii: România va începe să exporte carne de porc şi de pasăre

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, la o întâlnire cu fermierii, că România va începe să exporte carne de porc şi de pasăre.

Tabără: Am semnale că există cumpărători de terenuri cu miile de hectare care trăiesc din subvenţii

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că are informaţii potrivit cărora există persoane care cumpără "mii de hectare" de teren şi trăiesc astfel din subvenţia la hectar, precizând, însă, că se are în vedere penalizarea acestora.

Tabără: Reducerea TVA la alimente s-a votat fără să fi trecut prin Comisia de Agricultură

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, miercuri, la Sălciua, că proiectul de lege privind reducerea TVA la alimente ar trebui retrimis în comisiile parlamentare şi reanalizat deoarece a fost adoptat fără să se respecte procedura şi nu a trecut mai întâi prin Camera de Agricultură.

Agrostar: Tabără vrea să distrugă pieţele volante

Federaţia Agrostar îl acuză pe ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, că vrea să distrugă pieţele volante, care oferă posibilitatea producătorilor agricoli, daţi afară din pieţe de intermediari, să-şi vândă marfa.

Tabără: Anul agricol viitor ar putea fi mai slab, din cauza ploilor

Anul viitor ar putea fi mai slab din punct de vedere al recoltei agricole, din cauza ploilor din această toamnă care au afectat semănatul grâului, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.

România va exporta în acest an peste două milioane de tone de grâu şi tot atât porumb

România va exporta în acest an peste două milioane de tone de grâu şi o cantitate similară de porumb, la preţuri pe tonă cuprinse între 180 şi 240 de euro, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

Preţurile din pieţele volante sunt mai mari decât în cele obişnuite. Tabără spune că va rezolva problema

Preţurile practicate în pieţele volante din Bucureşti, inclusiv în cea din curtea Ministerului Agriculturii, sunt mai mari decât cele din pieţele obişnuite, a declarat ministrul de resort Valeriu Tabără, care susţine că în două săptămâni va avea un răspuns pentru rezolvarea acestei probleme.

Tabără: Preţurile alimentelor pot scădea dacă procesatorii reduc profiturile, iar retailerii taxele

Preţurile produselor alimentare pot scădea dacă procesatorii şi magazinele renunţă la o parte din profituri, iar taxele practicate de reţelele de retail vor începe să scadă, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

Valeriu Tabără: Pierderile din agricultură, prin evaziune, sunt enorme

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, afirmă că pierderile din agricultură provocate de evaziunea fiscală "sunt enorme", precizând că doar în sectorul legume-fructe suma se ridică la peste 250 de milioane de euro anual, în sectorul vegetal şi cel al creşterii animalelor sumele fiind mult mai mari.

Tabără: Cei care anunţă majorări de preţuri la alimente vor rămâne cu produsele în raft

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, joi, la un seminar organizat de Consiliul Concurenţei, că firmele care anunţă majorări de preţuri la alimente vor rămâne cu produsele în raft şi că în următoarea perioadă este posibilă chiar o scădere a preţurilor.

Tabără: Nu e treaba UDMR ce se întâmplă în PDL; UDMR are responsabilitatea guvernărilor cu PSD şi PNL

Ministrul Agriculturii, democrat-liberalul Valeriu Tabără, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că UDMR nu a avut decât de câştigat rămânând alături de PDL şi a arătat că "nu este treaba domnului Marko Bela ce se întâmplă în PDL", respingând astfel criticile liderului UDMR.

Tabără: Nu mă aştept la o creştere foarte mare a preţurilor la alimente în perioada următoare

Preţurile alimentelor nu vor creşte foarte mult în perioada următoare, susţine ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, deşi anumite materii prime, cum este grâul, s-au scumpit.

Tabără: Evaziunea fiscală în domeniul agricol a ajuns în această vară la un miliard de euro

Evaziunea fiscală în domeniul agricol a ajuns în această vară la un miliard de euro, a declarat, vineri, la seminarul Mediafax talks about Romanian Agriculture de la Timişoara, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

Tabără: România poate acoperi necesarul de consum din producţia proprie; sunt adversar al importului

România poate acoperi necesarul de consum din producţia agricolă şi poate să şi exporte, a spus vineri, la Timişoara, la seminarul Mediafax talks about Romanian Agriculture, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, care s-a declarat un adversar al importurilor.

Tabără vrea să ceară UE crearea unui program de stimulare a arendării

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, vineri, la Timişoara, la seminarul Mediafax talks about Romanian Agriculture, că va cere Uniunii Europene (UE) crearea unui program de stimulare a arendării.

Tabără vrea să ceară UE facilităţi pentru creditarea agricultorilor

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, vineri, la Timişoara, la seminarul Mediafax talks about Romanian Agriculture, că intenţionează să ceară Uniunii Europene (UE) facilităţi pentru creditarea agricultorilor, pe care o consideră cea mai eficientă soluţie de dezvoltare a sectorului.

Tabără: Proprietarii de terenuri nelucrate vor fi amendaţi cu 60 euro/ha dacă nu le curăţă – VIDEO

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX că proprietarii de terenuri nelucrate care nu îngrijesc şi nu curăţă suprafeţele respective vor fi penalizaţi, cu o sumă de 50-60 de euro pe hectar.

Tabără vrea să convingă Comisia Europeană să aprobe taxarea inversă în sectorul alimentar

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că va face demersuri pentru ca proiectul de lege privind taxarea inversă, respins iniţial de Comisia Europeană, să fie în cele din urmă acceptat.

Tabără: Cererea din moţiune privind demiterea ministrului a fost acceptată, Dumitru a fost remaniat

Ministrul Agriculturii Valeriu Tabără le-a solicitat, miercuri, în plen, deputaţilor să nu voteze moţiunea simplă iniţiată de PSD pe tema Agriculturii, arătând că propunerea din moţiune privind demisia fostului ministru Mihail Dumitru a fost acceptată, întrucât acesta a fost deja remaniat.

Tabără: Deciziile privind organismele modificate genetic vor fi luate pe baze ştiinţifice

Deciziile privind cultivarea organismelor modificate genetic vor fi luate pe baze ştiinţifice şi după consultarea mai multor autorităţi implicate în acest proces, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, după ce 73 de organizaţii neguvernamentale l-au acuzat de conflict de interese.

Priorităţile lui Tabără: Rezolvarea problemelor financiare şi eliminarea evaziunii fiscale

Deputatul PDL Valeriu Tabără, propus pentru funcţia de ministru al Agriculturii, a declarat, joi seară, pentru MEDIAFAX, că printre priorităţile pe care le are în vedere se află rezolvarea problemelor financiare şi eliminarea evaziunii fiscale.

BIOGRAFIE: Valeriu Tabără revine la Ministerul Agriculturii, pe care l-a mai condus în Guvernul Văcăroiu

Deputatul PDL Valeriu Tabără, nominalizat pentru a-l înlocui pe Mihail Dumitru în funcţia de ministru al Agriculturii, a mai deţinut acest portofoliu în Guvernul Văcăroiu, între 1994 şi 1996.

Tabără: Premierul mi-a propus funcţia de ministru al Agriculturii, am acceptat

Deputatul PDL Valeriu Tabără a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că a avut o discuţie cu premierul Emil Boc, în urma căreia i s-a propus funcţia de ministru al Agriculturii, iar el a acceptat.

Tabără: Şeitan şi Vlădescu ar putea fi vizaţi de remaniere; totuşi, Vlădescu s-a descurcat bine

Deputatul PDL Valeriu Tabără apreciază că remanierea guvernamentală va fi făcută, iar unii dintre cei vizaţi ar putea fi miniştrii Muncii şi Finanţelor, dar a arătat că, personal, are o părere deosebită despre Sebastian Vlădescu, care s-a descurcat bine într-o situaţie dificilă.

Mihai Ghimpu a vizitat 300 de copii din Republica Moldova aflaţi în tabără la Eforie Sud

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a mers, sâmbătă, la Centrul de Agrement "New Paradise" din Eforie Sud, unde se află, pentru o săptămână, 300 de copii din ţara vecină.

Cristian Tabără, audiat la Poliţie privind acuzaţia că ar fi abuzat de o minoră

Realizatorul de televiziune Cristian Tabără a fost audiat la Secţia 9 Poliţie Bucureşti în legătură cu acuzaţia conform căreia ar fi abuzat o fată în vârstă de 12 ani, care este fiica fostei sale iubite, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.

Posibilă întâlnire Traian Băsescu – Viktor Orban, la Universitatea de Vară „Tusványos”

A XXI-a ediţie a Universităţii de Vară şi a Taberei Studenţeşti "Tusványos" începe miercuri, la Băile Tuşnad, în judeţul Harghita, la eveniment urmând să participe sute de tineri şi reprezentanţi ai vieţii politice şi economice din ţară şi din străinătate, între care premierul ungar, Orban Viktor.

Tabără: Guvernul are o perioadă de graţie de 60 de zile, până la 1 septembrie

Deputatul PDL Valeriu Tabără a declarat, pentru MEDIAFAX, după întâlnirea Băsescu-PDL, că s-a convenit să se acorde Guvernului o perioadă de graţie de 60 de zile, când nu se va discuta despre remaniere, iar toţi miniştrii vor trebui să-şi facă datoria şi să se ocupe de programul de restructurare.

Valeriu Tabără, posibil înlocuitor al lui Orest Onofrei, dacă Emil Boc acceptă retragerea acestuia

PDL ar urma să-l nominalizeze pe Valeriu Tabără pentru funcţia de ministru al Agriculturii în cazul în care Emil Boc va accepta decizia senatorului PDL Orest Onofrei de a renunţa la portofoliul Agriculturii, potrivit unor surse din partid.

Tabără: Cred că se va veni cu un program serios

Deputatul PDL de Timiş Valeriu Tabără, care a fost propus ministru al Agriculturii, a declarat, luni, că nu se aştepta la nominalizarea sa pentru această funcţie în Cabinetul Negoiţă şi speră ca întreaga echipă de miniştri să aibă "receptivitate la colegii parlamentari".

Franţa: Poliţia a arestat 278 de imigranţi în tabăra de la Calais – VIDEO

Poliţia franceză a reţinut marţi dimineaţa 278 de imgiranţi, dintre care 132 minori, după dezafectarea "junglei" de la Calais, din nordul ţării, o vastă tabără de imigranţi al căror scop este de a trece în Marea Britanie, au anunţat autorităţile franceze.

Tânărul rom internat la Praga a murit luni după-amiază

Tânărul rom din România aflat de aproape două săptămâni în comă într-un spital din Praga a murit luni după-amiază, a declarat Jana Jelinkova, purtătorul de cuvânt al spitalului Vinohrady, citat de MEDIAFAX Cehia.

Braşov: Peste 20 de copii au ajuns la spital cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară

Peste 20 de copii aflaţi într-o tabără şcolară la Bran au fost aduşi, în noaptea de joi spre vineri, la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov şi la Spitalul de Copii cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat produse din bucătăria pensiunii unde erau cazaţi.

Aproximativ 20 de copii aflaţi în tabără la Venus au ajuns la spital

Aproximativ 20 de copii aflaţi într-o tabără în staţiunea Venus au ajuns, luni seară, la Spitalul Municipal Mangalia, cu stări de vomă şi dureri abdominale, ei fiind diagnosticaţi cu toxiinfecţie alimentară.

Clooney va inaugura un cinematograf într-una din taberele de supravieţuitori din L’Aquila

Actorul american George Clooney va inaugura joi, în oraşul L'Aquila, din centrul Italiei, chiar în timpul Summitului G8, un cinematograf într-una dintre taberele de corturi ridicate pentru supravieţuitorii seismului din 6 aprilie, care a făcut 299 de victime.

Un nou grup de refugiaţi sudanezi din Darfur, duşi la Timişoara

Un număr de 42 de refugiaţi, majoritatea de origine sudaneză, au ajuns, în noaptea de luni spre marţi, pe Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara, ei fiind duşi dintr-o tabără din Irak în Centrul de Tranzit pentru Refugiaţi din municipiu.

Un ONG cere SRI să dea Parchetului ICCJ date despre o presupusă tabără paramilitară în Harghita

Fundaţia culturală Sarmisegetuza din Cluj-Napoca cere directorului SRI, George Maior, să pună la dispoziţia Parchetului instanţei supreme informaţii referitoare la "tabăra paramilitară" organizată în judeţul Harghita de mai multe asociaţii de tineret maghiare, care ar "încălca Constituţia României".

Băsescu le cere romilor din Italia să adune informaţii despre câţi se află în această ţară

Preşedintele Băsescu le-a spus, joi, romilor din tabăra Candoni de lângă Roma, că premierul Tăriceanu va face în luna octombrie o vizită în Capitala Italiei pentru o şedinţă comună a guvernelor celor două ţări, iar până atunci ei să adune informaţii despre numărul exact al romilor români din Italia.